KorAP: Find »[drukola/base=coridor & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...222 223 224 ...405 >

10,108 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625

aceea s-a auzit o voce de bărbat strigând dintr-una din camerele de vizavi. — Hei! Să vină careva repede! Femeia, speriată de țipete, s-a uitat în jur ca un șobolan încolțit și, înșfăcându-și bocceluța, a pornit pe coridor în jos. Când a văzut aprinzându-se lumina în odaia cameristei, s-a întors înspăimântată spre Gaston și i-a strigat: — Unde-i camera ta? Repede! Du-mă în camera ta! — ...? — Te implor! Înainte să aibă Gaston timp să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
să aibă Gaston timp să-i răspundă, ea a și ochit ușa care fusese lăsată întredeschisă și a țâșnit înăuntru, cu Gaston după ea. — Te rog, ajută-mă! Te rog! A repetat rugămintea de câteva ori, pentru că auzea voci pe coridor apropiindu-se de ușă. Gaston i-a privit, neputincios, chipul desfigurat și disperat. — Ajută-mă! Ajută-mă! repetă ea. Își împreună mâinile a rugăminte, ca în fața lui Buddha. Avea degete lungi și subțiri ca niște ace. Pe coridor se auzeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
voci pe coridor apropiindu-se de ușă. Gaston i-a privit, neputincios, chipul desfigurat și disperat. — Ajută-mă! Ajută-mă! repetă ea. Își împreună mâinile a rugăminte, ca în fața lui Buddha. Avea degete lungi și subțiri ca niște ace. Pe coridor se auzeau acum vocea cameristei și a bărbatului care a strigat. Gaston i-a auzit pe amândoi pronunțând cuvântul shōben. El știa că acest cuvânt înseamnă „urină“ și a dedus din conversația lor că aceasta fusese ofensa. A, deci asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
ca niște ridichi japoneze și s-a urcat pe pervaz cu dexteritatea unei maimuțe. A sărit jos, cu bocceluța în mână. Gaston a auzit un țipăt scurt. Se lovise, probabil, în cădere. Țipătul răsună în întuneric. Și cei doi de pe coridor au auzit țipătul. Ușa lui Gaston a fost dată de perete. „Generalul Tōjō“ și camerista au intrat val-vârtej. Dându-și seama că femeia le-a scăpat, „generalul“ s-a întors spre Gaston, turbând de furie: — De ce naiba ai lăsat-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
Ar fi mai bine să vă luați încălțămintea în cameră. Aici se fură, nu glumă! Gaston a urcat scara îngustă în urma lui Endō. Mirosul de animal care îi izbise nările de cum a coborât din mașină se simțea în cameră, pe coridor, peste tot. Rogojinile înnegrite de vreme, pereții mâzgăliți de foștii ocupanți, așternutul îngrămădit într-un colț... Nu mai exista nimic altceva în acea încăpere de trei rogojini. Lui Gaston i s-a părut că arăta ca o celulă. E adevărat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
acea încăpere de trei rogojini. Lui Gaston i s-a părut că arăta ca o celulă. E adevărat că nici camera bătrânului Higurashitei nu era mai mobilată, dar cel puțin aveai senzația că este locuită. — Nu-ți lăsa pantofii pe coridor, i-a reamintit Endō. Și mai bine fă-ți hainele sul și dormi cu ele sub cap. Altfel... ți le fură peste noapte, străine. Endō s-a rezemat de perete și, tușind de se cutremura din toate mădularele, a început

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
încurci. Clădirea asta nu are decât o ieșire și îți aud pașii de aici. Încearcă numai, și-o să vezi ce pățești! Îmi dau imediat seama dacă o iei spre ieșire. Gaston a dat din cap și a ieșit încet pe coridor. Endō nu mințise. Exista o singură scară spre parter. În plus, toaleta, judecând după miros, era tocmai în capătul celălalt al holului. Gaston clipi. Își trecu mâinile-i uriașe peste fața de cal, ștergându-și lacrimile. Erau uși glisante de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
Exista o singură scară spre parter. În plus, toaleta, judecând după miros, era tocmai în capătul celălalt al holului. Gaston clipi. Își trecu mâinile-i uriașe peste fața de cal, ștergându-și lacrimile. Erau uși glisante de ambele părți ale coridorului, uși de pe care fusese smulsă hârtia pe alocuri. Printr-una din crăpături se auzea un sforăit sănătos. Și pe aici te izbea același miros de animal. Pe neașteptate, cineva l-a strigat în șoaptă. — Hei! Hei! Gaston s-a oprit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
rău pentru sănătate, foarte rău. Endō l-a fulgerat cu privirea. Expresia tristă, omenoasă, de acum câteva minute, a dispărut cu totul și a fost înlocuită de masca rece, ca de șarpe, a asasinului. Când au ieșit în stradă de pe coridoarele întunecate ale secției de poliție, Takamori și Tomoe au fost orbiți de lumina puternică a soarelui de amiază. Plouase mărunt dimineață, dar s-a înseninat brusc. Ca întotdeauna, șirurile de mașini inundau strada încă umedă care lega Poarta Sakurada a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
ajuns înăuntru, a scăpat de senzația neplăcută. Tînărul polițist de la intrare le-a spus politicos încotro s-o ia. — Dacă-l căutați pe străin, să știți că e la infirmerie. Vă rog să coborâți la subsol și să așteptați pe coridor. Coridorul îngust de la subsol era luminat foarte slab. Acolo se afla sala de interogatoriu și biroul detectivilor. Ușa sălii de interogatoriu era întredeschisă și au văzut doi polițiști stând jos pe o rogojină. Mâncau udon. — Ați venit după străin? întrebă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
înăuntru, a scăpat de senzația neplăcută. Tînărul polițist de la intrare le-a spus politicos încotro s-o ia. — Dacă-l căutați pe străin, să știți că e la infirmerie. Vă rog să coborâți la subsol și să așteptați pe coridor. Coridorul îngust de la subsol era luminat foarte slab. Acolo se afla sala de interogatoriu și biroul detectivilor. Ușa sălii de interogatoriu era întredeschisă și au văzut doi polițiști stând jos pe o rogojină. Mâncau udon. — Ați venit după străin? întrebă unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
au informat că, cel puțin deocamdată, Endō nu este căutat de poliție. Ne-au spus să-l eliberăm pe străin. Takamori și Tomoe s-au liniștit. — Haideți. Vă duc la el. Polițistul și-a încheiat haina și a pornit pe coridorul slab luminat. Takamori și Tomoe l-au urmat timid. — Dă-mi cheia, te rog. Polițistul care-l însoțea a luat cheia de la un coleg mai tânăr, îmbrăcat în uniformă. A descuiat o ușă ce dădea într-o cămăruță care arăta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
spus? — Am spus că sunt de acord dacă-mi oferi o masă. La ora cinci Tomoe a pus husa pe mașina de scris și s-a dus la oglindă ca să-și împrospăteze machiajul. Când a ieșit, Ōkuma o aștepta pe coridor, țeapăn ca un băț de chibrit. — Tomoe, nu ai vrea să mergem la un film? Am două bilete la Furtuna. — Mulțumesc, dar mai am o întâlnire astăzi, răspunse ea politicos. Poate altă dată. S-a descotorosit ușor de el și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
Din camera lor de la etaj, Takamori și Tomoe puteau privi în tihnă minunata grădină japoneză cu meșteșugitul aranjament de copaci, pietre și iaz. Hotelul părea destul de gol. Când i-a condus camerista în camera lor, au luat-o pe niște coridoare întortocheate. Camerele prin fața cărora au trecut păreau neocupate. — Cred că sunteți obosiți după atâta drum. Sunteți din Tokyo? îi întrebă camerista în dialect Tōhoku, împăturind frumos hainele lui Takamori. Era o femeie destul de în vârstă. — Tomoe, de ce nu intri în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
erau A-șaptea-zi-machi, A-opta-zi-machi, A-zecea-zi-machi, în funcție de ziua în care se ținea târgul în respectiva zonă a orașului. Mai erau și Fermieri-machi, Hanuri-machi, Dulgheri-machi... La ce concluzie ai ajuns? o întrebă Takamori pe Tomoe în șoaptă, după ce a vorbit cu camerista pe coridor. — Spune că orașul nu e prea mare. Un străin bate repede la ochi, așa că nu-i greu de găsit. Mi-a promis că telefonează deseară la toate hanurile din oraș. Tomoe se așeză lângă fratele ei. — Drăguț din partea ei. — Oare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
în timp ce-și punea haina. Gaston zări pistolul în tocul lui, sub haină. — Unde mergem, Endō-san? N-ar trebui să faceți nici un efort. Endō a deschis ușa fără să-i mai răspundă și l-a împins pe Gaston pe coridor. Jos în hol era încă întuneric, dar cineva a aprins o lumină când le-a auzit pașii. Era soția proprietarului. Tocmai ieșise din așternut și arăta ca sculată din somn. — Cred că nu ne mai întoarcem aici, explică Endō, încălțându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291

Dan. Mulțumescu-ți Ție, Doamne, pentru Dan. Îmi strecor picioarele Într-o pereche de papuci pufoși uriași, Îmi dau părul pe spate și-l prind În coadă, după care Îmi Înfășor În jurul corpului halatul lui de baie voluminos, În vreme ce lunec pe coridor către bucătărie. Dan și Ellie. Ellie și Dan. Doamna Dan Cooper. Doamna Ellie Cooper. Ellie Cooper. CÎnt cuvintele cu voce tare, Înfiorîndu-mă la auzul sunetului lor atît de nefamiliar, la gîndul că, În ceva mai mult de o lună, ele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
o prezență formidabilă care era văzută, dar nu și auzită. SÎnt sigură că probabil era o femeie drăguță, dar toată școala Îi știa de frică. Chiar și puștii dintr-a șasea. Părea a zîmbi doar foarte rar și pîndea pe coridoarele clădirii, cu părul de culoarea oțelului Încadrîndu-i chipul ca un coif, cu fruntea Înălțată și privind la mică distanță Înaintea ei, cu o strălucire teribilă În ochi. În vreme ce ne uitam cum se răsucea mînerul ușii, toată lumea Încetă să mai respire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
ațintiți asupra mea În timp ce-mi strîngeam cărțile și mă Îndreptam către locul În care stătea doamna Dickinson și am Încercat să ignor mîna blîndă de pe umărul meu, În vreme ce mă conducea afară din clasă și Închidea ușa. Mergînd pe coridor către biroul ei, ea nu scoase nici un cuvînt, iar dacă aș fi fost ceva mai mare sau dacă aș fi avut ceva mai multă Încredere În mine, sau dacă nu m-ar fi intimidat atît de tare, aș fi oprit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
cuvinte. La ora 3.27, În ziua de 2 septembrie a anului 1970, venea pe lume Eleanor Sarah. Soția mea fusese În travaliu timp de douăsprezece ore și paisprezece minute, iar eu mă plimbasem În sus și-n jos pe coridor. Se opri o clipă. În zilele acelea, noi, bărbații eram foarte curajoși și stăteam În siguranță, afară. Cineva rîse, ceea ce i-a dat Încredere, și pe măsură ce continua, tremurul din voce Îi dispăru. — A ieșit o soră medicală și mi-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
trezesc și știu că ar trebui să Încerc să adorm la loc, dar, de Îndată ce deschid ochii, Îmi amintesc că am un copilaș! Și e aici! Emoția puternică aproape că mă sufocă și, pînă să apuc să mă dezmeticesc, lipăi pe coridoare, În papuci, ca să-l cer Înapoi. E ca și cum acesta ar fi cel mai minunat cadou de aniversare pe care l-am primit vreodată, dar de o mie de ori mai frumos, și greu mă Îndur să-l las din brațe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
brațele și picioarele depărtate, sforăind și fornăind Încetișor. — Așa-i că sînt de-a dreptul superbi cînd dorm? șoptește Trish, Închizînd binișor ușa. Mergem amîndouă să vedem ce face Amy, care doarme și ea dusă. O pornim În jos pe coridor, către camera mea și a lui Dan, iar Trish se Întoarce către mine, părînd Încurcată. — Șșș, face ea și ne oprim locului să ascultăm. Ce ciudat. Aș putea să jur că se aude o conversație venind din camera voastră, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
Ellie Vampa e mult prea politicoasă, prea de treabă ca să facă o asemenea mojicie și Îi e mult prea frică să n-o urască cineva ca să se comporte astfel. O pornesc spre ușă, fiecare pas pe care-l fac pe coridor pecetluindu-mi soarta. O privire trecătoare aruncată spre oglindă Îmi confirmă ce știam deja, anume că arăt Într-adevăr bine. În ochi Îmi joacă o scînteie, iar obrajii Îmi sînt Îmbujorați. Motivul e poate acela că, pe sub haine, port cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
spărgătorilor sînt oportuniști, Îmi zic, și se sperie de moarte dacă apare cineva. O să-i bag În sperieți și-o să dispară cu coada Între picioare. Rahat. De ce naiba se Întîmplă asta cînd sînt eu aici? Mă strecor de-a lungul coridorului și aud sunete care dovedesc clar că e cineva Înăuntru. Se Închide o ușă. Zgomot de pași. Cineva se lovește de mobile. Rahat. Inima Îmi bate ca un ciocan și, stînd la ușa dormitorului, Îmi dau seama că nu sînt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930

e plin de inocenți! Ei își făceau doar datoria, nu-i așa? Asta era meseria lor. Își câștigau o pâine, aveau o treabă de îndeplinit, executau niște ordine. Doar eu eram de vină că-i obligam să mă târască pe coridoare și, eventual, să măture cenușa din piață. Cine mă pusese să susțin un adevăr care nu convenea Inchiziției? Dacă-mi îngăduisem una ca asta, nu era normal să suport consecințele? Și, pe urmă, nu erau inocenți cei care ar fi

Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]