56,840 matches
-
publicat sub pseudonimul Elifaz. Pentru un film de scurt metraj închinat orașului Țel Aviv a scris cântecul „"Ir levaná"” ("Oraș alb"), care a fost interpretat de cântărețul Lolik Levi. În anul 1960 Naomi Shemer a scris cântecul „"Bisdé Tiltan"” (Pe câmpul de trifoi) pentru formația muzicală a comandamentului de nord, și „"Hopa Hei"” - pentru cea a comandamentului de centru. În același an a mai scris cântecele „"Leil emesh"” (Noaptea trecută), devenit cunoscut în interpretarea lui Shaike Levi, și „"Shir hashuk"” (Cântecul
Naomi Shemer () [Corola-website/Science/324068_a_325397]
-
cunoscut în interpretarea lui Shaike Levi, și „"Shir hashuk"” (Cântecul pieții) pentru spectacolul „Aseret tzadikim” (Zece tadici). Cântecul din urmă a intrat în repertoriul formației „"Tarnegolim"”. În 1962 a scris , între altele cântecul „"Aharey shkiá basadé"” (După apusul soarelui pe câmp) pentru corul bărbătesc al forțelor de blindate. Au urmat cântece pentru ansamblul Nahal: "Mahar" (Mâine), "Mitriyá bishnáiym" (O umbrelă pentru doi), "Mahavoím" (De-a v-ați ascunselea) etc. În anul 1963 a compus ""Hurshat Haeykaliptus"" (Crângul de eucalipți) pentru musicalul
Naomi Shemer () [Corola-website/Science/324068_a_325397]
-
tehnologice care depășesc nivelul medieval. Zeii se tem că orice iluminare sau descoperire ar putea duce la o renaștere tehnologică, care le-ar știrbi puterea în cele din urmă. Protagonistul, Șam, care a ajuns să stăpânească abilitatea de a manipula câmpurile electromagnetice, este un membru al echipajului renegat, căruia i s-a refuzat zeificarea. Șam este ultimul "Acceleraționist": el crede că tehnologia ar trebui să fie accesibilă maselor și că reincarnarea nu ar trebui controlată de elite. Șam introduce budismul că
Domn al luminii () [Corola-website/Science/324097_a_325426]
-
a fost obligat să lupte pe două noi fronturi: de unul singur în Caucaz și alături de britanici în Persia (Iran). İsmail Enver Pașa a organizat campania de la pentru cucerirea orașelor Batum și Kars și, mai departe, a Georgiei și a câmpurilor petrolifere din nord-vestul Persiei. Campania din Caucaz împotriva rușilor a fost un eșec, otomanii pierzând nu doar teren, dar și aproximativ 100.000 de soldați. Revoluția Rusă din1917 a fost un eveniment care le-a dat otomanilor o a doua
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
într-un puternic simțământ patriotic. 1 iulie 1916 - Octav Vorobchievici primește întâia tresă de ofițer. august 1916 - România intră în război alături de Antantă, declarând război Imperiului Austro-Ungar, în speranța întregirii țării. 15 august 1916 - Octav Vorobchievici cade grav rănit pe câmpul de bătaie de la Turtucaia. Ca prin minune nu-și pierde piciorul, care era cât pe ce să-i fie amputat într-un spital militar din București. După ieșirea din spital revine pe front. 31 dec. 1916 - În noaptea de ajun
Octav Vorobchievici () [Corola-website/Science/324108_a_325437]
-
Tunul antitanc de calibrul a fost o piesă de artilerie fabricată de Regatul României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Proiectat atât ca tun antitanc, cât și ca tun de câmp, tunul Reșița utiliza elemente de la tunurile de fabricație sovietică de calibrul 76,2 mm, tunul antiaerian britanic de calibrul 75 mm Vickers Model 1936 și tunul german antitanc PaK 40. Piesa a fost folosită atât pe Frontul de Răsărit, în timpul
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
încetat după numai 10 luni la ordinele forțelor de ocupație sovietice. Piesa de artilerie a fost retrasă din uz în anul 1998, la 54 de ani de la introducerea sa. La sfârșitul Primului Război Mondial, în dotarea armatei române se aflau tunurile de câmp Krupp calibrul 75 mm (germane), Puteaux calibrul 75 mm (franceze) și Putilov calibrul 76,2 mm (rusești). Toate aceste tunuri aveau caracteristici comune, specifice perioadei respective. Limitările tehnice ale acestor modele au condus la achiziționarea unor tunuri de câmp Skoda
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
de câmp Krupp calibrul 75 mm (germane), Puteaux calibrul 75 mm (franceze) și Putilov calibrul 76,2 mm (rusești). Toate aceste tunuri aveau caracteristici comune, specifice perioadei respective. Limitările tehnice ale acestor modele au condus la achiziționarea unor tunuri de câmp Skoda în perioada 1930-1933. Deși comisia militară a acceptat inițial prototipul tunului Skoda, o altă comisie specială trimisă de Ministerul de Război a refuzat omologarea tunului. Acest lucru a reprezentat startul scandalului denumit „Afacerea Skoda”. Singurul avantaj al prototipului propus
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
fost recalibrate la 75 de milimetri, iar muniția standard a fost obuzul Schneider Model 1917 care avea bătaia de 11 kilometri. Cu toate acestea, nu au fost rezolvate limitările tehnice ale tunurilor. La mijlocul anilor 1930 au apărut primele tunuri de câmp bifleș (cu două fălcele) moderne: Polonia și Franța nu s-au dovedit a fi însă interesate de vânzarea noilor tunuri de calibrul 75 mm. Tot în această perioadă, Uniunea Sovietică a introdus pe scară largă conceptul de tun cu dublă
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
fălcele) moderne: Polonia și Franța nu s-au dovedit a fi însă interesate de vânzarea noilor tunuri de calibrul 75 mm. Tot în această perioadă, Uniunea Sovietică a introdus pe scară largă conceptul de tun cu dublă întrebuințare: antiaeriană/de câmp (tunul F-22 de calibrul 76,2 mm Model 1936) sau antitanc/de câmp (tunul USV de calibrul 76,2 mm Model 1939), însă informațiile despre aceste tunuri erau limitate. La începutul Operațiunii Barbarossa, tunurile Putilov modernizate, denumite oficial „"tunuri de
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
de vânzarea noilor tunuri de calibrul 75 mm. Tot în această perioadă, Uniunea Sovietică a introdus pe scară largă conceptul de tun cu dublă întrebuințare: antiaeriană/de câmp (tunul F-22 de calibrul 76,2 mm Model 1936) sau antitanc/de câmp (tunul USV de calibrul 76,2 mm Model 1939), însă informațiile despre aceste tunuri erau limitate. La începutul Operațiunii Barbarossa, tunurile Putilov modernizate, denumite oficial „"tunuri de câmp model 1902/36 tubate amovibil FF-KF-RF"”, reprezentau materialul de bază al artileriei
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
tunul F-22 de calibrul 76,2 mm Model 1936) sau antitanc/de câmp (tunul USV de calibrul 76,2 mm Model 1939), însă informațiile despre aceste tunuri erau limitate. La începutul Operațiunii Barbarossa, tunurile Putilov modernizate, denumite oficial „"tunuri de câmp model 1902/36 tubate amovibil FF-KF-RF"”, reprezentau materialul de bază al artileriei române la nivel de divizie de infanterie. Aceste tunuri aveau însă o viteză redusă la gura țevii, fiind ineficiente ca tunuri antitanc, și erau depășite tehnic. Într-un
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
de 25 mm, Bofors de 37 mm, Bohler de 47 mm, Breda de 47 mm și Schneider de 47 mm erau ineficiente atât ca tunuri antitanc (nu aveau efect asupra noilor tancuri sovietice T-34), cât și ca tunuri de câmp (din cauza proiectilului exploziv mic). Tunurile antitanc germane PaK 38, PaK 97/38 și PaK 40 erau livrate în cantități insuficiente, iar dintre acestea doar modelul PaK 40 era eficient împotriva tancurilor grele KV-1. La mijlocul anului 1942, când trupele române au
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
nu s-a concretizat, tunurile antiaeriene fiind vitale pentru apărarea rafinăriilor de la Ploiești. Ministerul Armamentului și Marele Stat Major a decis pe 2 iunie 1942 proiectarea unei noi piese de artilerie, care să poată fi folosită atât ca tun de câmp, cât și ca tun antitanc. Proiectarea efectivă a tunului a început pe 1 februarie 1943. Colonelul (la vremea respectivă) Valerian Nestorescu, șef al Serviciului material de artilerie, a fost însărcinat cu redactarea unui referat în care să fie prezentate caracteristicile
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
artilerie, a fost însărcinat cu redactarea unui referat în care să fie prezentate caracteristicile noului tun și mijloacele prin care acesta urma să intre în procesul de fabricație. Colonelul Nestorescu fusese implicat în realizarea tubării amovibile a vechilor tunuri de câmp, în producția tunului antiaerian Vickers-Reșița și asimilarea aruncătorului de mine sovietic de calibrul 120 mm de către industria locală de armament. Nestorescu a sugerat utilizarea celor mai bune trăsături ale tunurilor antitanc germane și sovietice pentru a evita un proces îndelungat
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
obținerii unor performanțe balistice superioare în lupta antitanc. Cele trei prototipuri au fost testate în luna septembrie 1943 în poligonul Sudiți. Testele comparative au inclus și tunul antitanc sovietic ZiS-3 Model 1942 (captură), tunul german PaK 40, un tun de câmp FF-KF-RF și o baterie de tunuri ZiS-3 Model 1942 fabricate la Uzinele Reșița. Prototipul numărul 1 (un tun antitanc ZiS-3 Model 1942 modificat: camera proiectilului de la Vickers-Reșița, ghinturi tip ZiS-3 și calibrul 75 mm) și numărul 3 (afet ZiS-3 Model
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
oțel românesc aliat cu nichel, crom și molibden cu o rezistență la rupere de 110 kgf/mm). Varianta „b” a prototipului nr. 2 s-a dovedit a fi cea mai performantă, atât ca tun antitanc, cât și ca tun de câmp. În luna octombrie a anului 1943 a fost organizată o demonstrație ad-hoc pentru mareșalul Ion Antonescu. Acesta urmărise anterior o demonstrație a prototipului vânătorului de care Mareșal înarmat cu un obuzier sovietic de calibrul 122 mm. Prezentarea prototipului vehiculului blindat
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
iar în bătaie de 1470 kilograme. Cadența de tragere era de până la 20 de lovituri pe minut. Debitele orare erau de 240-280 de obuze, o creștere de peste 100% față de tunurile care se aflau deja în dotarea armatei. În comparație cu tunurile de câmp tubate amovibil model 1902/36, tunul Reșița era bifleș. Câmpul de tragere orizontal fusese mărit de 7 ori, iar tragerile la distanțe mari nu necesitau o groapă la sapele fălcelelor. Ochirea în plan orizontal și în plan vertical putea fi
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
de până la 20 de lovituri pe minut. Debitele orare erau de 240-280 de obuze, o creștere de peste 100% față de tunurile care se aflau deja în dotarea armatei. În comparație cu tunurile de câmp tubate amovibil model 1902/36, tunul Reșița era bifleș. Câmpul de tragere orizontal fusese mărit de 7 ori, iar tragerile la distanțe mari nu necesitau o groapă la sapele fălcelelor. Ochirea în plan orizontal și în plan vertical putea fi realizată de un singur servant, iar acesta putea executa și
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
producție, proiectul fiind anulat după 23 august 1944. Când trupele române au primit în număr semnificativ tunul Reșița Model 1943, Armata Roșie folosea deja tancurile IS-2. Blindajul frontal al acestor tancuri grele era dificil de perforat la distanțe normale pe câmpul de luptă. În confruntările cu tancurile medii, precum T-34/85 (pe Frontul de Răsărit) sau Panzer IV (pe Frontul de Vest), tunul avea performanțe bune, similare tunului antitanc german PaK 40. Performanțele tunului antitanc în timpul Bătăliei pentru România nu
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
confruntându-se cu armata condusă de Lordul Mareșal Kroy. Situat în vest, dincolo de Starikland, este cunoscut mai mult prin intermediul basmelor și legendelor. Cândva cea mai măreață națiune din Cercul Lumii, acum "nu e cu mult mai mult decât un vast câmp de bătălie". Poziționat dincolo de mările sărate din sudul Uniunii, s-a format prin cucerirea multor teritorii, printre care Kanta, Taurish, Muntaz și a întregii Mări a Sudului. Locuit de kantici tuciurii, este condus de Uthman-ul-Dosht, care se află sub controlul
Prima Lege () [Corola-website/Science/324151_a_325480]
-
iar pe sol încep să mișune tot felul de creaturi biotice. Unul dintre membrii echipajului, Jimmy Pak, pornește spre Polul Sud la bordul bicicletei sale aeriene. Explorarea sa este întreruptă de o serie de descărcări electrice care se produc în câmpul magnetic care guverneează regiunea și care îi distrug bicicleta. Izolat în emisfera sudică, Pak are ocazia să studieze de aproape unul dintre bioți - o creatură asemănătoare unui crab, a cărui funcție pare a fi cea de gunoier. El este recuperat
Rendez-vous cu Rama () [Corola-website/Science/324230_a_325559]
-
pe Pământ), iar climatul este mult mai rece. Gravitația este de doar o treime din cea a Terrei, neștiindu-se însă dacă ar putea susține ființele umane pe termen lung. Fiindcă atmosfera este slabă, iar Marte duce lipsă de un câmp magnetic puternic, radiațiile sunt intense la suprafață, necesitând o protecție anti-radiații. Terraformarea planetei Marte ar face viața în afara clădirilor presurizate posibilă; există discuții dacă se poate sau nu realiza. Marte este considerată de specialiști ca fiind prima pe lista de
Colonizarea planetei Marte () [Corola-website/Science/324262_a_325591]
-
și a speciilor de faună și floră sălbatică). Mamifere: vidra de râu ("Lutra lutra"), căprioară ("Capreolus capreolus"), vulpe roșcată ("Vulpes vulpes"), viezure ("Meles meles"), pisică sălbatică ("Felis silvestris"), dihor ("Mustela putorius"), nevăstuică("Mustela nivalis"), hârciog european ("Cricetus cricetus"), iepure de câmp ("Lepus europaeus"), bizam ("Ondatra zibethicus"); Reptile și amfibieni: țestoasa de baltă ("Emys orbicularis"), buhaiul de baltă cu burtă roșie ("Bombina bombina"), tritonul cu creastă danubian ("Triturus dobrogicus"), brotacul verde de copac ("Hyla arborea"); Pești din speciile: avat ("Aspius aspius"), zvârlugă
Parcul Natural Balta Mică a Brăilei () [Corola-website/Science/324289_a_325618]
-
sălbatică), sau endemice pentru această zonă. Specii floristice: albăstrică ("Aster tripolium"), năfturică ("Artemisia annua"), coada șoricelului ("Achillea setacea"), lobodă sălbatică ("Atriplex tatarica"), nalbă mare ("Althaea officinalis"), dentiță ("Bidens tripartita"), ciulin ("Carduus nutans"), urda-vacii ("Cardaria draba"), volbură ("Convolvulus arvensis"), nemțișor de câmp ("Consolida regalis"), căprișor ("Cyperus flavescens"), pir-gros ("Cynodon dactylon"), crin de baltă ("Butomus umbellatus"), pufuliță ("Epilobium tetragonum"), pipiriguț ("Eleocharis palustris"), sânziană (Galium humifusum), ciumăreauă ("Galega officinalis"), stânjenel-de-baltă ("Iris pseudacorus"), sică ("Limonium gmelinii"), nufăr alb ("Nymphaea alba"), nufăr alb ca neaua ("Nymphaea
Parcul Natural Balta Mică a Brăilei () [Corola-website/Science/324289_a_325618]