12,966 matches
-
-i planifice decăderea și a fost exmatriculat pe motive de practicarea magiei<footnote Ibidem, p. 34. footnote>. Libaniu a fost un student credincios de-al lui Demostene, un bun analist al discursurilor marilor oratori și un iubitor înflăcărat al stilului antic atic și e drept că uneori pare mai preocupat de formă decât de substanță în lucrările sale. Era primul retor și oratorul oficial al orașului și reprezentantul său în ocaziile speciale. Ținea mult la titulatura sa de sofist. Sfântul Vasile
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
al analizei, au folosit metode foarte precise de descriere, care au fost luate ca model de chinezi și arabi, iar la sfârșitul secolului al XVIII-lea și de europeni. 59Nu ne vom opri asupra lucrărilor dedicate studiului limbilor din China antică, Grecia antică și Roma antică, nici asupra activității filologice din Evul Mediu, din rațiuni care privesc economia lucrării de față. Lingvistica, în înțelesul pe care i-l dăm azi, datează de la începutul secolului al XIX-lea și este strâns legată
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
foarte precise de descriere, care au fost luate ca model de chinezi și arabi, iar la sfârșitul secolului al XVIII-lea și de europeni. 59Nu ne vom opri asupra lucrărilor dedicate studiului limbilor din China antică, Grecia antică și Roma antică, nici asupra activității filologice din Evul Mediu, din rațiuni care privesc economia lucrării de față. Lingvistica, în înțelesul pe care i-l dăm azi, datează de la începutul secolului al XIX-lea și este strâns legată de crearea metodei comparativ-istorice, aceasta
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
la rădăcina căruia se află o cavitate prin care se pătrunde într-un subteran, iar acest subteran duce la orașul respectiv care e complet ascuns. Luz, afirmă Guénon, derivă dintr-o rădăcină care desemnează tot ceea ce este ascuns, acoperit, învăluit. Anticii, spune Guénon, au stabilit un raport între cer, care ascunde ochilor noștri o realitate superuranică, și, eventual, peșterile care acoperă lucrurile ascunse sub pământ (ceea ce ascunde, în cazul peșterilor, nu e cavitatea lor, ci bolta, care-i convexă). Luz mai
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
acest simbol. Declinul culturilor, adică deprecierea valorilor morale, a avut tot timpul aceeași cauză: tendința dogmatizantă de a elimina profunzimea simbolică a imaginii mitice, trasformînd-o într-o simplă realitate, ceea ce a constituit cauza ambivalenței dintre credință și îndoială. În culturile antice, simbolizarea implica divinități multiple, în zilele noastre, cultura se bazează pe mitul creștin, în care simbolismul reprezentat de "Dumnezeu" este concentrat în trei simboluri: Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Sfîntul Duh și Dumnezeu-Fiul. Nimeni nu se va aștepta ca o analiză psihiologică să-și
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
ci este o "comprimare" imaginativă caracteristică și simbolismului viselor nocturne). Șarpele poate astfel deveni simbolul spiritualizirii-sublimării. De exemplu: șarpele îmblînzit devine atributul lui Esculap, zeul tămăduirii, ceea ce exprimă legătura strînsă, echivalența dintre vanitatea sublimată și sănătatea psihică, (întreaga medicină a anticilor era bazată la început pe influența vieții psihice asupra trupului, influență incontestabilă în principiu, chiar dacă interpretată adesea drept superstiție. Șarpele îmblînzit care își varsă veninul în cupa salvatoare, simbol al sublimării, este și astăzi emblema medicinei.) Dar există analogii legale
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
și mai clare, înrudirea dintre aceste două semificații este documentată istoric: primii creștini au stabilit o legătură între misterele eleusine și noua lor credință. Reformatorul misterelor din Eleusis, cel care le-a amplificat semnificația morală, este o figură simbolică: Orfeu. Anticii au stabilit o legătură atît de strînsă între Orfeu și Iisus, încît cele două personaje au fost uneori chiar confundate. Conform fabulei mitice, Orfeu a fost la început un adorator al lui Dionysos, simbolul freneziei dezordonate, al setei insațiabile de
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
de spiritul Zeus. Fecundarea este simbolizată de ploaia de aur care cade din cer. Este vorba despre unul dintre cele mai vechi simbolisme: Uranus, spiritul-tată, o fecundează pe Geea, pămîntul-mamă, prin ntermediul ploii care cade din cer. Ca toate reprezentările antice cosmice sau agrare, fecundarea pămîntencei de către divinitatea spirit dobîndește în final o semnificație cu deschidere psihologică. În această accepție simbolic profundă, nașterea și faptele eroului Perseu, fiul lui Zeus și învingătorul Meduzei (vanitatea), sînt analogic comparabile cu nașterea lui Iisus
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
și morții. Fapt unic în istoria mitologiilor, eroul creștin prezintă el însuși în termeni simbolici "intențiile lui Dumnezeu" față de muritori, simbol al intențiilor reale din sufletul uman. Iată mitul relatat de Iisus, absurd la prima vedere, ca în toate mitologiile antice. "Sînt fiul lui Dumnezeu-Tatăl coborît din Ceruri ca să le aduc muritorilor mesajul bucuriei și al salvării." Acest mesaj, înțeles și propus în mod greșit, ad litteram, este cunoscut de toată lumea, atît de credincioși, cît și de atei. El constituie însăși
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
tot dreptul să afirme acest lucru, căci spiritul a elaborat analogic și legal imaginea supraconștientă reclamată de misterul întregii existențe: viziunea unui singur Dumnezeu, conceput sub imaginea spiritului adevărului final, simbol al sensului vieții și al esenței acesteia. Așa cum divinitățile antice nu reprezentau realități, ci simboluri, Dumnezeul unic nu constituie nici el o realitate. El este un simbol. Originea lui simbolică depășește politeismul și se pierde în bezna ancestrală a animismului: el este strămosul-tată devenit tatăl-creator al tuturor oamenilor. Semnificația veridică
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
o realitate. El este un simbol. Originea lui simbolică depășește politeismul și se pierde în bezna ancestrală a animismului: el este strămosul-tată devenit tatăl-creator al tuturor oamenilor. Semnificația veridică a simbolului "Dumnezeul unic" rămîne aceeași ca și aceea a simbolismelor antice. Dar adevărul se ascunde aici sub forma lui cea mai evoluată. Spiritele multiple proiectate de animism în fiecare ființă și în toate obiectele sînt condensate într-un singur Spirit, creatorul și organizatorul universului. Ca și în era animismului, se poate
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
de "mistificare" din prudență față de orice aprofundare care ar putea duce la mister. Delirul mistic este o mistificare. Dar ce reprezintă nebunia mistică dacă nu o nevoie de aprofundare care nu poate găsi ieșirea din rătăcirea convențională. Oricum, în misterele anticilor, inițiatul este numit "mistul", ia rostul acestor instituții era de a dezvălui sensul misterios al imaginilor mitice spiritelor care nu se mulțumeau cu credințele populare. Opoziția misticismului față de mistificarea credințelor populare este un fenomen istoric genealizat. Opoziția aceasta față de dogme
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
regularități mai cuprinzătoare. Dincolo de multiplicitate, ei văd unitatea unei regularități subiacente și lărgesc astfel frontierele științei. Într-adevăr, o teorie sau o explicație e de multe ori doar un aspect al unei legi de ordin mai general. Așa gîndeau grecii antici, chiar dacă de multe ori considerau drept legi simple generalizări accidentale, care nu puteau să explice nimic. Explicațiile se termină undeva la marginea științei, ceea ce nu înseamnă că această limită nu poate fi împinsă mereu mai departe. Explicarea comportamentului lui homo
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
atunci va trebui să studiem in-tensiv doctrinele economice ale Vechiului și Noului Testament... Opțiunea vă aparține. Doctrinele sunt, întotdeauna și pretutindeni, fructul fericitei împreunări dintre istoria trecută a ideilor și credințelor și configurația istorico-socială a prezentului. 2.1.1. Grecia Antică Pînă vom afla însă răspunsuri lămuritoare la aceste chestiuni esențiale, să zăbovim tot în vechea și veșnic tînăra Eladă, leagănul unei tulburătoare culmi a culturii și civilizației umane, care a ostoit setea multor cercetători, a fost și rămîne izvorul și
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
omul e scopul producției, iar economia domestică sau economia cetății este considerată ca fiind deopotrivă știință și artă. Aristotel, geniu al gîndirii universale, a trăit între anii 384-322 î.H., în perioada cuceririlor macedoniene. Cu el, gîndirea eco-nomică a Greciei antice atinge apogeul. La Aristotel găsim, în stare embrionară, o adevărată gîndire sistemică în abordarea fenomenelor economice. Gîndirea economică a lui Aristotel este sintetizată în special în operele sale: Politica, Etica nicomahică. Constituția ateniană, Etica eudemică. Războiul peloponesiac condusese la să-răcirea
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
Atunci ea părăsește sfera lui oikos pentru cea a lui polis. Este momentul în care filosofia politică clasică basculează spre filosofia politică modernă. Renașterea a redescoperit filosofii clasici, greci în particular. Acumularea ideilor se-colelor trecute permite acum trecerea de la antici la moderni. Caracteristica sa fundamentală rezidă în abandonul noțiunii de hazard sau de noroc. În filosofia clasică problema regimului social optim se pune în raport cu un etalon furnizat de către natură. Filosofia poli-tică modernă inversează perspectiva: natura nu mai furnizează un etalon
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
introdus de Montchrétien în 1615, a fost repede uitat. El a dispărut din circulația ideilor și va reapărea abia în 1755, cînd J.J. Rousseau a scris pentru Enciclopedie un articol intitulat "Economie politică", în care-și demonstrează întregul ata-șament față de anticul oikos nomos. Totuși, în paralel cu avatarurile denumirii (au mai fost utilizate Aritmetica politică, Matematica socială, Dreptul natural ș.a.), lucrurile progresează. La 150 de ani de la prima utilizare, termenul de economie politică a sfîrșit prin a întîlni conceptul pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
civile, sau trăiesc în stare naturală, acum ca și în viitor. În alți termeni, considerațiile particulare pot lăsa locul unui de-mers atemporal și atopic, care ar putea fi deci unul științific veritabil. Abordarea lui Hobbes capătă chipul Leviathanului, monstru antic reînviat în societatea modernă. Fiecare individ plecînd în căutarea propriului interes desenează caracteristicile economice ale societății. Logica originilor se substituie istoriei originilor, permițînd o explicație în locul unei descrieri. Modelul justifică prezența statului în societate. Cum scria Helvetius: "Dacă universul fizic
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
decît originile sale istorice, problematica sa fundamentală face din economia politică un subcontinent al filosofiei soci-ale, o provincie a științei, Pentru aceasta, ea n-a făcut decît să urmeze tendința care, în gîndirea modernă, a despuiat filosofia de atributele sale antice, în profitul științei. Astfel, proclamația dogmatică a Școlii de la Viena anunța lumea că singura gîndire cognitivă este cea științifică. Refuzînd orice spațiu metafizicii, concepția științifică asupra lumii autorizează totuși filosofia să reflecteze asupra științei, dar îi interzice să gîndească în locul
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
în beneficiul celor parțiale, uitîndu-se că "fiecare excelență se plătește cu o insuficiență"38 și că "chiar în clipa în care acordăm importanță unei idei, ea dobîndește proprietatea de a-și subordona, de a-și îngloba contrariul"39. Dacă la antici polis-ul era atomul social, la moderni devine individul, chiar dacă și individul propovăduiește fraternitatea, întemeiată pe dragostea în și prin Hristos. Heraldul și fondatorul pozitivismului, al nominalismului și al subiectivismului în drept, ca premise ale individualismului, este considerat scolasticul franciscan
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
În rest, tot ce există, Universul întreg e doar o idee trecătoare în mintea lui Dumnezeu. Nu a făcut el totul din nimic? O legitate printre celelalte ce guvernează Universul, pe care o mai acreditam undeva, este legea conservării informației. Anticii cu-noșteau se pare ceea ce noi aflăm abia acum, anume, corespondențele dintre macrocosmosul universului și universul microcosmic al acceleratorului de particule. Alchimia, considerată de Jung o "filosofie a mîntuirii", era o știință hermetică ce căuta să răspundă la între-barea: Ce va
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
în fapte bune și închinare înfiorată. Ea se află în noi, în adîncul cel tainic al inimii și nu așteapă decît a fi slobozită ca să ne identificăm cu ea și astfel să ne reîntoarcem la Tatăl. Există similarități între gnosticismul antic și gîndirea lumii postmoderne. S-a spus că existențialismul, poststructuralismul și postmodernismul sunt curente neognostice, dar nu credem într-o astfel de aserțiune, întrucît nu găsim în ele credința arzătoare a gnosticilor în lumea de dincolo și speranța lor neclintită
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
European, Iași, 1999; Noua economie. Sfîrșitul certitudinilor, Institutul European Iași, 2001; Economie generală, Institutul European, Iași, 2003; Gnoza de la Bilca, Junimea, Iași, 2007; Cheung S.S., The Theory of Share Tenacity, University of Chicago Press, 1969; Constant B., Despre libertate la antici și moderni, Institutul European, Iași, 1996; Crăiuțu A., Alisdair Mac Intyre sau noul catehism tomist. Introducere la Alisdair Mac Intyre Tratat de morală. După virtute, Humanitas, București, 1998; Crowley B. L., The Self, the Individual and the Community, Clarendon Press
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
simplitate nobilă și delicată”{\cîte 41}. Sfanțul Vasile se deosebește de marii săi contemporani prin aceea că nu a scris comentarii științifice despre cărțile Sfintei Scripturi. Abilitatea să exegetica este evidentă în numeroasele omilii, în care a folosit artificiile retoricii antice. A utilizat generos instrumentele celei de a doua Sofistici, ale metaforei, comparației, ecfrazei, ale figurilor de stil și paralelismelor gorgianice, după obiceiul timpurilor, dar a fost mai rezervat și nu a considerat niciodată aceste rafinamente ca fiind cel mai important
Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
creștinilor de a se folosi de cultură profana și de a frecvență școlile laice. Această atitudine rigorista din partea unor creștini „era inspirată, desigur, numai de teama contaminării și confuziei, pe care o putea produce în sufletele insuficient pregătite, cunoașterea culturii antice”{\cîte 63}. Cu toate acestea, Sfanțul Vasile, ajuns la Atena, și-a dat seama că „credință să nu strică deloc cultură să clasică de care a fost străbătuta copilăria să”{\cîte 64}. La Atena, Vasile a petrecut probabil cel puțin
Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]