6,656 matches
-
cuvântului. 73 75 Cel mai celebru act de acuzare împotriva societății industriale îi aparține lui Marcuse (1964), în lucrarea sa “Omul unidimensional”. După ce a optat pentru optimismul radical a lui Marx, el ia act de slăbirea criticii sau a oricărei contestări în societățile industriale avansate și se străduiește să o explice. După el, aceste societăți sunt, prin membrii lor, pradă unei unidimensionalizări generalizate. Marcuse vede în tehnicile comunicării de masă instrumentul unei manipulări. El prezintă imaginea unei societăți în care masele
COMUNICARE ŞI INTEGRARE SOCIALĂ by Nicoleta Mihaela Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/654_a_982]
-
prin membrii lor, pradă unei unidimensionalizări generalizate. Marcuse vede în tehnicile comunicării de masă instrumentul unei manipulări. El prezintă imaginea unei societăți în care masele sunt manipulate de mijloacele de comunicare, la rândul lor supuse ordinelor marilor interese private. Dezamorsând contestarea, mijloacele de comunicare contribuie, după el, la trezirea unor dorințe iluzorii sau artificiale, dorințe fără de care mașina de producție ar fi paralizată. Marcuse (1969) găsește soluția și mijlocul de a pune capăt acestei unidimensionalizări progresive a societăților industriale și a
COMUNICARE ŞI INTEGRARE SOCIALĂ by Nicoleta Mihaela Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/654_a_982]
-
publicațiilor și adaptarea lor din ce în ce mai precisă la gusturile și curiozitatea cititorilor au accentuat diferențele naționale; printre altele, evoluția politică, de pe acum divergentă, a țărilor occidentale, a condus la creșterea numărului publicațiilor în proporții enorme. Nașterea regimurilor autoritare, iar în democrații, contestarea regulilor liberalismului clasic, reimpuneau principiile libertății presei. Doctrinele noilor partide totalitare de extremă stîngă sau de extremă dreaptă renegau în aceeași măsură înseși principiile democrației iar riscurile pe care le crea libera difuzare a propagandei lor puneau probleme speciale. În
by Pierre Albert [Corola-publishinghouse/Science/969_a_2477]
-
religioase și apoi a dobândit o expresie filosofică odată cu Heraclit și Platon, crești¬nismul însă se prezintă ca o certă și deplină manifestare a veșnicului Cuvânt, făcând astfel inutilă orice tradiție filosofică. Așa cum am afirmat, este aici însă o aparentă contestare a nevoii de filosofie în creștinism, pentru că intenția părinților creștini era de a pune în evidență lipsa unei nevoi pentru filosofie în felul în care au făcut-o grecii, fiind mai puțin luate în discuție aici conținuturile filosofiei grecești cât
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
explicația În neajunsurile și limitele care le sunt inerente. O reevaluare globală și de principiu a metodelor expozitive ne obligă, astfel, la un examen mult mai atent și mai serios, Înainte de adoptarea unor atitudini exagerate, multe dintre ele mergând până la contestarea sau negarea totală a utilizării lor pe mai departe, considerate drept elemente anacronice, incompatibile cu cerințele științei și tehnicii moderne. 1. Avantaje și limite ale metodelor expozitivetc "1. Avantaje și limite ale metodelor expozitive" La intrarea În școală, fiecare nouă
[Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
incidentul profesorului, căutând reparații; * Victimele participative sau catalizatoare: acești tineri Își asumă voluntar rolul de victimă pentru a fi acceptați de ceilalți. De obicei ei sunt “clownul” clasei sau Îi sprijină pe colegi În acțiunile lor de rezistență sau de contestarea autorității celorlalți ( colegi sau profesori). Frecvent, ei Își ascund adevarata capacitate academica doar pentru a evita marginalizarea din partea celorlalți colegi; * Falsele victime: sunt acei elevi ce reclamă mereu incidente imaginare, comportamentul lor semnalând nevoia de atenție din partea celorlalți. Concluzia
Prevenirea conduitei agresive la preadolescenţi şi adolescenţi by Mihaela Munteanu; Anica Nechifor () [Corola-publishinghouse/Science/91538_a_92391]
-
veniți din tradiția lui Chase ori din cea a lui Reynolds. Nu trebuie să ne mire, prin urmare, faptul că romanul Moby Dick a constituit un răsunător eșec de piață, la prima lui editare. Reacțiile criticilor s-au împărțit între contestarea vehementă și evaluarea prudentă (în cazul cel mai bun, a "calităților poetice ale autorului"). Melville nu a reușit (nici cu această capodoperă) să anihileze un stereotip cultural, prin medierea căruia contemporanii săi l-au perceput pînă la moarte acela de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
o sursă a cunoașterii științifice, Cioran a cunoașterii societății. Așa cum recunoaște, cu primul conlucrează, cu cel de-al doilea conversează. Și pe amândoi îi apară de atacurile mediatice, îi avertizează de pericole, îi sfătuiește, îi ghidează când vine vorba de contestări sau luări de atitudine. Prezența lui Mircea Eliade nu este doar familiară, ci și revelatoare. Urmându-i sfaturile, vizitează casa lui Balzac devenită muzeu, propune editurilor, prin agenția literară (proiect inițiat alături de Rainer Biemel), cărți importante din literatura română, compune
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
lor estetice, ca să nu mai vorbim de cele etice, o fac nu numai pentru foloase materiale, dar și pentru a se înscăuna, fără pauza privirii critice, în literatura română. După cazuri, în aplauze sau în tăcere, dar fără drept de contestare"271. Trebuie evidențiată remarca autoarei care nu generalizează, nu include toată intelectualitatea în această categorie, ci plusează asupra celor care aleg o carieră politică incompatibilă cu propriile lor principii. Pentru asemenea scriitori, atitudinea lor scuză compromisul, pentru ceilalți e doar
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
Se aduce din nou în discuție imputarea și se adaugă acestei acțiuni încă un epitet: neserioasă, pe lângă „gratuită” și „imprudentă”. Din punctul de vedere al tehnicilor persuasive se remarcă în finalul articolului prezența negației polemice, o strategie argumentivă „bazată pe contestarea unui enunț anterior”, ea avînd un caracter dialogic, replicativ, polifonic”, ea înseamnă „nu anularea orientării argumentative a propoziției pozitive respinse, ci dimpotrivă consolidarea ei” (Hoarță Cărăușu, 2008:378). Articolul Distinguendum est (fragment), p.348351, scris în iulie 1881, reprezintă un
SIMPOZIONUL NAȚIONAL CU PARTICIPARE INTERNAȚIONALĂ CREATIVITATE ȘI MODERNITATE ÎN ȘCOALA ROMÂNEASCĂ by Cătălina ROTARU () [Corola-publishinghouse/Science/91780_a_93146]
-
ceea ce numim prin sintagma "politicaly corectness". Este vorba de secțiunea Jilava 1961 și fabrica Stăruința din Vitan (1965-1968) a Jurnalului în care Steinhardt pune problema rasismului, cu referire directă la țigani: "Rasismul este o demență, dar cum să spun? -, nerasismul, contestarea unor rase deosebite, fiecare cu însușirile ei, este o nerozie"6. Deja discursul "politicaly corecteness"-ului e zgâlțâit din toate încheieturile. Dacă mai oferim și câteva pasaje prin care Steinhardt conturează imaginea țiganului, atunci deja putem cataloga discursul ca fiind
by Adrian Vasile SABĂU [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
ca eminescolog, acesta „înțelege poezia ca un mecanic bicicleta, demontând-o în rotițe și bucăți, le admiră, le potrivește, le sună pe podele și le recunoaște izolat, fără a surprinde și principiul lor central de funcționare și semnificația”. Altă dată, contestare agresivă, criticul de la Iași devine „un idol diform, dar învestit cu aureola mistică întreținută de partizani [...], duh plutitor între zidurile locașului de devoțiune”. Nu-l agrea pe Mihail Dragomirescu, căruia ( puțină vreme ) îi fusese asistent la Litere; îi repugnau rigidățile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286378_a_287707]
-
parte, în mod natural, din nucleul dur al programelor de cercetare ce concurează în cadrul disciplinei. Mutațiile din raporturile internaționale au influențat, desigur, teoretizările asupra actorilor. Se poate aprecia că „monopolul” conferit statului de către realiști a intrat într-o fază de contestare sistematică mai ales începând din anii ’70, când evoluțiile la nivel internațional au stimulat „dezagregarea” statului și tratarea ca actori autonomi a agențiilor birocratice guvernamentale, dar mai ales privilegierea actorilor nestatali, în special a celor transnaționali. Noii actori transnaționali au
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
ce țin de schimbarea ordinii mondiale. Atât în cazul rețelelor transnaționale, cât și în cel al mișcărilor sociale globale, se pune problema dacă ele au un grad suficient de omogenitate încât să poată fi tratate drept actori ai vieții internaționale. Contestarea calității lor de actori este o chestiune strict analitică și nu presupune negarea faptului că ele pot produce efecte pe scena internațională. Autorii care nu insistă asupra exigenței ca actorul să fie unitar pot trata rețelele de advocacy ca actori
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
doilea război mondial este tot mai vocal contestată în ultimele două decenii de autori care, prin diverse strategii, acuză întemeietorii Școlii realiste de inventarea unei școli rivale cu scopul de a-și legitima propria poziție. Un prim argument al acestei contestări derivă din diversitatea ideologică, metodologică și epistemologică a curentului internaționalismului liberal interbelic (Ashworth, 2002, p. 36), diversitate care, în fapt, reflectă la un alt nivel de analiză (internațional) -, diversitatea curentului liberal. Peter Wilson este cel care argumentează, contrar imaginii unitare
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
mondială. Cu alte cuvinte, „școala utopică” a internaționalismului liberal interbelic nu este altceva decât un set eterogen de discursuri și problematici ale căror locuri comune nu ating masa critică ce justifică contopirea lor într-o categorie unitară. Celălat pilon al contestării istoriografiei convenționale a disciplinei este constituit din expunerea limitelor conceptualizării confruntării „idealim” - „realism” sub forma unei „dezbateri”. Este evident că, în măsura în care Școala idealistă nu constituise o școală în adevăratul sens al cuvântului, serioase semne de întrebare planează asupra conceptului de
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
rece”, problemele de identitate formulate pregnant în relațiile internaționale după 1989, dezamăgirea multor teoreticieni, confruntați cu noile realități, față de ideea importanței primordiale a factorilor materiali, a realității dure și a chestiunilor de tip hard security pe plan internațional. Valul de contestare post-pozitivistă (Tickner, 2005) a constituit proiecția elaborată a unei atare stări de spirit asupra științelor sociale. Ideea că realitatea socială nu este un dat obiectiv, exterior acțiunii și percepțiilor umane, alături de conștientizarea faptului că studierea realității sociale nu este independentă
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
un set de interese, ci își construiesc și reconstruiesc interesele și, prin ele, identitatea în procesul de definire a situațiilor în care se află. În limbajul constructiviștilor, înțelesul și existența „reală” a lumii internaționale rezultă din atribuirea, confirmarea, reconfirmarea și contestarea intersubiectivă a identităților și sensurilor de către agenți, acționând în cadrul structurilor. De pildă, un stat este o Mare Putere la nivel global în măsura în care se percepe pe sine ca Mare Putere, își definește interesele și își planifică acțiunile în consecință, iar celelalte
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
propria existență, prin opoziție cu lumea eminamente conflictuală a teoriilor consacrate, poate avea un impact semnificativ asupra teoriilor și practicii internaționale. O altă contribuție a feminismului perspectival este chestionarea profundă a metaforei stării de natură din teoria politică clasică și contestarea implicațiilor profunde și numeroase pe care aceasta le-a avut asupra teoriilor internaționale. În acea etapă anistorică, originară, imaginată de teoreticieni politici clasici precum Hobbes, Locke, Rousseau, oamenii își erau reciproc dușmani în lupta pentru resurse și supraviețuire, fiindu-și
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
la pace a fost explicat de-a lungul timpului prin avansarea unor serii de variabile dintre care amintim: Construirea unei comunități interstatale pe baza valorilor, instituțiilor și culturii politice comune. Conform acestui argument, democrațiile sunt caracterizate de norme pașnice de contestare politică. Populațiile democratice și liderii lor sunt socializați în evitarea soluțiilor violente, iar medierea și negocierea vor prevala. Apariția și răspândirea acestor comunități determină apariția unei zone pacifiste (Raymond, 1994, pp. 24-42). Cu alte cuvinte, argumentul cultural face referire la
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
analiza critică acoperă numeroase dimensiuni. Fără a pretinde a epuiza întregul arsenal al criticii, principalele aspecte ale sale pot fi grupate în următoarele categorii: ambiguitatea conceptelor ce compun ecuația pacifismului democratic: „război”/ „inițierea războiului”; „democrație” sau, în ultimă instanță, „pace”; contestarea validității datelor empirice folosite în analiza statistică sau a concluziilor derivând din analiza statistică; logica pacifismului democratic: critica atât a argumentului instituțional, cât și a celui normativ/cultural; natura „fasciculară” a teoriei definită ca un complex de relații cauzale, complex
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
cea de tip procedural 21, pe care o putem ajusta amplificând limitele imaginației noastre sociale. Presupusa neutralitate este substituita cu un ansamblu de separații pragmatice (nu distincții ontologice), instituite în vederea obținerii unor efecte. Rorty nu menționează explicit acest lucru, insă contestarea insistența pe care o face presupoziției neutralității filosofice mă determina să susțin că ținta să era, de fapt, presupoziția ontologica a neutralității în spațiul public. Presupoziția "neutralității", ne dă de înțeles autorul invocat, nu este altceva decât un alt personaj
[Corola-publishinghouse/Science/84980_a_85765]
-
însă că mulți dintre cei care s-au raportat critic la ideile formulate în Originea speciilor dintr-o perspectivă filozofică sau teologică - lucrările ce conțin asemenea referiri ar putea umple rafturile multor biblioteci - au pus la îndoială calitatea lor științifică. Contestarea ideilor lui Darwin din această perspectivă nu a încetat nici în zilele noastre. Iată de ce mi se pare potrivit să mă opresc, mai întâi, asupra acestei teme. 1. Este teoria darwiniană a originii speciilor o teorie științifică? În contrast cu unii iluștri
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
vorbea despre teoria sa autorul viza, în primul rând, descendența ființelor vii dintr-o formă inițială de viață, ceea ce el numea „origine comună cu modificări“, și explicația apariției speciilor prin selecția naturală. Este ușor de stabilit că în cazul multor contestări și controverse era avută în vedere cu precădere una sau alta din aceste două teme. Istoricii sunt în general de acord că „ascendența comună“ a fost destul de repede acceptată de către biologi, dar că, până în 1930, majoritatea lor continuau să respingă
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
dominante în epocă, poziția lui Darwin și a susținătorilor teoriei sale a fost percepută drept anticreaționistă. Pentru clerici și teologi, ca și pentru cercuri largi de oameni instruiți care împărtășeau convingeri religioase tradiționale, cea mai mare provocare a reprezentat-o contestarea poziției cu totul aparte a omului în natură. În caricaturile din publicațiile epocii, Darwin era reprezentat de obicei cu păr, membre și coadă de maimuță. Iar darwiniștii erau identificați drept cei care respingeau explicațiile supra naturale ale originii speciilor de
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]