7,752 matches
-
păduri. O gâză Îți intră pe după guler. Puțin Îți pasă. Nu te surprinde această supărare egoistă. Nici fâșâitul coasei care se apropie. Susură În mintea ta mizeria de sunete a orașului. Ca o haită rătăcită În depărtări abstracte. Dincolo de ultimele depărtări, acolo unde se rup opincile de fier. Nu ai nici o teamă. Ești În concediu, și În timp ce te cobori spre sat, se apropie ora cinci, ca să prinzi Europa Liberă, același gând Îți vine În minte. Mereu și mereu: Nu a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Autoritățile din Uniunea Sovietică au luat această decizie În scopul dezvoltării În continuare a forțelor de producție În Iakuția și a asigurării fluxului crescând de pasageri spre această regiune. Totul aproape. Ca și cum ai fi pe lună. O altă relație cu depărtarea. Câmpia plată, cu orizontul scurtat, Înconjurată de dealuri line, domoale. Tu, printre brusturii și buruienile vechiului cimitir din Hobița În vara anului 1985. Osemintele lui Brâncuși, departe de țară, nava Voyager atât de departe În Univers. Totul aproape, totul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
din sacii vagoanelor descărcate. Praf, talaș, fumurii resturi, gunoaie În agonie. Același vânt rostogolind o folie de plastic, fășâind electrostatic peste acest univers sumbru de șine, macazuri, locomotive cu aburi și trenuri rapide, expresuri de zi fugind spre mereu neștiute depărtări. Plătind datorii. Miliarde. Se apropie Crăciunul și vântul bate lihnit peste triaje. Zgribulită stă vrabia, zgribulit stă bărbatul. Ce mari sunt mâinile lui, ce mici picioruțele vrabiei, lăsând urme În zăpadă, hieroglifele unei mișcări țopăite. Urme de viață. Vântul acoperindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
agață ca vrăbiile În ram, În sunetele petrecerii În acest sfârșit de veac. O mișcare lentă, având un ușor tangaj, Îi părăsește și ne trece din acest interior luxos În exterior, pe puntea vasului unde privirea poate cuprinde marea până În depărtări, unde cerul albastru se prăbușește În albastrul cernit al apelor. Briza mângâie faldurile feței de masă albă. Pe masa lungă, pe albul mătăsos, Într-o Învălmășeală ordonată, un paradis culinar ca În naturile moarte ale picturii franceze din veacul al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
icre negre și roșii, sticle de șampanie și vinuri Îmbătrânite În răcoarea subteranelor, asemeni arhitecturii luxuriante a unui Brillatt de Savarin transfigurat Într-un Dalí furios, banchet de culori și mișcări care Împing parcă vaporul ce leagă Constanța de Însoritele depărtări unde, peste câteva ceasuri, vor acosta fericiți pasagerii ai acestui „Orient Express” maritim. Țipând strident, stoluri de pescăruși agonizează Într-o plutire lentă de zbor etern deasupra pachebotului la poalele căruia bat ciocanele ca de vulcan ale valurilor, lăsând În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
vârtejul din capul său a Început să prindă viteză, camera a căpătat o nuanță albăstruie. În final, a simțit că o lasă picioarele. E OK, te-am prins, i-a zis o voce masculină. Părea că se aude de la kilometri depărtare. Era vag conștientă că cineva o ținea pe brațe. —Trebuie să te Întinzi puțin, a continuat vocea. A simțit cum cineva a ridicat-o, cum a făcut cei cațiva pași și cum a Întins-o pe canapea. Un teanc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
care o făcu să-i scape un scâncet de frustrare. Apoi, Încet de tot, abia atingând-o la Început, o luă de la capăt. În vreme ce orgasmul ei se apropia vertiginos, deveni brusc conștientă că cineva cânta. Putea să audă undeva În depărtare o voce de bărbat care lălăia One Love a lui Bob Marley. Sunetul devenea din ce mai puternic. Apoi se puteau distinge niște pași. Sam le auzise În mod sigur și Începuse să intre În panică. —La dracu’. Hai, Ruby
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
stângace, forțate. De câte ori te-am strâns în brațe, am simțit în corpul tău un freamăt de nerăbdare, dacă nu de neplăcere chiar. Nu erai obișnuită, asta era tot. Îți era de ajuns să știi că existam, să mă privești în depărtare, călătorul din spatele ferestrei unui tren, cu chipul estompat de geam. Ești o fată sensibilă și solară, dar brusc te transformi, te înfurii fără motiv. Am bănuit întotdeauna că această furie misterioasă, din care reînflorești nedumerită și puțin tristă, a luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mării, la sud de oraș. Mașina mi se oprise pe neașteptate, pe strada pustie mărginită de câmpia arsă de soare și murdară și de câteva hale industriale. Mersesem prin soare să ajung la cele câteva blocuri care se vedeau în depărtare, aflate în zona aceea extremă de periferie. Era acum șaisprezece ani, în primele zile din iulie. Am intrat în bar transpirat și foarte prost dispus. Am comandat o cafea și un pahar cu apă și am întrebat unde puteam găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Luna decolora anemicul lor pigment cu încă o spoială albicioasă. Traversam grădina și mi se părea că mă plimb într-o colonie de fantasme. M-am apropiat de gard. Apa era foarte calmă, de un albastru profund. Am privit în depărtare, la orizont, spaima mării în întuneric. Tata murise, se dusese pentru totdeauna. Căzuse pe stradă din cauza unui infarct. Iar eu nu mai eram un fiu. Cu costumul de in deschis la culoare și fața întunecată, eram și eu acum o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
să ne vadă. Eu eram puțin amețit, băusem unul după altul cel puțin trei pahare pline cu vin. În localul acela mirosind a mâncare reîncălzită și a băuturi proaste mă simțeam fericit pentru că eram cu ea, la sute de kilometri depărtare de orașul în care trăisem ca un șobolan. Fericit pentru că viața noastră începea și fiecare etapă ar fi fost splendidă, trebuia să fie. Acum mă temeam ca Italia să nu fie tristă, vroiam să mă simt bine ca s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
era o porcărie. Și n-aș mai fi revăzut câmpia aceea lutoasă, care se pierdea la orizont. Crezusem că plec acolo, crezusem într-o aventură. Acum nu era nici cea mai mică adiere de vânt, aerul nemișcat se întindea în depărtare peste peisaj, ca o foaie de celofan, împiedicând mișcarea lucrurilor. Moartea Italiei domnea peste spațiul acela, până la orizont, acolo unde răsărise soarele. Adio, iubito, adio. Era în sicriu, cufundată în mătasea cu care acesta era căptușit. Îi aranjaseră bluza în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
presus de toate, cerul amintirilor cu mama sa, revărsând peste toate celelalte amintiri o lumină înflăcărată și dulce de iubire. Pe tatăl său abia și-l mai amintea; era o umbră mitică ce i se pierdea în cea mai distantă depărtare; era un nor însângerat de asfințit. Însângerat, pentru că, micuț încă fiind, îl văzuse scăldat în sânge, în urma unei vome, și cadaveric. Și-n inimă îi răsuna, de la o atât de mare distanță, acel: „fiule!“ rostit de mama sa, fără a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
scurgea viața. Seara, mama lui îi citea câte ceva, uneori viața unui sfânt, alteori un roman de Jules Verne sau vreo poveste candidă și simplă. Și uneori și râdea, cu un râs tăcut și blând ce se înălța deasupra lacrimilor din depărtare. Intră apoi la liceu și în fiecare seară mama repeta cu el lecțiile. Și învăța și ea ca să repete cu el. Învăță toate numele acelea stranii, din istoria universală, și obișnuia să-i spună, surâzând: „Dar câte atrocități au putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de pe pământul meu. Răsare pe-acolo, nițel mai la stânga piscului Peña de Aya, Cele Trei Coroane, și de-aici, din camera mea, contemplu în poala umbroasă a muntelui acea coadă de cal, cascada Uramildea. Cu cât jind îmi umplu din depărtare vederea cu răcoarea acelui torent! De cum mă voi putea întoarce în Spania, mă voi duce, Tantal eliberat, să mă scufund în apele acelea consolatoare. Și văd soarele apunând, acum, la începutul de iunie, peste contrafortul Jaizquibel-ului, deasupra fortului de la Guadalupe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de paciență. Zilele vin și trec așa cum vin și se duc valurile mării; oamenii vin și se duc - uneori se duc și apoi vin - așa cum vin și se duc cărțile de joc, și acest du-te-vino e însăși istoria. Acolo, în depărtare, fără s-o aud conștient, răsună, pe plajă, muzica mării de hotar. Se sparg în ea valurile venite după ce au lins coasta Spaniei. Și ce de lucruri îmi sugerează cei patru regi, cu cele patru culori ale lor, de pică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de la gura copilului și îmi zărise mașina la pândă în parcarea gării, deși negasem asta. Cu siguranță putea să treacă ușor peste vizita mea neobișnuită la biserică. Am văzut din mașină Biserica Lui Hristos, care era doar la câteva minute depărtare de casa noastră, dar nu am oprit. Am parcat în fața bisericii Sf. Mihail, dar statuia lui Isus pe cruce, unde, așa cum îmi strigau băieții în batjocură în copilărie, îl pusesem chiar eu, m-a făcut să mă îndepărtez. Când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
iar fața ei era o lună clară deasupra peisajului cu flori de pe păturica ei. Betsy era tolănită pe toată lungimea patului, de parcă ar fi căzut acolo de la mare înălțime. Cu fața în jos, cu mâinile și picioarele îndoite la oarecare depărtare de corp, îmi amintea de ceva. Îmi trebui un moment ca să îmi dau seama de ce anume. Arăta ca o svastică însuflețită. Am pășit în cameră, m-am aplecat deasupra patului ei, i-am aranjat mâinile și picioarele. Apoi am tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
mă sperie. Credeam că îmi pierd vederea, așa cum îmi pierdusem vocea cu câțiva ani în urmă. Mă plimbam printr-una din acele case neterminate. Era aproape ora cinci, muncitorii plecaseră, dar Harry trebuia să se întâlnească cu mine acolo. În depărtare, un pâlc de copaci ce se înălța negru pe cerul palid ca o coală de hârtie al după-amiezii târzii îmi atrase atenția. Copacii făceau ca pământul din jurul meu să pară și mai arid. Primul lucru cu care începeam când ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
glisante din sticlă, până în tavan, nu le pasă ce văd când se uită prin acele uși. Nu le pasă dacă se uită la mimoze sau la stejari sau la un pustiu plin de săpături. Singurul motiv pentru care pâlcul din depărtare fusese salvat era pentru că nu se afla pe proprietatea noastră. Copacii din depărtare îmi aminteau de părul din capătul străzii Hunzestraat, cel din apropierea apartamentului în care trăiam înainte să dispărem. Așa considerau vecinii noștri neevrei și nu puneau întrebări. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
prin acele uși. Nu le pasă dacă se uită la mimoze sau la stejari sau la un pustiu plin de săpături. Singurul motiv pentru care pâlcul din depărtare fusese salvat era pentru că nu se afla pe proprietatea noastră. Copacii din depărtare îmi aminteau de părul din capătul străzii Hunzestraat, cel din apropierea apartamentului în care trăiam înainte să dispărem. Așa considerau vecinii noștri neevrei și nu puneau întrebări. Cu cât știi mai puțin despre alții, cu atât mai bine. Înainte de legea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
intre în parcurile publice de teamă că murdăria lor va contamina băncile, părinților mei le plăcea să se plimbe pe acolo. Stăteam în casa pe jumătate terminată și îi vedeam pe mama și pe tata plimbându-se pe sub copacii din depărtare. Veneau încet spre mine, mâna ei cuibărită în unghiul pe care îl forma brațul lui, trupul lui înalt ca al unei sperietori de ciori înclinat spre ea. Pe când se apropiau și mai mult, am recunoscut portțigaretul din gura lui. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
de așteptat. Am parcat într-un loc de lângă peron și am oprit motorul, dar am lăsat cheia în contact. Mașina era îndreptată spre est. Mă decisesem să o iau spre sud. O rază subțire ce anunța zorile se vedea în depărtare. Prognoza meteo fusese corectă. Va fi o zi înnorată. Perspectiva mă bucura. Soarele ar fi fost prea crud. De la o vreme, așa începuse să mi se pară. Am luat poza din buzunar. Copiii mei se uitau la mine. Nu zâmbeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
cu pericolul. Se tot apropia de șine. Vino înapoi, a trebuit să îi spun de mai multe ori. În cele din urmă, am luat-o de mână și am ținut-o strâns până a venit trenul. Șinele se întindeau în depărtare ca niște copci pe o rană mare. Eram în pantaloni scurți când luasem trenul de la Osnabrück spre Amsterdam. Plușul aspru al scaunelor îmi zgâriase pulpele. Nu te mai foi, răbufnise tata. Avea nervii întinși la maximum. Fusese înțelept să își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
doar diferite forme ale unei idei unice. Fata cea retrasă, Yael Levin din Yavniel, nu se sfia să li se alăture când Înotau dezbrăcați În nopțile calde, cu lună, În apele vreunui iaz sau ale vreunui râu. Odată văzură din depărtare un ciobănaș de vreo cincisprezece ani, satisfăcându-și poftele cu o capră. Altă dată zăriră două bătrâne foarte pioase, În haine negre, de văduve, cu cruci mari de lemn pe piept, așezate la amiază pe un pietroi mare din mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]