6,859 matches
-
franconă). Cu toate că el nu a utilizat niciodată titlul de "rex Teutonicorum" și nici pe cel de "rex Romanorum", el a fost primul rege al Franciei răsăritene care să fie ales de către conducătorii ducatelor germane, ca succesor al ultimului rege din Dinastia Carolingiană, Ludovic Copilul. Conrad "cel Tânăr" era fiul ducelui Conrad de Thuringia cu soția sa Glismut, probabil rudă cu Ota, soția împăratului Arnulf de Carintia și mama regelui francilor răsăriteni, Ludovic Copilul. Conradinii, conți regiunea franconă Lahngau, fuseseră susținători loiali
Conrad I al Germaniei () [Corola-website/Science/325403_a_326732]
-
cu Ota, soția împăratului Arnulf de Carintia și mama regelui francilor răsăriteni, Ludovic Copilul. Conradinii, conți regiunea franconă Lahngau, fuseseră susținători loiali ai Carolingienilor; ei au luptat cu îndârjire pentru predominanță în Franconia cu fiii ducelui Henric de Franconia din dinastia Babenberg la castelul Bamberg. În 906, cele două tabere s-au confruntat în apropiere de Fritzlar. Conrad cel Bătrân a fost ucis, ca și doi dintre cei trei frați din casa de Babenberg; în orice caz, regele Ludovic a luat
Conrad I al Germaniei () [Corola-website/Science/325403_a_326732]
-
succedat lui Conrad ca duce de Franconia. El va sfârși prin a fi ucis în 939 în bătălia de la Andernach în cadrul răscoalei împotriva noului rege, Otto I, fiul lui Henric, moment din care Franconia a devenit o posesiune imperială sub dinastia Ottoniană până la 1024.
Conrad I al Germaniei () [Corola-website/Science/325403_a_326732]
-
Ludovic (supranumit "Copilul") (n. septembrie sau octombrie 893, Altötting - d. 20 sau 24 septembrie 911), uneori numit Ludovic al IV-lea sau Ludovic al III-lea, a fost ultimul membru al Dinastiei Carolingiene care a condus Francia Răsăriteană, începând din anul 900. Ludovic unicul fiu legitim al împăratului Arnulf de Carintia, avut cu soția sa, Ota, membră a dinastiei Conradinilor. El s-a născut în Altötting, Bavaria, succedând tatălui său ca rege
Ludovic Copilul () [Corola-website/Science/325402_a_326731]
-
al IV-lea sau Ludovic al III-lea, a fost ultimul membru al Dinastiei Carolingiene care a condus Francia Răsăriteană, începând din anul 900. Ludovic unicul fiu legitim al împăratului Arnulf de Carintia, avut cu soția sa, Ota, membră a dinastiei Conradinilor. El s-a născut în Altötting, Bavaria, succedând tatălui său ca rege atunci când acesta a murit, în 899, pe când Ludovic avea doar șase ani. Pe parcursul domniei sale, țara a fost devastată de raidurile triburilor maghiare. Ludovic a fost încoronat la
Ludovic Copilul () [Corola-website/Science/325402_a_326731]
-
Frankfurt pe Main, în septembrie 911, la vârsta de numai 18 ani. El a fost înmormântat în mănăstirea abației Sf. Emmeram din Regensburg, acolo unde se afla îngropat și tatăl său. Moartea sa a condus la sfârșitul ramurii răsăritene a dinastiei Carolingiene. Vidul de putere creat în Francia răsăriteană a fost până la urmă umplut de către familia lui Henric "Păsărarul", văr al lui Ludovic și întemeietor al dinastiei Ottoniene. Înainte de Henric însă, ducii din Francia de est s-au întrunit pentru a
Ludovic Copilul () [Corola-website/Science/325402_a_326731]
-
afla îngropat și tatăl său. Moartea sa a condus la sfârșitul ramurii răsăritene a dinastiei Carolingiene. Vidul de putere creat în Francia răsăriteană a fost până la urmă umplut de către familia lui Henric "Păsărarul", văr al lui Ludovic și întemeietor al dinastiei Ottoniene. Înainte de Henric însă, ducii din Francia de est s-au întrunit pentru a-l alege pe ducele Conrad de Franconia ca rege al Germaniei, pentru a se opune regelui din Francia occidentală (Franța), Carol al III-lea "cel Simplu
Ludovic Copilul () [Corola-website/Science/325402_a_326731]
-
Conrad (supranumit "cel Bătrân") (d. 27 februarie 906) a fost duce de Thuringia de la 892 până la moarte. Totodată, este cel care a dat numele dinastiei Conradinilor. Conrad era fiul nobilului Udo de Neustria, din Francia răsăriteană. Mama sa era probabil fiică a lui Conrad I de Logenahe (n. 832-d. 860). El a devenit pe rând conte de Oberlahngau (886), Hessengau (897), Gotzfeldgau (903), Wetterau (905
Conrad de Thuringia () [Corola-website/Science/325409_a_326738]
-
Billungilor din Saxonia. Wichmann era fiul contelui Wichmann cel Bătrân cu soția sa, Frederuna, probabil sora reginei Matilda de Ringelheim. Deși văr al împăratului Otto I "cel Mare", Wichmann a devenit cunoscut ca unul dintre cei mai îndârjiți inamici ai dinastiei Ottoniene aflate la conducerea Germaniei. Wichmann s-a născut în ceea ce astăzi este "Wichmannsburg", parte din Bienenbüttel, care era rezidența tatălui său. Wichmann I "cel Bătrân", deși întâiul născut dintre cei frați Billungi și deși devenise rudă cu împăratul Otto
Wichmann cel Tânăr () [Corola-website/Science/325414_a_326743]
-
Berengar de Ivrea (n. cca. 900 - 4 august 966) a fost markgraf de Ivrea și uzurpator al Regatului Italiei de la 950 până la depunerea sa din 961, fiind ultimul rege înainte de încorporarea Italiei în Imperiul romano-german. Berengar făcea parte din dinastia burgundă a Anscarizilor. El era fiul markgrafului Adalbert I de Ivrea cu soția sa, Gisela de Friuli, fiică a regelui Berengar I de Italia din neamul Unruochingiilor. Astfelm Berengar era descendent direct din împăratul Carolingian Ludovic cel Pios, pe linie
Berengar al II-lea de Italia () [Corola-website/Science/325419_a_326748]
-
Berengar era descendent direct din împăratul Carolingian Ludovic cel Pios, pe linie maternă. El a succedat tatălui său ca markgraf de Ivrea în jurul anului 923 și s-a căsătorit cu Willa de Toscana, fiică a markgrafului Boso de Toscana din dinastia Bosonizilor și nepoată a regelui Ugo de Italia. Cronicarul Liutprand de Cremona, crescut la curtea lui Berengar de la Pavia, oferă câteva detalii referitoare la caracterul acestuia. În jurul lui 940, Berengar a condus o răscoală a nobililor din Italia împotriva domniei
Berengar al II-lea de Italia () [Corola-website/Science/325419_a_326748]
-
Istria și Friuli. În 976, împăratul Otto al II-lea l-a numit pe nepotul său, Otto de Suabia, duce de Bavaria și a separat marca de Ducatul bavarez. El a transformat Carintia în ducat pentru Henric "cel Tânăr" din dinastia bavareză a Luitpoldingilor, care a activat ca un fel de "conducător al poliției de frontieră", controlând mărcile de Istria, Verona (Friuli) și Carniola. În 1040, regele Germaniei Henric al III-lea a separat Carniola de Ducatul de Carintia și a
Marca de Carniola () [Corola-website/Science/325428_a_326757]
-
față de Friuli. La 11 iunie 1077, Carniola și Istria au fost transferate de către regele Henric al IV-lea sub dominația puternicului Patriarhat de Aquileia. Totuși, markgrafii de Carniola erau încă numiți, iar teritoriul era administrat ca provincie separată. După stingerea dinastiei thuringiene cu centrul la Weimar după moartea markgrafului Ulric al II-lea din 1112 (este posibil ca el să fi renunțat la poziție încă din 1107 sau 1108), patriarhii de Aquileia au preluat guvernarea teritoriului, în pofida rezistenței casei de Sponheim
Marca de Carniola () [Corola-website/Science/325428_a_326757]
-
preluat guvernarea teritoriului, în pofida rezistenței casei de Sponheim, care trecuse la conducerea Ducatului de Carintia de la 1122. Patriarhii au divizat teritoriul în câteva puternice fiefuri, dintre care cele mai proeminente erau cele ale conților de Andechs (ulterior, duci de Merania), dinastia Meinhardinilor din Görz și conții de Celje. În secolul al XII-lea, Republica Veneția și-a extins treptat stăpânirea asupra litoralului Istriei, iar Carniola a preluat controlul asupra a ceea ce mai rămăsese din Marca de Istria, în jur de Pazin
Marca de Carniola () [Corola-website/Science/325428_a_326757]
-
un văr al patriarhului de Aquileia. Politica lui Ulric a condus la dezboltarea Carniolei, înzestrând multe zone cu biserici și întemeind o monetărie la Kostanjevica. Prin testament, el a lăsat posesiunile sale regelui Ottokar al II-lea al Boemiei, din dinastia Přemysl, în 1268. De asemenea, Ottokar a achiziționat și Austria cu Ducatul de Stiria, iar după moartea lui Ulric din 1269 a atașat Carintia și Carniola la coroana sa, care deja se întindea până la Königsberg, pe care îl întemeiase în vederea
Marca de Carniola () [Corola-website/Science/325428_a_326757]
-
a oferit Carniola fiilor săi, Albert I și Rudolf al II-lea în 1282, după o întâlnire desfășurată la Augsburg, însă Carniola a fost concedată aliatului său, contele Meinhard de Görz-Tirol, duce de Carintia de la 1286. Ea a rămas sub dinastia Meinhardinilor până în timpul ducelui Henric al VI-lea de Carintia, decedat în 1335. Regele Ioan I al Boemiei a renunțat la drepturile sale asupra moștenirii, așa încât ducii Otto și Albert al II-lea de Austria au obținut Carniola, în ciuda unui
Marca de Carniola () [Corola-website/Science/325428_a_326757]
-
în 1364, deși acest lucru, ca și revendicarea sa asupra titlului de "Arhiduce de Austria", nu a fost confirmat decât mult mai târziu, în 1590. Prin Trataul de la Neuberg din 1379, Carniola a fost atașată posesiunilor din Austria Interioară ale dinastiei de Habsburg.
Marca de Carniola () [Corola-website/Science/325428_a_326757]
-
(n. 1177 - d. 21 iunie 1208), membru al dinastiei Hohenstaufen, a fost duce de Suabia de la anul 1196 și rege al Germaniei de la 1198 până la moarte, ca rival al împăratului Otto al IV-lea. Filip a fost cel de al cincilea și cel mai tânăr dintre fiii împăratului Frederic
Filip de Suabia () [Corola-website/Science/325444_a_326773]
-
fără urmași direcți și principii germani s-au reunit la Frohse (astăzi, parte componentă din Schönebeck) pentru a alege un nou rege, Eckard a pretins chiar coroana Germaniei pentru sine, mai ales în condițiile în care ruda lui Otto din Dinastia Ottoniană, Henric de Bavaria, fiul lui Henric al II-lea, care era candidatul cu cele mai multe șanse, întâmpina o puternică opoziție. În acea vreme, Eckard era cel mai potrivit candidat din partea saxonilor, însă în cele din urmă nobilii i s-au
Eckard I de Meissen () [Corola-website/Science/325465_a_326794]
-
de restul lumii. Este înconjurată de munții Kunlun și Himalaya. La granița cu Nepalul se află Everestul. Tibetul s-a dezvoltat ca un regat budist puternic în sec. VII-VIII e.n. A fost condus de mongoli în sec. XIII și de dinastia Manchu din sec. XVIII. După Revoluția Chineză din 1911-1912 a devenit regiune independentă aflată sub influența britanică. Comuniștii chinezi au invadat și ocupat regiunea în 1950. În 1965 a devenit oficial regiune autonomă în cadrul Chinei comuniste. Întinzându-se de la est
Tibet () [Corola-website/Science/325473_a_326802]
-
înscrisul în latină (în română: „Francesco Sforza-Visconti, marchiz și conte al Cremonei”). În epoca respectivă, Sforza tocmai se căsătorise cu Bianca Maria Visconti și obținuse titlul de conte al Cremonei, presupunându-se, prin aceasta, că va fi moștenitor direct al dinastiei Visconti, reușind să domnească în Milano, din 1450. Pe revers, este reprezentat un cap de cal, spre stânga, cu trei cărți închise și un stilet alungit. Circular, pe marginea medaliei, se citește semnătura artistului: (în română, „Operă a pictorului Pisan
Medalia lui Francesco Sforza () [Corola-website/Science/325474_a_326803]
-
(n. aprox. 860 - d. aprox. 931) a fost primul duce de Normandia (sub numele de Robert I), fondator al dinastiei Normande, de care a aparținut și regele englez Wilhelm Cuceritorul. sau Rollon este un nume franco-latin, sub care probabil a fost cunoscut în Franța, unul dintre conducătorii vikingilor Hrólfr Pietonul. A fost poreclit "pietonul", pentru că fiind foarte mare și greu
Rollo () [Corola-website/Science/325966_a_327295]
-
Rongnvald, Ivar. Drept compensație, Harald i-a dat lui Rognvald insulele Orkney și Shetland, unde a fost fondat un principat autonom sub suzeranitatea regelui suprem al Norvegiei. Unul dintre fii lui Rongnvald, Einar a devenit Jarl de Orkney și fondatorul dinastiei, care a dominat nordul Insulelor Britanice până în secolul al XII-lea. Un alt fiu, Hrólfr numit "Pietonul", conduce detașamente mari de vikingi danezi și norvegieni, care din anul 886, au început a subjuga și ataca pământurile franceze în regiunile inferioare
Rollo () [Corola-website/Science/325966_a_327295]
-
la început, 146 m (azi 138 m) înălțime, latura de 227 m și cuprinde 2.521.000 m cubi de piatră. Fețele piramidei erau placate cu plăci șlefuite din calcar. A fost construită de faraonul Khufu din a IV-a Dinastie, în jurul anului 2560 î.Hr. pentru a servi drept mormânt acestuia. Tradiția construirii de piramide a început în Egiptul antic ca o sofisticare a ideii de „mastaba” (platformă) ce acoperea mormântul regal. Mai târziu, au fost folosite mai multe „mastaba”, fapt
Marea Piramidă din Giza () [Corola-website/Science/325962_a_327291]
-
țări au îndrăznit să-și armeze țărănimea. În Chină folosirea arcului ar putea fi mult mai veche decât în Europa. În orice caz, s-a dezvoltat în Epoca Bronzului pentru război, vânătoare și pescuit; arcul compozit a apărut în cursul dinastiei Shang. Abilitatea cu arcul era foarte apreciată la curtea imperiala și competiții de tip sportiv deja erau organizate. La sfârșitul secolului al VI-lea i. Hr. tirul cu arcul a fost identificat de Confucius că unul dintre cele șase arte nobile
Tir cu arcul () [Corola-website/Science/325974_a_327303]