7,219 matches
-
și flușturatic, ăsta-i secretul, s-o știi. Și dom’ Tolea părea scârbit de ce spune, asta însemna că e treaz. Avea așa, un sictir, când vorbea. Scuipa cuvintele, niște resturi, parcă, care nici nu se comparau cu ce rămăsese ascuns înăuntru. — Baftă, așa să-mi zici. Băftosul, poți să mă alinți așa, Vasile, îți dau voie, în noaptea asta. În clasă mă strigau Bolero. Făceau bășcălie de mine, asta era, mă luau în balon, cum se zice. Umflau umflau balonul, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
alb, ochii mari mari, mlăștinoși și părul, părul roșu, scurt aspru roșu. Un halat gros, ca de baie, și un umăr alb alb. Chibritul sestinsese, dar era deja în prag. Mâna îl atinse, degetele se înlănțuiră de ale sale. Tras înăuntru. „E curent pe scară. Chibriturile se sting.“ Da, era curent pe scară, imposibil de menținut flacăra. Vocea limpede, adâncă, degete subțiri, osoase, puternice, părul scurt, aspru, roșu, arzând. Dădu să aprindă alt chibrit. „Nu, nu aici. Caut o lumânare“, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Tori, a doamnei Cușa, adică. Eu sunt... Își rostise numele, dar aerul îl spulberă, instantaneu. Tolea nu-l prinse. Aha... știți, aș fi vrut, de fapt, să-l văd pe Octavian. Pe Tavi Cușa. Tolea obținu un sfert de pas înăuntru. Mătușica se îngrozi, dar n-avu putere să se opună. Da, necunoscutul se afla deja în vestibul, întâlni privirea fixă și neagră a câinelui, ghemuit lângă cuier. — Sunt un vechi prieten al domnului Octavian Cușa, al lui Tavi. Aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Că știți cum e, coniță, de câțiva ani numai când auzim de iarnă și ne îngrozim. Trăim ca în peșteră, coniță, luni grele de iarnă fără încălzire, fără apă caldă, un coșmar, doar știți. Avea dreptate bețivul, bine că eram înăuntru, acolo, la cofetăria Corfu, doar o știți. Eram înăuntru și era cald, nu simțeam iarna, avea dreptate bețivul. Deci, înaintam, încet încet. Fetele de la cântar, drăguțe, vesele. Mătușica ținea mâna pe clanță. Tolea se aranjase comod pe taburet. Câinele negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
când auzim de iarnă și ne îngrozim. Trăim ca în peșteră, coniță, luni grele de iarnă fără încălzire, fără apă caldă, un coșmar, doar știți. Avea dreptate bețivul, bine că eram înăuntru, acolo, la cofetăria Corfu, doar o știți. Eram înăuntru și era cald, nu simțeam iarna, avea dreptate bețivul. Deci, înaintam, încet încet. Fetele de la cântar, drăguțe, vesele. Mătușica ținea mâna pe clanță. Tolea se aranjase comod pe taburet. Câinele negru Dingo lungise mult gâtul, capul atingea botul pantofului galben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
plin de cețuri și văgăuni, unde șuieră șerpi și se dezlănțuie corbii. Venin peste venin și nod lângă nod și ciupercă lângă ciupercă. Nici o ieșire, crede-mă, simulări doar. Ieșiri care sunt alte intrări, de fapt. Orotire pe loc și înăuntru, atât. Să-ți vorbesc despre Tavi,doar el mă interesează. Te-ai gândit, cu adevărat, la Tavi? La cei între care trăiește, la handicapații care am devenit cu toții, te-ai gândit, spune? S-a ascuns între ei sau chiar le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se vine? Mâinile‐ ar ști, între ele luat, Să întoarcă din drum crinul prea înclinat. Dă‐mi, mamă, drumul la tine. Dar hotărârea‐ ai sucit‐o‐mpotrivă Rupând‐o, cheie ‐ dușmănos încruntat - În broasca ușii de la ieșire ... și - ai rămas înăuntru , pentru toți, încuiat. MILA MAMEI Iarba s‐a făcut de coasă, Nici nu știe, nici nu‐i pasă. Iarba plină e de flori. Casa‐ n mână la feciori Friptă mi‐a fi inima, Cum e frunza, galbena! Negru mi‐a
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
se-ntoarce și Wintris de la congresul ăla din Tanganica. S-a-ntâmplat că a picat încurcătura pe canicula asta că, altfel, nu e nici o problemă. O simplă formalitate, doar știți. Aulius oftă supus, resemnat. Simțea ceva neclar că-l supără înăuntru, ca un fel de hârjoană de purici, tot sărind dintr-o parte în alta a interiorului, undeva pe lângă inimă. Se scărpină greoi, cu mâinile aproape amorțite. - Am vorbit și cu nevasta lui Brandaburlea, bătrânul, continuă Vergilică. Garantează că i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce încap în ele epopeea unui scald. {EminescuOpI 44} Se-nserează... Nilul doarme și ies stelele din strungă, Luna-n mare își aruncă chipul și prin nori le-alungă. Cine-a deschis piramida și-năuntru a intrat? Este regele: În haină de-aur roș și pietre scumpe El intră să vad-acolo tot trecutul. - I se rumpe Al lui suflet când privește peste-al vremurilor vad. În zadar guvernă regii lumea cu înțelepciune, Se-nmulțesc
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
câtuși de puțin neobișnuită. E ca și cum aș vorbi cu un psiholog. Doar că e gratis. Sunt așa de prinsă de propriul meu discurs, că nu îmi dau seama când ajungem în dreptul grădinii zoologice. Se aud țipetele copiilor nerăbdători să intre înăuntru. Cei care se află deja acolo sunt foarte încântați și păstrează liniștea cât timp aruncă bucăți de ciocolată poneilor și se uită foarte preocupați în jur. Miroase a fân proaspăt și a baligă de cal. Foarte mulți plozi își petrec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
un zâmbet fermecător. —Scuze! Nu vreau să fiu prea cicălitor. — Nu-i nimic, îi răspund eu cu jumătate de gură. — Hai să intrăm în sera cu nuferi, mă îndeamnă el, arătându-mi o clădire pe marginea aleii. E foarte frumos înăuntru! Pășim într-o zonă cu aer tropical. Ca și în Palm House, gradul de umiditate e foarte ridicat și blugii mei se umezesc instantaneu. În centru, se află un lac cu nuferi. Pe suprafața apei zboară o mulțime de gângănii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
ajuns încă. Îl flutur pe al meu către Davey, care ajunge devreme în ultimul timp. De când s-a lăsat de băut, e foarte matinal. —Ce-i cu chestia asta? Deschide și vei vedea, zice îndreptându-se către mine. Mă așez. Înăuntru e un fel de card alb, iar scrisul e deosebit și, mai mult ca sigur, a presupus o cheltuială pe măsură. Cu ocazia logodnei lui Barney Falkland-Smythe cu Vanessa Carpenter Domnul și Doamna Falkland-Smythe au onoarea de a vă invita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
timpul să aibă o discuție, dar parcă mi s-ar fi părut mai potrivit ca ea să aibă loc la unsprezece dimineața, într-o cafenea luminoasă, decât într-o noapte cu lună nouă, în aerul parfumat din Somerset. Mă duc înăuntru, tot cu ochii pe mobil, așteptând un răspuns de la Jake. Nu trebuia să-i trimit un mesaj. Acum o să stau ca pe ace până când îmi scrie și el unul, semn că ține la mine. Primul lucru pe care îl văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
piscină e așa o învălmășeală, că n-aș putea să recunosc pe nimeni. Văd doar o adunătură compactă de trupuri contorsionate în apa de un albastru deschis, iar câțiva spectatori beți fac un fel de galerie de pe margine și varsă înăuntru șampanie. Îmi pare un fel de La dolce vita, care se desfășoară în decorul unui internat englezesc pentru copiii celor bogați. La un moment dat, o minge portocalie răsare din mijlocul grămezii de trupuri. Toți urlă îngrozitor și se reped spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
ascunsă de tufișuri și pomi. Deschide ușa și apasă pe întrerupător. Dinăuntru se aude un țipăt. Am impresia că interiorul barăcii seamănă cu o scenă de teatru, foarte strălucitoare în comparație cu întunericul de afară. Dar asta nu e tocmai bine. Pentru că înăuntru, trântiți pe un morman de perne, se află un tip și o tipă care se agită să-și tragă hainele pe ei. Părul blond al lui Daisy și al lui Barney pare de aur în lumina puternică a becului. Fusta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
ridicându-l în picioare. Noi, ceilalți, ne strecurăm pe poartă și ne îndreptăm spre casă, ocolind zgripțuroaica prăbușită în boscheți. La ușă ne bulucim penibil, încercând să intrăm toți deodată, ne blocăm în vestibul, după care reușim să ajungem toți înăuntru și trântim ușa de la intrare. Charlotte, deșteaptă, încuie și pune lanțul. —Jim? strigă Finn. Jim, unde ești? Auzim un fel de mormăieli din fundul casei și ne îndreptăm într-acolo, ghidați de sunet, lovindu-ne unii de alții în holul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
în mic a sistemelor planetare, a galaxiilor, metagalaxiilor, spermogalaxiilor, ovulogalaxiilor, umanogalaxiilor. O ființă uriașă, îngerul, simboliza prin mărunta lui urieșenie toate celulele planetei, moleculele-stele, numite aici nimfocite, erau reducerea la scară umană al infogalaxiilor și îngerul mare pentru noi purta înăuntru un Univers mic, parțial cunoscut, ca și cel galactic. Acolo se vedea casa Lui, în spatele frunții, de o frumusețe exotică prin care se spulberau și se nășteau gânduri ce dirijau mersul perfecțiunii, al roților mici unicelulare, al roților medii pluricelulare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
se pot disloca și gratiile nu se rup? Pentru că libertatea este o iluzie, în cărți și în lucrurile spuse de ele e adevărul, dar e un alt fel de adevăr, să crezi în el, afară e un alt fel de înăuntru, nu există un afară total, ci doar parțial, cel adevărat e numai în mintea ta, cu el poți jongla precum motociclistul de la zidul morții, precum acrobatul pe sârma fragilă, pe stâlpii bine ancorați, cu șpraițuri și contravântuiri calculate matematic, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mulțimea pestriță. Mioara 1 și Mama 2 se certau. Un cuplu spunea că viața e un cârnat care trebuie agățat fie sus, fie jos, celălalt dimpotrivă, că ar putea fi o formă simțitoare, dar lipsită de vitamine, deși vie, fie înăuntru, fie în afară, fie ascunsă, fie cântată. Cuplu contra cuplu, toți flecărind, au ajuns la polemici și, de aici, la ceartă, care însemna blamarea amintirilor, ca sămânță a răsadului prezent, așteptându-și moartea prin deshidratare. Totul pe fondul Introducere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de pantofi cu pereții mereu în transformare. Pentru că delirul injectase oamenii cu morbul schimbării: să facem urâtul perfect! Și ca-n jocul de domino, morbul dintr-un cartier își transmise unda de șoc celorlalte, încât blocurile, pe afară paralelipipede obraznice, înăuntru deveneau hale cu ifose de living. Picamerul și bormașina rotopercutantă deveniseră penițele cu care locatarii își tușau schimbarea. Ridicată la pătrat, apoi ascunsă în paranteze, adăugându-i-se altă schimbare în calcul, numită reînnoire din care se extrăgea rădăcina, totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
dat viață? Am prelungit deci starea de spectator în sala goală a cinematografului cu ecranul alb. Scrisoare în Sol albastru P uteam să mă dedublez șuierând în gând numele Mamei. După luni și ani de încercări îl aveam și pe înăuntru și pe în afară, deopotrivă. Fapt ce a permis Autorului să facă un colaj impresionant din trăirile mele. Pe care nu-l mai acuz de plagiat. Va scrie rece și riguros cum îl știu, fazele mele de Lună nouă sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
adică, nu s-a auzit nimic. Nici un sunet, nici o șoaptă, nici o răsuflare. O liniște de mormânt. I-am adunat pe toți și am deschis ușile. Încăperea era goală. Scaunele erau vraiște și erau hârtii pretutindeni. Parcă ar fi fost furtună înăuntru. Am făcut curat, după cum vezi. Hârtiile sunt acolo, în colț, zise arătând cu degetul, grosolan, un vraf. Geamurile erau închise toate. M-am gândit că poate au ieșit pe fereastră. Știi... de la etajul unu până la parter nu e chiar atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
iritat și foarte nemulțumit și pot să spun chiar... curios. Cine convocase întrunirea și de ce? Ne apropiam din ce în ce mai mult de ușa cancelariei. În fața ei erau doi elevi ce păreau să aibă rolul de a-i păzi pe cei care erau înăuntru sau cel puțin să nu dea voie celor din afară să întrerupă întrunirea. Rămâneau pe loc, chiar dacă noi ne apropiam. Când am ajuns în fața lor, ceilalți au format un semicerc în jurul celor doi, cum se formase în jurul dirigintelui în clasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
dat, s-au îndreptat cât mai rapid spre scările cele mai apropiate, fiind urmați de hohotele de râs ale celor din spatele meu. Mânerul auriu al clanței părea atât de aproape, iar ușa masivă atât de ispititoare... "Oare ce voi găsi înăuntru?" mă gândeam eu. "Pe cine? Vorbind despre ce?" Am pus mâna pe clanță, apăsând-o în jos. Ușa albă s-a deschis cu un scârțâit timid. Capitolul 4 Puțina lumină care mai dădea în partea asta a școlii se întindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mă așteptam. Și unde ar trebui să fiu, George? îl întrebai curios. Afară! Afară trebuia să fii. În fața porților închise. În fața elevilor pe care i-am convins să mă urmeze și cărora le-am spus să nu-ți dea drumul înăuntru, zise cu o voce tremurândă. Se pare că ai eșuat, George. La fel cum ai eșuat să conduci asaltul împotriva Gardienilor când au ocupat școala. Nu puteai să intri. Am închis porțile cu ore în urmă și am trimis patrule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]