6,958 matches
-
hârtie groasă. Omul privea către locul unde fluviul se ivea din marea pădure braziliană, coborând către ei. Lat de mai multe sute de metri, apăsa cu apele lui tulburi și mătăsoase marginea bacului, apoi, slobod la cele două capete, se așternea din nou într-un singur val puternic, curgând lin prin pădurea întunecată, către mare și noapte. În aer plutea un miros veșted, venit din apă sau din cerul spongios. Se auzea clipocitul apelor grele sub bac și, de pe cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
După ce se rase, cu apă minerală, d'Arrast se îndreptă spre ieșirea pavilionului. Primarul, care avea proporțiile și, sub ochelarii înrămați cu aur, înfățișarea unei nevăstuici amabile, părea absorbit în contemplarea ursuză a ploii. Dar un surâs încântător i se așternu pe chip de îndată ce-l zări pe d'Arrast. Își îndreptă trupul scund, și făcu repede câțiva pași înainte, încercând să-l strângă în brațe pe "domnul inginer". Chiar atunci o mașină frână în fața lor, de cealaltă parte a micului zid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pe un măgăruș, mînzul unei măgărițe." 6. Ucenicii s-au dus, și au făcut cum le poruncise Isus. 7. Au adus măgărița și măgărușul, și-au pus hainele peste ei, și El a șezut deasupra. 8. Cei mai mulți din norod își așterneau hainele pe drum, alții tăiau ramuri din copaci, și le presărau pe drum. 9. Noroadele care mergeau înaintea lui Isus și cele ce veneau în urmă strigau: "Osana, Fiul lui David! Binecuvîntat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
din pricina voastră?... Hai! pune osul, nu te holba la mine! ― Așa-i, bine zici, don' căprar, mormăi un soldat, izbind cu târnăcopul într-un bolovan. Dar nici asta nu-i armată, don' căprar... S-ajungem noi gropari... de... Oamenii se așternură degrabă pe muncă, în vreme ce caporalul, mulțumit, răspunse iarăși mai prietenos: ― Soldatul trebuie să facă de toate în război, că de-aceea-i războiul război... Ori aici, ori pe front, ori în spital, tot la război se socotește... De ce nu zici mai bine
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zestre. Atunci, fiindcă nu putea renunța la fată, s-au logodit. El s-a hotărât să-și creeze o carieră nouă, iar ea s-a legătuit să-l aștepte. S-a înscris în aceeași toamnă la Drept și s-a așternut pe carte. A mers greu. Serviciul îi reteza mereu avântul, și superiorii nu vedeau cu ochi buni strădaniile civile. Totuși, în șapte ani a terminat. Era locotenent. Prin demisie a dobândit gradul de căpitan de rezervă, dar și de candidat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
înlocuiască... Rămas singur, Apostol se așeză să scrie câteva rânduri mamei și Martei, să le înștiințeze cumva, prin cuvinte ascunse, că nu mai poate sta aici și că, în curând, le va trimite vești mai bune... Dar, înainte de-a așterne vreo slovă pe hârtie, își luă seama: orice înștiințare s-ar putea să le pricinuiască neplăceri... În schimb se apucă să studieze harta frontului cu o atenție înfrigurată, să tragă linii cu degetul, să-și aleagă un drum scurt, ferit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un tren... Vasăzică, ai vreme să-ți faci bagajele și să o ștergi!... Ce, nici nu te bucuri? Ei, poftim recunoștința militară! Mă bucur eu, om bosumflat, și dumnealui face mofturi!... Bravo!... A, să nu uit: acasă trebuie să te așterni pe o cură de mâncare și de odihnă, știi, eroică!... Acuma aide, să nu scapi trenul!... ― Dar oare se mai întoarce aici, domnule doctor? întrebă atunci Ilona, fără sânge în obraji și cu o îngrijorare rău ascunsă în ochi. ― Desigur
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Te-am uitat, Petre, uita-te-ar necazurile... atunci du-te cu Dumnezeu! Doamna Bologa conduse pe Apostol în iatacul ei, în fund, cu o singură fereastră, și aceea oblonită. Din tavan atârna lampa cu abajur de porțelan. Patul era așternut. Aici și-a petrecut Apostol copilăria, până ce a trecut în Năsăud. Aici fusese pătuceanul lui, unde-i acuma o sofa cu căptușeala roasă la colțuri, și aici zicea cu glas tare rugăciuni fierbinți, dimineața și seara, în genunchi, cu ochii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de pe aici s-au dus mai toate cătanele, de-abia au mai rămas de sămânță, din pricina depozitelor... poate le-ai văzut, barăci de scânduri, un oraș întreg, lângă drumul Feleacului... O întrerupse Rodovica, rumenă de sprinteneală, aducând mâncarea domnișorului. Pe când așternea masa, găsi și ea de cuviință să zică: ― Vezi, doamnă, cât de adevărate-s semnele la om? Toată ziulica mi s-a bătut ochiul drept și iată că Dumnezeu ne-a trimis bucurie în casă! ― Ia mai taci, Rodovico, că
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Unde-i Marta? Mâine neapărat va merge la ea... A doua zi se deșteptă în sărutările soarelui vesel de aprilie, în odaie parcă intrase iarăși primăvara, cu valurile albe de lumină, cu îndemnuri de bucurie. Pe masă, pe o tavă așternută cu șervet înflorit, aștepta ceașca lui de odinioară, plină de cafea cu lapte, și o halcă zdravănă de cozonac. În sufletul lui sălășluia o mulțumire mare. Îi era dragă toată lumea. " Dacă aș fi izbutit, acum cine știe unde aș fi", se gândea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în momentele acestea. Mai stătu vreo jumătate de oră în cerdac, fără să găsească soluția. Intră în odaia sa, abătut, nehotărât, cu gândurile împrăștiate. Se puse să caute ceva, apoi se repezi la birou, scoase tremurând hârtie de scrisori și așternu, foarte grăbit, câteva rânduri către avocatul Domșa, anunțîndu-l că consideră logodna cu Marta ca o nesocotință copilărească și de aceea îi înapoiază verigheta. " Uite ce simplu și cum nu mi-a venit în minte!" își zicea scriind adresa, mulțumit, parcă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
iubirea adevărată sufletele unite se apropie de tronul Atotputernicului... În ochii lui Apostol se aprinse atunci o strălucire așa de mare, că preotul Constantin de-abia își putu stăpâni mirarea. 6 Apostol Bologa se întoarse la cancelarie liniștit și se așternu pe lucru cu o sârguință de om care și-a potrivit viața pe ore și minute. Numai din când în când zvârlea ochii pe fereastră, parcă ar fi așteptat pe cineva, dar fără nerăbdare și fără vreo strângere de inimă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
atật dragostea mea devenea mai mare și, cu toate acestea, începusem să mă tem de dragoste mai mult decật de moarte. După atậta abstinență, sậnii mei împietriseră, coapsele mele tremurau...Așteptarea clipei unice, a revederii, îmi dădea fiori.Toamna se așternu curậnd covor de frunze galbene, roșii, verzui. Satul îmi lipsea din ce în ce mai mult. Nu mai era de acum un sat în spațiu, ci unul în timp, măsurậnd orele tainice care mă despărțeau de Yon. În același timp, preocupările mele păreau a
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
a fost nepăsător la sărutul acela pe care i lam furat mai mult pe ulițele satului, iar eu m-am refugiat din nou în străfundul sufletului, considerậnd că cea mai mare admirație se manifestă prin tăcere. Între noi s-a așternut brusc tăcerea. De atunci însă, tot ceea ce vibrează, se mișcă și tremură în jurul meu se asociază tainic cu numele Yon, pentru că el nu seamănă cu niciunul din miile de ioni, simbolizậnd evenimentele excepționale, trăirile unice și eterne. Voisem întotdeauna să
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
tainic în noapte și ei veneau parcă dintr-o altă lume străină și eu trebuia de fiecare dată să aștept. Și dacă așteptarea mea va fi zadarnică? Viața e cật se poate de trecătoare și aproape peste toate amintirile se așterne cenușa uitării. Dar eu nici măcar amintiri nu am de la tine, dragul meu! Și timpul, și împrejurările îmi sunt potrivnice! Cu greu încerc să delimitez limitele imperceptibile ale unui punct pentru a descoperi golul orb, imaginea aproape ireală a unei lumi
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
ori încerc să cercetez viitorul. Tu vii și pleci, iar eu aștept și iar aștept și așteptarea mea e chin lung, bolnăvicios, iar fericirea pentru mine nu există. De ce oare timpul e atật de rău cu noi ? De ce oare timpul așterne peste frumoasele noastre amintiri acea cenușă întunecată și ne face să fim mereu triști? Lovite de ascuțisul tăios al timpului, ele, amintirile, mă chinuiesc amarnic. Peste pustiul inimii apune mereu soarele amintirii. Un drum... Două drumuri... Și toate sunt atật
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
multicolor, conform obiceiului și, de cum dă cu ochii de masa celor trei cheflii, Își concentrează toată atenția asupra lui Gicu. Conașule, mânca-ți-aș bucuria lu’ matale din priviri, hai de ia un bochet pentru cocoană, ca să ți cadă la așternut diseară. Hai, că ți-i Învelesc cu artă și precizie, În ceolofan, ca să nu te Înțepi la degete, că văd că ești intelectual, nu dai cu sapa, scrii de-alea neînțelese pentru mine. Hai, conașule, că ești fercheș și cu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
noroc... Din a vieții tale Înflorită cale Cum nu stai în loc? {EminescuOpIV 81} CÎND CRIVĂȚUL CU IARNA Când crivățul cu iarna din Nord vine în spate Și mătură cu-aripa-i câmpii întinse late, Când lanuri de-argint luciu pe țară se aștern, Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern... Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră, S-aud cânii sub garduri că schiaună și latră, Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge clești, Să cuget basme mândre, poetice povești
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vânturi, fruntea ninsă, Rece suflă, -n nori aruncă, vocea-i turbure și plânsă, Îmbătat de mândre stele și cântat de-al mării-acord. Reci și triști petreceau soții; iarna-n zilele-i eterne Văl de-argint peste pustiuri ca lințoliu îl așterne. Vânturi reci îs respirarea undelor ce-au amorțit; Arfa lui prin nouri strigă - inima-i e ger și ghiață - Marea ca să delireze, vânturi să mugească-nvață - Stelele s-oglindă-n neauă pe pustiul nesfârșit. Dar atuncea când sosește blânda mieze-nopții oră, Ceru-albastru
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
albastre ca lumina sfintei mări. Și pornesc. Odin ș-aruncă sulița prin nori de-aramă, Care trece-un ac de aur într-a cerului maramă, Arătând pe neauă drumul l-al Italiei pământ. Ei se duc-se duc prin câmpii așternuți cu-albă ninsoare, Strălucea albastru-oțelul de pe membrele barbare, Pletele le-îmfla furtuna, bărbile sclipeau în vânt. Ei apar pe-un dâmb al Romei - ea dormea sfântă ș-antică. Peste lumea-i adormită cîte-o stea din ceruri pică, Secoli grămădiți într-însa
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
duc prin zeci de lupte, urmărindu-l cu ardoare, Zeci de mii cad, pe-a lor urme răsar alte zeci de mii, Steaua-i duce, ei urmează printre veri și printre ierne, 1145Pînă unde-eterna iarnă munți de neaua-n câmpi așterne, Unde crivățul visează uriașe vijelii. Ș-atunci Nordul se stârnește din ruinele-i de ghiață, Munții plutitori și-i sfarmă și pe-a câmpurilor față El ridică visuri nalte... volburi mari de frig se văd 1150Și trecând peste oștire o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și pe-a lor cenușă "Trăiește... cine?.. ei! înmormîntații. "Moarte și viață, foae-n două fețe: "Căci moartea e isvorul de viețe, Iar viața este râul, ce se-nfundă "În regiunea nepătrunsei cețe. "Femeia goală, cufundată-n perne, "Frumsețea ei privirilor așterne; Nu crede, tu, că moare vre o dată "Căci e ca umbra unei vieți eterne. "Iubirea ta-i viață - a ei iubire "E viață iar și iar de omenire. "Voința ei ș-a ta de se-mpreună Atunci e suflet în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mărire Ne-nsamnă-n astă lume a Răului domnire. Și nouă-nghesuirea pe drumul spre plăcere În suflet naște scârbă și inimei durere. Și noi simțim că suntem copii nimicniciei, Nefericiri svîrlite în brazdele veciei... Și sufletu-ne-n tremur, ca marea se așterne Tăiat fiind de nava durerilor eterne; Ca unde trecătoare a mării cei albastre, Dorința noastră, spuma nimicniciei noastre. Și noi avem o lege - deși nu Dumnezeu - Simțim că Universu-l purtăm și prea ni-i greu: Știm a fi strănepoții acelui
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
alb și umeri-i vădea. Prin hainele de tort subțire, fin, Se vede trupul ei cel alb deplin. {EminescuOpIV 356} IAMBUL De mult mă lupt cătând în vers măsura, Ce plină e ca toamna mierea-n faguri, Ca s-o aștern frumos în lungi șiraguri, Ce fără piedeci trec sunând cezura. Ce aspru mișcă pânza de la steaguri Trezind în suflet patima și ura - Dar iar cu dulce glas îți împle gura Atunci când Amor timid trece praguri! De l-am aflat la
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Mă întreb: "Acesta poate ca să știe Cum este viața, cum cată să fie? " {EminescuOpIV 367} CALUL TROIAN Și ascultând așa fel de-al unora îndemn, Băgară în cetate pe calul cel de lemn Ș-apoi pe veselie, pe chef se așternură Pîn-ce în miezul nopții pe toții somnu-i fură... Din calul acel mare Elinii se coboară, Cu pază ei prin uliți în pândă se strecoară; Cum văd că mic și mare căzuse-n somn ca morți, Ei gîtue străjerii, ce stau
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]