67,494 matches
-
ești, de fapt? Nimeni și nimic nu este perfect în lumea asta. Deși, evident, toți aleargă fără oprire, încercând să-și îmbrățișeze idealul. Cu ce ne alegem, în fond? Cu ceva timp risipit, pierzând, deseori, lucruri cu adevărat importante. Îmi amintesc... odată, într-o discuție, un prieten m-a apostrofat, în glumă: „Așa ești tu, neclară!” Oare avea dreptate? Nu știu. Continui să îmi pun întrebări și încerc să nu fug. Mai ales de mine. Ai simțit vreodată că ai vrea
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
perioadă destul de lungă, undeva în adâncul meu, într-o încercare oarecum disperată, dar în final, inutilă, de a tempera durerea unei iubiri zbuciumate... Dar atât de frumoase, dincolo de tiparele unei lumi nepregătite să accepte un Ceva diferit. Cred că îți amintești, am spus la un moment dat că eu și Mihu poate nu am fost unici în lumea asta mare, dar o poveste ca cea pe care ne-a fost dat s-o trăim, nu mai poate apărea. Adevărat, fiecare are
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
e posibil!.Ar fi putut să-i fie ...fiică. - Vă plac gutuile? Am două și sunt proaspete. Ce-ar fi să luați una? Dacă n-o mâncați, ar putea să vă folosească drept model, într-una din picturile dvs. Îmi amintesc că odată, la un Crăciun, Moșul mi-a adus, printre altele, și o gutuie. N-am fost prea încântată, pe moment. Până la urmă, am așezat-o la fereastră, rugându-mă să ajungă, printr-o minune, în casa unui copil pe
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
într-un final, decid să cumpăr câte puțin din toate, de la o bătrână care, neprinzând loc în piața propriu-zisă, vinde direct din coșurile ei, așezată într-o margine. Nu negociez, fructele sunt proaspete, au un miros îmbietor, iar bătrâna îmi amintește de bunica, dusă cu mulți ani în urmă... Gata! cumpărăturile fiind făcute pentru câteva zile, mă gândesc că e cazul să mă retrag spre casă. Și totuși... „Grădina cu flori”, o terasă - restaurant plină de verdeață, așa după cum sugerează și
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Și sufletul mi se umple de bucurie, ori de câte ori privirea lor blândă se revărsa asupră-mi, într-o binecuvântare de iubire. Parcă nimic nu s-a schimbat. Și totuși, tremurul ușor al mâinilor viguroase care cândva mă ridicau în zbor, îmi amintește că timpul a trecut nemilos peste lumea fermecată, în care nimic rău nu se putea întâmpla. Grijile nu mai sunt ceva necunoscut, iar genunchii juliți au încetat de mult să fie singurul motiv al lacrimilor copilului de ieri. Dacă printr-
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
ca și autorul de teatru, cunosc, în mod paradoxal, bucuria de a fi ei înșiși, trăind în "clandestinitatea" unui rol, a unei imagini, pentru că scormonind în diverse straturi ale ființei, nu se poate să nu-l descoperi pe "celălalt". Ne amintim piesa lui Miguel de Unamuno, Celălalt, și replica de final a unui personaj: "Tot omul moare, când Destinul îi rânduiește moartea, fără a se fi cunoscut pe el însuși și orice moarte e o sinucidere, ca a lui Cain." Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
și deseori hulită, a tragicului. Între aceste două ipostaze aparent contrare se mai întâmplă câte ceva. Întâmplarea cea mai surprinzătoare în acest context este sacralitatea poeziei, aspectul ei de confesional: "Poezie, spune mamei mele să mă ierte, sunt o poamă rea", amintind din nou cuvintele lui Huizinga. "Jocul oamenilor, în aspectele sale superioare, adică unde înseamnă ceva sau unde sărbătorește ceva, își are locul în sfera sărbătorii și în cea a cultului, adică în sfera sacră"5. Putem conchide că Emil Botta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
nevăzută de ochi omenești, cuvine-se acum, umbra de mândru bărbat să îngenuncheze la glie, la lumină. (Glasul Petrului Cercel) Dar, slab în fața ispitei, Comedianțul vede explodând sub ochii lui o lume negativă, ce strălucește sinistru, o poezie care își amintește de cealaltă, surprinsă în oglinda timpului, trasă și lățită într-un spațiu colorat țipător. Este un mod de a percepe lucrurile într-un galop întors, spre sinele ascuns al poetului, al textului, mereu confundabile ca două imagini puse față în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
cu lumea de dincolo 23. Așa cum omul de rând învață să moară pentru a iubi mai mult viața, actorul moare atunci când se leapădă de sine pentru a cunoaște un nou rol, poetul moare pentru a intra în carte. Să ne amintim acum cu câtă asiduitate evocă Emil Botta în eseurile sale două personaje celebre: Dr. Jekyll și Hyde. Sunt personajele lui Robert-Louis Stevenson. Dr. Jekyll, erudit și foarte generos, se confruntă cu Hyde, urât, primitiv și vulgar. Doctorul Jekyll, mare specialist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
lucrurile vecine, care se suprapun somnului său, deci timpului său. Rostogolirea în somnul "fabulos" asigură o dimensiune fantastică întâmplării. "La Emil Botta, ieșirea din fenomenal înseninează în primul rând o aventură aprilină (adică pretimpurie) într-o realitate întunecată (adică antisolară), amintind de cea plutonic eminesciană. Aventură în tragic. În paralogicul somnului fabulos..."27. De fapt, mai toate evenimentele curg spre un "fantastic interior"28, atât de caracteristic Școlarului Durerii. Uneori, prin "fotografierea" surprinzătoare a unei "cămări vrăjite", a unui zid, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Ce departe este somnul Anei Blandiana, din Octombrie, noiembrie, decembrie (1972), unde starea de adormire e o prefigurare a fericirii, o stingere lentă, discretă, precum a plantelor în crepuscul (v. Adorm, adormi, Tu ești somnul, Leagăn, Dorință, Nu-mi voi aminti etc.). Emil Botta alege somnul drept alternativă la luptă, dar lupta intră în somn. Este contra-zicerea dintre orizontal și vertical: Arborii mor în somn ca pruncii în leagăne. (Vacanță) Nu se ajunge, totuși, la echilibru între antiteze. Absența acestuia duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Yu-Lan). Prin regresiune a apărut cunoașterea și marele artificiu a apărut."66 Prin regresiune, Emil Botta ajunge la o cunoaștere de sine, concomitent cu artificializarea, contrafacerea ireversibilă a acestuia. Și, încet, forma culcată în valuri începu să suspine, să-și amintească. Așa cum, din baia de cloroform, cineva bolnav ieșise, înotând greu, la suprafață. Așa cum, în scoicile ce-s numai uscăciune, marea se întoarce uneori. (Hop-la!) Această "întoarcere" este o mișcare echivocă, sensul ei nu e foarte sigur, nu se lasă ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
făcătorii de rele, știind bine că nu mai are cine să-i mai tragă la răspundere, s-au întors în sat. Timpul a trecut, leprele au crescut, s-au căsătorit și după șaptezeci și ceva de ani, iată că îmi amintesc și eu din cele auzite din bătrâni. Deși nu ar trebui să pomenesc despre aceste făpturi ale întunericului, nu am încotro, căci nu merită să las uitării sufletele nevinovate. Sava B....ă Bucurându-se de încredere la curtea boierului, în
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
când începea să se coacă, câte agude avea, tot atâți copii erau în el și era o gălăgie de nedescris. Butnaru striga: nu rupeți crengile că nu vă mai las. Și cu drept nici o creangă nu se rupea. Nu-mi amintesc din ce cauză a fost tăiat agudul, dar a fost tăiat. Când era de cules strugurii Butnaru umbla printre rânduri și tot acei copii care mâncau agudele acum îl ajutau la cules, iar la plecare le dădea și câțiva struguri
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
oamenii ce l-ar fi putut spori într-o formă sau alta, mi-a vorbit de Petre Țuțea. „Merită să-l cunoști“, mi-a spus și, ca argument, mi-a citat câteva mots-uri Țuțea culese din ultima lor întrevedere. Îmi amintesc cum, prietenul fiind gurmand, am asociat imboldul lui cu felul în care poți trezi apetitul cuiva descriindu-i o excelentă rețetă culinară. Era în îndemnul acela un fel de „du-te și gustă și tu din Petre Țuțea; ai să
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
acum nu i-a putut găsi o lămurire potrivită. Problema cu pricina poate fi înfățișată printr o suită de trei întrebări: 1. Cum s-a putut ca atâția oameni de o stofă intelectuală incontestabilă să intre, cu o dăruire prozelitică amintind de sectele religioase, în rândurile unei mișcări totalitare? 2. Cum s-a putut ca Eliade, Cioran, Noica, Gyr, Aron Cotruș, Horia Stamatu, Sextil Pușcariu, Ion Barbu, Traian Brăileanu, P.P. Panaitescu, Dragoș Protopopescu să scrie despre Corneliu Zelea-Codreanu nu doar pe
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
strigat un vecin ca să aibă martor și a divorțat de femeia care nu a știut să aprecieze nimic la el. I-a lăsat casa cu tot ce a avut În ea. Nu a vrut să ia nimic care să-i amintească de lipsa ei de caracter, de bun simț, că de dragoste se convinsese de la Început că nu are pentru el. Părinții lui nu mai trăiau, avea numai două surori În sat care erau femei serioase la casa bărbaților lor. A
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
să-i respecte și să-i prețuiască. S-a stins Într-un final, iar trupul vlăguit de boală, de nemișcare prelungită, era ca al unui copil. Toate persecuțiile la care fusese supusă, nu lăsaseră nici o urmă. Doar rănile de pe spate, aminteau de asta. O priveam printre lacrimi, pe femeia caremi povestea cu o jale de nedescris. Nu-și mai ștergea lacrimile, le lăsa să curgă În voie, la picioarele ei lângă banca pe care stăteam amândouă. Mai spusese doar că, la
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
soare și de prea mult purtat. Aproape că uitase de primirea făcută de unchiul său și se străduia să ajute pe micul lui prieten, să reziste măcar până acasă unde mama sa Îl va ajuta sigur să se vindece. Își amintea și vorbele mamei sale, care cosidera că fiecare om se poartă după cum Îi era firea. Asta observase ea pe la familiile mai Înstărite, unde mai făcea treburi să câștige câțiva bănuți, pentru a avea ce da celor cinci copii ai lor
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
târziu intrase și el În casă, Își făcuse semnul crucii și se culcase cu nădejdea că rugile lui vor fi auzite și Domnul va face o minune cu ei. Așa cum promisese În fiecare seară, se retrăgea În magazie și-I amintea Domnului de necazurile lui și se ruga să-i ajute și pe ei. Văzând acestea mama a mers după el și a stat și a ascultat cu lacrimi În ochi felul lui Ionuț de a se ruga. Știa biata femeie
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
altă muncă În afară de cea de la atelier, ca să ne putem descurca onorabil. Cu un singur salariu este foarte greu. De ce crezi tu că numai noi o ținem pe lactate și leguminoase? Sunt sigură că mulți din cei care, a... mi-am amintit ceva. Să vezi o fază drăguță În troleul cu care merg la școală, Începuse Andreea să povestească: Un puști de cinci ani cred, intrase În vorbă cu șoferul și-l Întreabase dacă și el a mâncat numai iaurt și fasole
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
noi suntem totuși norocoase, tu urmezi liceul, acum mergem la mare. Altă dată m-aș fi revoltat, aș fi protestat În ședințe. Făceam eu ceva ca să se mai miște treburile, dar acum nu mai am nici putere nici voință. Îți amintești când m-am certat cu președintele de sindicat că nu face nimic pentru noi salariații? Așa au Început să aducă la microcantină, unt și brânză telemea, așa sărată cum este, te-am scutit pe tine de stat la cozi să
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
cât și fata. Au râs cu toții de răspunsul ei. Au trecut câteva zile, petreceau de dimineață până seara toți patru fie la plajă, fie colindând prin stațiunile de pe litoralul românesc. S-au cumpărat suveniruri, ilustrate, câte ceva frumos care să le amintească de vacanța lor la mare. Teia simțea că În aer plutea ceva misterios dar, nu reușea să-și dea seama dacă Andreea aflase de la Silviu de prietena lui din capitală. Fiica ei se purta de parcă nimic neobișnuit nu s-ar
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
asupra mea. Bunicii erau originari din Cernăuți, acasă se vorbea germană, poloneză și LUCRETIA DUMITRAȘCU FILIOREANU:LUCRERTIA DUMITRAȘCU FILIOREANU 2/19/2011 2:20 PM Page 7 5 ucraineană. Bunicul meu era ortodox, se trăgea din neam de răzeși. Îmi amintesc că avea un document foarte vechi pe care il păstra cu sfințenie. Eu vorbeam foarte greu românește la școală primară, pe care am urmat-o în satul natal. Părinții și bunicii mei acordau o mare atenție sărbătorilor. Țineau post, în
Sculptura by Lucreția Filioreanu-Dumitrașcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1617_a_3095]
-
instiintat-o de isprăvile mele, drept pentru care am primit pedeapsa. A rămas totuși pasiunea pentru desen și arta de care nu m-am desprins niciodată. I.A.: Studenția dumneavoastră s-a desfășurat la Iași, Cluj și București. Ce vă amintiți despre profesorii care v-au îndrumat pașii în domeniul artelor plastice, spre sculptură? L.D.:După terminarea liceului m-am înscris la Academia de Arte din Iași unde i-am avut profesori pe Ion Irimescu, Corneliu Babă și ca asistent pe
Sculptura by Lucreția Filioreanu-Dumitrașcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1617_a_3095]