8,321 matches
-
că prefăcuta ei nepăsare (căci În momentul când ne Întâlneam Își Încleșta privirile Într-ale mele cu atâta forță, că era foarte greu să mi le dezlipesc) m-a făcut să fiu definitiv prins În acest joc nevinovat numai În aparență. Am Înțeles că privirile trădează ceea ce exista misterios În ființa noastră sau poate că nu am Înțeles nimic, dar era atâta energie În acest mod de a fi, că nu găseam o satisfacție mai mare decât aceea de a mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
misterioși. Nu, nu eram pe pământ atunci. Acum, când Îmi dau seama că totul s-a prăbușit, acum da, sunt pe pământ. A dispărut așa, deodată. N-a mai venit, n-a telefonat și gata! Vai, ce simplu e În aparență! Dar nopțile acelea, munții aceia, eu oare nu i-au spus nimic? Mă doare mult când simt, de-abia acum, lipsa lui. Eu, În nopțile acelea, te-am iubit mult. Poate prea mult. Te-am vrut tot al meu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pași, observă ceva pe o altă alee și mai îngustă ce pornea din cea principală pe care mergea el acum. Încercă să deslușească despre ce era vorba. Un animal. Dumnezeule, era un șobolan? Ba nu, era o pisică și, în aparență, era și rănită. Se uită în jur și nu văzu niciun semn că proprietarul s-ar afla prin apropiere. Sărăcuța! Calvert nu era un mare iubitor de animale, dar își aduse aminte că acum un an avusese grijă câteva zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
puțin uman în această privință. A prins un porumbel, l-a întors cu fața în sus și l-a mângâiat îndelung pe gât și pe aripi până ce l-a hipnotizat; această tehnică era adesea folosită de iluzioniști pentru a crea aparența unei păsări moarte. A așteptat-o pe Cheryl să apară călare și a aruncat cu putere pasărea spre capul calului. Cu toate acestea, spaima și durerea lui Donny nu au avut deloc de-a face cu porumbelul, ci au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
doar câteva minute pentru a se ridica, a-și elibera gleznele și a descuia lacătul cu care era sigilat bazinul în partea de sus. Altfel, s-ar fi înecat. Bazinul era însă „pregătit” de dinainte. Muchiile de metal, care în aparență doar uneau fețele de sticlă, erau de fapt prevăzute cu mânere pentru a-l ajuta să se ridice. Încuietorile, atât cea de la glezne, cât și cea de la fața superioară a bazinului, aveau zăvoare secrete ce permiteau deschiderea instantanee. Pentru refacerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
pe plăcuțele de înmatriculare. Da, era mașina pe care o aștepta... Mulțumesc, Doamne! Doi bărbați tineri îmbrăcați în costume negre coborâră din mașină. Priviră în toate direcțiile, insistară pentru o scurtă perioadă cu privirea chiar pe el, și fură în aparență mulțumiți - nu era niciun pericol. Unul din ei se aplecă și vorbi prin geamul deschis al din dreptul scaunului din spate. Pastorul știa cine se afla acolo: procurorul adjunct al districtului, Charles Grady, omul care instrumenta cazul Andrew Constable. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
mai mult. Cert e că vorbea cu tine prin stație și ți-a pomenit numele. Apoi am desfășurat puțină muncă de cercetare pentru a da de tine. Ai apărut prin ziare, știi? Ești faimos. - Faimos? Un ciudat ca mine? - În aparență, da. Rhyme dădu din cap nostalgic și spuse încet. - Eu sunt de domeniul trecutului. Am fost făcut de comandă acum mult timp. Cuvântul „comandă” se propagă de pe buzele lui Rhyme prin microfonul atașat de scaunul său și fu recunoscut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
lui și la cina pe care aceasta i-o pregătește - curcan, ce ironie, exact ce fusese pe masă și la Riverside Inn, în Bedford Junction - dar Larry Burke nu se va mai întoarce niciodată la soția lui. Așa că lăsă deoparte aparența unui interogator persistent, dar prietenos, și murmură: - Piei din fața mea! Sellitto și ceilalți polițiști îl escortară pe Weir la Centrul de Detenție Manhattan, unde era ținut în arest pentru omor, tentativă de omor și incendiere. Detectivul îi avertiză pe agenții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
și se tăiase la cap, într-un loc care sângera cu abundență fără a provoca însă vreo durere. Apoi rămăsese imobil ca o păpușă de cârpă abandonată. Ochii îi rămăseseră deschiși pentru că își turnase picături vâscoase în ochi, care creaseră aparența imobilității acestora și îl ajutaseră să nu clipească. La dracu’, uite ce am făcut! O, Doamne! Cineva să-l ajute! A, dar doamnă Welles, era prea târziu să mai fiu ajutat. Eram mort precum un cerb pe marginea drumului. Mergea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Stuyvesant Manor. - O ieșire? se miră Rhyme. Ce mai e și asta? - Un plan de rezervă. Toți marii iluzioniști au așa ceva pentru fiecare număr. Dacă o dai în bară sau dacă publicul se prinde, ai ceva pregătit pentru a salva aparența unui truc reușit. Probabil a luat în calcul ipoteza de a fi prins, așa că și-a pregătit o ieșire. - Cum a făcut? - Cu o capsulă de sânge ascunsă în păr. Împușcătura? Se poate să fi fost o armă falsă, sugeră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Weir, așa că se mulțumi doar să-l privească în trecere. Dar apoi să gândi că poate era o metodă și pentru a-ți mări înălțimea. Se întoarse repede. Bărbatul dispăruse; văzu doar un coridor gol. Sau un coridor gol în aparență. Își aminti din nou de mantia de mătase cu care se ascunsese pentru a o ucide pe Svetlana Rasnikov, de oglinda de care se folosise pentru a-l ucide pe Tony Calvert. Simți cum pulsul îi crește; scoase arma din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
ascunsese pentru a o ucide pe Svetlana Rasnikov, de oglinda de care se folosise pentru a-l ucide pe Tony Calvert. Simți cum pulsul îi crește; scoase arma din teacă și porni în viteză spre locul unde gardianul - gardian, în aparență - se făcuse nevăzut. Unde? Unde era Weir? Alergând spre Strada Centrală, Roland Bell scruta cu atenție priveliștea. Mașini, camioane, vânzători de hot dog cu gheretele lor aburinde, tineri care lucrau la firmele de avocatură sau băncile cu program non-stop, oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
bine, atunci de Crăciunul ăsta primesc Oscarul. Și Sal la fel. Nu-mi dădusem seama cum toată ocazia se transformase într-o rutină împământenită, și atunci când unul din actorii principali lipsește e foarte greu să te prefaci, să păstrezi o aparență de normalitate - ca să nu mai spunem plăcere. Atât eu, cât și Sal tânjeam să-i spunem mamei să renunțe pur și simplu la idee, de tot - să renunțăm la cadouri și la masa de Crăciun și la toate astea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
la timp și arătând destul de prezentabil. Camera mea de la hotel era pista mea de lansare, care, laolaltă cu ocazionala mâncare la pachet, cutiile de biscuiți sau batoanele de ciocolată, îmi îndeplinea toate necesitățile fizice, permițându-mi să mă proiectez în aparența unei vieți normale zi de zi, în vreme ce mintea mea exista doar pentru ea. Dimineața mă trezeam cu alarma presetată de la telefon sunând - în starea mea de om pe jumătate adormit nu am învățat niciodată să nu spun „alo?“ tăcerii aceleia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Poliția din Shanghai abandonase orice Încercare de a controla mulțimea. Ofițerul britanic stătea pe turela mașinii lui blindate, fumînd o țigară, În timp ce privea pe deasupra miilor de chinezi care treceau pe lîngă el. Din cînd În cînd, ca pentru a păstra aparențele, ofițerul sik, cu un turban kaki, se apleca și Îi lovea peste spinare pe chinezi cu bățul lui de bambus. Jim se uită la polițiști. Era fascinat de revolverele strălucitoare ale acestor bărbați transpirați și prea grași, de organele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
draga mea? — Așa este. Ruby se Întoarse și-l văzu pe Buddy tamponându-și chelia cu batista Împăturită. —Irene, făcu Buddy, ca un profesor bătrân care-și ceartă unul din elevi. De câte ori ți-am spus să nu te iei după aparențe? Ceea ce soția mea uită uneori, Ruby, e că, atunci când e vorba să decizi dacă o murătură e extraordinară sau mediocră, numai proștii se lasă păcăliți de felul În care arată. Să nu mă-nțelegi greșit. Normal că aspectul unei murături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
motive să fie ocupată. Mătușa Sylvia apăru și ea cu câteva minute după Ronnie. Se Înțelesese cu Ruby să Împartă de cutii de suc și biscuiți de Crăciun copilașilor. Încă mai părea tristă, dar dacă era să te iei după aparența fizică - machiaj perfect, fustă maxi din piele Întoarsă și bluză asortata din cașmir - se descurca destul de bine cu situația. — Deci, ai terminat-o cu Nigel? Întrebă Ruby. —Cam așa ceva. Îți povestesc mai târziu. Ruby se aștepta ca magazinul să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
după ce-și face rugăciunile de pe urmă. Cititorul, complice în viață și moarte cu autorul și personajele sale, rămâne să opteze pentru un final, pentru ca apoi, cândva, să moară și el, în propriul său final interpretabil, desigur, doar la nivelul aparențelor, la fel ca toți ceilalți cititori din viitor ai Ceții, până la unul: motivul cărții fatidice, cel al vieții ca o carte, central în Cómo se hace una novela, e clar amorsat aici. Lucrurile se arată însă mai complexe de îndată ce adâncim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
duse la culcare cu capul în flăcări. Și când se întinse în patul la picioarele căruia dormea Orfeu, își zise: „Vai, Orfeule, Orfeule, cum să dormi singur, singur, singur, să dormi un singur somn! Visul de unul singur e iluzie, aparență; visul în doi e, ce mai, adevărul, realitatea. Ce e lumea reală altceva decât visul pe care-l visăm toți, visul comun?“ Și se cufundă în somn. XIII Câteva zile mai târziu, Liduvina intră într-o dimineață în camera lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
lor de la munte, și rămân oase goale, iar scheletele acestea își proiectează umbra scurtată pe pavaje sub strălucirea felinarelor electrice. Un copac luminat de lumina electrică! Ce ciudată, ce fantastică vedenie cea a coroanei lor când arcul voltaic le conferă aparența metalică! Și aici, unde brizele nu-i leagănă...! Bieți copaci cărora nu le e dat să se bucure de una din nopțile acelea negre de la câmp, de una din nopțile fără lună, cu mantia lor de stele pulsatile! S-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
o aștepte. După care o Întrebă ce dorea să bea. Spre surprinderea sa, ea ceru votcă și Începu să-i povestească despre divorțul ei după o căsnicie de douăzeci și șase de ani, exemplară, după părerea ei. Cel puțin În aparență. Fima comandă votcă pentru ea, iar pentru el ceru Încă o cafea, un sendviș cu brânză și unul cu ou, pentru că Îi mai era foame. Continuă s-o asculte cu Întreruperi, pentru că la masa alăturată se așezase Între timp un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ciudat ce se simțea dintotdeauna În acest apartament. Miros de nenorocire. Deși nu exista nici o legătură Între mirosul acesta și nenorocirea care se petrecuse aici În această după-amiază. Apartamentul a fost păstrat tot timpul curat, Îngrijit, ordonat. Cel puțin În aparență. Atât În timpul vieții mamei sale, cât și după moartea ei. De două ori pe săptămână venea o femeie care curăța totul, făcând să strălucească până și sfeșnicele, lămpile de bronz, cupele de argint folosite În scopuri rituale. Tatăl său obișnuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
succesul întreprinderii, știa exact ce-l chinuia pe el cât era ziua de mare, ce risca, ce greutăți avea de depășit. Și îl voia pe el, Erich Hackler. Nici familiile nu mai erau familii, ele nu-și mai țineau decât aparențele în poziție de drepți. În spatele fațadelor creșteau umbrele, deveneau tot mai lungi odată cu creșterea bunăstării, ura pândea în spatele regulilor profitului. Dar valorile călcate în picioare - căsătorie, morală și credința creștină - trebuiau cu orice preț ridicate din nou ca să se mențină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Negustorii prăvăleau zgomotos obloanele, când am trimis jerba chiparoaselor cu un „adio” anonim, omului care semăna cu Massaryk. Liniștit apoi, ca oricare om cu datoria împlinită, m-am îndreptat spre casa de plăceri de la marginea orășelului provincial. În bordelul cu aparența unui institut de domnișoare, o elevă îmbrăcată decent s-a ridicat de pe scaun, să mă urmeze supusă, în camera din fundul coridorului întunecat. Și-a desprins butonii rochiței, începând de la tivul de jos, cu o singură mișcare râpâită, ca ploaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
lampă No. 11 și un guler moale No. 49. Erau bagajele mele. Tocmai confecționam călușul din fitilul mașinii, când ochii îmi căzură pe volumul cu cele douăzeci și patru de sonete ale Louisei Labé, miraculoasa lyoneză semnalată în 1555. Această întâmplare, în aparență neînsemnată, a scăpat de astă dată de la moarte sigură pe piticul din mine, pe care eram hotărât să-l ucid. Ridicai apoi de pe covor antologia, care închidea ceva din poemul și romanul lui Alfons Petzold. Din cărămizile găsite la întâmplare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]