57,196 matches
-
Runcu-Groși (arie naturală de tip forestier). „Drocea” a fost desemnat ca sit Natura 2000, în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei și a faunei sălbatice, precum și a habitatelor de interes comunitar din sud-vestul Munților Apuseni. Situl dispune de 8 tipuri de habitate naturale: Păduri de fag de tip "Asperulo-Fagetum", Păduri dacice de stejar și carpen, Păduri stejar cu carpen de tip "Galio-Carpinetum", Păduri balcano-panonice de cer și gorun, Păduri ilirice de stejar cu carpen
Drocea () [Corola-website/Science/331260_a_332589]
-
tovarășii lor morți de foame sau de boală. Pentru călătoria spre vest, în mod normal erau necesare între patru și șase luni, dar expediția Donner a ales să urmeze un traseu nou numit "Hastings Cutoff" (scurtătura lui Hastings), care traversa munții Wasatch și Deșertul Marelui Lac Sărat. Terenul accidentat și diversele dificultăți întâlnite în timpul călătoriei de-a lungul râului Humboldt, în actuala Nevada, au dus la pierderea mai multor animale și căruțe, ceea ce a provocat disensiuni în cadrul grupului. La începutul lui
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]
-
râului Humboldt, în actuala Nevada, au dus la pierderea mai multor animale și căruțe, ceea ce a provocat disensiuni în cadrul grupului. La începutul lui noiembrie 1846, expediția a ajuns la Sierra Nevada, unde a fost blocată de o ninsoare abundentă pe munte, în vecinătatea lacului Truckee (astăzi lacul Donner). Proviziile de mâncare erau pe terminate și la jumătatea lunii decembrie un grup de persoane a decis să plece pe jos, pentru a căuta ajutor. De la Sacramento au plecat echipe de salvare, care
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]
-
fusese colonizat încă. Pentru a atrage coloniști, el a publicat „Ghidul emigrantului spre Oregon și California”. În acest ghid, el a descris o cale directă de acces care trecea prin Marele Bazin și i-ar fi purtat pe emigranți prin munții Wasatch și prin Deșertul Marelui Lac Sărat. Dar Hastings nu parcursese în realitate traseul propus în ghid până în anul 1846, când a călătorit din California până la Fort Briger; fortul, care era o minusculă stație de aprovizionare condusă de Jim Bridger
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]
-
care au traversat în mod sigur partea sudică a Deșertului Marelui Lac Sărat, dar niciunul dintre ei nu a călătorit cu căruțe. Partea cea mai dificilă a călătoriei o constituiau însă ultimii 160 km prin Sierra Nevada. Acea zonă de munte cuprindea 500 de vârfuri distincte la altitudini peste 3700 de metri, iar partea orientală a Sierrei Nevada era extrem de abruptă. Din cauza înălțimii și a vecinătății cu Oceanul Pacific, în această zonă cade cea mai mare cantitate de zăpadă din nordul Statelor Unite
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]
-
Bridger a ascuns scrisorile, punct de vedere împărtășit mai târziu și de Reed. Majoritatea membrilor expediției erau înstăriți după standardele din acea vreme. Chiar dacă puteau fi numiți pionieri, puțini dintre ei aveau aptitudinile și experiența necesare pentru a călători prin munți și zone aride și nu știau să comunice cu băștinașii locului. Tovarășul ei de călătorie J. Quinn Thornton observa că Tamsen Donner era „deprimată, tristă și descurajată” la gândul de a părăsi traseul principal și de a urma sfatul lui
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]
-
să urmeze traseul lui Hastings. Înaintau acum cu o milă și jumătate pe zi și toți bărbații apți de muncă erau obligați să taie copaci și să mute bolovani, pentru a putea trece cu căruțele. În timp ce își croiau drumul prin munții Wasatch, membrii expediției Donner au fost ajunși din urmă de familia Graves care plecase în căutarea lor. Familia Graves era formată dintr-un cuplu de 57, respectiv 47 de ani, cei nouă copii ai lor cu vârste de la 1 la
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]
-
Familia Graves a făcut parte din ultimul grup care a plecat din Missouri, ceea ce confirmă faptul că expediția Donner a fost una din ultimele expediții ce au plecat spre vest în acel an. Când au ajuns într-un punct în munți de unde se putea vedea Marele Lac Sărat, era deja 20 august. Au fost necesare aproape două săptămâni pentru a trece de munții Wasatch. Oamenii au început să se certe și au apărut îndoieli fățișe față de cât de înțelepți au fost
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]
-
din ultimele expediții ce au plecat spre vest în acel an. Când au ajuns într-un punct în munți de unde se putea vedea Marele Lac Sărat, era deja 20 august. Au fost necesare aproape două săptămâni pentru a trece de munții Wasatch. Oamenii au început să se certe și au apărut îndoieli fățișe față de cât de înțelepți au fost cei care au ales acea cale, în special în privința lui James Reed. Proviziile familiilor mai puțin înstărite erau pe terminate. Stanton și
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]
-
aștepta o călătorie dificilă de două zile și două nopți, fără posibilitatea de a găsi apă și iarbă. S-au oprit deci să se odihnească și să se pregătească de drum. După 36 de ore, au pornit să traverseze un munte de 300 de metri ce se găsea în calea lor, și din vârful lui au văzut o câmpie aridă și uscată, acoperită cu sare albă, mai mare decât cea pe care tocmai o traversaseră; Rarick spunea că era unul din
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]
-
în brațe. Margret Reed cu copiii săi au rămas și ei fără căruță. Deșertul s-a terminat însă curând și au ajuns la o zonă frumoasă cu vegetație luxuriantă. Timpul pentru odihnă era scurt și s-au grăbit să traverseze munții înainte de căderea zăpezii. Stanton, unul dintre cei doi membri plecați după ajutoare în California, s-a întors cu catâri, provizii și doi indieni Consumne, Luis și Salvador. Le-a adus și vestea că Reed și Herron, înfometați și istoviți reușiseră
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]
-
că: „după ce aproape au murit de foame, membrii expediției Donner au crezut că ce a fost mai rău trecuse. Suportaseră mai mult decât majoritatea emigranților.” Confruntându-se cu o ultimă încercare, printr-o zonă descrisă ca fiind mai dificilă decât Munții Wasatch, grupul trebuia să hotărască dacă să meargă înainte sau să se oprească pentru a-și odihni animalele rămase. În acele zile, William Pike a fost ucis accidental de William Foster, în timp ce acesta din urmă își încărca arma. Acest fapt
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]
-
în 8 octombrie și a fost ultima care a traversat Sierra Nevada în acea perioadă. Expediția, compusă din 30 de cai și o duzină de oameni, purta provizii și se gândea că vor găsi expediția Donner pe latura vestică a munților, la Bear Valley. Când au ajuns acolo, au găsit doar doi emigranți, care se separaseră de restul grupului și erau aproape morți de foame. Două călăuze i-au abandonat pe Reed și McCutchen și le-au furat câțiva cai, dar
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]
-
Donner, a vorbit cu Hastings despre dificultățile întâmpinate și a referit apoi despre Hastings: „normal, nu a putut spune decât că îi pare rău și că intențiile sale erau bune”. Din cele 87 de persoane care s-au aventurat pe munții Wasatch, au supraviețuit doar 48. Doar familiile Reed și Breen au rămas întregi. Fiii lui Jacob Donner, George Donner și Franklin Graves au rămas orfani. William Eddy și-a pierdut toată familia și a rămas singur, iar cea mai mare
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]
-
se întinde pe o suprafață de 265 hectare și include rezervația naturală de tip botanic - Piemontul Nyíres de la Borzont. Situl reprezintă o zonă naturală (mlaștini, turbării, terenuri arabile cultivate, pășuni, și răriști de molidișuri) încadrată în bioregiunea alpină a sud-estului Munților Călimani (grupare montană ce aprține lanțului carpatic al Orientalilor); ce adăpostește elemente floristice caracteristice zonei depresionare a Giurgeului. Situl dispune de două tipuri de habitate naturale: Pajiști aluviale din "Cnidion dubii" și Pajiști cu "Molinia" pe soluri calcaroase, turboase sau
Borzont (sit SCI) () [Corola-website/Science/331284_a_332613]
-
La baza desemnării sitului se află două specii floristice enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 92/43/ CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică); astfel: curechiul de munte ("Ligularia sibirica") și clopțelul cu frunze de crin ("Adenophora lilifolia"). Alături de cele două rarități floristice sunt întâlnite și alte specii de flori și ierburi, printre care: bulbuc de munte ("Trollius europaeus"), coada șoricelului ("Achillea impatiens", specie endemică pentru acest sit
Borzont (sit SCI) () [Corola-website/Science/331284_a_332613]
-
și a speciilor de faună și floră sălbatică); astfel: curechiul de munte ("Ligularia sibirica") și clopțelul cu frunze de crin ("Adenophora lilifolia"). Alături de cele două rarități floristice sunt întâlnite și alte specii de flori și ierburi, printre care: bulbuc de munte ("Trollius europaeus"), coada șoricelului ("Achillea impatiens", specie endemică pentru acest sit), rotoțele albe ("Achillea ptarmica"), joldeală ("Serratula wolffii"), ghințură ("Gentiana pneumonanthe"), săbiuță ("Gladiolus imbricatus"), orhidee ("Dactylorhiza majalis"), stânjenel sălbatic ("Iris sibirica"), taulă ("Spiraea salicifolia"), darie ("Pedicularis sceptrum-carolinum") sau pipiriguț ("Eleocharis
Borzont (sit SCI) () [Corola-website/Science/331284_a_332613]
-
Cleanul dungat ("Telestes souffia") este un pește dulcicol bentopelagic din familia ciprinidelor găsit în apele curgătoare de munte ale Europei. Trăiește în râurile de munte cu apa limpede și bine oxigenate în locurile cu curenți moderat- rapizi, uneori în repezișuri, dar niciodată în ape stătătoare sau în brațele laterale foarte încete. În munți ajunge la o altitudine de
Clean dungat () [Corola-website/Science/331286_a_332615]
-
Cleanul dungat ("Telestes souffia") este un pește dulcicol bentopelagic din familia ciprinidelor găsit în apele curgătoare de munte ale Europei. Trăiește în râurile de munte cu apa limpede și bine oxigenate în locurile cu curenți moderat- rapizi, uneori în repezișuri, dar niciodată în ape stătătoare sau în brațele laterale foarte încete. În munți ajunge la o altitudine de 900 m deasupra nivelului mării, dar este
Clean dungat () [Corola-website/Science/331286_a_332615]
-
găsit în apele curgătoare de munte ale Europei. Trăiește în râurile de munte cu apa limpede și bine oxigenate în locurile cu curenți moderat- rapizi, uneori în repezișuri, dar niciodată în ape stătătoare sau în brațele laterale foarte încete. În munți ajunge la o altitudine de 900 m deasupra nivelului mării, dar este, de asemenea, găsit în unele lacuri de mare altitudine. Cleanul dungat este reprezentată în râurile Europei prin trei subspecii: În România a fost identificată în anul 1959 în
Clean dungat () [Corola-website/Science/331286_a_332615]
-
se întinde pe o suprafață de 274 hectare. Situl reprezintă o zonă naturală (păduri de foioase, pajiști naturale, pășuni, zone umede cu izvoare permanente, peșteri, goluri carstice, stâncării calcaroase și grohotișuri) încadrată în bioregiunea continentală a Hunedoarei, aflată la poalele Munților Metaliferi (grupă muntoasă aflată în extremitatea sudică a Apusenilor, ce aparțin lanțului carpatic al Occidentalilor). Acesta se află în bazinul hidrografic superior al râului Căian și include și rezervația naturală Calcarele din Dealul Măgura. „Măgurile Băiței” conservă patru habitate naturale
Măgurile Băiței () [Corola-website/Science/331305_a_332634]
-
Natură 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 13.373 hectare. Situl reprezintă o zonă naturală (păduri de foioase, păduri de conifere, păduri în amestec, păduri în tranziție, pajiști naturale și stepe) încadrată în bioregiunea alpina a Munților Harghitei (grupa muntoasă a Carpaților Moldo-Transilvani, aparținând de lanțului carpatic al Orientalilor). Aria naturală se află la o altitudine cuprinsă între 1.500 și 1.800 m. și face parte (din punct de vedere geologic) din lanțul vulcanic neogen al
Harghita - Mădăraș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331298_a_332627]
-
Harghitei (grupa muntoasă a Carpaților Moldo-Transilvani, aparținând de lanțului carpatic al Orientalilor). Aria naturală se află la o altitudine cuprinsă între 1.500 și 1.800 m. și face parte (din punct de vedere geologic) din lanțul vulcanic neogen al munților Călimani - Gurghiu - Harghita, cu un relief constituit în cea mai mare parte din roci andezitice (curgeri de lavă și piroclastite). Munții Harghitei au în componență formațiuni vulcano-sedimentare de tip con, întâlnite în vârfurile Harghita-Mădaras (1.801 m), Cucu (1.558
Harghita - Mădăraș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331298_a_332627]
-
1.500 și 1.800 m. și face parte (din punct de vedere geologic) din lanțul vulcanic neogen al munților Călimani - Gurghiu - Harghita, cu un relief constituit în cea mai mare parte din roci andezitice (curgeri de lavă și piroclastite). Munții Harghitei au în componență formațiuni vulcano-sedimentare de tip con, întâlnite în vârfurile Harghita-Mădaras (1.801 m), Cucu (1.558 m), Ostoros (1.384 m) și Piatră Talaborului (1.242 m). Suprafață ariei protejate (ce include și rezervatia naturală Lacul Dracului
Harghita - Mădăraș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331298_a_332627]
-
Oltului (Mădăraș, Mădărașul Mare, Mădărașul Mic). Arealul „Harghita - Mădăraș” a fost desemnat că sit Natură 2000, în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei și faunei sălbatice, precum și a habitatelor de interes comunitar din Munții Harghita. Aria protejată dispune de șase tipuri de habitate; astfel: Păduri acidofile de "Picea abies" din regiunea montană ("Vaccinio-Piceetea"), Tufărișuri alpine și boreale, Comunități de liziera cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin, Turbării active
Harghita - Mădăraș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331298_a_332627]