7,108 matches
-
Profiri. Iecaterina Romanovna deschise ochii și se uită direct prin Profiri. Fața îi deveni agitată. Părea că ar privi o scenă de un interes intens și dureros pentru ea. ă Eu nu am spus nimic, spuse după o vreme în șoaptă și își închise ochii din nou. ă și fiindcă nu ai spus nimic, fiindcă nu ai intervenit - de asta ești bântuită acum de sentimentul ăsta de vinovăție. ă Ea nu avea nicio vină. ă Ai vreo idee ce s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
întrebare. Ezită, ca și cum nu ar fi sigur de rostul sau înțelepciunea rostirii propriului nume. În cele din urmă, spuse: ă Macar Alexeiovici Bikov. Vocea îi era pițigăiată și chinuită. Cum însă numele nu îl impresionă pe Porfiri, tânărul adăugă în șoaptă: Eu sunt Prințul Bikov. ă Prințul Bikov. Afectarea lui Porfiri sună ridicol. ă N-ați auzit de mine? ă Nu, răspunse Porfiri după o clipă de gândire. ă Vă întreb fiindcă am scris câteva piese de teatru. ă Sunteți dramaturg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
lucea, iar în ochii fixați asupra lui Osip Maximovici i se putea citi o emoție ciudată. Buzele îi erau încordate strâns. Porfiri observă că ținea cutia de aur pe care o luase de la cămătarul Limașin. ă Ipocritule! spuse el în șoaptă, deși forța mâniei sale era evidentă. ă Calmează-te, Vadim Vasilievici. ă Ai crezut că asta o să te salveze? Vocea de bariton a acestuia dispăru, lăsând loc vocii sale subțiri. Vorbea repede, fără suflare. ă Despre ce vorbești acolo? Osip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
mulțumesc, dar.... Invitația suna minunat, Însă Kitty nu știa ce să facă. — Credeam că te duci acolo ca să fii singură cu bărbatul pe care-l iubești, Charlie. Ce s-a Întâmplat? Desert Rose ezită o secundă, după care continuă În șoaptă, ca și când ar fi dezvăluit un secret de stat. — Charlie e ocupat toată ziua cu clienții lui și nu-mi place să stau să-l aștept. Dacă ai veni și tu aici, mi-ar fi mai ușor. Aș fi mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Înfioră. Acum, după ce se lăsase purtată de pasiune, de Matthew, oare asta urma să i se Întâmple și ei? Săptămâna viitoare, sau luna viitoare, sau anul viitor? Spera să nu fie așa. Kitty auzi un zgomot de portieră trântită și șoapte În tăcerea nopții. Se Întoarse, se uită pe fereastră și văzu un cuplu pe la patruzeci de ani care ieșea dintr-o Honda albastră și se Îndepărta. Poate că În dragoste era mai bine să nu treci de acel punct, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
un camion, prima lor idee, i-a făcut pe atacatori să cadă în propria lor capcană, de vreme ce, după camionul cu pricina urmau alte camioane, adică întăriri și sprijin imediat pentru șoferul la ananghie. Soluția problemei, într-adevăr genială, cum în șoaptă au recunoscut până și autoritățile polițienești, a constat în a se împărți atacatorii în două grupuri, unul tactic, altul strategic, pentru a stabili două baraje în loc de unul, mai întâi grupul tactic ocupa rapid șoseaua după trecerea unui camion situat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
nu mai vrea câini pe lângă casă, Îmi amintesc, dar aș pune rămășag că, dacă ar fi în viață, nu tatăl tău i-ar duce farfuria câinelui pe care ea nu-l vrea, răspunse Cipriano Algor, și ieși fără să audă șoapta femeii, Poate că ai dreptate. Ploaia cădea din nou, era aceeași burniță înșelătoare, aceeași pulbere de apă dansând și amestecând distanțele, până și forma alburie a cuptorului părea hotărâtă să-și ia tălpășița, iar furgoneta semăna mai mult cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
încetul începând să se piardă în umbra mai adâncă a nopții care se apropia. Cipriano Algor murmură, Trebuie să avem grijă cu Marçal, ce-a spus el adineauri a fost ca o lovitură de cuțit, iar Marta răspunse, tot în șoaptă, A fost o lovitură de cuțit, a durut tare. Felinarul deasupra ușii se aprinse. Marçal Gacho apăru în prag, își schimbase uniforma cu o haină obișnuită, de umblat prin casă. Câinele Găsit îl privi cu atenție, cu capul ridicat, înaintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
a existat un zeu care s-a hotărât să modeleze un bărbat din lutul pământului pe care-l crease anterior, și de îndată, ca să capete răsuflare și viață, i-a suflat în nări. Câteva spirite încăpățânate și negativiste spun în șoaptă, când nu îndrăznesc s-o proclame scandalizând pe toată lumea, că, după acest suprem act creator, zeul cu pricina nu s-a mai dedicat niciodată artelor olăriei, o manieră sucită de a-l denunța pentru că, pur și simplu, n-a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pescarii care ne priveau, mai ales pe mine, probabil fiindcă eram o figură nouă, într-o tăcere de gheață. De parcă vroiau să ne facă să înțelegem că locul nostru nu era acolo. — De ce ne privesc așa? l-am întrebat în șoaptă pe Dinu. El făcu un gest evaziv cu mâna. — Habar n-am. Lasă-i în pace. N-am insistat. Mi-am băut cafeaua, înghițind cu noduri, pentru că avea un gust groaznic. Atunci l-am văzut prima oară pe Profetul. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă distra să le ascult poveștile. Domnul Andrei era dimineața vesel și sclipitor. După-amiaza începea să amuțească. „Nu sunt în formă după-amiaza, ne avertiza el glumind. Iar seara riscați să vă dezamăgesc”. Când era singur, adora să-ți vorbească în șoaptă, după ce se uita în toate părțile și se convingea că nu se afla nimeni prin apropiere. Îți comunica atunci tot felul de lucruri delicate; că Moașa profita de situația ei după ce-și obținuse postul în cortul de tuareg al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
au părut încă de atunci curioase. De pildă, faptul că nimeni nu putea să spună despre Bătrânul ceva sigur nici măcar între patru ochi. Apoi mi se părea ciudat că nu prea îndrăzneau să fie răutăcioși, mărturisindu-și îndoielile, decât în șoaptă și cu teamă, de parcă în orice moment Bătrânul ar fi putut să iasă din sala cu oglinzi cu biciul în mână ca să-i pedepsească. Până și Mopsul era prudent. Când, luat de val, scăpa o răutate, se uita îngrijorat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă aștepta o namilă de om, având un halat impecabil și imaculat pe care am recunoscut monograma elegantă de pe halatul lui Aristide. S-a recomandat „Francisc” și mi-a făcut semn să-l urmez. Coridoarele azilului erau pustii, dar auzeam șoapte în spatele ușilor. La colțul coridorului, Domnul Andrei a venit tiptil din urmă și mi-a șoptit la ureche: „Fii atent, domnule sculptor, să nu te atragă într-o capcană”. Francisc mi-a deschis ușa unei încăperi unde, în întuneric, abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-l compătimească în sinea lor, în zilele cu soare, pentru singurătatea în care propria lui putere, aproape magică, îl înlănțuise. Fără asta mecanismul azilului ar fi scârțâit și, cu vremea, s-ar fi blocat, poate. Mirajele, prudențele, presupunerile, temerile, îndoielile, șoaptele n-ar mai fi fost justificate, totul ar fi intrat într-o logică prozaică, limpede, aspră care nu i-ar mai fi legat de nici o taină; și cu ce să umple golul pe care li-l da această desprindere pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai gravă decât moartea unui om. Totul fusese clădit acolo pe fantoma Bătrânului, pe mitul lui; surpându-se acest stâlp de susținere, întreaga construcție a azilului se clătina, amenința să ne strivească pe toți. Bătrânii umblau buimaci, descumpăniți, discutau în șoaptă, se uitau unii la alții și se întrebau ce se va întâmpla acum. În locul legendei în care crezuseră și de care se temuseră atâta vreme, se căsca un gol, un abis în care riscau să se prăbușească; rămași fără reținerile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Aș vrea să mă culc, mă doare capul”, se prefăcu Marta. M-am uitat la ea, am dus din nou sticla la gură și după ce-am șters rachiul care-mi cursese pe piept, i-am zis încet, aproape în șoaptă: „Ești o cățea. Dar nu-i nimic, mie îmi plac cățelele”. M-am pomenit în întuneric, un întuneric lăptos, ascultând ploaia care bătea darabana pe un acoperiș de tablă. Eram la închisoare iarăși? Acolo ascultam uneori, astfel, ploaia. Sau visam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
amuzantă În jurul meteorologului mort, care avea să devină, printre altele, un fel de părinte confesor. Nu era neobișnuit să dai peste cîte unul din ei purtînd o convorbire intimă cu cadavrul, deși nici nu era nevoie, desigur, să vorbești În șoaptă, pentru că vînturile hăulitoare erau suficient de puternice pentru a acoperi orice voce umană. — Căcaturile pe care i le-am spus lui nu le voi spune nimănui, niciodată. Și lui Wakefield Îi plăcuse. Avusese și el momentele lui cu cadavrul, adresîndu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
metri altitudine se Îndreaptă către o realitate care va arunca În derizoriu cîrcotelile lui de acum. Viitorul, apropiat, cum e Întotdeauna, nu poate fi cunoscut, dar Wakefield, ascultînd cu urechea ciulită În așteptarea de start al Diavolului, Îi poate auzi șoapta. Luminile pistei clipeau palid În preeria vastă, Întunecată. Avionul ateriză lîngă un lac Înghețat. Wakefield ajunsese În Typical, la sediul Companiei, cel mai mare furnizor de software de pe planetă. Este Întîmpinat În aeroport de Maggie, o reprezentantă a Companiei, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
văzut pentru prima oară New Yorkul, de la fereastra taxiului, a exclamat „Asta este ceea ce-mi doresc tot timpul!“ Wakefield ia o gură de apă și merge Înainte. Și așa ajung la tine, Mariana, soția mea din țara lui Telescu. Șoapte: „Asta e fosta lui soție!“ RÎsete ici și colo. Mulțimea pare că se apleacă Înainte, ca pentru a auzi mai bine ce are să se mai Întîmple. — Soția mea iubitoare de America născută Într-un oraș de lume veche Micul Paris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
O voce furioasă de bărbat strigă „Taci, cucoană! Rezolvă-ți problema după spectacol“, dar altele strigă: „Las-o să vorbească! Asta-i America!“. Pe laturi, gărzile de corp Încep să reacționeze. Pășesc pe scenă și unul dintre bărbați vorbește În șoaptă În rever. În Întuneric se simte ceva agitație și Mariana este luată pe sus din scaunul ei. — E tatăl copilului meu! Ticălosule! Lasă-mă! Wakefield se apleacă În față peste tribună, Încercînd să vadă ce se Întîmplă. — Oricine ai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
conflicte sînt capabili să genereze aceste lucruri pentru noi. Urmează un uriaș moment de tăcere demonică uimită, care seamănă cu tăcerea care precede Împărțirea Împărtășaniei. Demonii din adunare așteaptă să cadă și celălalt pantof. Coborîndu-și vocea la nivelul unei biete șoaptă, Diavolul Îl aruncă: — Nu putem lua astfel de decizii În lipsa lui Dumnezeu. De aceea, am găsit necesar să-L trezesc din somn. Se dezlănțuie iadul. Diavolul nostru se retrage În peștera lui. Lasă-i să se dea de ceasul morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ar putea să te ajut cu chestia asta, spune comisarul, coborînd vocea. Wakefield speră că este realmente invizibil și Își trage prosopul pe față. Sursa de cărămizi vechi pe piața neagră - Wakefield se chinuie tare ca să audă, acum vorbesc În șoaptă - este un anume Grave sau Gravier, care le obține din cimitirele vechi, pentru care orașul este celebru. Wakefield Înțelege că acest Gravier demolează mormintele vechi la adăpostul Întunericului, Înlocuind cărămizile vechi cu unele noi, apoi vinde cărămizile furate la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
meargă, Henrietta nu-și făcea astfel de iluzii. Căsnicia ei cu Simon dăinuise pentru că nici unul din ei nu-și punea nici cea mai mică întrebare. — Ești așa drăguță că-mi vine să te mănânc, o complimentă Simon pe Fran în șoaptă, ca nu cumva să-l audă nevasta. — Mulțumesc, Simon. Fran știa că, din fericire, deși Simon flirta adesea cu ea, își iubea de fapt sincer soția și, din câte știa ea, nu călcase niciodată strâmb. Ce vom mânca azi, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
preface mai preocupat de rezultatele la curse decât de diagnosticul lui. — Și care a fost diagnosticul? Fran se întoarse spre a-și face curaj. — Alzheimer. Sau cel puțin, probabilitatea să fie Alzheimer. — Alzheimer? Vocea lui Stevie era mai mult o șoaptă. — Oh, sărmanul meu Ralph! Pentru o clipă, se agățară una de cealaltă, sprijinindu-se reciproc, găsind alinare una în suferința celeilalte. Îi mai fac și alte analize, dar nu sunt semne prea bune. Trebuie să găsesc ajutor specializat pentru mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
blăniță. — Glacială și inabordabilă în satin de culoarea fildeșului. Perfect. Fran chicoti, deși trebui să recunoască, îi plăcea la nebunie rochia. — E greu să fii glacială și inabordabilă când ești cu burta la gură. Vocea Henriettei coborî la nivelul unei șoapte. Cum se întâmplă cu vocile unor persoane din înalta societate, asta o făcea să sune și mai strident. — Uite ce e, Francesca, n-ai de gând să continui cu adevărat cu chestia asta cu testul ca să afli cine e tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]