9,447 matches
-
Cluj care a repus Româna pe harta lumii. Nașpa! Mai bine ne ținem gura. Singura care are curajul să țipe e o femeie în negru, cu broboadă pe cap: pocăiți-vă! Și-a întors Dumnezeu fața de la noi! Vai și amar de capul nostru! E cocoțată pe un garaj și de acolo aruncă asupra mulțimii de viitori miliardari fluturași cu îndemnuri la pocăință. Într-un fel are dreptate și ea. Să luăm de patru ori la Caritas și ne pocăim. Mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
o lămuri Coposu, care acum chiar râdea. Păi bine, domnule senator, își ieși din fire ziarista - înnebunită că mii de femei pierduseră un bărbat bine, iar fostul bărbat bine se distra amintindu-și cum bolșevicii ăia cretini îl înfometaseră atâta amar de vreme - și dumneavoastră găsiți că asta e de râs?! Coposu care, vorba lui Jerry Springer, avea ciorapi în dulap mai în vârstă decât intervievatoarea lui, răspunse cu un hohot strașnic: păi bine, domnișoară, dumneavoastră nu ați râde dacă ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
delir negrii din față de la Moulin Rouge, iar Romica pe cei de pe treptele ce urcă spre Sacre-Coeur -, mi-a permis să o plasez pe Pamela în echipa guvernamentală propusă de viitorul președinte francez, Nicolas Sarckozi, anume la Cultură. Un gust amar mi-au lăsat tratativele, sfârșite cu un usturător eșec, de a o numi pe Val în fruntea ornitorincilor care asigurau securitatea lui Stoica, la Cluj. În mod sigur aș fi salvat Caritas-ul de la dezastru! Așa, însă, nu mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
dădeai foc și apoi făceai pipi pe cenușa lui, îți sugea toată vlaga din vine. Te transforma într-o cârpă de șters pe jos în bucătărie, într-un robot casnic condamnat toată viața să spele rufe, să calce. Vai și-amar! Până la urmă care era treaba cu călăvia? O simplă căutare pe net îți dădea toate detaliile: luai un litru de vin roșu, turnai în el o pungă de zahăr, amestecai bine și răsturnai amestecul într-o farfurie adâncă. Făceai apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
aceeași nopate. Cei patru îndrăgostiți Constanța, Belmonte, Blonda și Pedrillo se regăsesc fericiți. Una dintre impresionantele scene ale acestui act a fost aceea a întâlnirii Constanței cu Belmonte care-i spune îmbrățișând-o: „Te strâng în brațe după atâtea zile amare”, la care Constanța îi răspunde: „Lacrimile-mi curg de bucurie/ Bucurie, desfătare, suferința s-a sfârșit” este refrenul cântat de personajele din scenă timp în care izbucnesc aplauzele în sală și ploaia de flori pe scenă, pe care artistul care
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
este cazul să te gândești la trecut? Până acum nu ți-ai făcut asemenea probleme. De ce să începi acum? Rămâneau toate uitate, dacă nu apăreau cei din șatră. Nu i-am văzut de când aveam opt ani. Reîntâlnindu-ne după atâta amar de vreme, puteam să nu mă gândesc la trecutul meu? Ai dreptate, dar acum gata! V-ați văzut,v-ați simțit bine, v-ați povestit fel și fel de fapte Te-au mai învățat să-mi mai arunci câte un
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
se gândește ca să-l fiarbă puțin pe Cezar. Dacă spun nu? — Te bat, cum ți-am promis. Dacă spun da? — Eu aștept. Te sărut de mii de ori. — Da! Da! Da!că tot n-am fost sărutată de tine atâta amar de vreme, cât ai fost în.... Nu mai apucă să-și termine fraza că Cezar o ia în brațe și-o sărută cât îi place și cum îi place, neuitând nici zgârâietura de pe sânul ei din ziua revederii. Avalanșa de
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
tutun, de fân, de fum, de livadă și de pădure. "Cu miros de pădure și de uitare", rememorează Avocatul un vers rătăcit și banal, pășunist, de-al Poetului. Își ridică păhărelul și bea hulpav, dintr-o sorbitură, simțind jerăgaiul arsurii amare, binefăcătoare, cum coboară năvalnic, către plex. Până la fund... "Sfinții Luca și Matei, au deschis o crâșmă-n tei!" Trădătorul de Vierme tot nu se vedea, și pace. Vă spun, ajunsesem de-mi smulgeam părul din cap, ca o nebună, gândindu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
birui o groază recurentă, viscerală, irațională, care-i înțepoșează reflex (pentru a câta oară?!) perii de pe ceafă. În fine, privind prin fanta îngustă a pleoapelor drept înainte, fără să șovăie, își deschide botul, dezvelindu-și dinții ascuțiți, într-un rictus amar: Iar ai venit? O pală toridă, aspră și uscată, de vânt, mătură vizuina. Apoi, vorbele... Frenetice! Glasul entității nevăzute. Vocea pustiului dogoritor. Amețitoare, adâncă, vastă și sălbatică. Mortală: Potirul...! Potirul cel Prea-Sfânt! Potirul meu! Dați-mi Potirul! Vreau Potirul! Dați
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Vreau Po-ti-rul! Vrei, pe aia... zice calm Bursucul. Întâi și-ntâi, că nu e deloc al tău, se bagă pe fir Iepurele, bățos, cu perdaf și cu osârdie contabilicească. Ambiții prostești! Și nu e nici al nostru. Doi: de-atât amar de veac, de când tot vii și revii peste noi, neinvocat, ai fi putut măcar să-nveți și tu, acolo, un mișmaș. Un flecușteț. Să spui, "Te rog!" Ba chiar, " Te rog frumos!" pufni Bursucul. Corect! Hai, zii! Să te vedem! plusă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
acum la rezolvarea problemei pentru care am străbătut, prin efracțiune, înăuntru... Doamne iartă-ne! În coș, ocupantul reîncepuse să miorlăie înfocat și se zbată cu frenezie, tumbă, după tumbă, după tumbă, după tumbă! Bănuiește ce-l paște, amărâtul. Vai și-amar de traista și de mămițica lui! îl căinează Vierme. Ca la un semn, beznele din naos se risipesc, de parcă oare-cineva, ascuns, scăpărase o feștilă sau un fitil, dintr-un amnar: În centru, Arhanghelul Cunoașterii Divine își desfășurase din nou aripile
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
cu fruntea coborâtă către copilul mântuit, care fusese odată o primejdie mortală pentru omenire, acompaniind litania și panegiricul Bursucului, începe să recite: La ușa sfântului lăcaș, Stă Belphegor, Sephirahul Tentației, Prințul Iluziei, Înșelătorul! Ispitele-i de-i biruiești, Smerește-te. Amară e victoria, prietene Și are preț: Chiar viața ta! " ASMODEUS I Călcau din nou, împreună, abstrași, pe sub razele nude ale lămpilor halogene, pe drumul ce revenea sinuos, dinspre bisericuță, către stadion. Ridicâdu-și deodată ochii, Poetul și cu Fratele oftează laolaltă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
pe piept și se lasă frumușel în tron, pe perna de dantea, unde se liniștește de-a binelea. Vine ceva, spre noi. Prin văzduhuri... Un șuvoi. O potopenie. O beznă. Ca o revărsare... Ca o viitură neagră uriașă, mocirloasă și amară, rea. O vâltoare nămoloasă, care îneacă, care puhoiește, care șterge tot. Trecut, prezent și ce-o fi după... Feriți, din calea ei! Feriți, mă! Ferește-te! Ferește! Dă-te! Pleacă de la picioarele mele! Pleacă! Lasă-mă...! Oricum, ca și alcoolul
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
În răcoarea matinală tăioasă, peste parcelele ordonate, somnoroase, semănate îngrămădit cu morminte, monumente tombale, busturi, lanțuri negre, lespezi, cavouri și cruci, cuvintele Arhanghelului înfioară: Este întocmai ora șase dimineața! Ante-meridian, precis! Este ziua de sâmbătă. E sâmbăta morților vii! Sâmbăta amară a tunetului, a cenușii și a răzbunării! Oameni buni! Pentru ultima oară, vă rog, ascultați-mă: Va veni, acuma, o clătinare, o zgâlțâire, un cutremur, peste noi... Pământul se va despica, va crăpa, vor izbucni putori și flăcări și vor
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
cu ce, un copilaș bălăior și gol, delicat și zglobiu, ca un amoraș din porțelan. Ca un putto! De jur-împrejur, în plină lumină solară, cu surâsuri fericite, senine, împăcate, pe figuri, se adună pașnic ceata de prieteni. Miroase a ierburi amare, de leac, a izvor și a praf de cremene de te seacă la suflet! Am senzația crudă și firească de a-i ști pe toți, de a-i cunoaște pe fiecare, în amănunțime, de când lumea. Pe Dănuț Poetul, pe Frate
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
să refuze valoarea suntem, majoritatea dintre noi, întristați și mâhniți. Doar apropierea unor sărbători, precum Sfintele Paste și Crăciunul “învrăjbește” voințe pentru a reconstrui demnitatea umană. Atât cât se mai poate. Dumnezeu ne măsoară cu El. Zâmbește ochilor care lăcrimează amar și crud din punct de vedere existențial. El ne așează în palme soare rotunjit de-atâtea primăver și veri pentru a încălzi cuvântul din noi. Le vorbesc elevilor mei despre bunătate, despre fapte săvârșite intru vrere. Nu putem fi liberi
La început a fost cuvântul. In: Filosofia şi istoria cunoaşterii by Alexandru Ana-Maria () [Corola-publishinghouse/Science/1124_a_2054]
-
colț de vreo patru sute de pogoane împrejurul satului Izvoru, chiar la confluența apelor, care ține de domeniul Ghica. Fiindcă s-a ciopârțit așa, acum ne-am apucat și noi să ciopârțim măcar cu numele ceea ce mai avem: moșia Ruginoasa, moșia Amara, moșia Bîrlogu, fiecare după satul lângă care se află. Am să te lămuresc mai bine când vom ajunge la Lespezi că e tocmai pe spinare și se vede până la Izvoru, ba uneori și până în județul Teleorman, care începe numai la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ordonă să aplice indivizilor o bătaie românească, să le fie de ținere de minte. Dar pe urmă îi iertă și le dădu drumul cu condiția ca mâine dimineață să se prezinte la primărie cu hoții, altfel va fi vai și amar de ei. ― Adică asta cum vine, primarule? întrebă Boiangiu când rămase singur cu Pravilă. Boierul Miron ți-a spus de un vagon de porumb, iar arendașul reclamă trei saci? ― De, știu eu? ridică din umeri celălalt. În interesul anchetei, chestia
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nostru până la vodă... În clipa aceea, prin mulțimea dimprejurul lui Petrică, își croi drum cu coatele maică-sa, strigând și plîngînd: ― Petrică, Petrică, dragul mamei și bunul mamei!... Cum mi te-a adus Dumnezeu tocmai când mi-e viața mai amară. Of, bine că ți-a ajutat Dumnezeu și Maica Precista... Îl îmbrățișă și-l sărută, lăcrimând și bolborosind necontenit. Flăcăul îi cuprinse mijlocul cu un braț, șoptind blînd: ― Taci, mamă, taci și nu mai plînge! Smaranda, vestejită înainte de vreme, își
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
crezut că Florica cu Pavel îi vor fi toiagul bătrâneților și i-a luat în casa ei, să trăiască toți împreună. O chema feciorul mereu la București, la dânsul, ca să nu se mai trudească și să fie tihnită după atâta amar de muncă. N-a vrut să se înstrăineze de pe locurile unde s-a născut și a îmbătrînit. Împlinise șaizeci de ani, dar se simțea încă zdravănă, măcar că i se cocârjise puțin spinarea. Se hrănea bine, nu-i lipsea ciocănașul de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de țărani turburați. Deși adineaori i se părea caraghios să se zbuciume niște oameni în toată firea pentru că, pe bună dreptate, a fost tras nițel de urechi un copil cunoscut de toți ca cel mai deșucheat din sat (cîte zile amare i-a făcut lui Pavel Tunsu îndrăcitul ăsta de băiat, numai sufletul lui știe), fu cuprins și el, fără voia lui, în vârtejul indignării, și izbucni, umflîndu-se de mînie: ― Adică cum, măi Trifoane, eu trag cu ciocoii? Nu ți-e
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
agreabil, să râzi, să-mi faci curte sau barem să-mi spui anecdote, în sfârșit, să petrecem aici câteva zile simpatice... Când colo, ești un ursuz și un fricos capabil să-mi strici toată dispoziția! Stavrat răspundea printr-un surâs amar, prin care parcă voia să-i demonstreze fără vorbe că numai neînțelegerea situației o poate face să privească lucrurile cu atâta ușurință și să gândească la petreceri... După-masă, însă, compunîndu-și o figură funerară, o rugă să-l asculte câteva minute
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
întredeschisă, capul Nadinei se legăna mereu, în timp ce brațele ei încolăceau inconștient gâtul bărbatului care-i răscolea toată ființa într-o înfiorare amețitoare. Se simțea pătrunsă de o bucurie atât de intensă, parcă s-ar fi împărtășit dintr-o taină necunoscută, amară și dulce, mai presus de toate. Rămase istovită cu fața-n sus, nemișcată, cu pleoapele închise. Deodată, glasul lui Petre, puțin batjocoritor, răsună ca dintr-o depărtare mare: ― Apoi vezi, cucoană, degeaba ai țipat și te-ai zvârcolit, că doar
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
va fi numit Baloleanu, va pleca și el neapărat spre Amara în tovărășia noului prefect. Mărturisi că e foarte îngrijorat de soarta bătrânului. Oprindu-se în fața Teatrului Național, pe trotuar, Grigore Iuga își consultă ceasornicul și șopti cu o tristețe amară în glas: ― Douăsprezece și jumătate... Doamne, Doamne, ce-o fi acuma la Amara? 6 Până la amiază toată Amara știa isprăvile celor ce plecaseră de dimineață la Lespezi și la Gliganu. Firește, trecând din gură-n gură, întîmplările se umflau. Astfel
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
îi era să apuce oarecare lucruri mai bune de mâncare, să-și poată ospăta o dată boierește muierea și copilașii, că prea mult au flămânzit. Era convins că biata femeie numai de nemâncare a căzut la pat și zace de atâta amar de vreme și că, hrănită zdravăn măcar câteva zile, s-ar împiciorongi mai bine decât cu orice leacuri. Apoi, văzând că oamenii numai prin hambare scotocesc, s-a repezit el singur la vătășelul Lazăr și l-a luat de piept
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]