5,752 matches
-
sublime: „Tu, singură, o, mare, puternică, adîncă, Teribilele flote le-neci sau le zdrobești, Trufia omenească tu crud o umilești, Ca cerul, pentru lume tu ești streină-o, mare, Ai altă destinată, imperiu de-ncîntare! Frumoasă, rîzătoare, plăcută-n timpul lin, Sublimă, impozantă, cînd timpii aspri vin, În zi, În noapte, seara, În alba dimineață, Un farmec fără nume se varsă p-a ta față. Pe valurile tale, ce ne-ncetat murmur, M-ai legănat tu dulce, sînt element d-azur, D-o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
efectul trecerii luminii printr-un corp dens, opac. Poezia lui Bolintineanu Îmbrățișează cu precădere corpurile fecundate de lumină. Albul (dalbul), frecvent pînă la teroare În poeme, face parte din aceeași familie de atribute. E starea inocentă a materiei. E faza sublimă a pasiunii: sublimul voluptății și al purității, două noțiuni care la Bolintineanu merg Împreună. Numai virginalul poate trăi beția voluptății. În Conrad dăm peste „azurita ceață”, În Macedonele, marea și cerul (eterul) „unesc azurul lor” și, tot acolo, sufletul Îndrăgostit
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
printr-un corp dens, opac. Poezia lui Bolintineanu Îmbrățișează cu precădere corpurile fecundate de lumină. Albul (dalbul), frecvent pînă la teroare În poeme, face parte din aceeași familie de atribute. E starea inocentă a materiei. E faza sublimă a pasiunii: sublimul voluptății și al purității, două noțiuni care la Bolintineanu merg Împreună. Numai virginalul poate trăi beția voluptății. În Conrad dăm peste „azurita ceață”, În Macedonele, marea și cerul (eterul) „unesc azurul lor” și, tot acolo, sufletul Îndrăgostit zboară ca fluturele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spumă și fosfor, unda albastră, parfumurile acvatice și aromele de pe țărmuri participă la realizarea acestui leac pentru melancolie. Un leac care este, totodată, un excitant pentru fantezie, un narcotic care produce acea stare de beție a ființei, regimul favorabil al sublimului. Agentul ei principal este privirea. Ca să se dezlege farmecul lucrurilor, ca dulceața lor magică să vină și să cuprindă ființa poetului, În fine, pentru ca acest proces de drogare („răpire”) să se producă, trebuie ca vederea să pătrundă obiectele și să
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În singurătate, poetul melancoliei voluptuoase vede pretutindeni o tânără părere”, frumusețea este la el „jună”, Îndrăgostitul din O noapte de amor mărturisește că a plutit toată viața „prin imagini virginale”. Fericit este acela care răpește amorului „tinerele-i răsfățuri”. Îmbătate, sublime sînt simțurile aceluia ce vede: „Lumina dimineții [ce] se varsă În eter”. În golful Smirnei, grenadul, mirtul, olivierul și laurul se concurează În parfumuri și În culori de aur și de purpură. Aici este o eternă, mirifică primăvară: „Îmbălsămînd ferice
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
adoră și, cum ziceam, le corupe prin exaltarea forței lor de a străluci. Lingușirea este arma lui Bolintineanu. Nu umilința, nu penetrația, nu efortul de cuprindere filozofică, nu veracitatea, ci lingușirea obiectelor, atribuirea excesivă de calități, cultivarea, Îndeosebi, a formelor sublime. A face un obiect să strălucească, indiferent de natura lui, printr-o perfidă exagerare a virtuților suprafeței, iată strategia lui Bolintineanu. Pentru aceasta, el aruncă totul În joc, nu face economie de superlative, nu se teme de repetiție și, cum
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
primejdios al simțurilor: „Ăst farmec fără moarte, aceste străluciri, Ce, răsfățîndu-ți dulce arzîndele simțiri, Îmbată al tău suflet și-l face să tresare Sub mîna providenții, d-amor și desfătare...”. și Împinge iubirea spre zona magicului, acolo unde pasiunile devin sublime și desfătarea ia formele cele mai pure: „Mehrube! Aruncă dulcea ta privire P-al acestor unde fraged legiver! Numai focul tînăr din a ta privire Poate fi mai magic pe pămînt și-n cer!” În fine, ultimul act al scenariului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
netulburată, ocrotește din nou un mare sentiment. Copila română preferă să putrezească În Închisoare decît să cedeze concupiscentului episcop grec de la Bitolia. Pentru a ușura durerea Țintarului pe care Îl iubește, fata lasă cu limbă de moarte (intervine din nou sublima mistificație din Miorița): „Ci să-i spui că-s vinovată, Că de mult l-am fost uitat... Să nu sufere-ntristat Ci pe loc să fiu uitată...” O figură nouă apare În erotica lui Bolintineanu: figura sacrificiului. Ea este un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ordonat, scenografie amplă, coerentă, concentrare de obiecte mărețe etc. Tendința lui Alecsandri este de a Încremeni Într-un tablou asemenea sublimități. Natura este, În orice caz, valorificată prin capacitatea ei de a produce peisaje grandioase (un grandios, repet, măsurat, un sublim care să nu pericliteze statutul obiectului!). În Mandarinul ochiul se plimbă, fermecat, de la podoabele costumului la turnurile hieratice ale pagodei. Obiectele excelează În genul lor: sînt transparente dacă originea lor e minerală, Înalte, mărețe și sprintene (există la Alecsandri o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
imaginare pentru a vedea altă formă de spectacol și, În fond, un alt mod de a imagina natura. Atributele se repetă (măre(, adînc, nepăsător, gigantic, falnic, voios), Însă peisajul (acela din Căderea Rinului) este mai grandios romantic, trimite spre un sublim al sălbăticiei: „El cade!... Din nălțime În fum se prăbușește C-un muget lung, sălbatic, grozav, răsunător, Din stînci În stînci el saltă zdrobit; se risipește Precum o-mpârăjie de glorios popor. Frumoasa-i limpezime În clipă turburată Se schimbă-n
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
alin plutind la soare, Se-ncinge, ca o nimfă, cu grîu de curcubei. O aspră clocotire, o cruntă detunare Anunță catastrofa și-nsuflă reci fiori, Iar munții de zăpadă treziți În depărtare, Privind acea cădere, Își pun un văl de nori... Sublim, sublim spectacol! Bătrînul fluviu pare C-a să dispară vecinie În haos zgomotos; Dar Rinul e puternic! dar Rinul nu dispare, El a umplut abisul și trece maiestos! Luîndu-și cursul pacinic, din nou se-ndreaptă Rinul Prin sate și orașe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
plutind la soare, Se-ncinge, ca o nimfă, cu grîu de curcubei. O aspră clocotire, o cruntă detunare Anunță catastrofa și-nsuflă reci fiori, Iar munții de zăpadă treziți În depărtare, Privind acea cădere, Își pun un văl de nori... Sublim, sublim spectacol! Bătrînul fluviu pare C-a să dispară vecinie În haos zgomotos; Dar Rinul e puternic! dar Rinul nu dispare, El a umplut abisul și trece maiestos! Luîndu-și cursul pacinic, din nou se-ndreaptă Rinul Prin sate și orașe, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sălbatic, grozav, clocotul apei izbite de stînci provoacă o detunare cruntă. Valurile se sparg În aer și stropii scot scîntei. În sensibilitatea veselului Alecsandri apare un sentiment obscur: sentimentul măreției În dezordinea naturii (tema vîrtejului, a dizlocării, a haosului zgomotos). Sublimul Își trage acum izvoarele din spectacolul unui relief abia ieșit din fierberea geologică. Manifestă Alecsandri un atașament special pentru asemenea peisaje? Sfîrșitul tabloului citat arată că sublimul În sălbăticie nu ține mult. „Sublim, sublim spectacol!”, dar ochiul caută reliefuri mai
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
obscur: sentimentul măreției În dezordinea naturii (tema vîrtejului, a dizlocării, a haosului zgomotos). Sublimul Își trage acum izvoarele din spectacolul unui relief abia ieșit din fierberea geologică. Manifestă Alecsandri un atașament special pentru asemenea peisaje? Sfîrșitul tabloului citat arată că sublimul În sălbăticie nu ține mult. „Sublim, sublim spectacol!”, dar ochiul caută reliefuri mai odihnitoare și le află numaidecît. La marginea pînzei se deschide „cursul pacinic” al rîului și, odată cu el, securizantul spațiu lin. Alecsandri nu stăruie În viitoarea materiei, dezordinea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tema vîrtejului, a dizlocării, a haosului zgomotos). Sublimul Își trage acum izvoarele din spectacolul unui relief abia ieșit din fierberea geologică. Manifestă Alecsandri un atașament special pentru asemenea peisaje? Sfîrșitul tabloului citat arată că sublimul În sălbăticie nu ține mult. „Sublim, sublim spectacol!”, dar ochiul caută reliefuri mai odihnitoare și le află numaidecît. La marginea pînzei se deschide „cursul pacinic” al rîului și, odată cu el, securizantul spațiu lin. Alecsandri nu stăruie În viitoarea materiei, dezordinea contrazice simțul lui de stabilitate. Elementele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vîrtejului, a dizlocării, a haosului zgomotos). Sublimul Își trage acum izvoarele din spectacolul unui relief abia ieșit din fierberea geologică. Manifestă Alecsandri un atașament special pentru asemenea peisaje? Sfîrșitul tabloului citat arată că sublimul În sălbăticie nu ține mult. „Sublim, sublim spectacol!”, dar ochiul caută reliefuri mai odihnitoare și le află numaidecît. La marginea pînzei se deschide „cursul pacinic” al rîului și, odată cu el, securizantul spațiu lin. Alecsandri nu stăruie În viitoarea materiei, dezordinea contrazice simțul lui de stabilitate. Elementele materiale
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
află numaidecît. La marginea pînzei se deschide „cursul pacinic” al rîului și, odată cu el, securizantul spațiu lin. Alecsandri nu stăruie În viitoarea materiei, dezordinea contrazice simțul lui de stabilitate. Elementele materiale revin, după o fază de criză, la formele de sublim liniștit, maiestos. Umplînd abisul, Rinul redevine un „gigantic nepăsător”. Alecsandri nu poate trăi prea mult cu sentimentul catastrofei. Natura este frumoasă Îndeosebi În formele ei pașnice. Pașnice și decorative. Obiectele se integrează Într-un ansamblu (tablou, scenă, spectacol), ansamblu Încîntă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cadru de o măreție, de regulă, statică. Bucuroasă, privirea trece, apoi, la alt grup de elemente, altă scenă, alt tablou... În Grui-SÎnger, Alecsandri cultivă fiorosul din natură, măreția lirică În orgia vegetală. Elementele materiale alcătuiesc un grandios tablou de Întunecimi sublime: cărări Încîlcite, neguri sure, umbre mortale, fiare „povestice”, peșteri negre și amenințătoare, arbori cu ramurile Încrucișate ca niște spînzurători, stînci „fantasme pleșuve, mute, oarbe” etc. Toate semnele infernului din natură sînt convocate pentru a zugrăvi un „cuib al spaimei”, spectacol
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Caută țintă, lung la mine, părăsind năsipul cald.” Contemplația, promenada nu tulbură În nici un fel dialectica armoniei naturale. Omul nu strică simetriile naturii Îmblînzite. Ea este un adăpost sigur, un spațiu (cum se sugerează Într-un poem erotic) de desfătări sublime. Natura, În totalitate, a devenit un imens cuib În care se pregătește rodul: „Tot ce simte și viază, feară, pasere sau plîntă În căldura primăverii naște, saltă, zboară, cîntă. Omul Își Îndreaptă pasul către desul stejăriș. Unde umbra cu lumina
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-i mai drag și mai plăcut. Ca pruncuțul nou-născut?...” Călătorind la Milano, dedică damelor italiene un poem În trei părți (Coroana vieței) În care aduce laude Înfrățirii dintre amorul delicat și iubirea de patrie. Nimic, zice poetul, nu-i mai sublim, mai ferice: „Decît sfînta legătură, decît sfînta Înfrățire Ce unește-amorul gingaș cu a patriei iubire.” În altă parte, Alecsandri condamnă celibatul, deși biografii lui semnalează faptul că poetul a trăit pînă spre bătrînețe Într-o conviețuire liberă. Este una dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
natura bosforiană este „În egală măsură incitantă și sedativă”. „Lingușirea este arma lui Bolintineanu” În relațiile cu obiectele: „Nu umilința nu penetrația, nu efortul de cuprindere filozofică, nu veracitatea, ci lingușirea obiectelor, atribuirea excesivă de calități, cultivarea, Îndeosebi, a formelor sublime. A face un obiect să strălucească, indiferent de natura lui, printr-o perfidă exagerare a virtuților suprafeței, iată strategia lui Bolintineanu.” „Spirit al suprafețelor strălucitoare, poet al spuselor fosforescente, al peisajelor odorante”, Bolintineanu n-are Însă „acces la mitologia interioară
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este, dacă nu cea mai importantă, În orice caz cea mai inspirată carte a lui Eugen Simion, critic la care luxurianța călinesciană a expresiei (paradis de metafore, cu unele inevitabile excese: „Lucrurile intră În poem purtate de o caleașca a sublimului”, sau: „Marea devine, astfel, la Bolintineanu o metaforă-cadru, o metaforă-matrice, spațiul imaginar În care extazul și moartea stau În aceeași barcă”) nu exclude detașarea, echilibrul, claritatea - de sorginte lovinesciană. O carte (atribute rare În critică!) luminoasă, caldă, solară, am spune
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Heliade Rădulescu. Trei verbe esențiale: a crea, a plasma, a edifica. Impaciența și lăcomia acumulării. Poezia Începe cu treapta zero a existenței. Tema plenitudinii, tema informului. Nevoia de ordine. Scrisul ca datorie sacră. Figura Părintelui și abolirea complexelor. Obiectul supradimensionat. „Sublimul În cele dinafară”. Un obiect poetic „În sfadă” și un subiect „În volbură”. Adorația și greața față de lucruri. Discursul unui poem: O noapte pe ruinele TÎrgoviștei. Ora indecisă a inserării. „Ființele aeriene” și peisajul celest. Tematica ascensiunii și a căderii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
modelelor. O modestie numai pe jumătate sinceră. „A mări frumos”. Figura desăvîrșirii. Teama de anarhia limbajului Cultul „stilului deslușit”. Înălțarea obiectului liric. Migăloasa scenografie a grandorii. Scenariul unui poem: Umbra lui Mircea. La Cozia. Tema turnului. Lucrurile purtate de caleașca sublimului. Obiecte-simboluri. Un caleidoscop de peisaje. Spațiul ocrotitor: schitul, cetatea În ruină, vesela vale. Variația temporală, figura nestatorniciei. Erosul unui moralist. Figura așteptării. Florile și Îngerii. „Prieteșugul” și figura renunțării cordiale. Figurile energiei și figurile dezolării. VIII. Dimitrie Bolintineanu. Deplasarea poeziei
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu cunoaște praguri. Căminul: spațiul securizant. Cabinetul și tabieturile scriitorului. Gustul pentru panoramele armonioase. Pastelul exotic, gustul „depărtării”. Tabloul, scena din natură și figurile spectaculosului așezat. Parnasianismul lui Alecsandri. Sentimentul măreției În dezordine (Căderea Rinului). Un grandios tablou de Întunecimi sublime (Grui-SÎnger). O imagine a labirintului: „codrul fără viață”. Peisajele paricidului. Lunca și figura beatitudinii. CÎmpia și reveria pustietății. O țară imaginară. Pastelurile: o reverie pietrifiantă, o poetică a imobilității. Peisajul feeric: reveria cristalizantă. Sensul monumentalului În natură. Ambiguitatea unui simbol
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]