6,670 matches
-
ca calu-n pchicioare ! * Io, de când m-am însuratu’ Tot pe paie m-am culcatu’ Tot în paie și pe fân, Ș-acu’ iată mă bătrân. Nu-s bătrân de bătrânețe, Ci bătrân de fuste crețe ! Badiu-nieu câtu-i de-nalt, Șade-n picioare sub pat. Și cosește și-mblătește Și de pat nu se lovește ! * Iartă-mă bade de glume, Că n-am făcut alte n lume. Că nu-i nimeni să trăiască, Ce-i frumos să nu iubească, Și să nu
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
a ei viață, Până când pâcla de ceață întunecă a ei privire înțeleaptă. Și s-a stins ființa bună și dreaptă. CAPITOLUL V De la ocoșii satului, adunate Motto : Să râdem pentru că râsul ne face frumoși ! (Eminescu) Operativitate De trei ceasuri bune șede Ion în drum. Carul său cu lemne, vai s-o răsturnat. Să-l așeze stivă, nu se dă-ndemnat. De unde să-nceapă nu știe nici-cum. Trei ore-ncheiate a tot cujetat, Tabacherea toată și-o făcut-o scrum Tot trăgând cu ciudă
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
apoi lucrurile au stagnat, procesul mergea foarte greu. Activiștii veniți cu duiumul de la Făgăraș și Orașul Stalin insistau într-una pentru înființarea de asemenea forme de colectivizare și în alte sate. Rezistența din munți anunțată de oamnii din sat nu ședea cu brațele încrucișate, făceau totul să saboteze inițiativele activiștilor veniți de la centru. Coborau în sate și le explica oamenilor, mai ales celor ce șovăiau ce înseamnă colhoz în Rusia -«Vor cădea blestemele satului asupra voastră și a copiilor voștri dacă
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
luptei lor inegale în munți, dar mai ales informații despre starea de spirit a populației din zonă, despre ceea ce gândeau oamenii care așteptau izbăvirea de oriunde, numai de ar fi venit, despre mișcările formațiilor de luptă ale Securității care nu ședeau deloc pe gânduri cînd puteau prinde în cătarea automatelor lor de fabricație sovietică, orice dușman declarat al regimului totalitar comunist. Idealul lor era blocarea înaintării puterilor malefice ale ciupercii roșii ce năpădea Europa. Lupta lui Remus se desfășura în condiția
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
priviri furișe care-l urmăreau, dar prea rar a avut ocazia să se privească ochi în ochi cu iscoadele adversarului. La un moment dat prin Cârțișoara noastră au început să circule întrebări stârnite de o boreasă care neavând alte treburi, ședea cât era ziulica de lungă cu mâinile în poală pe tălpița din fața casei. I-a clocit atunci în creerul ei de coancă, nu mai mare decât al unei găini, întrebarea exprimată apoi către alte femei ale satului : -«Oare ce fel
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
Dimitrie de 25 ani, bețiv 15. Proza eminesciană conține, într-o transpunere plastic-hiperbolizantă, un posibil ecou al acestei stări de lucruri consemnate lapidar în însemnarea de arhivă: Părintele era cam nalt de boiul [lui], nu-i vorbă, dar i se ședea, ca popă. Trecea stânjenul și mai bine, îmbla țapăn, din care cauză reaua omenire îi pusese numele: popa Melesteu. Avea părul și barba roșie și arăta mai mult a tâlhar decât a popă, dar ce are a face? Cele mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
-un tatăl nostru, iar el secunda cu gagagaga! Când popa se încurca rău și oamenii se întreba: "Ci Doamne! Oare ce-o fi zicând", palamarul răspundea categoric: "Tăceți, măi, nu vedeți că părintele cântă grecește?" Asta impunea. Foarte frumos îi ședea potcapul părintelui Ermolachie, cam pe ceafă, pentru că era larg, da-i ședea, nu glumă. Gândeai că-i rus cu coadă. Când cetea, potcapu-i cădea peste ochi și popa suduia urât. În biserică, ne-n biserică, puțin îi păsa..." Dăă! Mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
rău și oamenii se întreba: "Ci Doamne! Oare ce-o fi zicând", palamarul răspundea categoric: "Tăceți, măi, nu vedeți că părintele cântă grecește?" Asta impunea. Foarte frumos îi ședea potcapul părintelui Ermolachie, cam pe ceafă, pentru că era larg, da-i ședea, nu glumă. Gândeai că-i rus cu coadă. Când cetea, potcapu-i cădea peste ochi și popa suduia urât. În biserică, ne-n biserică, puțin îi păsa..." Dăă! Mi cădea!... potcapul dracului!" Cu totul deosebit în felul său, om cu duh
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
comunica că-i plăcea și coliva; să-l fi văzut pe mândrul Nicodim îmblând pe la prohoade și pe la pomene cu Basaltirea și cu Vanghelia (așa-i zicea el) după părintele și luând acel aer de seriozitate și mândrie care-i ședea atât de bine, mai ales când era cu ciubote lungi. Era un spectacol de invidiat. Dar ceea ce făcea ca părintele să fie idolul pădurarului, moș Iftimie Fedeleș, era glasul său, ca și care nu se mai pomenește de ferească Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
proza eminesciană care surprinde atmosfera satului, cum puțini în literatura noastră au știut s-o facă: Caracterul vieței de sat este liniștea și tăcerea. Ziua, oamenii fiind la lucru, numai copiii se joacă cu colbul drumului, babele de tot bătrâne șed torcând la umbră pe prispă și moșnegii adunați la crâșmă își petrec restul vieții lor bând și povestind. Abia sara, când satul devine centrul vieței pământului ce-l înconjură, se începe acea duioasă armonie câmpenească, idilică și împăciuitoare. Stelele izvorăsc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de joc99; era vremea când bunul Ilie, blond, cu ochii albaștri, Pe cuptorul uns cu humă/ [...] Zugrăvise c-un cărbune un clapon și un purcel,/ Cu codița ca un sfredel și cu fuse-n loc de labă/ Cum i se ședea mai bine purcelușului de treabă 100. Și dacă prin joc, măcar și din instinct, copiii îi imită pe oamenii maturi Ce idee ne facem la opt ani despre o bătălie; imaginația e atunci fantastică iar imaginile pe care le trasează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată;/ Pe cuptiorul uns cu humă și pe coșcovii păreți/ Zugrăvit-au cu-n cărbune copilașul cel isteț/ Purceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de labă,/ Cum mai bine i se șade unui purceluș de treabă./ O beșică-n loc de sticlă e întinsă-n ferăstruie/ Printre care trece-o dungă mohorâtă și gălbuie 49. Cu un dinamism de crochiu bine lucrat, imaginile descrise în Călin, purtând nuanțe evidente de umor, dau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și închis în același timp, care se oferă să stea necondiționat la dispoziția celor doi îndrăgostiți: Hai în codrul cu verdeață,/ Und-izvoare plâng în vale [...]// Acolo-n ochi de pădure,/ Lângă trestia cea lină/ Și sub bolta cea senină/ Vom ședea în foi de mure116. Iubirea castă se trăiește în afara lumii, pe cărare-n bolți de frunze 117. Luna cu umbrele ei fantomatice, izbutește să-ntindă crengile pădurii atât de misterios, încât urcând pe cer le mută118. Îndrăgostiții trec, se pierd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
-ntorceam ochii peste cap... era Finița, ce-și așezase capul meu pe poalele ei și-ncepea a-mi povesti ba cimilituri, ba basme, ba-mi cânta cu vocea câte-o horă or câte o chiuitură cu vorbe cu tot. Astfel ședeam lungit seri întregi cu capu-n poalele ei, pe când vitele se-ntorceau mugind greu de prin munți, iar talancele de la gâturile vacilor cu ugerul greu de lapte suna alena și melancolic prin atmosfera cea dulce a serei 282. În împrejurări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
acest sens, motiv pentru care îl vom reda în întregime, cu atât mai mult cu cât în final transpare imaginea ființei iubite din copilărie: Înfundat după o perdea grea de mătasă verde și uitându-se pe fereastă în noaptea clară, ședea un tânăr cam de 18 ani. El își răzemase bărbia plină de cot și se uita, neparticipând de fel la petrecere, ocupat se vede cu sine însuși și cu visele sale. Fruntea lui naltă, albă, foarte netedă și rondă se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
căzând pe umeri bine făcuți, contrasta cu albastrul postavului . Espresiunea feței lui era tristă, dar nu dureroasă. Cel puțin umerii obrazului, cam ieșiți, arătau că rotunzimea lui slăbise și făcuse loc acelei umbre dulci și interesante în mijlocul obrajilor care le șade atît de bine oamenilor tineri umbra sentimentalității. Această umbră, semnul setei de iubire, este la amândouă sexele irezistibilă. În vreme ce damele se uitau foarte des, ca-n treacăt, dar cu multă intențiune la tânărul nostru și nu era discrețiunea ce le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
voința lor țin mărirea casei și a neamului. Ea era de o blândețe rară, însă niciodată întratâta încât să nu ramâie mândră și niciodată atât de mândră încât în fața ei să nu rămâie urmele unei neșterse și adânci blândețe. Când ședea nu avea ținuta plecată proprie femeilor nalte splendidul ei bust de marmură rămânea drept și mândru ai fi gândit că se simte pe tron. Bătrânul o iubea nu pentru că ar fi esistat doar vo afinitate sufletească între ei, din contra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
proces pierdut îi consumase o însemnată parte din averea lor câștigată ș-așa cu destul de multă muncă pe de-o parte și conservată cu destulă economie și resignare de către dânsa 320. Alte secvențe ale realului apar ici-colo în proze: tata ședea pe un scăunaș scund și pe fața sa arsă și nerasă se strecurau lacrimi de venin, sau pe aceeași pagină, ceva mai jos, în Geniu pustiu: Tata m-a dat la școală 321. Ori, din aceeași proză: auzii ca pin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
o cruce de lemn la capul lui și-am încununat-o cu busuioc 325. Apar în aceleași proze, sporadic, chipuri pe care abia le bănuiești; unul dintre acestea pare a fi al lui Iachint (Ichift) Iurașcu, fratele mamei: Pe scaun șade un călugăr tânăr. El se află în acele momente de trândăvie plăcută pe cari le are un dulău când și-ntinde toți mușchii în soare, leneș, somnoros, fără dorințe. O frunte naltă și egal de largă asupra căruia părul formează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pare a fi o nouă realitate: În vis mă arde soare și cerul e văpae,/ Pe lac barca e-mpinsă de valuri care merg,/ Iar undele-i uimite, profunde și bălae/ Reflectă-n ele țărmii se-ntunecă, se șterg,/ În barcă șed ș-ascult eu a inimi-mi bătae/ Căci eu ca rândunica la dânsa iar alerg -/ Pe-a malurilor arbori și frunza este mută -/ Misterul lin surâde pe lumea cea tăcută 252. Somnolența amestecată cu visul este, de fapt, un stadiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
că poetul n-a fost niciodată bolnav, de parcă s-ar cunoaște vreo minte rătăcită care-și recunoaște starea! Și cum, în interogatoriul poetului, sunt fraze cu 64 de semne, se vede aici clar sugestia din jocul de șah, unde "nebunul șade la curtea regelui, urmând a fi sacrificat în beneficiul regelui/reginei". E limpede: nebunul Eminescu (păi, nu era deplin sănătos?) urma să fie sacrificat... Cu astfel de interpretări gen Nostradamus poate fi "demonstrat" oricând, orice. O gazetă (cam legionară) din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
cu multă grijă calcă Doar pe-alături de covoare! Eu îi spun să nu ia seama Și să calce drept, în lege, Că-i doar la fii-su-n casă, Nu în casa vreunui rege! Și de-abia o fac să șadă Pe-un divan cu scoarță nouă... „Mi-era dor de tine, maică, Ți-am adus vreo zece ouă Puțin unt, iar colea-n traistă, Niște nuci, vreo două sute...” Și cu ochii plini de lacrimi Prinde iar de mă sărută. Poate
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
adesea, distanța dintre ceea ce vrem, spunem și cerem altora și ceea ce putem noi înșine? (Examen la Psihologie pedagogică). Când un om de nimic, impostor, a ajuns conducător și încearcă să mistifice istoria, să rămână el deasupra tuturor, nemuritor, cum să șezi liniștit, să nu înfierezi pe un astfel de falsificator? (Timur Lenk și tabloul pentru posteritate). Dacă inteligența a fost definită de unii drept un răspuns al omului la mediul politic în care trăiește, oare unii mari artiști au fost predispuși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
lui Dumnezeu, care mă ținea și omenea ca în sânul lui Avram că în prima duminică din octombrie mă duc împreună cu un coleg de la aceeași școală până la Sirețel, satul de peste apa Siretului. Aveam acolo o prietenă, învățătoare, proaspătă absolventă, care ședea în gazdă la o colegă din Sirețel și voiam să o întâlnesc. Fiindcă primisem ordin de recrutare. Urma să fiu încorporat pe 15 noiembrie și voiam să o revăd să reîmprospătez și să consolidez sentimentele pe care le aveam față de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
au primenit și altele sunt rosturile... Nu puneți la inimă spusele sale. Ei, dar, cum vremea galopa, și noaptea se lăsa, am ciocnit noi ce-am ciocnit, dar ne-am și ridicat și-am mulțumit fiindcă, vorba ceea, călătorului îi șade bine cu drumul. Când acolo, fetele, care fuseseră mute în fața lui moș Vasile, au prins dintr-o dată glas și nu, că să mai stăm, cum să plecăm așa, pe nepusă masă, că nu ne lasă nici în ruptul capului; dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]