6,540 matches
-
este decât o parte a naturii, ține de aceleași legi și de aceleași explicații ca și aceasta. Însă dacă raportul individului empiric cu știința nu este de fapt decât un raport extern și care pare contingent, asta se întâmplă deoarece savantul nu construiește știința în calitate de acest individ empiric, ci în calitate de subiectivitate transcendentală. Aceasta din urmă este cea care se ascunde sub titulatura de "om", de "savant", numai din acest motiv aceștia pot fi concepuți ca "făcând știința", ca producând obiectivitățile care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
este de fapt decât un raport extern și care pare contingent, asta se întâmplă deoarece savantul nu construiește știința în calitate de acest individ empiric, ci în calitate de subiectivitate transcendentală. Aceasta din urmă este cea care se ascunde sub titulatura de "om", de "savant", numai din acest motiv aceștia pot fi concepuți ca "făcând știința", ca producând obiectivitățile care formează câmpul său tematic, deoarece în realitate ea, prestațiile acestei subiectivități absolute sunt cele le "produc" propriu-zis. Contradicția internă a științei drept contradicție a științei
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fiecare dată specifice, cele ale ideației, ale conjuncției, ale disjuncției, ale gândirii categoriale sub toate formele sale, sunt legate de fiecare dată de un patos determinat, nu doar printr-o relație extrinsecă, o relație de asociere tributară psihismului aparte al savantului și istoriei sale într-un anumit fel personale, ci potrivit unei necesități interne, care constă în acest fapt că un astfel de patos nu este nimic altceva și nimic mai puțin decât ființa însăși a fiecărei intenționalități constitutive a științei
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
căruia îi dăm în general acest nume, de experimentarea cunoștinței sau a științei: în vreme ce cea de-a doua nu este decât manipularea unui obiect, convocarea unui oarecare proces care se pornește să funcționeze el singur și căruia, ca simplu spectator, savantul îi cere să exhibeze un "adevăr" străin, cel al naturii, a cărei alteritate, adică obiectivitate, o păstrează, ferindu-se să intervină în ea sau, dacă acest lucru este imposibil, neutralizând această intervenție, tratând-o pe aceasta chiar ca pe un
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
negare care se însoțește de o negare teoretică sub forma tuturor ideologiilor care rezumă la cea a științei orice mod posibil de cunoaștere. Însă știința nu este singura negare practică a vieții. În semnificația sa patetică, în calitate de dare deoparte de către savant a propriei sale vieți, ea oferă prototipul unui comportament care împinge "cultura" modernă în totalitatea sa în barbarie, jucând astfel rolul unui fir conducător pentru inteligența sa și în această calitate trebuie ea luată în considerare în cercetarea noastră. Aceasta
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Astăzi lucrurile nu mai stau așa. Înecată în șuvoiul produselor fabricate în serie, al publicității lor degradante, al imaginilor televizate ce se succed fără întrerupere și sunt sortite dispariției imediate, al "cărților" scrise, nu de scriitori sau gânditori, nu de savanți sau de artiști, ci de crainici de televiziune, de politicieni, de cântăreți, de gangsteri, de prostituate, de campioni din toate sporturile și de aventurieri de tot felul, opera de artă nu mai înfăptuiește ea însăși propria sa promovare, ea a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ori taoismul Huang Lao Tao, „Calea Împăratului Galben și a Bătrânului maestru”. Dar simplul cuvânt tao în sine este suficient pentru a evoca în mințile chinezilor întregul edificiu al filozofiei naturale care îndrumă civilizația chineză de 5 000 de ani. Savanții occidentali se referă adesea la taoism ca fiind una dintre principalele religii ale lumii, dar această concepție nu este în totalitate corectă. Într-adevăr, o Biserică organizată care avea propriul „papă taoist” s-a dezvoltat din curentul principal al filozofiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
ei alte societăți de plante, insecte, păsări, mamifere, microorganisme; pe toate acestea le putem izola, diseca, Însă ele rămân aceeași entitate ideală, sau experiență integrală, a pădurii - și fără Îndoială că triburile primitive ale umanității Încă le consideră ca atare. Savanții restrâng cuvântul simbiotic la acele relații dintre specii care aduc un folos reciproc și evident; Însă pădurea adevărată, locul adevărat de orice fel este suma tuturor fenomenelor lui. Intr-un anume sens, toate sunt simbiotice, fiind apropiate Într-o apropiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
este suma tuturor fenomenelor lui. Intr-un anume sens, toate sunt simbiotice, fiind apropiate Într-o apropiere de ființe. Tocmai pentru că o asemenea sumă imensă de interacțiuni și coincidențe În timp și spațiu nu poate fi calculată de știință (un savant ar putea spune că ea n-ar avea nici o utilitate chiar dacă ar fi calculabilă), o ignorăm cel mai adesea și tratăm zborul păsării și ramura de pe care ea a zburat, frunza În bătaia vântului și umbra ei pe pământ ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
cât de inutilă este Încercarea. Trăim din ce În ce mai mult (și nu numai În materie de natură și roman) după vechea zicală Aut Caesar, aut nullus. Dacă nu pot fi Cezar, mai bine nu sunt nimeni. Dacă nu pot avea cunoștințele unui savant, nu știu nimic. Dacă nu pot avea parte de acele minunate prim-planuri și creaturi rare În natura din jurul meu, la naiba cu ea. Poate că, pentru cei care sunt Îndepărtați de natură În viața lor de zi cu zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
umane integrale - a fost prea repede respinsă ca simplu fenomen-istoric, vădind În cel mai bun caz un amatorism seducător, iar În cel mai rău - prostie crasă, nici unul dintre acestea nefiind În stare să ne Învețe ceva. Desigur, nu e vina savanților moderni că cea mai mare parte a discursului lor oficial este astăzi atât de Încâlcită Încât numai colegii lor specialiști pot spera să-l priceapă, că discursul Însuși este din ce În ce mai mecanic, că Înseși cuvintele au fost reduse la condiția de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
vedere descoperirea științifică și artefactele, o cale ce este creatoare mai degrabă În interior decât În exterior, care lasă prea puține urme publice; și care totuși, tocmai din acest motiv, se concentrează aproape În totalitate asupra propriului proces creator. Numai savantul sau artistul calificat poate scăpa din interioritatea și din prezentul continuu, din haosul verde al acestei experiențe, exteriorizând un aspect al ei și astfel fixându-l Într-un moment din trecut sau În cunoștințe consfințite. Prin aceasta, el creează ordini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
extern cu o istorie proprie, și deci aparținând unui trecut; ea creează totodată În prezent, pe măsură ce trecem prin această experiență. Pe măsură ce privim, e ca și cum ea s-ar rescrie, reformula, repicta, refotografia. Refuză să rămână fixată și fosilizată În trecut, așa cum savantul și artistul simt că ar trebui să se Întâmple; și, În general, amândoi vor Încerca să-i impună această fosilizare. Timpurile verbale ne pot Încurca foarte ușor aici: În vorbire respectăm cu sfințenie protocolul strict al timpului prezent. Despre prezent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
și supraviețuirea. Putem crede că asta se extinde asupra Întregii existențe Însuflețite, inclusiv a noastră proprie, și În ultimă instanță, chiar așa și trebuie; Însă am Încetat de mult să ne mai mulțumim cu un motiv atât de abstract. Un savant ar spune, pe bună dreptate, că toate formele și comportamentele În natură au o anumită funcție sau servesc strict scopului supraviețuirii - specific sau genetic, În funcție de teorie. Însă acest scop funcțional Îi rămâne În mare parte ascunsă, indescifrabilă, celui care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
adevăruri generale, de clasificări care se opresc la specii, de legi funcționale a căror valoare este cântărită după universalitatea lor; de statistici, În care Bach, sau Leonardo, e doar o cotă-parte, o gaură perforată din cartela unei mașini de calculat. Savantul trebuie chiar să se generalizeze pe el Însuși, să elimine orice sentiment personal pe parcursul experimentului și al observației, precum și din enunțarea rezultatelor. El poate studia indivizi, dar numai pentru a contribui la stabilirea unor legi și fapte cu o aplicabilitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
fructele lor, sau În farmecul peisajului, sau În utilitatea lor ca subiect pentru artist, toate acestea dovedesc viteza tot mai mare cu care ne retragem În spațiul cosmic, departe de orice altă viață de pe această planetă. Fără Îndoială că există savanți care sunt conștienți de această alienare - cea mai profundă și mai periculoasă dintre toate - și ne previn asupra ei; sau care Întrevăd speranțe Într-un remediu rațional, În educație și Într-o conștiință sporită, În comitete și legislații. Le doresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
aici este un inconvenient temporar, o viață ce se desfășoară Într-un loc devenit neîncăpător, Într-o pensiune din care vom pleca În curând, pentru ai cărei chiriași și al cărei conținut nu trebuie să avem nici respect, nici preocupare. Savanții vorbesc despre procesele biologice recreate În laborator ca fiind făcute in vitro; Îndărătul geamului, nu În natură. Evoluția mentalității umane ne-a pus acum pe toți in vitro, Îndărătul peretelui de sticlă al propriei noastre inventivități. Există un corolar spiritual
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
și geologilor în cele patru arhipelaguri, dar și ale etnografilor asupra băștinașilor din Canare. Știi că oamenii de-acolo au trei dialecte interesante al căror studiu poate spune destul de mult? Știi că au texte străvechi pe care nici ei, nici savanții nu le pot citi? Știi că există obiceiul de a se înmormînta răposații de seamă în piramide mici?... - Dar dumneata admiți o cauză externă a scufundării Atlantidei. Să admit prin absurd că a existat și că... - Aici am intrat în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe sub apă, ucenica își frână înaintarea, agățîndu-se Capitolul 5 ZIUA ÎNTÎI: "SĂ NU-ȚI FACI CHIP CIOPLIT!" gura cusută, să nu-și închipuie că Eriniile îi împinseseră, între cearceafuri, cine știe ce fetișcană incultă.. De aceea, scotocind din răsputeri în semnificația operei Savantului își strânse, imperceptibil, o gleznă trandafirie sub șezut, așa cum intuia că-i ședea cel mai bine, și-l întrebă: - Să fie oare creativitatea sau gândirea mistică... singurul vehicol și singura bucurie... care ne poartă, pe noi, oamenii, către universurile paralele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
aerodromul IAR din Brașov, fermecătoarea își mușca buzele. Necutezând nici să geamă, atunci când Maestrul îi mângâia c-o baretă a ochelarilor pielița unei gambe. Necutezând nici să se miște, pentru a nu o trezi pe infama Christinel, ipocrita soție a Savantului, dormind încolăcită la picioarele patului. Dar neîmpăcîndu- se nici să tacă, de groaza ca Profesorul, surprinzînd-o cu 134 DANIEL BĂNULESCU La cartierul meu iubit Dînga rînga da... Mă râd nemaipomenit Dînga rînga da... Și pe curs ce mă hlizesc Dînga
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în cea mai frumoasă figură de balet pe care o realizase vreodată o muribundă. Patricia murise lipită de covor. Într-un ultim gest de extravaganță. După ce-și culesese toate extremitățile înapoi. Deschizîndu-se la loc ca o floare. Zburlindu- și savant cutele rochiei, într-o arteziană de dantele, plutind la limita legilor fizicii... Și imprimîndu-și propriului corp o postură ciudată, rafinat curbată, aplecată grațios înainte. De parcă ar fi avut de oferit cuiva, duh, spirit, particulă de praf, navigând prin încăpere, hârtia
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
În zona de graniță, unde Dandy, dar și Andy, ar fi diminutivul lui Andrew. Câteva lexicoane Îl găsesc pe Dandy, tot ca nume propriu și tot ca un alint al lui Andrew, Încă din veacul al XVII-lea. Nu toți savanții, fie ei lexicografi sau istorici, cad Însă de acord. Pentru unii, dandy pătrunde În Anglia În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, adus din America prin veselul cântec despre care tocmai a fost vorba. Pentru alții (cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Așadar? Infracțiunetc "Infracțiune" Dacă simpla enumerare a acestor accepții poate nedumeri, ba chiar intriga, e la fel de adevărat că ea dă În același timp seama de anvergura conceptului. Dincolo de sensuri, se Întrevede o imensă bibliotecă la care au trudit sute de savanți și scriitori. Mai mult, se conturează o știință În toată puterea cuvântului, pe care am putea-o numi cu Îndrăzneală dandylogie sau dandystică. Orice nou-venit cu un op despre dandy ar trebui să pătrundă În vastul salon doldora de cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
sociopsihologilor) egolatria pusă În scenă În numele unui „misticism estetic” doar ca o formă de neputință? Cei mai mulți dintre dandy-i pe care i-am pomenit În această carte aleg să trăiască astfel nu neapărat dintr-un resort compensator. „Un general, un savant, un ministru se consacră acțiunilor, operelor proprii plasându-și acolo orgoliul sau setea de a domina ș...ț. Pentru mulți, a parveni Înseamnă a deveni un personaj consacrat prin onoruri, funcție, importanță efectivă a unui rol social. Sigur că și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
au îndepărtat de la calea cea dreaptă, pentru că au lăsat să le fie corupte moravurile și ideile.“ Pentru medic, în schimb, învățămintele Istoriei erau cu totul altele. „Cea mai frumoasă epocă a islamului, spunea el, era atunci când califii își împărțeau aurul savanților și tălmacilor, când își petreceau serile discutând filosofie și medicină în compania unor poeți pe jumătate beți. Iar Andaluzia era oare în suferință pe vremea când vizirul Abderrahman spunea râzând: «O, tu, care strigi: veniți la rugăciune! Ai face mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]