55,798 matches
-
adăpostul european par excellence al intelectualului dezmoștenit, cartierul general al gândirii și politicii moderne europene. Viața intelectuală pariziană după război era de două ori cosmopolită: fiindcă o animau exilați de pretutindeni și fiindcă era singura scenă europeană unde opiniile și dezbaterile locale erau amplificate și transmise unui larg public internațional. și astfel, după Înfrângerea devastatoare suferită de Franța În 1940, după subjugarea umilitoare În cei patru ani de ocupație germană, cu toată ambiguitatea morală a mareșalului Pétain și a regimului de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Rajk, progresistul abate Boulier Îi explica lui François Fejtö: să atragi atenția asupra păcatelor comuniste Înseamnă „să faci jocul imperialiștilor”11. Teama de a servi involuntar intereselor antisovietice nu era nouă. Dar În anii ’50 devenise un factor major În dezbaterile intelectuale europene, cu precădere În Franța. Chiar și după ce procesele-vendetă i-au făcut În cele din urmă pe Mounier și pe alții din grupul Esprit să se distanțeze de Partidul Comunist Francez, ei au avut grijă să dezmintă că ar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În discuție: sondajele din 1963 arată că Îndeosebi italienii ar fi Întâmpinat cu bucurie interzicerea tuturor armelor nucleare. Francezii erau mai puțin unanimi, iar nemții și englezii aveau păreri Împărțite, deși peste tot exista o majoritate net antinucleară. Dar, spre deosebire de dezbaterile animate despre dezarmare din anii ’20 și Începutul anilor ’30, problema nucleară nu stârnea pasiuni În Europa. Era prea abstractă. Numai britanicii și (În mod oficial) francezii aveau arme nucleare, iar dintre ceilalți nimeni nu Încerca să se Înarmeze, cu excepția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
caracterul pronunțat ideologic al retoricii americane din timpul Războiului Rece a permis multor vest-europeni, după ce pericolul nuclear iminent trecuse, să considere că făceau o favoare Statelor Unite acceptându-le protecția. și astfel, În loc să se angajeze de o parte sau alta În dezbaterile pe tema dezarmării, ei și-au văzut de ograda proprie. Aspectul cel mai remarcabil al scenei politice europene din anii ’50 nu erau Însă schimbările vizibile, ci schimbările invizibile. Surprinzător, În Europa de după război au reapărut state democratice autonome, care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
caz, europenii nu mai aveau la mijlocul anilor ’50 preocupările militare din deceniul precedent. Părea evident că accentul trebuia pus pe integrarea economică, un domeniu În care interesul național și cooperarea puteau fi armonios Îmbinate fără a răni sensibilitățile tradiționale. Pentru dezbaterea acestei strategii, Spaak și omologul său olandez au convocat o reuniune la Messina, În iunie 1955. La Conferința de la Messina au participat cei șase membri ai CECO Împreună cu un „observator” britanic (de rang inferior). Spaak și colaboratorii săi au făcut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
săi Într-un discurs difuzat la radio. O oră mai târziu, demonstranții Înfuriați au dărâmat statuia lui Stalin din centrul orașului; trupele sovietice au intrat În oraș pentru a ataca mulțimea, iar Comitetul Central al partidului s-a Întrunit pentru dezbateri ce au durat toată noaptea. În dimineața următoare, la ora 08.13, a fost anunțată numirea lui Imre Nagy ca prim-ministru al Ungariei. Liderii partidului speraseră că revenirea lui Nagy avea să pună capăt revoluției, ceea ce s-a dovedit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pereți). Discipolii străini au fost atrași tocmai de această combinație de seriozitate intelectuală și accesibilitate vizuală. Filmul lui Alain Resnais Hiroshima mon amour (Hiroshima dragostea mea, 1959) a stârnit o reacție ce sugerează că filmul francez devenise vehiculul preferat al dezbaterii etice internaționale. Astfel, când 26 de tineri regizori germani s-au Întrunit În 1962 la Oberhausen pentru a proclama „colapsul cinematografiei germane tradiționale” și și-au declarat intenția de a „crea un nou film german... eliberat de convențiile industriei, de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
private din URSS, transpuse mecanic În Europa de Est, fuseseră un dezastru. Mai drastic, ei au Început să caute metode prin care economiile comuniste ar putea Încorpora indicatori de preț și alți stimuli de piață În sistemul colectivist de proprietate și producție. Dezbaterile șaizeciste pe tema reformei economice În estul Europei se desfășurau pe muchie de cuțit. Unii lideri de partid erau suficient de pragmatici (sau de Îngrijorați) pentru a accepta greșelile tehnice din trecut - până și conducerea neostalinistă din Cehia a renunțat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și Ceaușescu au scăpat și de obligația de a copia destalinizarea și reformele asociate cu epoca Hrușciov. Spre deosebire de alte state-satelit, România nu permitea nici un fel de opoziție: intelectualii bucureșteni din anii ’60, rupți de propria societate, nu erau implicați În dezbaterile interne (care nu existau) și trebuiau să se mulțumească cu lectura ultimelor nouveaux romans de la Paris și cu participarea „prin procură” la o cultură franceză cosmopolită, cu care românii educați au pretins dintotdeauna că au o afinitate specială. Dar, În loc să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europa de Est, interludiul „revizionist” și deznodământul său tragic au pus cruce ultimelor iluzii despre marxism ca practică. În Vest, teoriile marxiste și paramarxiste s-au Înălțat În sfera ideilor, pierzând legătura cu realitatea locală și descalificându-se astfel pentru viitor din orice dezbatere publică serioasă. În 1945, dreapta radicală se autodiscreditase ca vehicul legitim al exprimării politice. În 1970, stânga radicală avea toate datele să o ajungă din urmă. Ciclul celor 180 de ani de politică ideologică din Europa se apropia de sfârșit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
inerent dificil dobândise un grad de opacitate expresivă care a atras irezistibil o nouă generație de studenți și profesori. Tinerii profesori angajați pentru a popula universitățile recent extinse absolviseră ei Înșiși facultatea În anii ’60, crescând În miezul tendințelor și dezbaterilor de atunci. Dar, dacă universitățile europene din deceniul anterior erau preocupate de teorii grandioase pe diverse teme - societatea, statul, limbajul, istoria, revoluția -, generației următoare nu-i mai rămăsese decât Teoria. Seminariile de „Teorie culturală” sau „Teorie generală” au aruncat În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
preocupate de teorii grandioase pe diverse teme - societatea, statul, limbajul, istoria, revoluția -, generației următoare nu-i mai rămăsese decât Teoria. Seminariile de „Teorie culturală” sau „Teorie generală” au aruncat În aer barierele convenționale ale disciplinelor, respectate anterior chiar și În dezbaterile stângii academice. „Dificultatea” a devenit măsura seriozității intelectuale. Comentând fără iluzii posteritatea „gândirii ’68”, scriitorii francezi Luc Ferry și Alain Renaut concluzionează amar că „cea mai mare reușită a gânditorilor din anii ’60 a fost să-și convingă publicul că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și nici obiectivele generale ale politicii economice nu erau un subiect de controversă. Pe agendă rămăseseră ameliorarea relațiilor de lucru, legislația Împotriva discriminării În acordarea de locuințe și posturi, extinderea facilităților educaționale etc. - probleme serioase, dar nu subiecte de aprinsă dezbatere politică. În al treilea rând, existau acum criterii alternative de apartenență politică. Minoritățile etnice, adesea neagreate de comunitățile de muncitori albi În care ajunseseră În Europa, nu erau Întotdeauna cooptate În politica locală sau organizațiile sindicale, iar politica lor reflecta
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
noii Constituții Însă, responsabilitatea apărării, justiției și afacerilor externe revenea În continuare Madridului - compromis inacceptabil pentru naționaliștii basci. După cum am văzut, ETA și-a intensificat deliberat campania de violență și asasinate În perioada În care noua Constituție a fost supusă dezbaterii, vizând polițiștii și soldații, În speranța că va provoca o reacție brutală și va reuși să elimine procesul democratic care părea să demonteze cu fiecare zi argumentele extremiștilor. În 1981 aproape că au reușit. Pe 29 ianuarie, când insatisfacția economică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
precedentul generos al aderării țărilor mediteraneene s-a dovedit, după cum vom vedea, Împovărător și controversat. Cu cât Comunitatea Europeană se extindea, cu atât era mai greu de administrat. Unanimitatea necesară luării deciziilor În Consiliul de Miniștri interguvernamental dădea naștere unor dezbateri interminabile. O decizie comună putea dura ani: o directivă privind definirea și reglementarea apelor minerale a zăcut 11 ani În camerele Consiliului. Trebuia găsită o soluție. De mult exista un consens că „proiectul” european necesită o infuzie de fermitate și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu semnificație politică este precedată de o transformare a peisajului intelectual. Transformările europene din anii ’80 nu fac excepție. Criza economică de la Începutul anilor ’70 subminase optimismul deceniilor postbelice occidentale, fracturând partidele politice convenționale și propulsând probleme inedite În centrul dezbaterii publice. De ambele părți ale Cortinei de Fier, discuția politică se Îndepărta decisiv de vechile reflexe mentale și, cu o viteză neașteptată, Își forma altele. Cu calități și defecte, un nou realism se năștea. Prima victimă a schimbării de mentalitate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care n-au fost niciodată seduși de comunism, erau indiferenți la declinul acestuia și distanți față de noua dispoziție de pe continent. În Franța, În schimb, proiectul comunist se bucurase multă vreme de o simpatie considerabilă. Când anticomunismul a luat amploare În dezbaterile publice din viața franceză, În conjuncție cu declinul constant ca rezultate și influență al Partidului Comunist, el a fost alimentat de amintiri și exemple locale. Noua generație de intelectuali francezi a „depășit” marxismul cu o repeziciune frapantă, abjurând angajamentele anterioare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În traducere Logica cercetării de Karl Popper, declanșând procesul de absorbție În cultura generală franceză a unui ansamblu de lucrări anglo-americane de filosofie și științe sociale pe care intelectualii autohtoni le ignoraseră multă vreme. Din același an datează Revoluția În dezbatere, o lucrare inedită În care istoricul François Furet demola sistematic „catehismul revoluționar” prin care francezii au fost Învățați timp de zeci de ani să-și Înțeleagă țara și trecutul. În acest „catehism”, așa cum Îl disecă Furet, Revoluția din 1789 a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
umane, deci măsurile politice care provoacă suferințe reale astăzi În numele unor ipotetice beneficii de mâine nu pot fi justificate. Arta cere sacrificii. Dar nu poți clădi societatea ideală sacrificând oamenii. Retrospectiv, pare o concluzie destul de banală după deceniile de intensă dezbatere teoretică și politică, dar tocmai din acest motiv ea ilustrează amploarea transformării. În filmul Noaptea mea cu Maud, conte moral de Eric Rohmer din 1969, un filosof comunist și unul catolic argumentează Îndelung despre două pariuri concurente: cel pascalian pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tuturor vocilor critice și a referințelor la trecutul recent. Obligați la o existență subterană - la propriu În cazul Cehoslovaciei, unde mulți profesori și scriitori găseau de lucru doar ca fochiști și cazangii -, opozanții regimului nu se puteau angaja Într-o dezbatere politică cu opresorii lor. Abandonând vocabularul marxist și polemicile revizioniste din deceniile anterioare, ei s-au adaptat la situație, abordând deliberat teme „nepolitice”. Dintre acestea, grație Acordurilor de la Helsinki, „drepturile omului” erau, evident, cele mai la Îndemână. Toate Constituțiile din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
alte vremuri; astăzi nu mai putem să punem afișe, astăzi trebuie să umplem vitrinele cu marfă ca să dovedim că ne Îndreptăm spre socialism și că avem socialism aici”13. Consumismul trebuia așadar Încurajat, fiindcă ilustra succesul socialismului. Trecuse momentul celebrei „dezbateri din bucătărie” (1959) În care Hrușciov Îl asigura pe Nixon că În viitorul apropiat comunismul va devansa capitalismul. Bil’ak, ca și Kádár În Ungaria, nu-și făcea astfel de iluzii. Câtă vreme bunurile oferite Îi calmau pe consumatori, el
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de altă parte, se consolau cu reputația lui Wojty³a de fermitate teologică neclintită și de absolutism politic și moral născut din experiența sa de preot și prelat sub comunism. Deși cunoscut ca „papă al ideilor”, deschis pentru schimburi intelectuale și dezbateri savante, nu va face compromisuri cu dușmanii Bisericii. Ca și cardinalului Joseph Ratzinger, puternicul șef al Congregației pentru Doctrina Credinței (și succesorul său În funcția papală), lui Karol Wojty³a Îi pierise entuziasmul reformator inițial sub șocul extrem al reformelor lui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Gorbaciov, arestările În masă și epurările de partid erau de neconceput. Pentru a scăpa din strangularea exercitată de aparatul de partid și a-și continua planurile de restructurare economică, secretarul general a recurs la glasnost - „transparență” -, adică a Încurajat oficial dezbaterea publică a unor subiecte atent selecționate. Anunțând schimbări iminente și stimulând așteptările populației, Gorbaciov urmărea să creeze un instrument prin care el și suporterii lui să poată Învinge opoziția oficială cu care se confruntau. Era o veche stratagemă folosită printre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trecând peste autoritatea conservatorilor din partid și adresându-se direct Întregii națiuni. În 1987, nouă gospodării sovietice din zece dețineau un televizor, astfel că tactica lui Gorbaciov a avut la Început un succes fulgerător: creând concret o sferă publică pentru dezbaterea parțial deschisă a problemelor țării și spărgând monopolul castei conducătoare asupra informației, el forța partidul să-i urmeze exemplul - și oferea astfel un cadru sigur În care reformatorii din interiorul sistemului, până atunci tăcuți, puteau să se exprime și să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
neajutorarea absolută a organelor de partid. Fără ca monopolul puterii să-i fie periclitat vizibil, Partidul Muncitoresc Unit Polonez aluneca În obscuritate. „Contrasocietatea” teoretizată de Michnik și alții cu un deceniu Înainte devenea sursa reală a autorității și inițiativei. După 1986, dezbaterile din interiorul opoziției poloneze vizau nu atât educarea societății Întru libertate, cât gradul de confruntare dintre opoziție și regim și scopul final al acesteia. Sub conducerea lui Leszek Balcerowicz, un grup de tineri economiști de la școala de Planificare și Statistică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]