7,569 matches
-
deformându-l expresiv după o optică particulară. Din Grand Hôtel „Vic‑ toria Română” ne parvine un decupaj care nu a întârziat să devină o lentilă prin care opera este privită : „simț enorm și văz monstruos”. Lucian Pintilie în De ce trag clopotele, Mitică ?, sinteză filmică a operei caragialiene, ni-l propune ca motto și totodată ciclopic ochi al camerei prin care o percepție hipertrofiată sesizează abnormul și caricatura lumescului autohton. Contextul care o validează generează un anumit orizont interpretativ de care ne
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în revistă a voca- bularului prin care percepția acustică, vizuală, olfactivă sau tactilă este invocată ne avertizează asupra delimitării unui câmp de observație. Din zona acustică putem selecta acele zgomote care ne situează în zona dizarmonică a bruiajului, fluierele și clopotele legate de călătoria cu tre- nul, fluierăturile gardiștilor, hărmălaia linșajului etc. Din zona vizuală întreg episodul sosirii la hotel este alocat privirilor focalizate asupra Naratorului. Există aici chiar un exces în zona vizualului, o supraexpunere care gene- rează o expresivitate
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Întreaga polemică, precum și lectura pe care cerchiștii o fac comediei caragialești relevă o înfruntare surdă a două spații culturale și răspunsul pe care cerchiștii îl dau acestei provocări corespunde unei etici superioare care le coordonează acțiunea culturală. Pentru cine trag clopotele, Mitică ? De ce trag clopotele, Mitică ?, filmul lui Lucian Pintilie realizat în 1981 și pregătit pentru marele ecran în 1982 avea să fie interzis ca și Reconstituirea, primul film care pune la încercare vigilența cenzurii. Regizorul devenea cu această ultimă propunere
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pe care cerchiștii o fac comediei caragialești relevă o înfruntare surdă a două spații culturale și răspunsul pe care cerchiștii îl dau acestei provocări corespunde unei etici superioare care le coordonează acțiunea culturală. Pentru cine trag clopotele, Mitică ? De ce trag clopotele, Mitică ?, filmul lui Lucian Pintilie realizat în 1981 și pregătit pentru marele ecran în 1982 avea să fie interzis ca și Reconstituirea, primul film care pune la încercare vigilența cenzurii. Regizorul devenea cu această ultimă propunere complet indezirabil pentru regim
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
excesivă asupra operei. „- Unele abuzive sau de‑a dreptul grotești... - Da, unele grotești. Aici pot să adaug, din păcate, și filmografia. - Vă gândiți probabil, în primul rând la ce mă gândesc și eu : filmul lui Pintilie... - Exact. La „De ce bat clopotele, Mitică ?”. Dacă un străin vede România prin lentila acestui film, nu mai avem ce vorbi. - Dar este o denaturare, o trădare a lui Caragiale înainte de toate... - Evident, evident !” Mircea Muthu confirmă intenția regizorului, nu despre opera lui Caragiale este vorba
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
însă răspunsul pe care-l primește evocă bășcălia, pe care augumentativ, în tonul unui sacru inversat, al unei sote- riologii degradate, de-a-ndoaselea, regizorul o numește „Sfânta Bășcălie”. Titlul filmului rezonează cu cel al romanului lui Ernest Hemingway, Pentru cine bat clopotele (1940) după care Sam Wood a realizat în 1943 o „dramă romantică” cu Gary Cooper și Ingrid Bergman în rolurile principale. Sensul elegiac, romanțios persistă în urechea connaisseur-ului, sens care este deturnat radical de răspunsul pe care unul dintre personaje
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
romantică” cu Gary Cooper și Ingrid Bergman în rolurile principale. Sensul elegiac, romanțios persistă în urechea connaisseur-ului, sens care este deturnat radical de răspunsul pe care unul dintre personaje îl dă întrebării retorice, „adânci” : „Astăzi - când bolta cerească vibrează de clopote de avertizare ames- tecate cu cele de pomenire ale morților și când «chestiunii» ultimative și patetice De ce trag clopotele, Mitică ? - noi continuăm, nimbați de harul nostru unic, Grația noastră, Mântuirea noastră - Sfânta Bășcălie, să-i răspundem ne - tulburați : - Dă frânghie
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
este deturnat radical de răspunsul pe care unul dintre personaje îl dă întrebării retorice, „adânci” : „Astăzi - când bolta cerească vibrează de clopote de avertizare ames- tecate cu cele de pomenire ale morților și când «chestiunii» ultimative și patetice De ce trag clopotele, Mitică ? - noi continuăm, nimbați de harul nostru unic, Grația noastră, Mântuirea noastră - Sfânta Bășcălie, să-i răspundem ne - tulburați : - Dă frânghie, Monșer.” Interpretarea pe care Pintilie o dă operei lui Caragiale se constituie într-o antimetafizică fondată pe un principiu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
octombrie 1990). Eugenia Vodă vine să confirme actualitatea deformării, capacitatea unei viziuni deformatoare de a se substitui realității românești generice, dincolo de contextul istoric, evidențiindu-i astfel caracterul ucronic, dar și caracterul arhetipal, identitar : „Departe de a fi «datat», De ce trag clopotele, Mitică ? e de o actualitate miraculoasă. El ar putea fi făcut, la fel de bine, azi, sau mâine”<footnote id=”2”> 2. Ibidem, p. 343 (în România literară, 1990). Nota bene, nu mai este vorba despre opera lui I.L.Caragiale, ci de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
profunde. Nu suntem, în definitiv, decât ceea ce ne trezește anamneza. Există neîndoielnic o dilatație spontană spre abnorm în orice român cu senti- mentul unității sale etnice. Să ne amintim că elementele prin care Lucian Pintilie a încercat - în De ce trag clopotele, Mitică ? - să generalizeze experiența «viermuielii noastre naționale», adică faptul de a fi român, au fost : delirul politic, sexul și bășcălia.” În situația de față, expresia utilizată de Caragiale constituie „conectorul logic” între predicatul violenței și subiectul constituit de identitatea națională
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
separă oribilul de comic”. Poate că nu aceasta din urmă este chiar formula comicului caragialesc, deși există excepții precum Inspecțiune, Două loturi sau farsa 1 Aprilie, însă către această deformare va împinge interpretarea operei un Lucian Pintilie în De ce trag clopotele, Mitică ? Tristețea revelată de Gogol în chiar substanța comicului o simțim tulbure uneori la Caragiale. Comicul caragialian este însă pus în abis cu formula „simț enorm și văz mon- struos”. Chestiunea contemporaneității, actualității lui Caragiale este și ea deplasată, de la
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
poveste, Doamne, iată-mă bucovinându-mă din cap până în picioare cu sete și nesaț. Mi-a adus ploaia din fața mormântului tatălui vostru, cu povestiri despre viața netrecută a dumnealui (câtă vreme veți trăi nu poate fi considerat mort); sunetul unic al clopotelor sărbătorilor de acolo, lemnele sparte cu sudoare și așchii intrate în palmele bătătorite, primele mâncăruri făcute de mine și lăudate de voi cu bunăvoință. Mi-a adus în ochii pe care abia aștept să-i văd, acum când știu cât
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
exersez pentru a depăși disconfortul acesta. Abia răsuflu, mă apucă (probabil) căldurile mai ales că mă voi înfierbânta. Dar nu se cade și nici nu voi îndrăzni să mă dezbrac. Când spectacolul începe, după ce se declanșează mașinăria, actorul parcă aude clopote sunând din cer. 8 noiembrie 2003 - Sala Pruteanu Improvizație - irepetabil Improvizație - inventivitate Improvizație - elaborare Dezvoltarea spiritului de observație. Trebuie să caut starea în interiorul meu. Ce stare am? Nu prin mijloace exterioare. Fiecare are tema lui diferită. Nu ne întâlnim niciodată
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Vladimir Putin, aflat "în post" la Dresda în perioada 1985-1990! De la Dresda am făcut un scurt popas obligatoriu la Meissen, locul unde la 1708 "accidental" Johann Frederick Bottger a descoperit porțelanul "european", făcându-ne plăcere să auzim în adierea vântului clopotele de porțelan ale bisericii și bineînțeles să vizităm atelierele și magazinele cu minuni purtând însemnul celor doua săbii albastre încrucișate. Am cumpărat câte ceva pentru noi, neamuri și prieteni, având în vedere prețurile piperate și realitatea "famelie mare, remunerație mică, după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
gândurile oamenilor! Apropo de mănăstiri, erau un obiectiv foarte solicitat, iar aprecierile erau întotdeauna exprimate la superlativ! Îmi amintesc de o remarcă a fostului prim-ministru britanic Harold Wilson: "Dacă Anglia ar avea asemenea monumente, le-ar păstra sub un clopot de sticlă!". Mi-a fost dat să întâlnesc însă și o altă atitudine față de minunatele noastre mănăstiri. În august 1977 avea loc vizita "istorică" în România a primului-ministru al Israelului, Menahem Begin. Păstrez și astăzi la loc de cinste, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Santiago și Rio, la Madrid fiecare bucurându-se în apartamentul lui, cu familia lui și în legea lui. Aferim! Știam că în seara de 31 decembrie madrilenii se întâlneau în Puerta del Sol pentru a întâmpina cele douăsprezece bătăi de clopot ce anunțau sosirea noului an cu veselie, dansuri și cântece. Să le fie de bine! Am avut totuși ocazia de a-i admira în veselia lor dezlănțuită cu ocazia sărbătorii "Regilor Magi", când Madridul se transformă într-un imens teatru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
gestul cel mai firesc, mi-a pus În palme un porumbel alb și a dispărut fără nici o explicație: „renașterea“ lui Oreste: cel crezut mort apărea Îmbrăcat În alb, pe o scară care părea să coboare din cer, În sunet de clopote tibetane care aveau o reverberație perfect potrivită cu momentul recunoașterii dintre sora și fratele revenit printre cei vii. Mulți ani mai târziu, la București, după ultima reprezentație cu Electra, am plantat copăcelul alb din spectacol (era un mesteacăn care În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
o Încăpere mare, unde, ca fiecărui alt „student“, mi s-a atribuit un spațiu de un metru pe doi atât pentru meditația zazen, cât și pentru dormit. Ziua Începea la patru și un sfert dimineața cu un sunet percutant de clopot. După exerciții fizice alerte, pentru a ne pune trupul În mișcare, la care participam cu toții În curtea mănăstirii, ne luam fiecare o mică pernă pe care ne așezam pe tatami, cu picioarele Încrucișate, pentru a practica zazen. Cam la fiecare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
omenesc al copiilor, pătată și de umilință, după ce a Încercat să devină umană, dar nu a reușit. Triumf solitar, tragic. Apoi tăcere. Ca după o hipnoză? Ca după un cataclism? Tăcerea din Electra era diferită. Întreruptă sporadic de sunete de clopote tibetane, tăcerea Însoțea mișcarea rituală a Electrei. Nunta finală, preluată din versiunea lui Euripide, Încheia Întreaga seară, după patru ore de spectacol, cu energia sănătoasă și dătătoare de speranță. Trilogia a fost un exemplu unic, nu doar pentru actori și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
pe lângă vitrina bijuteriei Fabergé, ale cărei monstruozități minerale, troici cu pietre prețioase cocoțate pe ouă de struț din marmură și alte obiecte asemănătoare, foarte apreciate de familia imperială, erau pentru ai noștri simboluri ale unui lux țipător și grotesc. Bat clopotele, primul fluture Brimstone zboară pe deasupra bolții palatului, peste o lună ne vom Întoarce la țară; și ridicându-mi privirea, văd atârnate pe sfori, de la o fațadă de casă la alta, sus, deasupra străzii, stindarde mari, bine Întinse, semitransparente, umflându-se
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În ciuda câtorva dintre ciudățeniile lui, Lenski era cu adevărat o ființă omenească foarte pură, foarte cumsecade, cu principii personale la fel de rigide ca gramatica lui și ale cărui Înviorătoare diktantî mi le amintesc cu plăcere: kolokololiteișciki perekolotili vîkarabkavîșișa vîhuholei, „turnătorii de clopote de biserici i-au măcelărit pe guzganii care se furișaseră afară“. După mulți ani, la Muzeul de Istorie Naturală din New York, i-am reprodus această frază care-ți Împleticește limba unui zoolog care mă Întrebase dacă limba rusă este atât
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
m-a ajutat să rețin nenumărate mingi; sau un fluture Camberwell Beautys, exact de aceeași vârstă cu idila noastră, Încălzindu-și la soare aripile negre vătămate, cu marginile Înălbite de hibernare, pe speteaza unei bănci din Grădina Alexandrovski; sau dangătele clopotelor catedralei În aerul tăios, deasupra albastrului Întunecat al apelor unduitoare ale Nevei, eliberate cu voluptate de ghețari; iarmarocul din zloata presărată cu confetti de pe bulevardul Gărzii Călare În Săptămâna Mâțișorilor, cu vacarmul lui de scheunături și pocnituri, cu jucăriile lui
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de care atunci nu-și dădea seama și care pe urmă a rămas nedezvăluită. Mă usturau ochii meditând lângă foc, În camera mea de la Cambridge, și În acest timp banalitatea convingătoare a tăciunilor, a singurătății și a unor dangăte de clopote Îndepărtate mă apăsa, schimonosindu-mi până și cutele feței, așa cum fața unui pilot este desfigurată de viteza fantastică a zborului. Mă gândeam la tot ce ratasem În țara mea, la lucrurile pe care n-aș fi omis să le observ
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
iarbă pârjolită; arme: scuturi, securi, spade, risipite; focuri ce licăresc fumegând printre arbori... În acest imperiu încremenit al morții, o singură viață: un cal fără călăreț aleargă năuc, nechezând, căutându-și stăpânul... Fulguiește ușor... De undeva, de la vreun schit, un clopot începe să bată rar, de îngropăciune și dangătul lui se îngână cu o cântare gravă, tărăgănată, ce urcă parcă din afundul pământului... Departe, printre arbori, călcând ușor, se prelinge un cortegiu de călugări cu lumânări aprinse, cădelnițând, sfințind câmpia cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Dumnezeu stelele... La Dunăre!! se răsucește el brusc. Încalecă și pleacă urmat de toți. Câmpul de bătălie s-a cufundat iar în tăcere. Printre arbori, călugării, cu lumânări aprinse, se întorc cântând cântarea la prohodul morților. De undeva, de departe, clopotul schitului prinde a bate în dungă. Încet-încet, peste câmpul de bătălie, peste trupurile straniu încremenite, fulguiește ușor... Se lasă înserarea... 2 Strălucită izbândă! Pușcile bubuie pe metereze de se zguduie cetatea. Trăiască binecinstitorul și de Hristos iubitorul, Io Ștefan Voievod
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]