6,475 matches
-
trebuie să și plece îndărăt pe câmp. Și asta când e bine! Dar gîndește-te că uneori apa din Hapi nu se ridică atât cât trebuie și ogorul nu mai are mâl, e uscat! Nu toți au putere să-și facă șanțuri pentru scurgerea apei. Sau dacă înainte de seceriș vin lăcustele? Iahuben oftă: - Și ce se întîmplă atunci cu țăranii aceia? - Se mută fiecare cu toți ai lui în Țara Morților. - Atunci poate că-i mai bine așa. Cel puțin robii, în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
zbor încordat Vulturul spuse Către Etana: "Privește, prietene, Cum arată pămîntul!" "Pămîntul arată Acum ca un crîng!" După trei ceasuri îndoite De zbor încordat Vulturul spuse: Către Etana: " Te uită, prietene, Ce-i cu pămîntul!" "Marea-i acum Cât un șanț din grădini!" Auta se așezase pe o piatră. Privea înainte, dar vedea în el. Ca prin vis mai auzea glasul prietenului său care cânta despre popasul pe lună, despre Anu și despre cerul zeiței Iștar, dar se vedea pe sine
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
el. Ca prin vis mai auzea glasul prietenului său care cânta despre popasul pe lună, despre Anu și despre cerul zeiței Iștar, dar se vedea pe sine zburând în minunata luntre, zărea din nou lunga Mare dintre Pământuri cât un șanț de grădină, zărea stele sub tălpi și stele la tâmplă și în creștet. "De ce am plecat? - se mustra, însă tot el își dădea răspuns: Cum puteam să mor iară să mai sărut pământul care mi-a fost și mamă și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
apropia de sfârșit. O prelungise până În septembrie și peisajul era atins de primele semne ale toamnei, parcă În consonanță cu starea lui de spirit elegiacă. Warren Își adusese bicicleta de la Felixstowe și Împreună se hurducară pe potecile prăfoase, pline de șanțuri, care despărțeau ogoarele aurii de grâne care așteptau să fie secerate și livezile grele de mere coapte. Dezbătură avantajele și dezavantajele comitatului Suffolk ca loc de refugiu la țară, căzând de acord că balanța Înclina Împotriva lui, iar Henry rememoră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
cană goală așa de... frumoasă? Căutând să-i cârmească prietenește una, negriciosul fu gata să-și desfacă ventuzele palmelor și genunchilor lipite de fațadă și să se prăbușească în gol. Dar nu-i cârmi și nici nu căzu. În hăul șanțului de la baza clădirii, i se răsturnă numai clopul. Descoperindu-se, de sub calota clopului îi răsări (adulmecînd nemișcat din mijlocul plantației firelor îmbîcsite de păr și semănând cu o creastă pitică) un șoricel împăiat. Rozătorul împăiat din moțul capului era gri-vioriu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
vax de talent se evidențiaseră ei? Prin ce sângeroase fapte de scris au pătruns tinerele scârbe în Istoria literară? Că de scris, nu au scris încă nimic. Și nici de pătruns, ca să fim principiali, nu prea pătrunseseră... Șed numai pe șanțul acestei Istorii și îi înjură pe alții mai în vârstă. Doar pentru că-s de zeci de ori mai talentați și mai patrioți decât ei... - ...S-a stins treptat rumoarea, își reluă istorisirea Gabi cel Norocos. Aîncetat păcănitul... Au pălit înjurăturile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
noi, de fiecare crevasă, spintecătură sau teșitură din zid, își înghiți un mic sughiț de dezgust Gabi cel Norocos. S-a pornit să se scurgă înapoi, în cartier, toată crema cumetrilor... Care de pe unde se înțepeniseră. Prin itebeuri, troleibuze, cârciumioare... șanțuri, ateliere, pișoare, băcănii... beciuri de miliție (unde-i deznodaseră din cafteli plutonierii, să declare de pe care șantiere speriaseră cheresteaua). Din cimitire, unde îi podidiseră cu săpăligele groparii. Oamenii cimitirelor ducând lupte de vorbe cu ei să se lase din nou
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
prea tamponată, poți să-i zici, din partea lui moa, să treacă... Ca s-o las să mă muște o dată de eugenie... Zi-i vrăjitoarei că, pentru ea, țin eu mereu eugenia încălzită... - Cât n-am scurmat eu, bă, la șanțurile Nicoloaicei... de mi-am făcut palmele purulente de la târnăcop și lopată... de mi-am ferfelițit și frumusețe de fluiere ale picioarelor, ca să nu mă doară pe mine în coclender de eugenia ta!... ...Bă, pe noi ăștia, ai ei, de la noi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și-mi închideți șantierul, și dacă nu-mi săpați, de aici până aici, dă benga în voi!" Până am reușit noi să dăm cu sasul și s-o tulim, o după-masă întreagă am șmotruit ca electrocutații și-am săpat niște șanțuri, de putea să se plimbe metroul prin ele și să intri în ele pîn' la perciuni... După ce-am scăpat noi de acolo, a angajat niște gudulani maramureșeni, oameni râioși la muncă, care-n două mișcări au desfundat străduțele, au
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cărăbuși?! Și, dacă îi mărunțește la ea printre crăticioarele cu rântașuri, cărnuri, oțeturi de la conserve, din făbricuța de care spui tu?!... Nu i-o fi ei tîrșă 55 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - Psît... Slobozi-ne-am în interesul șanțurilor ei, hoarcă!... Dar poate unde te gândești că s-or fi topit damigenele alea, boangă Bruță? - ...Între tranșee au deschis niște podețe. Înăuntrul tranșeelor i-a pus fermecătoarea de au îngropat, tot din doi în doi metri, camioane cu turtoaie
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
camioane cu turtoaie de farmece, cât căpățânile de verze. Vineții, drămuite cu otravă de viperă, slănină de înecat, scârboșenii murate, tăvălite prin făină să nu se deschege... Călca inamicul de care se ferește Nicoloaica și pentru care și-a scobit șanțurile pe vreun turtoi. O dată îi despica și puterea turtoiului, ăluia, de sus până jos, pielea burții ca pe-o surcică... Dădea inamicul răpus ochii peste cap. Nu-l ierta nici așa. O dată îi vârau și câinii boturile, prin crăpătura pieptului
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
aveam să ne informăm.) Între timp, nu-și abandonă nici strategia primitivă și, turuind, nu neglijă să-și verse și năduful asupra nefericitei Nicoloaice ce-l pusese pe camaradul său negricios să-și crape liniile norocului din podurile palmelor, săpând șanțuri. - N-o vezi, bre, cât e de perversă și infectată, că zici se baricadează, doar ca să nu-i înțepăm noi băutura?! D-asta o scobit-o 58 DANIEL BĂNULESCU un oraș. Și aleargă în limbă la tine până și șeful
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
YAHVEH SAU IEHOVA)!" - "Curg zilele spre cimitir", aruncă ea, cu precizie, pe fundul fiecărei cești, c-un cleștișor, cîte-o bucată de zahăr cubic. - Dac-ar fi după ăștia, la învățămîntul lor de partid, ca să te distrezi, ar trebui să sapi șanțuri până mori. Pe fiecare rahat de șantier... Mă scuzați. Există totuși vizitele prin cîte-o cofetărie. Un cinema. Poți să încingi, în curtea școlii, un mic fotbal. Un baschet. Nu trebuie să ne gândim, una-două, la cimitir. - "Odaia mea mă înspăimîntă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de la încrederea absolută la mânia neputincioasă de acum era ceva intolerabil. Gând care-l mânie și mai tare. Era un cerc vicios. Limba lui mult prea mare i se plimba prin gură. Un strop de salivă i se prelingea pe șanțul din bărbie. Mâinile i se agitau nervoase în buzunarele hainei boțite. Stătea pe ramura căzută a unui conifer necunoscut. îi simțea asprimea sub el. Dădu morocănos cu piciorul într-un con, aruncând ocheade mânioase înspre creatura invizibilă, ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
aceea Încăpățânată, tot ciugulindu-l pe Colonel, reuși să-i facă prin spate o gaură până-n piept, prin a cărei deschizătură Începu să curgă foarte repede lumina purpurie (aici domnul Martin Își trecu iar batista de-a lungul frunții cu șanțuri adânci și rămase câteva clipe tăcut). Atunci - continuă el adunându-se arcușul alunecă răgușit peste corzile viorii și sunete ca niște schelălăituri se Împrăștiară strident, În timp ce femeia umplea sala cu un râs asurzitor, care te Îngheța. Colonelul Încercă să se
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
arată cu degetul spre femeia de pe pervaz. Întrebându-se probabil dacă sunt o victimă a recesiunii economice sau a sentimentelor. Cu o dimineață În urmă, un broker s-a aruncat În fața metroului la Moorgate și a ratat: a căzut În șanțul acela de sub șine și a fost scos de echipa de intervenție. Toată lumea spunea ce miracol a fost, dar eu mă Întrebam cum o fi să te simți atât de rău Încât să vrei să termini cu toate și să eșuezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
scriu în rune, Presun de argint și zale pun pe caii ca furtune - Astfel se gătesc de ducă pentru drumu-ndelungat. Și atunci furtuna mândră desrădăcinat-a marea. Ea svîrlea frunți de talazuri către stelele-arzătoare, Ridica sloiuri de ghiață, le-arunca în șanț de nori Vrând să spargă cu ci cerul. - Într-un colț de cer e vară Și pe scările de-ivoriu unii dintre zei coboară - Strălucea-n noaptea bătrână fețele ca palizi sori. {EminescuOpIV 144} Prin a valurilor vaet, prin a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
o vezi cât este de frumoasă, poate chiar azi. Au, au! Copilul se bucură cu vechile sale strigăte de fericire. Părăsind șoseaua, urmară -pe mâna stângăun drum prost amenajat, plin de praf și prin mijlocul căruia ploile verii săpaseră un șanț adânc pe care căruțele Îl ocoleau cu grijă sporită. Au trecut apoi printr-un sat răsfirat la poalele unor dealuri Înalte, cu case modeste din care doar patrucinci erau acoperite cu tablă, restul cu țiglă veche și paie. Cum urcușurile
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
drăngălăi de la țară, cam leneși și hoți, slugărind Bucureștiul, cărând tot ce lepăda orașul. Mureau de tineri, loviți de oftică. N-aveau Dumnezeu, nici prieten, nici neamuri. Trăiau cu muieri fără căpătâi ca și ei. Acestea le lepădau copiii prin șanțurile Cuțaridei. Altfel, băieți veseli. Soseau dimineața la rampă, fluierând și înghiontindu-se, împingînd tumbăraiele grele, pline de gunoaie. Pe umeri, purtau mături lungi de nuiele. Desculți și flămânzi, bețivi și răi, trebuia să țipi la ei ca să te asculte, că
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Dar ce, parcă asta se numea că e luxoasă, ca altele? Bărbatul nu scăpa banii din mână, tot ar fi cumpărat, că vedea că se ridică mahalaua. Se croiseră alte străzi de pământ, drepte, în mijlocul cărora creștea încă dudăul, cu șanțuri înalte, care împărțeau malul Cuțaridei. Orașul înainta pe nesimțite într-aici, înghițind loturile sălbatice, și luminile lui se vedeau mai aproape. Dinspre Filantropia se deschisese un drum nou cu prăvălii de cărămidă, și noaptea, peste câmpul rămas, felinarele cu gaz
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Drumul camioanelor se schimbase, trecea peste maidan, făcea un ocol spre curtea lui Stere și se întorcea la Tarapana. Toamna noroaiele se întindeau peste tot. Pământul era numai o clisă galbenă. Oamenii își cumpărau cizme și înjurau, abia înotînd în șanțurile alunecoase. Mai veniseră și alți oameni în Cuțarida. Întâi un sifonar, care avea camion și două cârlane de iepe, om necăjit și ăsta. Căra ca robii, abia scotea de-o pâine și de un ciocan de rachiu. A tras spre
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Avea un obraz proaspăt și rumen în lumina dimineții. Vântul îi spulbera părul, și sufletul lui Nicu-Piele era ca vioara. Numai că se îmbătase și adormise pe drum. Se trezise tocmai a doua zi, fără un ban, țeapăn, într-un șanț. Gagica dusă a fost, n-a mai văzut-o decât peste vreo lună, să n-o mai cunoască, îmbrăcată ca o cocoană, la brațul unui negustor, nevastă de-acum. Era tot cu Gheorghe. Ăl bătrân, cum a zărit-o, i-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
omul Ia groapă cînd>e noapte!... - Nu i-o fi plăcut lumina soarelui, spunea leneș și plictisit celălalt cioclu, un om înalt și slăbănog, cu mâini lungi ca de maimuță și un chip livid de băutor. Dricul intrase într-un șanț acoperit cu o zăpadă pufoasă, și o roată din spate se scufundase până la butuc. Ajutorul se dădu jos, blestemând mahalaua împuțită cu oamenii ei cu tot. - Încă puțin, spuse scrâșnind, și rupeam spițele... Caii se opintiră de câteva ori și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a aprins lămpile. Picături mari și grele, ca o grindină, se năpustiseră peste locul sălbatic. Se făcuse frig. Bolțile se despicaseră. Apa apăsa pe acoperișuri. Muierile aprinseseră candelele. - Doamne, Maica Domnului! Scapă-ne, Doamne! se rugau. Întâi s-au umflat șanțurile. Apele gâlgâiau sub geamuri. Drumul rampei era tot un nămol, o clisă neagră. Dinspre mahalaua ceferiștilor se scurgeau șerpi galbeni de gunoaie. Pânzele ploii măturau totul. Luaseră gardurile și bulumacii, care se rostogoleau spre adânc. Balta se umflase și clocotea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a râs cu înțeles. O muiere a îndrăznit: - A găsit și ea unul tânăr, ce să te-aștepte pe tălică? O s-o ducă la Cepari, la părinți. Parcă se făcuse frig. Vântul scutura frunzele late de viță, le arunca prin șanțuri. Se lăsa seara. Deasupra dealurilor se aprinsese luceafărul și caru-lmare... Păcat de banii dați pe rochii, trebuia să le aducă înapoi nevestei! A tocmit vinul, 1-a plătit. Voia să plece mai curând. Rămăsese singur lângă căruță, mânios. Cărăușii petreceau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]