60,569 matches
-
acolo a luat o căruță, de trăsură nu putea fi vorba, iar mașinile nu se depărtau de la șosea, către un loc aflat la vreo douăzeci și cinci de kilometri în inima unui ținut uscat, acoperit de pelin, peste care zburau alene ciori negre și vinete. De la Lică Făinaru, așa îl chema pe ziaristul spînatec, bețiv serios, deși n-ai fi crezut, a depășit cu el destul de binișor fondul de reprezentare ce-i fusese alocat pentru întreaga misie, așa încît și-a vîrît zdravăn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Se depărta tiptil, îl auzi hodorogind într-o cămară și s-a întors cu o cutie de tablă în care se vindea halva Kadri, rotundă, în două culori, roșie și verde. Dacă-l cunosc, mai întrebi dumneata!" Cu degetele groase, negre de tutun, nu l-a văzut fumînd, în odăi nici nu mirosea a scrum, ci doar a frunze de tutun care se usucă, dulceag și persistent, a deschis cutia. Înăuntru fotografii. I le-a înșirat pe masă. L-a recunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
parte rînjind iarăși, sau mai bine spus, hlizindu-se la aparat. "Uite, îl vezi, cum să nu-l știu pe Cocoș! Aici e tot. Aici și aici." Nu l-a văzut, dar l-a auzit cum se bate cu degetul negru și uscat în țeastă. "De ce să te duci la Sarichiojd și să piardă omul bunătate de cal, că nu ești dumneata ăla care să te pricepi la animale, poate un măgar ar rezista, dar n-am văzut încă domn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cer și poze la gazetă. N-am zis că-l aduc. Am zis că-ți spun totul, că Ali Mehmet o să-ți povestească lucruri nemaiauzite despre Cocoș și banda lui!" L-a privit întrebător, încruntîndu-și sprîncenele stufoase și ciudat de negre pentru vîrsta lui. "Nu-i același lucru?" Îi veni să rîdă. Abia stăpînindu-se, l-a întrebat cu vocea gîtuită: "Și, și ceilalți, ceilalți care au venit pînă aici după Cocoș, ceilalți tot așa au făcut?" Ali Mehmet s-a îndreptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Iar dacă va fi așa, n-avea de gînd să stea deoparte, o să-l pună pe ticăitul și zgripțorul ăsta de Leonard să caute bine în portofel pînă o să găsească toți banii trebuincioși, să-l impresioneze pe patron, un buzoian negru și în albul ochilor, și să-l cheme din fundul pămîntului pe Cristian Vasile. Oricum ar fi fost viața în Serviciu, un chef zdravăn era sănătate curată. Numai Bîlbîie nu știa asta, trăia ca un șoricel, pîș-pîș, cranț-cranț, nevăzut, ciulit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
sa, Mihai Mihail nu se mai afla în spatele biroului masiv, cuprins de umbră, ci stătea în fața geamului, cu spatele la ușă, privind în stradă. Era ceva cu totul neobișnuit. Cu toate că îi spusese să intre după ce a bătut în ușa capitonată în piele neagră nu s-a clintit din fața ferestrei. A așteptat nemișcat, reușind așa să-l privească în liniște și amănunțime pe directorul Serviciului. Era înalt, trupeș, ușor adus de spate, cu o coamă leonină sură, chelia lucea în lumina zilei, urechile lipite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
strînge stomacul ca un arici amușinat de vulpe. Atunci cotea brusc și se-înfunda în cine știe ce uliță, la capătul căreia tot dădea de un gospodar dispus să-și piardă vremea la o tacla cu domnul adjutant. Vinul era cel știut, negru ca smoala, îl puneai pe unghie și nu aluneca, după ce goleai o măsură te îmbujorai, ți se înroșeau urechile, era bine, dar nu mai simțeai în gură nici gust, nici buchet, nici dulceață, nici amăreală, era vinul dintotdeauna, de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ajunsese nu să se sature cum se cuvenea, dar nici măcar să guste cît de cît din noile sticle primite la vinoteca lui Hariton. Știa că veniseră mostre noi de la Malaga și Jerez, că sosise într-o lădiță căptușită cu catifea neagră o duzină de sticle, cu pereții subțiri ca foița de țigară, din Italia, se găseau acolo probele pe doisprezece ani din bianco ai Banfi, primise Hariton și un lădoi cu vinuri de Albi și Laon, cît despre Moselle, acestea veneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în Cramă, a cotrobăit într-o fundătură pe care i-o arătase Hariton în treacăt, a spart cu tesacul lacătul care atîrna legat de un lanț ruginit și a adus în brațe un butoiaș de zece litri plin de păianjeni, negru ca un porcușor de Bazna vîrît pînă la rît în nămol. Asta e zghihară, domnu' Leonard. E singurul vin alb care se face din vița autohtonă, cred că știi, numai la Vladia a mai rămas românească după dezastrul filoxerei. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
neliniște bună, dar și una rea. Sper că nu este cazul!" Radul Popianu se putea considera fericit. Exista deja un subiect de conversație. Nici nu-și închipuise că lucrurile vor merge atît de bine. Și-a pus chipiul pe masa neagră, uriașă, deasupra căreia bătea o pendulă într-o cutie la fel de neagră, pereții erau strălucitori de albi și scara contrasta puternic pe acest fond, ducînd desigur sus, unde, într-una din camerele cu vederea către dealurile înzăpezite, dormita, probabil, domnișoara Sofie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Radul Popianu se putea considera fericit. Exista deja un subiect de conversație. Nici nu-și închipuise că lucrurile vor merge atît de bine. Și-a pus chipiul pe masa neagră, uriașă, deasupra căreia bătea o pendulă într-o cutie la fel de neagră, pereții erau strălucitori de albi și scara contrasta puternic pe acest fond, ducînd desigur sus, unde, într-una din camerele cu vederea către dealurile înzăpezite, dormita, probabil, domnișoara Sofie. Ce altceva putea face o ființă atît de străvezie pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
prefectului de la Oraș, cînd s-a prezentat la primul său raport anual, ocazie cu care i-a pus pe birou o lădiță cu mostre din vinoteca lui Hariton. Prefectul a ridicat cu două degete capacul, lădița era căptușită cu pluș negru, însă pe dinafară nu părea să fie atît de nobilă, surprins, acesta a zis atunci "splendid, domnule adjutant, ai lucrat splendid!". Se ceruse la raport personal după cel colectiv numai pentru a nu fi uitat, n-avea nimic de cerut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
într-o trăsură închiriată cu ziua din Comana, și-a făcut apariția un colonel în retragere, că era colonel se vedea după uniformă, iar că era în retragere te lămureai văzîndu-l. Un colonel de aviație, supt la față, cu ochii negri și adînciți în orbite, cu o strălucire de cărbune proaspăt, mișcări iuți, cenușiu în obraz, cu bărbia ascuțită și ușor întoarsă, semn de ambiție și încăpățînare. Era însoțit de un bărbat rotofei, cu favoriți albi și pete pe frunte, altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
elegante și poate de viitor. Deocamdată, în mîna unor zăpăciți", nebuni de admirat, dar totuși nebuni. Ori măcar nebunateci. Pînă în acea seară nu-l văzuse pe Italo Balbo și, cînd l-a zărit, l-a recunoscut imediat după bărbuța neagră, creață, plină, a scos un strigăt înăbușit imediat de uimire. De uimire amestecată cu dezamăgire, Balbo era scundac și grăsuliu, chiar rotofei, zîmbăreț, cu ochii lucind viu în lumina lumînărilor de ceară pe care Cantacuzino le aprindea numai cînd avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de entuziasm, de nerăbdarea de a fi totuna cu Italo Balbo. Eșarfa albastră a unei decorații îi traversa pieptul bombat, făcîndu-l să pară mai mare, mai impunător decît era în realitate. Mai degrabă mărunțel de statură și cam grăsuliu, ochii negri și umezi, tenul închis și din păcate poros, nasul cu nări largi, fremătînde, buzele bine conturate, cam cenușii, poate de oboseală, gîtul scurt, puternic, toate, chiar și picioarele ușor curbate, linia lor fiind scoasă în evidență de cizmele subțiri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
seama de înălțimea momentului, Pangratty alături de Balbo alcătuiau cea mai minunată clipă de nesăbuință și noroc. Atunci îl văzu pe Coriolan Popa, subsecretarul de stat de la Ministerul de Război, mărunt, uscățiv, cu ochelari de sîrmă prin care se zăreau ochii negri și neliniștiți, ca de șoricel. În toate aducea cu un șoricel, părul cenușiu și puțintel cam lung, costumul gris cu umeri căzuți, mîinile mici în continuă mișcare, dar nu era deloc ceea ce părea. În adevăr, era o fiară neiertătoare, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cui aparțineau, cînd să se fi întîmplat? Se străduia să lege petecele astea, dar ieșeau din ce în ce mai greu. După două luni dacă își mai amintea casa în care trăise era deja foarte mult. Înainte de a ieși totul era doar un gol. Negru și chinuitor. Bătea vîntul, se auzea pustiul." "Și, excelență, și ce s-a întîmplat totuși cu el?" întrebă locotenentul Georgescu, vădit impresionat. Șerban Pangratty respiră adînc, din livada palatului, era o exagerare, dar toată lumea nu spunea clădirii decît "palatul Cantacuzino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
din grupul maximalist între care, culmea, erau și niște femei. Nu-i arestaseră încă din motive tactice, dar se părea că o vor face în curînd. Știa că Stan Emanuel era destul de ponderat, dar peste capul său se învîrteau nori negri și furioși, iar unul era chiar cel care alcătuia starea de spirit a Ministerului de Interne. Inspectorii generali ai Siguranței, Vladimirescu și Parizianu, îi dădeau pe rînd telefon, erau convorbiri cu totul neoficiale, nimeni nu s-ar fi putut referi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
greșelile lor îl țineau în viață, îl făceau să treacă mai ușor peste încă o zi. Nici nu știa ce s-ar fi făcut dacă notele și rapoartele ar fi fost impecabile, probabil că ar fi fost copleșit de gîndurile negre care-l pîndeau la fiecare clipă de liniște, de răgaz. Se trezea dimineața neliniștit. Avea un gust amar în cerul gurii, dar asta nu conta, grav era că se trezea singur în odaie. Era singur în încăperea uriașă care altădată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
era că se trezea singur în odaie. Era singur în încăperea uriașă care altădată i se păruse nemaipomenită, avea ferestre înguste și înalte, ca de catedrală, care dădeau în parc, pînă în primăvara acelui an erau în dreptul lui doi plopi negri, subțiri, foșnitori, înalți, doi plopi pe care îi pusese cu mîna lui și se bucurase că îi văzuse crescînd sub ochii lui, dar în primăvară a trebuit să-i taie. Fusese o săptămînă cu vînt și plopii scoteau un vaier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se ridica de la masă, se apropia de fereastră și se uita la colțul de zid care se vedea printre crengile copacului. Atît mai rămăsese dintr-o aripă a Curții Domnești, arsă de cîteva ori, părăsită și acoperită cu iederă aproape neagră de bătrînă ce era. Era un zid de piatră pe care ploaia și zăpada nu aveau cum să-l surpe, Tot ce fusese din cărămidă se măcinase ori fusese furat, folosit la alte construcții, nimeni nu putea ști adevărul. Rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
seama ce se clocește acolo. Ești dumneata deștept, dar nu ești genial ca să fii chiar singurul care pricepe! Aici e buba, domnule Bîlbîie, de ce nimeni nu pricepe, de ce nimeni nu vrea să priceapă?!" Leonard Bîlbîie nu se îndoia nici cît negru sub unghie că Mihail are dreptate și că dreptatea acestuia se baza pe fapte, pe informații serioase, verificate. De aceea se miră și el sincer de singularitatea observațiilor sale. Doar nu fusese singurul "om cu treburi" în toată casa aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
emoția, deoarece ușa s-a deschis imediat, de parcă K.F. ar fi pîndit din spatele ei. Era cu adevărat minunată, ochii albaștri, de un albastru închis, dens, străluceau de parcă ar fi băut un pahar de vin înainte, purta o rochie din catifea neagră, nu prea complicată, dar îndeajuns de provocatoare ca să poată observa albeața pieptului cam dezgolit. În acea clipă i-a părut foarte rău că n-a venit eu niște flori, ar fi trebuit măcar să rupă cîteva în drum, măcar niște liliac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
te-ai vîrît, nu te apuci să trimiți epistole la prieteni și cunoscuți, atîta aflase și el, după cum zicea detectivul-șef Mustăcioară "verba volant, scripta manent". O mai grozavă scriptă decît ștampila poștei din Comana nu exista, aveau un tuș negru ca diavolul și pentru că nu prea erau cine știe ce scrisori puneat cîte patru-cinci ștampile pe plic, din plictiseală. Cumva-cumva lucrurile se urniseră, un chef la vreme potrivită face cît o anchetă în toată regula. Iar pe deasupra îi spunea lui un îngeraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fără voia lui, știind sau neștiind cine sînt și ce vor de-adevăratelea. Iar el trebuie să facă față la toate. Cei doi, dar mai ales colonelul, așa cum arăta, înalt, subțiratic, cu fața lui îngustă ca o scîndură și ochii negri, mereu febrili și neliniștiți, cei doi trimiși ai prințului aveau gînduri primejdioase și, aici era buba, știau să le pună în practică. Nu vorbești, nu te joci cu teama. Iar dacă au de gînd să-i dea drumul în lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]