5,680 matches
-
asaltat de pacienți, el dispune de o vastă cultură dar și de talent al expunerii, încât și străinii îi frecventează lecțiile despre difterie, traheotomie, febre eruptive, boala Basedow, astm, tetanie, cancerul stomacului, flebite etc. Trousseau care debutase ca profesor de retorică, acum, titular al Catedrei de clinică medicală în Hôtel Dieu, își uimește, prin măiestrie profesorală, auditoriul din amfiteatrul arhiplin. Lecțiile sale tipărite continuă să fie lecții model. Admirator al maeștrilor Bretonneau și Laënnec, renumele său, ca și al lor, ajunge
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
studiat al insultelor (Ruwet 1982, Gheorghiaș 2002, Bibeau - Bourget 2003) sau e. procedeele de gradație lingvistică, structura fiind subordonată modalităților de expresie a superlativului (GA 1966, II, p. 132, Lüder 1996, GALR 2008, II, p. 164). Există chiar și o retorică a titlurilor de studii care s-au ocupat de acest tipar și o serie de exemple devenite celebre, preluate din texte literare sau construite: ce fripon de valet (sintagmă cu o circulație impresionantă, aleasă ca exemplu prototipic al construcției), un
[Corola-publishinghouse/Science/85004_a_85790]
-
erau primite tinere ce se afirmau apoi ca poetese, dansatoare, muziciene. Și maestrele și ucenicele erau invitate la banchete, serbări, diferite ceremonii pentru a anima atmosfera. Despre Aspasia (sec. V î.H.) se știe că a deschis o școală de retorică și în compania ei s-au aflat și reprezentanți de seamă ai elitei politice, filosofice și artistice: Pericle, Socrate, Anaxagora, Phidias. Ea s-a bucurat de dragostea, admirația și protecția lui Pericle, în timpul căruia Atena a atins culmea dezvoltării economice
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Platon, dascălul lui Alexandru Macedon, filosof și savant ce a cuprins variate domenii: filosofie, logică, etică, politologie, poetică, biologie, chimie, psihologie, fizică. Este creatorul școlii filosofice Liceum și autorul multor lucrări de valoare: Metafisica, Fisica, De anima, Organon, Etica nicomahică, Retorica, Poetica ș.a. Thais (sec. IV î.H.) Nu se știe dacă Thais a fost dikteriadă (provenită dintr-un bordel), auletridă (dansatoare), hetairă (curtezană) ori servitoare-concubină. Legenda spune despre frumoasa și seducătoarea Thais că a fost hetaira dramaturgului Menandru (342-292 î
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
ce avea optsprezece ani. După obicei cei doi frați, după tată, s-au căsătorit și s-a instituit o regență ce conducea efectiv, constituită din: eunucul Potheinos care lua deciziile și cu care Cleopatra a intrat în conflict, dascălul de retorică Theodocos și egipteanul Ahillas. S-au creat două tabere una o susținea pe Cleopatra ce se proclamase noua Isis, reîncarnarea zeiței Isis (faraonii erau considerați de origină divină), alta, în frunte cu rigidul Potheinos, îl susținea pe Ptolemeu al XIII
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
II Clasicismul / 53 1. De la umanism la clasicism / 53 1.1. O nouă lectură a lui Horațiu și Aristotel / 54 1.2. Teoreticienii clasicismului / 56 2. "Părțile integrante" / 61 2.1. Primatul acțiunii / 61 2.2. Artele subsidiare: morala și retorica / 62 2.3. Spectacol și indicații scenice / 63 3. Unitatea de acțiune / 65 4. Verosimilul intern / 70 4.1. Verosimilul acțiunii / 70 4.1.1. Refuzul miraculosului / 70 4.1.2. Adevărat sau verosimil / 72 4.1.3. Gustul publicului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
moravurile, cât și artele. Aceste patru perioade se caracterizează prin dramaturgii, dispozitive scenice și raporturi actori/ spectatori specifice. Filosofii, Platon și Aristotel, au vorbit cei dintâi despre teatru. În Antichitate, ei fac referire la toate ariile științei (matematică, fizică, gramatică, retorică etc.) și la toate fenomenele societății, politică, instituții (religioase, juridice). Teatrul, în calitate de loc al elocinței și ca fapt social, se înscrie în prima linie a preocupărilor lor. De aceea își plasează ei analizele când la nivelul textului, când la nivelul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fixată prin scris, iar romanul este destinat să fie citit, și nu recitat precum epopeea la origini. De aceea, arta actorului a fost mult timp comparată cu cea a oratorului, căci amândouă cer o performanță orală, așa cum a fost asimilată retorica oratorului cu cea folosită de autorul dramatic în cuvintele pe care le încredințează personajelor sale. Într-adevăr, chiar din Antichitate, i se atribuie actorului o poziție și un discurs analoge celor ale oratorului. Tratatele de artă oratorică cuprind adesea scurte
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu greșesc în această privință. Un stoic ar juca un rol foarte plictisitor într-o tragedie." Cel mai sever se dovedește a fi Platon față de tragedie. Ea nu este, din punctul de vedere al lui Socrate în Gorgias, decât o retorică destinată mulțimilor a căror plăcere, cu demagogie, o cultivă. Am găsit deci o retorică destinată unui popor format din copii, femei și bărbați, sclavi și oameni liberi amestecați, retorică pe care o apreciem prea puțin, pentru că o considerăm drept o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o tragedie." Cel mai sever se dovedește a fi Platon față de tragedie. Ea nu este, din punctul de vedere al lui Socrate în Gorgias, decât o retorică destinată mulțimilor a căror plăcere, cu demagogie, o cultivă. Am găsit deci o retorică destinată unui popor format din copii, femei și bărbați, sclavi și oameni liberi amestecați, retorică pe care o apreciem prea puțin, pentru că o considerăm drept o lingușeală", declară Socrate. Periculoasă, tragedia introduce mila. Spectatorul simte simpatie față de eroii tragici care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Aristotel îl numește și "sistemul faptelor", "caracterele" și "gândirea". Cei doi termeni, de "caracter" și de "gândire", acoperă conceptul de personaj 11. Aristotel definește "caracterul" (ethos) drept "tot ceea ce ne permite să calificăm personajele în acțiune". Prin "gândire", el înțelege retorica utilizată de personaj în discursul său. Ține de gândire tot ce trebuie produs prin cuvânt; se disting aici ca părți: a demonstra, a respinge, a produce emoții violente (precum mila, spaima, mânia și altele de acest gen), ca și efectul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cel mai puternic al termenului, pentru că în teatru limbajul este act. Ea caracterizează personajul în aceeași măsură ca și "caracterul". Dacă Aristotel, în Poetica, se mulțumește să o definească pe scurt, motivul este că începuse deja să o studieze în Retorica , lucrare la care îl trimite pe cititor. 3.2. Primatul acțiunii Printre cele șase elemente care constituie piesa de teatru, "sistemul faptelor (...) este primul și cel mai important", declară Aristotel în capitolul 7. Este cel a cărui eficacitate asupra spectatorului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ca și Aristotel, preferă acțiunea, căreia îi consacră majoritatea reflecțiilor sale teoretice. "Dintre aceste șase (părți), numai în cazul subiectului buna sa constituire depinde propriu-zis de arta poetică: celelalte au nevoie de alte arte subsidiare. Comportamentele, de morală, sentimentele, de retorică, dicția, de gramatică, iar celelalte două părți își au fiecare arta lor, asupra cărora nu este nevoie ca poetul să fie instruit, pentru că el poate să fie înlocuit acolo de alții, ceea ce face Aristotel, care nu tratează despre ele." Corneille
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fie înlocuit acolo de alții, ceea ce face Aristotel, care nu tratează despre ele." Corneille nu se ocupă de studiul celorlalte cinci părți ale piesei de teatru. "Comportamentele", subordonate acțiunii, "sentimentele" și "dicția" (stilul), care țin de morală 10 și de retorică, nu sunt pentru el decât ornamente asupra cărora nu i se pare necesar să teoretizeze. Ele nu constituie obiect al poeticii. După ce a rezumat cele trei Discursuri ale sale, își termină Scrisoarea către abatele de Pure din 25 august 1660
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sale, își termină Scrisoarea către abatele de Pure din 25 august 1660, astfel: "cred că după toate astea, nu mai există nicio chestiune importantă de scormonit și că ceea ce rămâne nu este decât broderie pe care o pot alipi acolo retorica, morala și poetica." Acestea ar fi fost fără îndoială chestiunile tratate în cel de-al patrulea Discurs anunțat de Corneille, dar pe care nu a avut vreodată timp să-l scrie. 2.2. Artele subsidiare: morala și retorica Nu pentru că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
alipi acolo retorica, morala și poetica." Acestea ar fi fost fără îndoială chestiunile tratate în cel de-al patrulea Discurs anunțat de Corneille, dar pe care nu a avut vreodată timp să-l scrie. 2.2. Artele subsidiare: morala și retorica Nu pentru că ar disprețui arta oratorică, la care se pricepe foarte bine terminându-și studiile de drept, chiar dacă nu a pledat niciodată el însuși dar Corneille consideră că regulile retoricii, atât la nivelul părților de vorbire, cât și la nivelul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
timp să-l scrie. 2.2. Artele subsidiare: morala și retorica Nu pentru că ar disprețui arta oratorică, la care se pricepe foarte bine terminându-și studiile de drept, chiar dacă nu a pledat niciodată el însuși dar Corneille consideră că regulile retoricii, atât la nivelul părților de vorbire, cât și la nivelul figurilor de stil, se înțeleg de la sine. Orice "honnête homme 11" le stăpânește. Totuși, el este cel dintâi care subliniază specificul teoriei teatrale ce diferă de cea a oratorului din
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și să o facă remarcabilă în deplină libertate, iar celălalt trebuie să o ascundă cu grijă pentru că nu vorbește niciodată el însuși, iar cei pe care-i face să vorbească nu sunt oratori." De aceea autorul dramatic, ce recurge la retorică pentru a zugrăvi pasiunile, pentru a arăta unele personaje pradă deliberării, pe altele pline de grija de a-și convinge interlocutorul, trebuie să le folosească plin de precauție. Trebuie ca tirada să apară ca un cuvânt dictat de emoție, și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
urmat intențiile; și Cinna nu mai puțin, fiindcă poate să-i dea speranțe atât de frumoase asupra efectului pe care ea îl dorește. De aceea, oricât ar fi de lungă această Narațiune fără nicio întrerupere, ea nu plictisește; ornamentele de Retorică cu care am încercat să o îmbogățesc nu o fac de condamnat pentru prea mult artificiu, iar diversitatea figurilor sale nu te face deloc să regreți timpul pierdut cu ea." Povestirea are totuși apărători printre docți. Chapelain ia cu atât
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tresărire a acestui gen care moare. "Copil revoltat al tragediei", ea îi perpetuează neverosimilul. Formula clasică este de o falsitate ridicolă, nu mai trebuie să o demonstrăm. Dar formula romantică este tot atât de falsă; ea a substituit pur și simplu o retorică unei retorici, a creat un jargon și procedee și mai intolerabile. Mai completați la asta că cele două formule sunt aproape la fel de învechite și demodate, atât una, cât și cealaltă." Totul este fals, după părerea lui Zola, în drama romantică
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acestui gen care moare. "Copil revoltat al tragediei", ea îi perpetuează neverosimilul. Formula clasică este de o falsitate ridicolă, nu mai trebuie să o demonstrăm. Dar formula romantică este tot atât de falsă; ea a substituit pur și simplu o retorică unei retorici, a creat un jargon și procedee și mai intolerabile. Mai completați la asta că cele două formule sunt aproape la fel de învechite și demodate, atât una, cât și cealaltă." Totul este fals, după părerea lui Zola, în drama romantică, în care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
existat. Eroii romantici nu sunt decât niște eroi tragici, pișcați într-o zi de Lăsata Secului de tarantula carnavalului, împăunați cu un nas fals și dansând cancanul dramatic după beție. Unei retorici limfatice, mișcarea de la 1830 i-a substituit o retorică nervoasă și plină de sânge, asta-i tot." Zola, care vede în Ruy Blas, cea mai umană și cea mai vie din dramele lui Hugo, nu subliniază mai puțin neverosimilul situației și personajului. Ruy Blas, care nu are nimic dintr-
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Epistolă către Pisoni este ultimul poem din culegerea Epistole. Epistola îi este adresată lui Pison și celor doi fii ai săi, personaje de rang înalt, contemporani cu Horațiu, despre care nu se știe practic nimic. 26 După modelul tratatelor de retorică, Epistola către Pisoni cuprinde trei părți. Horațiu consemnează aici mai întâi un oarecare număr de precepte generoase despre artă, apoi considerații diverse asupra genurilor literare, în sfârșit sfaturi destinate artistului. În special a doua parte a Artei poetice ne interesează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
al XIX-lea. Discursurile și apelurile sale din 1848, precum și cele ulterioare dezvăluie noblețe de gândire și înălțime de concepție, demonstrând, totodată, o bună stăpânire a frazării, supusă unei argumentări patetice și unor cadențe pasionate. În pofida unui limbaj câteodată latinizat, retorica simplă (metafore în stil popular, comparații ingenioase), pigmentată adesea cu sarcasm și ironie, întărește eficiența intervențiilor lui B., explicându-i, în parte, popularitatea. SCRIERI: Raporturile românilor cu ungurii și principiele libertăței națiunali, ed. 2, Viena, 1852; ed. (Românii și ungurii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285652_a_286981]
-
a materiei joase, ceea ce în planul limbajului corespunde cu stilizarea și esențializarea notației, până la punctul în care imaginea ei devine epură confină cu figura (opusă polemic) a spiritului. Ambii poli ai operațiunii de transgresie sunt reprezentați fără nici o urmă de retorică a exhibării eului, ci - cu toată personalizarea gramaticală - în registrul moral și estetic al impersonalității suverane. Retras în cochilia sinelui, sondat cu tranșanța și transparența autospecției blecheriene, solitarul se contemplă de la distanță, cu o totală răceală: „...pot să mă uit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288915_a_290244]