5,887 matches
-
din remarcabilă lor putere de generalizare: în oribilele coordonate trasate de pana măiastra a poetului se poate înscrie, pe o extensie descrescătoare, orice regim despotic, orice dictatură pasagera, orice implementare administrativă comunistă, orice ierarhie instituțională nepotistă (calculatorul îmi subliniază acest adjectiv, ca și cînd nici n-ar exista!) ori clientelara (pe acestă nu-l mai subliniază), orice sistem (nu neapărat universitar) de parvenire prin recompensarea ticăloșiei delatoare. Același sonet, în traducerea lui Gheorghe Tomozei, introduce tonuri mai apăsate și nuanțe hiperbolice
Sonet () [Corola-website/Science/297633_a_298962]
-
sau celelalte condiții care disting Epoca Modernă de tot ce a urmat după ea. ul, pe de altă parte reprezintă un set de răspunsuri de ordin intelectual, cultural, artistic, academic sau filosofic la condiția postmodernității. Un alt termen conex este adjectivul postmodern (deseori folosit incorect sub forma „postmodernist”), utilizat pentru a descrie condiția sau răspunsul la postmodernitate. De exemplu, se poate face referință la arhitectură postmodernă, literatură postmodernă, cultură postmodernă, filosofie postmodernă. În eseul său "From Postmodernism to Postmodernity: the Local
Postmodernism () [Corola-website/Science/297646_a_298975]
-
Postmodernismul în filosofie se autodenumește "critical theory"; el domină și controlează procesul de construire al identității în mass media. De remarcat că termenul „post-modern” tinde să fie folosit de critici, iar „postmodern” de către susținători. Cauza ar putea fi faptul că adjectivul postmodern este considerat un simbol și înțelesul său( așa cum ar fi acesta obținut prin simpla analiză lingvistică) ar putea fi ignorat. Postmodernismul a fost identificat drept o disciplină teoretică la începutul anilor 80, dar ca o mișcare culturală a apărut
Postmodernism () [Corola-website/Science/297646_a_298975]
-
cu forme de sinteză derivată și cu un continuum dialectal. O subdivizare posibilă a lexicului german este următoarea: Astfel, limba germană este o limbă enciclopedică cu o permanentă „circulație a cuvintelor” compuse instantaneu din alte cuvinte sau morfeme (substantive, verbe, adjective, atribute, afixe etc.). Introducerea unui număr nelimitat de semnificații ale sensurilor noționale în ansamblarea cuvintelor formate ad-hoc constituie o posibilitate practică, această alcătuire depinzând doar de capacitățile cognitive ale ficărui individ care o uzitează. În prima parte a cuvântului pot
Limba germană () [Corola-website/Science/296610_a_297939]
-
mediu al salariilor poloneze nu ar fi aliniat cu cel al salariilor germane și a hotărât chiar închiderea serviciului care era însărcinat cu pregătirea Poloniei la adoptarea monedei unice, prelungind acest termen "sine die". Acordul în număr al substantivelor și adjectivelor este destul de complex în limba polonă, întrucât există mai multe feluri de plural. La nominativ și la acuzativ (cazurile care exprimă noțiunile de subiect și de obiect), se folosesc formele "złoty", "złote" sau "złotych" și formele "grosz", "grosze" sau "groszy
Zlot polonez () [Corola-website/Science/296629_a_297958]
-
vorbitori și în Suedia, Norvegia, Rusia (în Carelia, fiind limba maternă a carelilor, niște finlandezi ortodocși) și Estonia, unde sunt minorități finlandeze. Finlandeza este membră a familiei de limbi fino-ugrice și este clasificată ca limbă aglutinativă. Formele substativelor și a adjectivelor sunt modificate în funcție de rolul lor într-o propoziție. Limba are o reputație pentru a fi greu de înțeles și învățat. Motivul pentru această reputație este faptul că finlandeza are puține limbi care sunt apropiate lingvistic de ea, rezultând într-un
Limba finlandeză () [Corola-website/Science/296643_a_297972]
-
printre tineri și folosite pe chaturi și webloguri. Ortografia limbii poloneze este în general fonemică, cu unele excepții (de exemplu, poate fi scris "ż" sau "rz"). Poloneza este o limbă flexionară și păstrează sistemul protoslav de șapte cazuri pentru substantive, adjective și pronume: nominativ ("mianownik"), genitiv ("dopełniacz"), dativ ("celownik"), acuzativ ("biernik"), instrumental ("narzędnik"), locativ ("miejscownik") și vocativ ("wołacz"). Există două numere: singular și plural. În trecut a existat și numărul dual. Rămășițele lui sunt vizibile în flexiunea numeralelor. Sistemul polonez al
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
afectează femininul și neutrul. Sistemul poate fi descris ca având cinci clase: masculin personal, masculin nepersonal animat, masculin neanimat, feminin și neutru. Aceste clase pot fi identificate conform modelelor de declinare și criteriilor de acord în gen între substantiv și adjectiv. Clasele de genuri se caracterizează prin următoarele proprietăți de flexiune (cu rare excepții): Pentru a acorda corect în gen adjectivul cu substantivul, trebuie să se distingă doar patru genuri la singular (se combină clasele 1 și 2) și doar două
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
și neutru. Aceste clase pot fi identificate conform modelelor de declinare și criteriilor de acord în gen între substantiv și adjectiv. Clasele de genuri se caracterizează prin următoarele proprietăți de flexiune (cu rare excepții): Pentru a acorda corect în gen adjectivul cu substantivul, trebuie să se distingă doar patru genuri la singular (se combină clasele 1 și 2) și doar două genuri la plural (se combină clasele 2, 3, 4 și 5). Pentru selectarea corectă a pronumelui, sistemul genurilor mai poate
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
și cea slabă, care sunt, în plus, împărțite în paradigmele mai mici, conform unor criterii diverse (precum schimbări fonetice, grupurile consoanelor, etc.). Înafară de aceasta, islandeză permite subiectul oblic, un fenomen prin care anumite verbe determină cazul subiectelor lor. Substantivele, adjectivele și pronumele sunt declinate după patru cazuri și numere (singular și plural). Deosebirea tu-dumneavoastră („"țérun"”) pare să fie în curs de dispariție, dar încă este întâlnită în adresări structurale oficiale. Verbele se conjugă după timp, mod, persoană, număr și diateză
Limba islandeză () [Corola-website/Science/296647_a_297976]
-
cuvintele au relativ puține flexiuni. Există două genuri, dar niciun caz gramatical, și se face distincție între plural și singular. Analize mai vechi indică prezența cazurilor nominativ și genitiv și de asemenea există câteva urme ale cazurilor acuzativ și dativ. Adjectivele sunt comparate ca în engleză și sunt declinate în conformitate cu gen, număr și definitudine. Definitudinea substantivelor este marcată în primul rând prin sufixe, și de asemenea prin articole hotărâte sau nehotărâte. Din punctul de vedere al prozodiei, suedeza prezintă atât accent
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
sufixe gramaticale sau chiar și conjugări. La începutul său, suedeza veche era cu mult diferită față de forma sa modernă în sensul că avea un sistem mult mai complex de cazuri gramaticale și deja moștenise sistemul tipic germanic al genurilor. Substantivele, adjectivele, pronumele și anumite numerale erau declinate în patru cazuri. În afară de cazul nominativ, care a rămas, au existat cazurile genitiv (mai târziu posesiv), dativ și acuzativ. Sistemul de genuri era asemănător cu cel al limbii germane moderne, având genurile masculin, feminin
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
pentru "Sankt" („Sfânt”), și pentru toate tipurile de terminații care pot fi adăugate numerelor, literelor sau abrevierilor, cum sunt de exemplu "a:et" („a-ul”) și "CD:n" („CD-ul”), sau forma de genitiv "USA:s" („ale SUA”). Substantivele și adjectivele din limba suedeză sunt declinate în funcție de genul și de numărul gramatical. Substantivele aparțin uneia dintre cele două genuri: cel "comun", cu forma "en", și cel "neutru", cu forma "ett" care de asemenea determină și declinarea adjectivelor. De exemplu cuvântul "fisk
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
ale SUA”). Substantivele și adjectivele din limba suedeză sunt declinate în funcție de genul și de numărul gramatical. Substantivele aparțin uneia dintre cele două genuri: cel "comun", cu forma "en", și cel "neutru", cu forma "ett" care de asemenea determină și declinarea adjectivelor. De exemplu cuvântul "fisk" („pește”) este un substantiv în genul comun (deci "en fisk" = un pește) și are următoarele forme: Forma hotărâtă sau definită este postpusă substantivului, exact ca în limba română, prin adăugarea de terminații sau sufixe ("-en", "-n
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
hotărâtă și face referire la „acel pește”, într-un mod mai abstract; "fisken" este forma hotărâtă „peștele”. În anumite cazuri, forma hotărâtă indică posesia, cum de exemplu se observă în construcția "jag måste tvätta håret" („Trebuie să"-mi" spăl părul”). Adjectivele au flexiunea în funcție de două declinații - nehotărât/indefinit sau hotărât/definit - și trebuie să se acorde cu substantivul pe care îl determină în număr și gen. Formele nehotărâte de neutru și plural al adjectivului sunt de obicei formate prin adăugarea unui
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
tvätta håret" („Trebuie să"-mi" spăl părul”). Adjectivele au flexiunea în funcție de două declinații - nehotărât/indefinit sau hotărât/definit - și trebuie să se acorde cu substantivul pe care îl determină în număr și gen. Formele nehotărâte de neutru și plural al adjectivului sunt de obicei formate prin adăugarea unui sufix ("-t" sau "-a") la forma comună a adjectivului, de exemplu "en grön stol" („un scaun verde”), "ett grönt hus" („o casă verde”) și "gröna stolar" („scaune verzi”). Terminațiile formei hotărâte a adjectivului
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
hotărât/definit - și trebuie să se acorde cu substantivul pe care îl determină în număr și gen. Formele nehotărâte de neutru și plural al adjectivului sunt de obicei formate prin adăugarea unui sufix ("-t" sau "-a") la forma comună a adjectivului, de exemplu "en grön stol" („un scaun verde”), "ett grönt hus" („o casă verde”) și "gröna stolar" („scaune verzi”). Terminațiile formei hotărâte a adjectivului sunt identice cu cele de la forma nehotărâtă plural, de exemplu "den gröna stolen" („scaunul verde”), "det
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
adjectivului sunt de obicei formate prin adăugarea unui sufix ("-t" sau "-a") la forma comună a adjectivului, de exemplu "en grön stol" („un scaun verde”), "ett grönt hus" („o casă verde”) și "gröna stolar" („scaune verzi”). Terminațiile formei hotărâte a adjectivului sunt identice cu cele de la forma nehotărâtă plural, de exemplu "den gröna stolen" („scaunul verde”), "det gröna huset" („casa verde”) și "de gröna stolarna" („scaunele verzi”). Pronumele din limba suedeză este similar cu cel din engleză. În afara celor două genuri
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
folosește principiul verbului pe locul al doilea, dacă propoziția începe cu adverb, locuțiuni adverbiale sau fraze dependente (de exemplu "I dag går jag där" „Astăzi merg acolo”). Locuțiunile prepoziționale sunt poziționate conform ordinii loc - mod - timp, ca în engleză, iar adjectivele preced substantivul pe care îl modifică. În suedeză este prezentă și concordanța timpurilor în frază. Extras din "Barfotabarn" (1933), de Nils Ferlin (1898-1961):
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
împărtășesc multe caracteristici gramaticale, dar din cauza dezvoltării diferite uzul formelor moștenite variază. Spaniola este o limbă relativ flexionară, având conjugarea foarte complicată, în schimb lipsește aproape în întregime flexiunea celorlalte părți de vorbire. Se folosesc multe prepoziții și se pune adjectivul după substantiv. Spre deosebire de română, în spaniolă atât articolele hotărâte cât și cele nehotărâte sunt proclitice. Tipologia sintaxei este de obicei SVO, dar schimbările sunt comune. Astfel ca majoritatea limbilor romanice, în spaniolă se poate pierde pronumele personal, când nu este
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
și nenumărabil și este sau masculin sau feminin. Se consideră că genul neutru a dispărut din toate limbile romanice în afară de română, dar spaniola are o variantă a articolului hotărât neutru, "lo". "Lo" nu acompaniază un substantiv, dar poate preceda un adjectiv care are valoare de substantiv, pentru a exprima o idee generală, abstractă. Substantivele numărabile au formă separată pentru plural, indicată utilizând sufixul "-s". În general, în spaniolă se folosesc adjectivele și adverbele în același mod ca în română și aproape
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
lo". "Lo" nu acompaniază un substantiv, dar poate preceda un adjectiv care are valoare de substantiv, pentru a exprima o idee generală, abstractă. Substantivele numărabile au formă separată pentru plural, indicată utilizând sufixul "-s". În general, în spaniolă se folosesc adjectivele și adverbele în același mod ca în română și aproape fiecare altă limba indo-europeană. Adverbele simple au, totuși, formă separată de adjective, creată prin adăugarea sufixului "-mente" la adjectivul feminin (de exemplu "afortunada" - norocosă → "afortunadamente" - din fericire). Această paradigmă este
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
abstractă. Substantivele numărabile au formă separată pentru plural, indicată utilizând sufixul "-s". În general, în spaniolă se folosesc adjectivele și adverbele în același mod ca în română și aproape fiecare altă limba indo-europeană. Adverbele simple au, totuși, formă separată de adjective, creată prin adăugarea sufixului "-mente" la adjectivul feminin (de exemplu "afortunada" - norocosă → "afortunadamente" - din fericire). Această paradigmă este comună limbilor romanice occidentale și poate de asemenea fi găsită în română, în cazul adverbelor precum "actualmente". În spaniolă se folosesc articolele
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
plural, indicată utilizând sufixul "-s". În general, în spaniolă se folosesc adjectivele și adverbele în același mod ca în română și aproape fiecare altă limba indo-europeană. Adverbele simple au, totuși, formă separată de adjective, creată prin adăugarea sufixului "-mente" la adjectivul feminin (de exemplu "afortunada" - norocosă → "afortunadamente" - din fericire). Această paradigmă este comună limbilor romanice occidentale și poate de asemenea fi găsită în română, în cazul adverbelor precum "actualmente". În spaniolă se folosesc articolele hotărâte și nehotărâte, pronumele demonstrative, pronumele posesive
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
hotărâte și nehotărâte, pronumele demonstrative, pronumele posesive, pronumele interogative, numerale cardinale, numerale ordinale și numerale nehotărâte ca cuvinte determinante, la fel ca în română. Majoritatea lor nu formează un subiect de declinare, dar există excepții care urmează modelul declinării al adjectivelor, precum numeralul "un".
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]