15,122 matches
-
renaștere care nu s-a mai petrecut niciodată. ― Hai să mergem prin Greektown, am spus. Din nou fratele meu Îmi făcu pe plac. Curând am ajuns În cvartalul cu restaurante și magazine de suveniruri. Prin kitschul acela etnic Încă mai rezistau câteva cafenele autentice, ținute de bărbați În vârstă, de șaptezeci, chiar optzeci de ani. Unii dintre ei erau deja În picioare, Își beau cafeaua, jucau table și citeau ziarele grecești. Când bătrânii aceștia au murit, cafenelele au Început s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
întâi vor veni Gardieni. E posibil ca apoi să vină Pacificatori. Eu, personal, mă tem de Armată. Lasă-i să vină! Independența și libertatea merită viețile voastre. Eu doresc să trăiesc. Treaba voastră dacă v-ați plictisit de viață. Vom rezista câteva zile în școală. Apoi vine problema mâncării și a armamentului. Nu putem lupta cu Pacificatorii sau cu Armata aruncând în ei cu bănci și scaune. În spatele clasei s-au auzit câteva chicoteli. Două fete erau roșii de atâta râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pasul cu tendința autodistructivă a omenirii și au rămas în urmă. Când mediul a început să fie periculos de toxic și nociv, iar plantele începuseră să se ofilească fără vreun motiv aparent, s-a dispus modificarea lor genetică astfel încât să reziste la nivelurile crescânde ale poluării și să aibă un randament cât mai ridicat în a transforma dioxidul de carbon și alte substanțe în produși inofensivi. Ele au fost primele modificate, pentru că fără fotosinteză am fi murit și noi. Măcar atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
dat și tu seama de asta. Cu ce te mai pot ajuta... să vedem... materialul din care sunt făcute tablele e același cu cel din care sunt făcute băncile și e, să zicem, destul de gros și de rezistent cât să reziste la gloanțe și alte proiectile minore și medii. Vezi utilitatea? Și mai zici că nu ești interesat... Ne-am gândit la toate, zise cu un surâs mândru. Se va face frig după câteva zile. Foarte frig. Chiar la apus, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mulți decât data trecută, vor ajunge aici până vineri. Mă aștept ca școala să fie încercuită mâine, am mințit eu, și să nu avem posibilitate de a ieși. Iar dacă de acum înainte nu mai avem alte opțiuni, trebuie să rezistăm aici. Și ce anume trebuie să facem? întrebă Marcela curioasă. Trebuie să facem din școala asta o fortăreață. O redută în care să putem rezista presiunilor din exterior și în care să trăim ca un tot unitar. Și mâncare? Apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de a ieși. Iar dacă de acum înainte nu mai avem alte opțiuni, trebuie să rezistăm aici. Și ce anume trebuie să facem? întrebă Marcela curioasă. Trebuie să facem din școala asta o fortăreață. O redută în care să putem rezista presiunilor din exterior și în care să trăim ca un tot unitar. Și mâncare? Apă? întrebă Sergiu. Mâncarea, din câte mi-am dat seama din planurile depozitelor, nu va fi o problemă. Depozitul este imens și stochează mâncarea ce trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
abia așteptam o nouă confruntare. Adrenalina ni se scurgea prin sânge în cantități uriașe. Fiecare secundă trecea uimitor de încet și în același timp incredibil de repede. Fiecare bătaie a inimii era îndeajuns de puternică pentru ca să ne spargă piepturile, care rezistau eroic efortului la care erau supuse. Pașii începeau să se apropie, iar noi începeam să ne așezăm pe poziții. Stăteam ca vânătorii și așteptam ca prada să ne cadă în capcană. Secundele treceau încet și pașii se apropiau ușor, ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
entități. Erau o combinație între memorie, amintiri și o bucată de suflet și căutau un trup cu care să trăiască din nou, cu care să simtă viața. Când au ajuns în mintea mea, m-au năucit, ca să nu le pot rezista. Apoi, în câteva secunde, s-au luptat între ei. Au pornit pe picior de egalitate când ajunseseră aici, dar nu puteau trăi toți cu trupul meu, ci doar unul. Eu eram exclus din planurile lor. Mă considerau slab și au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
fu ștearsă de acea maree. Îmi conservase esența și obiectivele, căci ce ar fi o frunză fără o ramură pe care să o servească și pe care să stea? Timpul mă încerca în fiecare secundă, în fiecare clipă, dar îi rezistam! El îmi rodea identitatea și ființa, așa că eu mi-o afirmam mai tare și mai tare, devenind un imn! Eu sunt! Eu SUNT! Exist! EU sunt Corvium! Eu sunt CORVIUM! Închisoarea Sfetnicilor! EXIST! Era un cordon care îi oprea tendința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
și ființa, așa că eu mi-o afirmam mai tare și mai tare, devenind un imn! Eu sunt! Eu SUNT! Exist! EU sunt Corvium! Eu sunt CORVIUM! Închisoarea Sfetnicilor! EXIST! Era un cordon care îi oprea tendința de a mă îngloba. Rezistam. Ce e în jurul meu? Trecea prin mine. Prin fiecare om, ființă, material, particulă, trece un izvor neîntrerupt. Timpul curge prin noi. Și se adună în râuri din ce în ce mai mari. Se varsă unele în altele, până ajung la cel principal. Oceanul curgător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
EU SUNT CORVIUM! EU SUNT CORVIUM! PIATRA CARE NU CEDEAZĂ! ÎNCHISOAREA SFETNICILOR! SCLIPIREA CARE DĂINUIE! EU SUNT CORVIUM! Mai tare! Mai tare! Cu cât îmi repetam acest lucru mai ferm și mai convins, cu atât era mai ușor de a rezista. Nu mă înecam. Pur și simplu înotam prin acest lichid... aceste... secunde. Și cred că, dacă renunțam la înotat, înaintam prin propria mea voință, pentru că nu văd la ce îmi servea un corp într-un mediu imposibil de definit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
o structură asemănătoare cochiliei unui melc? Ciudat e Timpul ăsta! O insulă! Capitolul 18 Am văzut-o! Era o denivelare la orizont. Nu putea fi altceva. Exact ce căutam! M-am grăbit cât am putut de mult, căci nu mai rezistam încercărilor și am ajuns la ea exact în momentul în care eram gata să renunț. O insulă într-un ocean al Timpului... oare asta cum mai vine, dacă e s-o iau logic? Imediat ce am pășit pe ea și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
înghețată a geamurilor de rama lor. Din când în când, se auzeau niște sunete înfricoșătoare dinspre pădurea care-și avea liziera la vreo două sute de metri în spatele bisericii. Era numai din Spini de Gheață! Aceștia sunt copaci modificați genetic să reziste la temperaturile joase ale Polilor. Laboratoarele CercG au descoperit acum vreo cinci ani că acești hibrizi dezvoltă în coaja lor cu atât mai mult alcool cu cât este mai frig afară. Alcoolul împiedică țesuturile lor vegetale să înghețe. Astfel, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
să fug o săptămînă, pe urmă m-au chemat pentru că... — Și cu un an Înainte? — N-am ieșit din Paris. — Cu viața pe care o duci, ar trebui să ai organele de cinci ori mai șubrezite decît sînt. — Ficatul? A rezistat vitejește muncii pe care i-o impui. Sigur, e puțin mărit, dar nu enorm, și și-a păstrat elasticitatea. — Și ce nu mai merge? — Nu e vorba de ceva anume. Toate cîte puțin. Ești obosit, asta e clar, și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
găsit nici o farfurie murdară, s-a Îmbrăcat și a ieșit, după ce a stins toate luminile. Dacă vă interesează, a mîncat două ouă fierte. Purta o rochie mov, un șal și o pălărie albe. Maigret ezită, dar pînă la urmă nu rezistă și spuse: — Știu... Ați și făcut cercetări? — Nu, dar luni seară am zărit-o stînd În fața chioșcului de muzică unde era un concert. — Nu știți cînd a părăsit parcul? — Am plecat, Împreună cu soția mea, Înainte de nouă și jumătate, să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
discreție, n-am semnalat cititorilor noștri prezența printre noi a comisarului Maigret, care se află la Vichy nu În interes profesional, ci pentru a profita, ca multe alte personaje ilustre Înaintea lui, de calitățile curative ale apelor noastre. Totuși, va rezista comisarul dorinței de a dezlega misterul crimei din strada Bourbonnais? Se pare că a fost recunoscut În preajma casei unde a avut loc asasinatul și chiar a luat legătura cu simpaticul comisar Lecoeur, șeful Poliției Judiciare din Clermont-Ferrand, care conduce ancheta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
a semnat ca martor. Ați văzut, după aceea, registrul de stare civilă? — De ce să mă fi dus să-l văd? Aveți o copie a actului de naștere? — E mult de-atunci... Pe urmă, unde v-ați dus? — Auziți, nu mai rezist. Dacă vreți neapărat să-mi puneți Întrebări ore În șir, veniți la mine. Lecoeur continuă, netulburat: — Unde ați dus copilul? — La Saint-André. Saint-André-du-Lavion, În Vosgi. — Cu mașina? Încă n-aveam mașină. — Nici sora dumneavoastră? — N-a condus niciodată mașina. — V-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
printre profesoare, dar așa s-a obișnuit, să-i stea tot timpul în preajmă. Se agață de ea precum iedera de casă. O bate liniștitor cu palma peste braț. Încearcă să o recon forteze și să-i insufle curaj să reziste. Știe cât îi e de greu să ră mână mult timp nemișcată. Sărmana! Ce încet s-a dezvoltat! Mult mai târziu decât celelalte fete și nici acum nu le-a ajuns din urmă. Se cutremură. Nici în cazul Asiniei, tragerea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de-o groază. Oftează. Toanta asta nu-i în stare să se exprime pe înțelesul unui copil de șase ani. Trăsăturile i se încordează. De fapt, adevărul e ascuns de ochii muritorilor. Își umple plămânii cu aer până la refuz, ca să reziste tentației de a vorbi. Nici ea n-ar ști ce să spună. Pământul este atât de complex, încât imaginația omului nu-l poate cuprinde decât fracționat. Simte răsuflarea fetelor lângă ea. Gata? Și-au terminat toate treburile? Dar nu le
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
apuci să-ți ceri scuze sau s-o-nvi nu iești. Fii prietenos și practic, atât. Rex înalță mâna dreaptă deasupra capului în semn că a înțe les, deși ea nu-l poate vedea. Occia oftează. Nu e deloc convinsă că va rezista și nu se va lăsa implicat în discuții sau argumente fără rost legate de comportamentul fetei. Își înăbușă un suspin. Normal ar fi să o invite la lecții și să poarte o conversație obișnuită cu ea. Greu de crezut că
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
aprobă Pusio mai degrabă dezamăgit. — Ascultă-mă pe mine, insistă Rufus. E totuna dacă îți faci casa din brazde de lut sau din piatră adusă de prin străinătățuri... Uriașul se pune pe râs. — Atunci ce te frămânți atâta că nu rezistă structura amfitea trului? Rufus vede roșu în fața ochilor. — Tu știi pe ce stai acum? întreabă bătând din picior. Călărețul face ochii mari. — Pe pământ, pe ce să stau? Arată cu degetul soclul solid al zidului, gros de aproape trei pași
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mâncat și n-a băut nimic? — Bine că ai băgat tu în tine ca într-un sac fără fund. Ganymedes se apără cu brațele larg desfăcute. — Când apăream în arenă, aveam grijă ca la cina de dinain tea jocurilor să rezist tentațiilor și să-mi moderez apetitul. Dar acum? Revoltat: — Ce căpătăm altceva la școală decât o mâncare bună? Întoarce gâtul spre călăreț. — Suntem tratați în modul cel mai barbar cu putință. Statura uriașă a acestuia pare să-l fascineze, căci
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Principele șovăie sub pupilele ei de foc: — Mda..., mormăie contrariat. Întotdeauna s-a simțit intimidat în prezența nepoatei sale. Chiar și atunci când era doar o fetișcană, îi poruncea cu un aer de zeiță ultragiată. Iar el nu i-a putut rezista niciodată. Pentru a-și ascunde tulburarea, scrutează cerul: — S-a făcut deja ora unsprezece? se minunează de formă. Ocolește privirea rugătoare a bătrânului flamin. Sărmanul! Își dă seama că-i face mai multă plăcere să facă pe maestrul de ceremonie
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
carisma, dar vă rog: Ben lucrează la Kilburn Herald, și numai din cauza acestui fapt, el nu va fi niciodată destul de bun pentru Geraldine. Geraldine iese numai cu bărbați bogați. Mai bătrâni, mai bogați, mai înțelepți. Prietenul ei de acum a rezistat în mod surprinzător opt luni de zile, ceea ce este un mic record pentru ea, iar Geraldine pare statornică de data asta, lucru pe care Ben nu poate să-l sufere. Eu, în schimb, ador să ascult ceea ce numesc „povești cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
pe brațul canapelei: o mână i se odihnește chiar deasupra frunții, împingându-i părul înapoi, iar cu cealaltă ține cartea. Berea se odihnește pe masă. Dacă un fotograf de la Vogue ar fi intrat acum în bar, n-ar fi putut rezista acestui tablou. Pentru că Ben arată uluitor: glezna lui dreaptă se sprijină pe genunchiul stâng, are picioare lungi, un corp frumos construit și o figură atrăgătoare. Arată ca la o ședință foto, prea frumos ca să fie adevărat, prea bun pentru ca vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]