8,428 matches
-
luni de zile după “incident”, cum îi spun amândoi acum; îi scria pe e-mail, îi lăsa mesaje la secretara ei, îi trimitea sms-uri de trei, patru, cinci ori pe zi. Ea nu îi răspunsese niciodată fiindcă nu vroia să-i tulbure și mai mult existența și-așa dată peste cap. Doar pentru că situația părea complicată, nu înseamnă ca așa și era; indiferent de câte ori o suna sau se scuza sau încerca să se explice, rămânea faptul că Jesse era căsătorit. Punct. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
În estuarul rîului Yangtze. Multe focuri se Înălțau de pe acoperișurile blocurilor de birouri din cartierul financiar, urmărite prin binocluri de ofițerii japonezi, care stăteau pe cazematele lor din beton, de partea cealaltă a rîului, la Pootung. Pe Jim nu-l tulbura atît furia japonezilor, cît răbdarea lor. De Îndată ce ajunseră la casa lor din Amherst Avenue, Jim alergă sus să se schimbe. Îi plăceau papucii persani, cămașa de mătase brodată și pantalonii albaștri de catifea În care semăna cu un figurant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
plăcea să le audă rostite cu glas tare de către prezentator, deși Îi venea să se ascundă În pămînt de rușine. CÎnd Îi aruncă doicii sutana și se schimbă În costumul pentru petrecere, constată că toate planurile lui erau În pericol. Tulburată de zvonurile legate de război, Vera decisese să nu-și viziteze părinții. — O să te duci la petrecere, James, Îl informă Vera În timp ce Îi Încheia cămașa de mătase. Iar eu le voi telefona părinților mei și le voi povesti totul despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
soldați japonezi În tranșee. Avea ochelarii la ochi și Își aruncase banda de pe ochi și jacheta de la costumul de pirat. Deși de-abia mai răsufla de atîta alergătură de la casa doctorului Lockwood, se chinui să rămînă nemișcat, ca să nu-i tulbure pe japonezi. Chinezii, care În momentele tensionate țipau și Își mișcau brațele, nu Înțelegeau niciodată lucrul ăsta. Cu toate astea, Jim fu surprins că acest mic semn de respect păru să-l satisfacă pe sergent. Fără să-l privească pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
vas cu aburi din port. Dornic să-l salute pe primul său pasager și membru al echipajului, Jim părăsi bordul și Își făcu drum În jos spre punte. Marinarul veni mai aproape, vîslind cu mișcări puternice, scurte, atent să nu tulbure apa. Din cînd În cînd, marinarul se uita peste umăr spre Jim și privea prin hublouri, de parcă bănuia că acel cargou ruginit era plin de băiețași. Barca de salvare se lăsa mult În jos sub greutatea spinării late a marinarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
mult. Camionul porni din nou Înainte, hurducîndu-se, pe drumul pustiu. Jim se Întoarse la postul său de lîngă cabina șoferului și privea cîmpurile, Încercînd să găsească ceva ce ar fi putut semăna cît de cît cu Woosung. Vorbele doctorului Îl tulburaseră. Chiar dacă se rătăciseră, cum de voia să se Întoarcă la centrul de detenție? Jim știa că furia sergentului Uchida Îl Împiedica pe șofer să Îndrăznească să se Întoarcă. Dar Îl urmărea cu atenție pe doctorul Ransome, Încercînd să ghicească dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
are dreptate. Ar trebui să mîncăm gărgărițele. Voind să anime discuția, Jim Întrebă: — Doamnă Vincent, credeți În vitamine? Doamna Vincent se uită În farfuria ei. — Un copil tare ciudat, spuse cu o disperare sinceră În glas... Refuzul ei nu-l tulbură pe Jim. Tot ce avea În legătură cu această femeie, cu părul ei blond care se rărea, Îl intriga, deși În multe privințe nu avea Încredere În ea. Cu șase luni În urmă, cînd doctorul Ransome crezuse că Jim contractase pneumonie, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
jos pe scară. — SÎnt aici, doctore Ransome. Cred că era să fiu omorît. A murit cineva? — Să sperăm că nu. Doctorul Ransome se aplecă peste balustradă și Își scutură praful din barbă cu pălăria de hamali, Împletită din paie. Deși tulburat de raidul aerian, Îl privea obosit pe Jim, dar cu Înțelegere. După raiduri, cînd paznicii japonezi Începeau să se poarte rău cu deținuții, adesea era furios pe Jim, de parcă l-ar fi tras la răspundere. Își trecu mîna prin părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
obsedați să știe exact cîți deținuți aveau. Jim Închise ochii ca să-și limpezească gîndurile, dar santinela lătră la el, suspectîndu-l că era gata să joace vreun joc anume pe care sergentul Nagata nu l-ar aproba. Amintirea raidului aerian Îl tulbura pe Jim. Avioanele Mustang Încă mai traversau lagărul În drumul lor pentru a ataca turnul de antiaeriană. Își imagina că el Însuși conducea unul dintre acele aparate de luptă, căzînd la pămînt cînd avionul lui exploda, ridicîndu-se din nou ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
tribune, mașinile din spatele porții de fotbal, prizonierii Întinși pe iarbă. Parcă stăteau pe podeaua unui furnal Încălzit de un al doilea soare. Jim se uită la mîinile și genunchii săi albi și la fața trasă a soldatului japonez, care părea tulburat de lumina aceea. Amîndoi așteptau tunetul care urmează după lumina bombei, dar o tăcere deplină se așternuse peste stadion și peste terenul Înconjurător, de parcă soarele ar fi Închis ochii pierzîndu-și pentru cîteva secunde puterea. Jim Îi zîmbi japonezului, dorind să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
ceilalți alergau pe zidurile de pămînt dintre orezării. În timp ce Tulloch se uita la ei cu disperare, Jim se ridică și intră pe poartă pe lîngă el. Mecanicul de la Packard scoase pistolul greu din tocul lui. Vederea parașutelor care cădeau Îl tulburase, iar mușchii de pe brațele și umerii lui, ca niște corzi, tremurau de emoție. — Domnule Tulloch, s-a terminat războiul? Întrebă Jim. Cu adevărat? — Războiul...? Tulloch părea că uitase pînă și faptul că acesta avusese loc. Ar fi mai bine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
distruse. În fiecare zi, soldații naționaliști luau cîțiva japonezi și Îi omorau pe terenul acoperit cu gunoaie din sudul și vestul aeroportului. Priveliștea acestor aviatori japonezi morți, plutind cu fața-n jos În canal printre rezervoarele de Mustang aruncate, Îl tulbură pe Jim la fel de mult ca și trupurile britanicilor din spitalul lagărului. De atunci Încolo, hotărî să rămînă În siguranța lagărului. Noaptea dormea În patul doamnei Vincent și ziua și-o petrecea Încercînd alimentele conservate americane și ciocolata și sortîndu-și colecția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
era decât mișcarea lină, fără zgomot a ușii șifonierului pe care era montată o oglindă. Camera dispăru rabatându-se În virtualitatea oglinzii și i se Înfățișă curtea. Pe prispa ușii de la intrarea din spatele casei, În două ligheane emailate, zăceau În neofalină, tulburând-i transparența cu dâre cafenii, piesele unui motor de motocicletă, pus la curățat. Alături de ligheane, rezemat de zidul roșu de cărămidă, din cărămidă roasă, se sprijinea cadrul de metal al motocicletei, iar roțile Își propteau cauciucurile fleșcăite de ușa closetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
e devastată de o liniște absolută. Locomotiva ucigașă a trecut pe aici precum glonțul prin ceață. Departe, aproape insesizabil, ciobanul cu oaia lui, Încremenit În timp și spațiu. Câmpie În față, câmpie În spate, câmpie În dreapta, câmpie În stânga. Fără să tulbure veghea câinelui, care doarme alături de copilul, pe care Îl ține În brațe, ci poate doar a oii, a cărei talangă aruncă În aer un susur liniștit, o vibrație aproape insesizabilă de metal moale, neputincios. Prin apropiere trece un drumeț, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
care nu m-ar fi pus în legătură cu nimic. Nici măcar nu l-am atins. Am închis sertarul scrinului. Am aranjat crucea strâmbă de pe perete. M-am ridicat și m-am îndreptat spre ușă, vroiam doar să plec, nimic altceva. Vodca îmi tulburase mintea. Poate nu mă duc la mare, poate mă întorc în oraș, mă culc, nu am chef de nimeni, de nimic. — N-ați găsit pe nimeni? — Nu. În spatele ei se află șemineul gol și negru ca o gură fără dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Închis împreună cu cel mai bun prieten al său în ziua cea mai urâtă din viața mea. Îl privesc fără să-l înțeleg, mă gândesc la cuvintele scrise pe un zid: cum poți vedea fundul apei, dacă nu încetezi să-i tulburi suprafața? — Scuză-mă, trebuie să-i telefonez lui Bambi. Se duce la fereastră, se întoarce cu spatele, bolborosește. Nu vrea să-l aud. Îi văd fundul, a împlinit cincizeci și șapte de ani luna trecută, este definitiv gras. Și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
da..., cred că o să vă iubesc... Că o să te iubesc, Rosario, o să te iubesc! — Că o să te iubesc... — Așa, așa, Rosario, așa! Ei! În clipa aceea ușa se deschise, apăru Liduvina și, exclamând „ah!“, o închise la loc. Augusto se tulbură mult mai mult decât Rosario, care, ridicându-se iute în picioare, își netezi părul, se scutură și, cu glas întretăiat, zise: — Bine, domnișorule, facem socoteala? — Da, ai dreptate. Dar ai să te-ntorci, nu-i așa, ai să te-ntorci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
păpuși, fantoșele alea mari pe care le-ai văzut la noi și pe care le tot îmbracă și dezbracă Elena. — Ele n-o să vă moară. — Așa e. Și totul mergea foarte bine și eram extrem de mulțumiți. Somnul nu mi-e tulburat de țipetele copiilor, n-aveam de ce să-mi bat capul dacă o să fie băiat sau fată și ce-o să fac cu el sau cu ea... Și-n plus, am avut-o mereu la dispoziție pe nevastă-mea, comod, fără obstacolele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ciocănit ușor la ușă. — Ce e? — Astăzi nu mai cinați? - întrebă Liduvina. — E-adevărat; așteaptă, vin acum. „Și-apoi voi dormi azi, ca în toate celelalte zile, și va dormi și Rosarito. Va dormi și ea? Oare nu i-am tulburat liniștea sufletească? Și felul ei de-a fi să fie oare inocență sau maliție? Poate însă că nimic nu e mai malițios decât inocența sau, mai bine zis, mai inocent decât maliția. Da, da, presupuneam eu mai de mult că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să nu fiți nimic mai mult decât un pretext pentru ca istoria mea și alte istorii ca a mea să colinde prin lume. Iar apoi, când dumneavoastră veți muri de-a binelea, noi vă vom purta sufletul. Nu, nu, nu vă tulburați, căci, deși dormiți și visați, sunteți încă viu. Și-acum, adio! Și s-a risipit în ceața neagră. Am visat apoi că muream și-n chiar clipa când visam că-mi dădeam duhul, m-am trezit cu un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
revărsau dinspre picioare, se alungeau firave când lăsam în urmă lumina vreunui felinar și apoi se micșorau la loc când pășeam sub lumina altuia. —Azi am auzit cel mai caraghios lucru. Vocea ei era atât de slabă încât abia dacă tulbura tăcerea nopții. —Ce ai auzit? O fată din tabără îl cunoaște pe partenerul tău, Harry. Cred că îl place. —Minunat, am spus eu. Voiam că Harry să fie fericit. Îi datoram foarte multe. Nu știu dacă îl place chiar atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
dacă mă tachinezi, nu o să ți-o iert niciodată. Sunt sigur, am spus și am încercat să o iau în brațe. Dar ea a făcut un pas în spate. —Spune-mi, te rog. Ești sau nu ești? Glasul ei a tulburat liniștea străzii tăcute și mărginite de copaci. Am încercat să merg mai departe, dar parcă prinsese rădăcini acolo. —Spune-mi adevărul, Peter. Tot ce puteam să îi spun era adevărul meu. O iubeam, dar îmi iubeam mai mult pielea. Data
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
pentru că, deși prețurile erau mai mici, calitatea era inferioară; în parcarea gării până într-o seară când m-a întrebat dacă mașina mea era cea pe care a văzut-o când a trecut pe lângă gară în acea după-amiază. Gările o tulburau. Sora ei îi spusese povestea unuia dintre supraviețuitorii celor mult prea multe vagoane pentru vite, care s-a așezat pe șine și a așteptat să treacă trenul peste el. Accidentul, dacă putem să îi spunem așa, a oprit trenurile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
am pornit-o pe Prinsengracht. Când am ajuns după colț, în fața bisericii Westerkerk, au început să bată clopotele. În anexa secretă, sunetul era asurzitor, până când au topit clopotele și liniștea era și mai rea, dar aici, pe stradă, ecoul abia tulbura aerul. Vânzătorul de heringi își închidea taraba, dar florarul și vânzătorul de ziare și cel de la chioșcul cu tutun încă mai erau ocupați. Bicicliști pedalau spre casă cu serviete și plase de cumpărături, cu copii înghesuiți pe scăunele legate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Madeleine întrebă dacă eram gata să o luăm înapoi spre hotel. I-am spus că eram și ne-am ajutat să ne ridicăm unul pe altul. În timp ce ne îndreptam spre podul de peste canal, prin piața din fața bisericii, clopotele de la Westerkerk tulburau aerul fierbinte. Treceam pe lângă statuie acum. Nu aveam să mă uit la ea. Nici măcar nu e vreo asemănare cât de mică. Este o imitație proastă a unei balerine de Degas. Chiar și Madeleine, care nu știe cum arăta, cu excepția fotografiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]