KorAP: Find »[drukola/base=țipa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...222 223 224 ...318 >

7,946 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

gropii; Bruno face eforturi ca să scape, s-a agățat de GRUBI; GRUBI trage din răsputeri.) BRUNO: Trage de funie! GRUBI: Dă-o-ncoa’! BRUNO: Vezi că se-nnoadă. GRUBI: Stai... Acum! BRUNO: Hai! GRUBI: Pune degetul dedesubt! Ce urât! BRUNO (Țipând.): Hai! Hai! Nu vezi c-a-nceput să muște? GRUBI: Uah! (Cei doi se unesc într-un ultim efort și se prăbușesc pe marginea gropii.) GRUBI (Ștergându-se de sudoare.): Era să fie. BRUNO (Palid, speriat.): Mă răpea. Mă țăcăia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
ca să urmărească efectul aruncăturii; câteva secunde de tăcere; apoi urmează bufnitura, care poate produce o mișcare teribilă a scenei, astfel încât personajele sunt cât pe ce să cadă în groapă, salvându-se cu greu, ținându-se unii de alții etc.) VIZITATORUL (Țipă isteric.): Uaaa... MAJORDOMUL: Vai, domnule! BRUNO: Ce i-o fi venit? GRUBI: Ce putoare! MAJORDOMUL (Către VIZITATOR.): N-o să se mai întâmple. VIZITATORUL: Eu plec. BRUNO: Se poate? GRUBI: Acum începe. MAJORDOMUL: Zău, domnule, a fost o eroare. VIZITATORUL: De ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
de trupuri, țipete, strigăte scurte, disperate, toate pe fondul urletului amenințător din groapă.) GRUBI: Ce dracu’... VIZITATORUL: Cum e posi... MAJORDOMUL: Na! Ține! Trage! Uuuu... GRUBI: Prinde! Na! Uah! BRUNO (Urlet continuu, disperare și silă.): A! A! Picioarele mele... VIZITATORUL (Țipă isteric.): Domnilor! Domnilor! MAJORDOMUL: Taci, prostule! (etc., etc. etc.; regizorul va compune această învălmășeală cât mai grotesc și mai real cu putință; țipetele, urletele și strigătele personajelor vor fi alese în funcție de imaginația, posibilitățile și temperamentul actorilor; impresia de pericol real

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
din cap.) GRUBI: E rușinos. BRUNO: Ne-am răcit gura de pomană. MAJORDOMUL (Mai sever.): Domnule, chiar nu vreți să știți ce s-a-ntâmplat în actu-ntâi? BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Își bate joc de noi. GRUBI: E total nesimțit. MAJORDOMUL (Țipând.): Chiar nu vreți să știți ce s-a-ntâmplat în actul întâi? Domnule, sunteți inconștient. Mai e puțin, zău... BRUNO: Numai ea e de vină. FETIȘCANA (Reacționând violent.): Ia mai lăsați-mă-n pace! Și dacă vreți să știți, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
provincie! GRUBI (Scoțând un urlet.): Nuuu! Să nu crezi c-o să fie așa de simplu! Se ridică și-l apucă de guler pe VIZITATOR.) Și noi cui povestim actul întâi? Ce, ne crezi proștii? Ia stai jos! (Îl bruschează.) FETIȘCANA (Țipând.): Să nu dai în Bibi! GRUBI (Prinzând-o de mână și silind-o să se așeze.): Ia stai și tu! Ia vedeți-vă de treabă! Întâi ascultați ce s-a-ntâmplat în actu-ntâi și dup-aia plecați unde vreți! E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
că aceste spectacole de improvizație nu au haz. Nu se-ntâmplă o dată să nu fie ceva... MAJORDOMUL (Înnebunit.): Ce dracu’ are? Tocmai acu’? (Toate personajele și-au părăsit locurile și s-au adunat în jurul gropii urmărind ascensiunea lui GRUBI.) MAMA (Țipând isteric.): Chemați pe cineva! Dați un telefon! CĂLĂTORUL GRĂBIT: Omul ăsta a suferit vreodată de ceva? BRUNO: Era cam surmenat de câteva zile... MAJORDOMUL: Grubi! Mă auzi? GRUBI (De sus, îndârjit.): Las’ că mai auziți voi de mine! (Plasatoarele, mașiniștii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
bine... — Tu-ți amintești că el a mai stat o dată, la odihnă, la Bușteni, cu nervii? — Uiii! Cade! Cade! — Unde-i șefu’ contabil? — Dă-l jos d-acolo, careva! N-are nimeni atâta curaj? — Du-te dumneata! — Ce prostie! (Lumea țipă, se agită, funia se balansează groaznic, mulțimea se apropie și se îndepărtează de groapă în funcție de mișcările ceasului care se agită; GRUBI se oprește un moment, își trage respirația.) — Grubiii! — S-a oprit! Hai, mă, jos, ce dracu’? Mai avem puțin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
se face dimineață, se lasă ceața... Aseară, când ați vorbit despre corăbii și despre orașele acelea și despre oamenii aceia... care se plimbă pe țărm... mi s-a părut și mie că-mi amintesc ceva... M-am bucurat, era să țip, am avut un țipăt grozav în piept, era să ies afară și să mă arunc la picioarele dumneavoastră... Chiar și lui Bruno i s-a părut că-ți amintește ceva și s-a bucurat și el... Dar după aceea n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
fac din nou albe... HAMALUL (Fericit.): Și ale mele? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Și ale tale... HAMALUL: Am să fiu atât de fericit... (Aproape că adoarme pe bancă.) Atât de fericit... cum n-am mai fost niciodată... (Tresare, își revine brusc.) Țipă cineva! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cine? HAMALUL (Ascultă câteva clipe.): Țipă după ajutor! IOANA: Unde? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: O fi vreun semn, o altă împleticeală... HAMALUL: Nu, nu... Țipă cineva, cu adevărat... Parcă se rupe ceva, parcă se rupe o roată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
PRIN PLOAIE: Și ale tale... HAMALUL: Am să fiu atât de fericit... (Aproape că adoarme pe bancă.) Atât de fericit... cum n-am mai fost niciodată... (Tresare, își revine brusc.) Țipă cineva! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cine? HAMALUL (Ascultă câteva clipe.): Țipă după ajutor! IOANA: Unde? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: O fi vreun semn, o altă împleticeală... HAMALUL: Nu, nu... Țipă cineva, cu adevărat... Parcă se rupe ceva, parcă se rupe o roată... Mă duc înaintea lor! (Dă să plece.) IOANA: Grubi! Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
de fericit... cum n-am mai fost niciodată... (Tresare, își revine brusc.) Țipă cineva! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cine? HAMALUL (Ascultă câteva clipe.): Țipă după ajutor! IOANA: Unde? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: O fi vreun semn, o altă împleticeală... HAMALUL: Nu, nu... Țipă cineva, cu adevărat... Parcă se rupe ceva, parcă se rupe o roată... Mă duc înaintea lor! (Dă să plece.) IOANA: Grubi! Nu mă lăsa singură... HAMALUL: S-a întâmplat ceva... Mă duc să-i caut. Iese în fugă.) IOANA: Vin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676

ca niște dinți stricați, prin care mișună un popor flămând. Într-o curte ca de pușcărie stau trase în țepe de fier patru cadavre violacee. De sus cade o ploaie acidă și iată-le înviind ca să se chinuie și să țipe din nou, răsucindu-se cu mațele pe afară în proțapurile de oțel. Undeva se aude o sirenă și luminile roșii ale unui ceas electronic anunță ora exactă. Fă, dă-te mai încolo să-ți gâcesc de bărbat. Ia lasă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
te bat! Dar de bătut nu-l bate, nici chiar atunci când cățelul se întoarce cu o vrabie în bot și începe s-o jumulească. ─ Piu, piu! face vrabia. Iliuță îi smulge pasărea din bot și i-o flutură pe dinainte, țipând. ─ Cum! Tu, ditamai dulău, să te pui c-o vrăbiușcă! Să piei din ochii mei! Nu mai vorbesc cu tine niciodată! Niciodată! Nici nu vreau să te văd, răule ce ești! Ființă oribilă! Ilie a auzit odată în tramvai o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
trei săptămâni lucrează, una stă acasă. Copila se află în paza femeii de la cinci, care o și alăptează. Le deschide Iulia Barbu și după ce duduile în scurte de piele se legitimează, le lasă să intre. ─ Vai, nu se poate așa ceva! țipă cea mai blondă dintre ele, dând cu ochii de copaia scobită de nea Mihai. Aici doarme copilul?! Dar ce, suntem în evul mediu? ─ Cum să fim în evul mediu, don’șoară dragă, îi răspunde cu duhul blândeții nea Mihai, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659

orice, mă imploră ea. Nu trebuie să fie neapărat pentru dragoste. Poate fi orice! zise ea gesticulând spre diferite obiecte aflate în încăperea mizeră, dramatizând splendid propriul meu sentiment că lumea este un imens talcioc. O să trăiesc pentru scaunul ăla, țipă ea, pentru poza aia, pentru țeava de la cazan, pentru divanul ăla, pentru crăpătura aia din zid! Spune-mi să trăiesc pentru ea și o voi face! În mine s-au încleștat acum mâinile ei fără putere. A închis ochii, a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
facem? Spuneți-ne și-o să facem! O bombă a explodat în apropiere, a scuturat de pe tavan o ninsoare de var, a făcut-o pe femeie să sară urlând în picioare și pe soțul ei o dată cu ea. — Capitulăm! Ne predăm! a țipat ea și pe față i s-a așternut o mare ușurare și fericire. Acum puteți să vă opriți, a țipat ea, izbucnind în râs. Noi ne dăm bătuți! S-a terminat! a strigat ea întorcându-se să împărtășească și copiilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
a făcut-o pe femeie să sară urlând în picioare și pe soțul ei o dată cu ea. — Capitulăm! Ne predăm! a țipat ea și pe față i s-a așternut o mare ușurare și fericire. Acum puteți să vă opriți, a țipat ea, izbucnind în râs. Noi ne dăm bătuți! S-a terminat! a strigat ea întorcându-se să împărtășească și copiilor vestea cea bună. Soțul ei i-a dat una de-a lăsat-o lată. Profesorul acela cu un singur ochi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

își frământă mâinile, nehotărât. - Nu putem să-l luăm, totuși, tov. maior. Am vorbit din nou acasă. Nu putem face așa ceva. Ar fi un păcat prea mare. Memoria răposatului, pentru care a suferit atâtea în viață, totuși... - Păcat de cine? țipă dintr-o dată Goncea. Păcat de niște oase? Păcat de-un pumn de ciolane? Așa judeci dom’le bunăvoința noastră? Păcat zici?! I-auzi părințele, cine zice de păcat. Da’ nu-mi zici și ce-a făcut unchiul ăsta de-al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
se arătase doar de două ori. Odată când rămăsese grea cu Mantinela și a doua oară când îl avusese pe Șevrolet, ăla micu. Sări ca arsă. - Ia ieși fa să vii cu mine, să-mi spui acușica, la momentan ceva, țipă spre Mantinela. Că taman de Crăciun pică minunia peste aldele noi! Hai, ce mai stai. Sta-ți-ar piftia unde-mi stă mie acuma gândul și durerili cu care mă procopsiși când să ne bucurăm și noi de porcul asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
să i-l duci, să vezi numa’! Fărmăcata își vârâse tot pumnul în deschizătura fetei. Mantinela nu se mai zbătea. Leșinase. Mai apucă să vada cum pasărea aceea albă vine iar, se așează chiar pe burta ei și prinde a țipa din nou „Pardalian!“ Speriat de țipetele celor două femei, apăru și Girevengu, tatăl. Șevrolet, ăla micu, cu un ciolan în mână, încercă să se strecoare pe lângă el, dar fu trimis cu un șut la locul lui la masă. Girivengu trânti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
luat-o. Și uite, ce-ai făcut din bucuria noastră... Fărmăcata nici nu-l mai auzi. Începu să urle ca la mort. Ridică fata, o acoperi cu cearșaful, cu macatul, cu ce mai găsise pe pat și o zbugi afară. Țipa deznădăjduită: - Nu muri, prințesa mea! Nu mă lăsa chiar acușica, comoara vieții mele! Cum să mori, regino? Cum să ne lași, scumpetea scumpeților?! Nu vezi că e sărbătoare sfântă, cum să mori, chiparoasa mea?! Aooooleeeuuuu, săriți că mi se moare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
scumpeților?! Nu vezi că e sărbătoare sfântă, cum să mori, chiparoasa mea?! Aooooleeeuuuu, săriți că mi se moare prințesa, chiar acu’, la mine-n brață! Era în poarta casei, cu fata în brațe, urlând disperată. Girevengu începu și el să țipe. - Trotilaș, bă Trotilaș, sări bă, fratele meu, că-mi moare fata, n-auzi?! Săriți, băi, că moare zânișoara tatii. N-auziți?! Vă fut muma-n penalitate la toți de nu ieșiți! Voi petreceți la băutură și veselie și io cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
orientare, suficient, gândesc... Băcănel zâmbi încurcat, șovăitor: - Dom’ Goncea, evenimentele se arată prea grave, după cum văd eu că le e mersul. Poate că ar trebui să puneți unul mai tânăr, mai cu plămâni. Nu vedeți, acuma, la evenimente, trebuie să țipi, să ai plămâni de măgar, să urli la haut-parleur, că altfel nu te crede nimeni. Te mai și huiduie, aruncă cu bolovani, cu petarde. Îmbulzeală și agitație mare la revoluția asta, ce mai! Zău, nu e pentru mine. Stau prost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
ținte de lemn și, pe peretele din fund, un poster mare cu Madonna cântărindu-și sânii în căușul palmelor. Încerca să se miște, dar o putere grozavă îl țintuia locului. Dădu să ridice mâna, să-și șteargă transpirația. - Fără cruci!, țipă insul. Fac alergie și devin agitat. Reuși să-și scoată cizma. Îi arătă meseriașului copita. - Potcoave de douășpatru, comandă el. Cu zece caiele, nu mai multe! Player cu papa Popa Băncilă aproape că adormise. Plecaseră toți. Rămăseseră numai rubedeniile, retrase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
te spovedești? Tot la ăia la care ai semnat de ieșire? Știi, hârtia aia de mi-a arătat-o și mie odată Goncea. Zicea că te-a făcut mai cu ascultare de atunci. Biruința crucii După câteva opinteli, cu locomotiva țipând speriată, extenuată, cu osiile scrâșnind încrâncenate, cu ciocnitul șleampăt al vagoanelor unul de altul, de parcă le-ar fi bălăngănit o foame năpraznică de spațiu, un nesațiu de câmpuri părăsite, personalul se urni. Tot așteptase, aproape un ceas, să intre Orient

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]