6,003 matches
-
În relația lor cu timpul. Un vârtej urmează altui vârtej și fiecare sinteză este teza seriei următoare. Dacă luăm În considerare cea mai simplă spirală, se pot distinge În ea trei etape, corespunzătoare celor ale triadei: putem numi „tetică“ mica boltă sau micul arc care inițiază Încolăcitura din centru; „antitetic“, arcul mai mare care se opune primului, În procesul de continuare a lui; și „sintetic“ arcul și mai amplu care-l continuă pe cel de-al doilea, urmându-l În același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
deschizi pumnul, constați că s-a scurs poate o oră Întreagă, o oră prefăcută În scrum În cursul activității cerebrale incandescente a jucătorului. Tabla de șah din fața lui este un câmp magnetic, un sistem de tensiuni și de abisuri, o boltă Înstelată. Nebunii se deplasează pe ea ca niște reflectoare. Calul acesta sau celălalt este o pârghie reglată și Încercată, iarăși reglată și iarăși Încercată, până ce problema este acordată astfel Încât să atingă nivelul necesar de frumusețe și surpriză. De câte ori nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
hapul, n-ai ce-i face, inginere, viața e mult mai înțeleaptă decât noi“. Și m-am lăsat dus pe calea pe care, odinioară, intrau pușcăriașii. Încă erau masive zidurile. Încă înfiorau trecerile dintr-o poartă în alta, pe sub grele bolți, pe lângă muri doar în parte dărâmați. Încă mai păstrau pereții aceia urme de fum, de mucigaiuri, mirosuri grele de jeg și cărămidă spartă, cu damfuri de pivnițe, întunecimi țâșneau din cotloane cu bârne arse. Erau aievea sau doar mintea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe Bulevard, în dreptul cinematografelor, ci numai și numai spre a-i ostoi bătrânei ctitorii durerile ultime ale despărțirii ei de Lume. Inginerul ne-a părăsit la poarta din mijloc a fostei pușcării, acolo unde se făcea odinioară triajul condamnaților. Sub bolta mare de la ieșire ne-am oprit nehotărâți încotro s-o luăm. Timp suficient ca să vedem cum o Dacie papuc încearcă să facă rondul din capătul străzii și șoferul, neîndemânatic, nu ia curba cum se cuvine și mașina se răstoarnă lent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rece din biserică era cineva nevăzut care plângea... Plângea neauzit, dar foarte simțit. Plângeau, cu acel cineva împreună și chipurile de pe icoanele rămase pe pereți. Geamurile bisericii erau sparte de către copii, iar din cauza ploilor, au apărut niște găuri mari în bolta ei prin care se vedea cerul.”. Valențele purificatoare ale incendiului, dublate de schimbarea vremurilor și a generațiilor, contribuie, mai ales cele din urmă, la luarea hotărârii sătenilor de a ridica o nouă biserică, pe ruinele celei vechi, făcând-o să
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
rece din biserică era cineva nevăzut care plângea... Plângea neauzit, dar foarte simțit. Plângeau, cu acel cineva împreună, și chipurile de pe icoanele rămase pe pereți. Geamurile bisericii erau sparte de către copii, iar din cauza ploilor, au apărut niște găuri mari în bolta ei prin care se vedea cerul. Prin aceste găuri, intrau și ieșeau ciorile care își făcuseră cuiburi prin unghere. Prezența acestor păsări negre înăuntrul bisericii, care se simțeau cum se simte o stăpână în casa ei, o făcea să pară
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
roșu stă măreața cetățue, (175) Poalele-i în văi de codri, fruntea-n ceruri i se sue. Și prin arcurile - nguste făclii roșii de rășină Negrul nopții îl pătează cu bolnava lor lumină, Rănind asprul întuneric din a salelor lungi bolți, Zugrăvind în noaptea clară a ei muchi și a ei colți. (180) Pe cărări săpate-n stâncă smeii și Călin se sue, Numai luna îi îmbracă cu lumina ei gălbue Și pândind trec uriașii de pe-o stâncă Pe - altă
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
care luna bate de sclipește viorie Ș-o încarcă cu o bură, diamantoasă colbărie. Și prin mreaj-asta vrăjită vedeai patul ei de flori, (215) Ea cu umeri de zăpadă și cu părul lucitor Și mai goală este-n somnu-i, numai bolta naltă, sură 29 {EminescuOpVI 30} A ferestrei este rece și simțirea nu o fură, Dar de pînz-acoperită-i cu un colb de piatră scumpă. S-apropie-ncet voinicul și cu mâna va s-o rumpă, (220) Apoi lin o dă-ntr-o parte
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
se luptă cu venin. Se - nfășoară, se desfășur, mestecând a lor văpae, Fulgerând umbra din codri în a flacărei bătae, Joacă-n juru-le dumbrava când în umbră purpurie, 470Cînd încremenește parcă într-o brum - adânc - verzie, Când în dungi înflăcărate, bolți, cărări în jur se casc Sub lumini de curcubee repezi ce se sting cum nasc, Fîlfîesc ca două candeli, obosiți se-nvîrt, se-ncaer Și aproape - aproape stinse s-urmăresc jucând pin aer, 475Scoțînd limbe ascuțite ca să-nghimpe pe cealaltă; Ei jucau
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
A doua zi el se făcu o ploae, 250În tact căzîndă, aromată lin, Și din ferești perdelele le-ndoaie Burând prin țesăturile de în, Pătrunde iarăși în a ei odaie, Preface-n tânăr sufletu-i divin: 255El stă frumos sub bolțile ferestii Purtând în păr cununa lui de trestii. Blond e - azi și părul lui de aur moale Pe umeri cade îndoios, îmflat; Ca ceara-i palid... buza lui cu jale 260Purta un zâmbet trist, nemângâiat. El o privește... sufletu-i
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Și în palate splendizi de cristal, Când vîntu-a trece peste-a apei ării Tu-i auzi cântarea lui pe val; Ți-i închina viața ta visării, 270Vei fi oceanului monarchul pal... Ți-oi da palate de mărgean și profir Cu bolți lucrate numa-n aur d-Ofir. Ca să-mi ajungi nevrednica-mi iubire Ai părăsit al cerurilor cort - 275Dar nu e chipul tău cel peste fire Ce-n fundul sufletului meu îl port. O geniul meu, mi-e frig L-a ta
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
300Să am în inima mea moartea rece, Să fiu ca spuma mării în sclipire, Să văd cum trec cu vremea, care trece - O mult ceruși, prea mult - și totuși ție Ți-nchin splendori, putere, vecinicie. " 305La cer se-nnalță el pe bolta mare, Cu - aripe lunge curățind seninul, Privește-n jos castelul în splendoare, L-apucă dorul inimei, suspinul. Ah! ce-ai cerut, femee trecătoare, 310Femee scumpă, ca să-mi mângâi chinul! " De-asupra lumei risipite-n șoapte El se-nnălța - un curcubeu de
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
femee trecătoare, 310Femee scumpă, ca să-mi mângâi chinul! " De-asupra lumei risipite-n șoapte El se-nnălța - un curcubeu de noapte. Precum o floare ar ieși din surii Și morții munți, din piatra lor uscată, 315Astfel copila - nvioșază murii, Pe când în bolta geamului s-arată Copil al apei, cerului, pădurii, A lumii - ntregi mai drăgălașă fată. Ea asculta pe-al primăverii oaspăt 320În dimineața ce-i zâmbește proaspăt. Împrăștiată fulgerează roua În viorii, strălucitoare boabe, Țărâna - Nvie-n primăvara nouă, Răcoare-i vântul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
vă pae, Zise ea, zâmbind voios, Roșă-n fața ei bălae, Dar acela-i mai frumos. 70 {EminescuOpVI 71} Când cu degetul L-arată, Toți la el și-ndreaptă ochii Și mulți pinteni zurăiră Și foșniră multe rochii - Și din bolta de fereastră, În armura lui albastră El apare lin din unghi Și la fata cea măeastră El își pleacă un genunchi. - Nici nu ai de ce să stărui Zise ea cu ochi-n vis, Bucuros mâna ți-o dărui, Căci în
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
de stânci i se iezește, Ea s-adună și tot crește, Se trezește -n mândru lac Iar copacii umbră-i fac. Iar stejari din mal în mal Pe de-asupră-i se prăval, Vârfuri sprijin de o laltă Și îmi fac o boltă naltă, De vârfuri ce se-mpletesc Și în umbră stăpânesc, 98 {EminescuOpVI 99} Și în vecinică răcoare Undele scânteietoare. Dintr-un mal la celalalt A căzut un trunchiu înnalt, Mi-a căzut de-a curmezișul De îi spânzură frunzișul, Punte
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
din negri trunchi de stânca. Peste valea cea adâncă, Pe de-asupra de cetate, De biserici și palate, Stă domneasca cetățue Ce cu crestele-i se sue, Repezite înspre nori Peste codri sunători, Cu-a ei ziduri, cu-a ei bolți Și cu turnuri pe la colți, Ziduri grele și cu creste Cum au fost și nu mai este. Pintre arcurile grele, Pintre negrele zăbrele Abia soarele străbate Între tinzi întunecate; 107 {EminescuOpVI 108} În pereți de piatră goală Au înfipt făclii
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
o față mai albă ca argintul crinului. Lungi cearcăne vinete se trăgeau împrejurul ochilor, și vine albastre se trăgeau pe fața ei albă ca o marmură vie. Sculată din patul ei, ea se aruncă pe treptele de piatră a unei bolte în zid, în care veghia, deasupra unei candele fumegânde, icoana îmbrăcată în argint a Maicei durerilor. Înduplecată de rugăciunile împărătesei îngenunchiate, pleoapele icoanei reci se umeziră și o lacrimă curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu. Împărăteasa se
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cu părul bălai ca razele lunei. Împăratul surâse, soarele surâse și el în înfocata lui împărăție, chiar stătu pe loc, încît trei zile n'a fost noapte, ci numai senin și veselie, - vinul curgea din butii sparte și chiotele despicau bolta cerului. Și-i puse mama numele: Făt-Frumos din lacrimă. 317 {EminescuOpVI 318} Și crescu și se făcu mare ca brazii codrilor. Creștea într-o lună cât alții într-un an. Când era destul de mare, puse să-i facă un buzdugan
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
lacrimă. 317 {EminescuOpVI 318} Și crescu și se făcu mare ca brazii codrilor. Creștea într-o lună cât alții într-un an. Când era destul de mare, puse să-i facă un buzdugan de fier, îl aruncă în sus de despică bolta cerului, îl prinse pe degetul cel mic și buzduganul se rupse-n două. Atunci puse să-i facă altul mai greu - îl aruncă în sus aproape de palatul de nori al lunei; căzând din nori, nu se rupse de degetul voinicului
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
piatră; peste piuă prăvăli o bucată de stâncă, pe care-o legă din toate părțile cu șepte lanțuri de fier. Înăuntru baba șuiera și se smulgea ca vântul închis dar nu-i folosea nimica. Veni iar la ospăț; când prin bolțile ferestelor, la lumina lunei, văzură două dealuri lungi de apă. Ce era? Mama pădurilor neputând să iasă, trecea peste ape cu piuă cu tot și-i brăzda fața în două dealuri. Și fugea mereu, o stâncă de piatră îndrăcită, rupîndu-și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
marcanți observatori, vina a fost în întregime a președintelui republicii, pentru că întârziase aprobarea manifestului care, cu semnătura sa și spre edificarea morală a locuitorilor orașului, trebuia să fie aruncat din elicoptere. În timpul următoarelor trei zile după reuniunea consiliului de miniștri, bolta cerească se arătă lumii în splendida sa ținută făcută dintr-o singură bucată de albastru, o vreme calmă, fără pliuri, nici cusături, și mai ales fără vânt, perfectă pentru a arunca hârtii din aer și a le vedea coborând după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
cerului și pămîntului. Astfel, într-o ghicitoare din România se spune despre cer : Am un ceaun umflat,/ peste lume răsturnat. Iar bulgarii folosesc același termen, vrasnik, pentru „capacul cuptorului mobil” (pentru orice alt capac folosesc termenul turcesc... kapak) și pentru „bolta cerească”. Astfel de formule nu sînt însă decît o ilustrare particulară a unor imagini „clasice” din mitologia sud-est europeană referitoare la crearea lumii și reprezentarea despre lume. În finalul studiului, cele două etnoloage fac următoarea mărturisire : Niciodată inversările referitoare la
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
straniu și de neînțeles. Cu toate că nu se vedea nici un soare, locul era perfect luminat. Acest fenomen se datora solului fosforescent care, deși părea cam rece, radia lumină de pe toată suprafața lui. Nu exista nici un fel de orizont. Jur-împrejur o imensă boltă, total diferită de cea de pe Terra pe care străluceau nenumărate constelații. Din poziția în care se afla, avea impresia că puzderia de stele de diferite mărimi și nuanțe, strălucitoare și enigmatice, ce în mod normal își aveau un loc fix
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
diferită de cea de pe Terra pe care străluceau nenumărate constelații. Din poziția în care se afla, avea impresia că puzderia de stele de diferite mărimi și nuanțe, strălucitoare și enigmatice, ce în mod normal își aveau un loc fix pe bolta dintotdeauna încremenită, sunt și cu mult mai mari, mai vii, mai apropiate și mai incandescente decât și-ar fi imaginat vreodată; că se scurg și vin spre el într-un șuvoi continuu care peste puțin timp îl va învălui și
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
nu se mișcau. În realitate el se deplasa, iar melodia venită de nicăieri sau de pretutindeni, odihnitoare și plăcută, îi paraliza treptat simțurile până... * * * Se pomeni la gura interioară a unei peșteri, cu o deschizătură proaspăt săpată în formă de boltă, lată cam de un singur pas, mai scundă decât statura unui om obișnuit. Prin mica deschizătură din față, mai mulți bărbați ceva mai înalți, înșiruiți perfect, fără nici un fel de îmbrăcăminte, doar cu câte un șorț flexibil din piele subțire
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]