6,807 matches
-
iubirii integrale și absolute, fie că e vorba de femeie sau de patrie, este în cădere liberă. Viața pasională ce născuse o operă vie, vitală prin magicul sentiment simultan al trecutului, prezentului și viitorului, al efemerului ("clipa cea repede") și veșniciei, se dedramatizează alarmant. Intelectualul care realizase că viața și gândirea lui nu coincid, una fiind haotică, imprevizibilă, ultragiată, cealaltă fiind armonică, performantă, declanșase odinioară conflictul cu tumultul vieții. Acum acea vis animi este doar o amintire, pragmatismul politic al gazetarului
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
în 1854, și nici relativitatea generală a lui Einstein, descoperire datând din 1916. Lumea cvadridimensională a lui Dante este rodul instinctiv al tentativei de a concilia cosmologia aristotelică cu viziunea creștină: văzutul și nevăzutul, materia și spiritul, curgerea timpului și veșnicia. H.-R. P. ia în consideație, în ciuda prăpăstiosului lor imaginar, desenele care de-a lungul veacurilor, au încercat să vizualizeze universul dantesc. Dacă e să ne referim doar la imaginea oferită de Michelangelo Cactani (1885), în afara cerului cu stele fixe
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
chiar de va fi ultima!"(M. Ștefănescu); "Secretul unui cronicar? Să citești, să vezi, să faci legătura!"(G. Craig, preluat de Carandino); "Sîntem sortiți să sculptăm în zăpadă iese soarele și o topește, a doua zi!"(Radu Beligan); Textul e veșnicia piesei spectacolul, actualitatea sa" (I.D. Sîrbu) ș.a.m.d. Sînt și informații importante în noianul amintirilor actorului, precum adevărata cauză a bolii lui Davila, directoratul final al Luciei Sturdza-Bulandra și verticalitatea ei de boieroaică ("ce păcat că teatrul românesc a
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
forme pure; jocul are o anume gravitate, lumea tangibilă transgresează în atemporal și abstract; lucrurile se purifică (narcisism generalizat), "jocul" tinzând spre o sublimare a vieții, spre inițiere și revelație; lumea pare o "temniță în ars, nedemn pământ" (Grup); întruchiparea veșniciei, când apa mării se afla în atingere cu cerul (Timbru); "luceferi marini" coboară "în vale" (Margini de seară); atracția contrariilor "pe un suport de esență dantesc" (Ritmuri pentru nunțile necesare); "roata", termen care se repetă simbolizând "roata vieții"; ciclurile, mișcarea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
iubirea este reprezentată de lumina care vine în suflet din fluxul vital cosmic. Există în opera lui Blaga și o poezie de aderare la realități care-i dau senzația permanenței, a ieșirii din timp ("satul" și "muntele"): "Eu cred că veșnicia s-a născut la sat/ Aici orice gând e mai încet/ Și inima-ți zvâcnește mai rar,/ ca și cum nu ți-ar bate în piept" (Sufletul satului). Poetul se simte integrat în ritmul cosmic și sustras marii treceri. Imaginea satului se
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
labilis" (soarta este schimbătoare); "vanitas vanitatum" (deșertăciunea deșertăciunilor); 29. Natura își pierde inocența și înfățișarea paradisiacă, omul se simte înstrăinat: "De nicăieri pământul/ nu m-a chemat/ Sunt blestemat!"; 30. Satul devine suflet, are alte dimensiuni existențiale: "Eu cred că veșnicia s-a născut la sat/ Aici orice gând e mai încet,/ și inima-ți zvâcnește mai rar"; 31. Condiția omului în lume poetul meditează asupra condiției omului: Unde și când m-am ivit, nu știu/ din umbră mă ispitesc singur
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
singur dor. Tristețea lui Blaga provine dintr-o meditație filosofică asupra vieții și morții, în fața unui univers plin de taine. Gorunul (specie de stejar) intră în dialog cu omul având destine asemănătoare. Fiind un copac de esență tare, acesta semnifică veșnicia și statornicia. În textul poetic, moartea este privită ca un fenomen îndepărtat, iar "gorunul" este un simbol al vieții, dar și al morții (prin transformarea lui în sicriu). Alte simboluri vin să sublinieze relația dintre viață și moarte ("turnul" și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
salcâmul devine un copac sacru care delimitează spațiul îndrăgostiților de lumea obișnuită. Următoarele două strofe din meditația eminesciană semnifică planul terestru, dar și viziunea nourilor care "curg" sugerând trecerea implacabilă a timpului. Versul "Streșine vechi casele-n lună ridică" prefigurează veșnicia prin aspirația spre absolut în iubire; epitetul apreciativ "vechi" are o mare forță expresivă. E un univers rustic, patriarhal, reliefat de imagini vizuale și auditive: "Scârțâie-n vânt cumpăna de la fântână", "toaca răsună mai tare", "fluiere murmură-n stână" care
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
copilăriei, unde are prilejul să revadă codrul și să reflecte cuprins de melancolie asupra trecerii timpului. Concepută ca un dialog între doi interlocutori (poetul și natura), poezia Revedere are două planuri distincte: umanul ("trecerea") și natura, reprezentată prin codrul personificat ("veșnicia"). Cele două planuri sunt marcate prin dialog cuprinzând întrebările poetului și răspunsurile codrului, dialog care, în linii mari, reliefează condiția efemeră a omului față de veșnicia codrului. Atât geniul uman cât și geniul natural exprimă idei despre ordinea universală, propria lor
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
natura), poezia Revedere are două planuri distincte: umanul ("trecerea") și natura, reprezentată prin codrul personificat ("veșnicia"). Cele două planuri sunt marcate prin dialog cuprinzând întrebările poetului și răspunsurile codrului, dialog care, în linii mari, reliefează condiția efemeră a omului față de veșnicia codrului. Atât geniul uman cât și geniul natural exprimă idei despre ordinea universală, propria lor esență și relația dintre ei. Mai întâi, poetul bucuros de revedere se adresează codrului (personaj mitic) pe un ton familiar, ca unui vechi prieten, și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
dar și bucuria revederii codrului sunt exprimate prin vocative și diminutive de factură populară. Mândru de tinerețea sa veșnică, geniul uman deplânge soarta omului fragil, vulnerabil, "schimbător", "rătăcitor", în timp ce el rămâne un simbol al permanenței și stabilității. Treptat, antiteza dintre veșnicia naturii cosmice și condiția destinului uman se amplifică, tonalitatea devine elegiacă, iar substanța acestei elegii filosofice este exprimată prin metafore și accentele gnomice ale comunicării poetice. Această alternanță dintre spațiul cosmic și terestru este evidențiată prin formule specifice, prin interjecții
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
ale cosmogoniei eminesciene: a. Imnul creației din poemele vedice; b. Poemul naturii de Lucrețiu, care explică nașterea lumii prin mișcarea atomilor; c. Stingerea Soarelui și a universului după Byron, ideea identității, de la Heraclit; d. ideea de timp și cea de veșnicie sunt antitetice, la Eminescu, eternitatea este o negație a timpului la Schopenhauer; e. Teoria cosmogonică, susținută de Kant și Laplace; f. Credințe populare românești cu privire la facerea lumii. Alcătuit din 156 de versuri, distribuite în cinci tablouri, acest poem cosmogonic dezvoltă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
îl vede trist și roș/ Cum se-nchide ca o rană printre norii întunecoși/Cum planeții toți îngheață și s-asvârl rebeli în spaț". Tabloul stingerii universului este sugerat de metafore de mare expresivitate: "Timpul mort și-ntinde trupul și devine veșnicie". Această pieire a universului și-a găsit o strălucită viziune escatologică. Poetul introduce simetria: începutul și sfârșitul universului stau sub semnul haosului, întunericului, păcii. Tabloul al patrulea e o satiră la adresa societății meschine, cuprinde elemente de meditație filosofică și are
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Exegeții au stabilit o relație între "dat" și "dorit". Luceafărului (geniului) îi este dată cunoașterea universală, fericirea rece și dorește "o oră de iubire", iar fata de împărat (omul de rând), înzestrat cu noroc, aspiră pentru un singur moment spre veșnicie. Se poate desluși o mișcare de sus în jos și una de jos în sus. Compoziția poemului este simetrică în cele patru tablouri. În tabloul întâi și patru se îmbină planul universal-cosmic și cel uman-terestru, tabloul al doilea este dominat
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
afară". Cea de-a doua întrupare va fi din soare și noapte, Luceafărul având acum "un mândru chip", cu "negru giulgi". Din aceste portrete rezultă apartenența tânărului la cosmos (prin origine) și la natura terestră (prin înfățișare). Fata ar dori veșnicia, dar se teme de necunoscut și tânărul angelic va deveni un demon. În prima întrupare, Luceafărul are înfățișarea angelică a unui tânăr, fiu al cerului și al mării: Iar cerul este tatăl meu/ Și mumă-mea e marea". El o
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
înțelege, îi cere să coboare în lumea ei și să fie muritor. Pentru a-și împlini idealul absolut, în numele iubirii, geniul acceptă ideea "păcatului originar" din mitologia creștină și vrea să meargă la Demiurg să-i ceară dezlegarea de legile veșniciei. În acest tablou, spațiul fizic este deschis spre nesfârșire, înălțare și coborâre, un spațiu în care cunoașterea de sine și cunoașterea în general este pusă în mișcare de sentimentul erotic. Năzuind către ideal, către sferele superioare ale spiritului, Cătălina încearcă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de suspiciune. Nu poți spune cuiva: „După ce mi-ai făcut asta, nu mai am nici un strop de în cre dere în tine.“ Încrederea într-o persoană dragă trebuie ancorată în prezent, condiționată de faptele zilei respective, și nu garantată pe veșnicie. Atunci când știi că ai de pierdut foarte mult pierzându ți încrederea în cineva, trebuie să anunți din timp ce măsuri vei lua și să te ții de cuvânt. Idei cu transmitere sexuală Făcând dragoste, oamenii se pot influența unii pe
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
mintă, dar nici să tacă asupra lucrurilor pe care le consideră adevărate. Preocuparea morală trebuie să-i însoțească mereu eforturile, adăugându-se la funcția pur cognitivă, care asigură legătura dintre generații, secole, milenii și constituie durata umanității. Ea "ne leagă veșnicia", spune Kogălniceanu, convins, ca și gânditorul antic, că fără istorie am fi condamnați la infantilism, "căci ce este vârsta omului, dacă memoria faptelor noastre nu s-ar uni cu veacurile cele mai dinainte?" Un gând ca acesta tulbură încă pe
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
dintr-o dată într-o lume străină. Oscar Wilde spunea că orice om se naște rege și moare în exil; copii fiind, atât Sábato, cât și Cioran păreau a face parte dintr-un univers compact, destinat a fi "pentru totdeauna", aparținând veșniciei: patul, părinții, casa, copacii din curte, prieteniile, toate făceau parte din siguranță "lor sălbateca și de neînvins", cum spune Cătănia, unul din exegeții lui Sábato. Este absolutul lor, iar despărțirea de acesta înseamnă conștientizarea că există universul, inaccesibil pentru ei
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
dincolo este viața de aici reluată la infinit. Pentru Cioran, eternitatea înseamnă neant, aceasta anulează totul, este falimentul valorii, al scopului, al sensului. Nu este o încununare a așteptărilor noastre, a valorilor noastre. Filosoful român iese, prin această concepție despre veșnicie, din paradigmă gândirii creștine. Într-un univers golit de divinitate, e greu să-ți mai imaginezi viața de dincolo. Dacă, conform moralei creștine, se presupune că eternitatea are, într-un fel sau altul, grija de noi, Cioran este primul care
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
lumea, aidoma vechilor înțelepți, retrăgându-se "superior" din ea. Viața că așteptare, prin umplerea golului lăsat prin moartea lui Dumnezeu cu Mitul Eternei Reîntoarceri a Identicului, nu-l convinge pe Cioran, care nu crede, asemenea lui Nietzsche, că vom avea veșnicia pe care o merităm, cea pe care ne-am construit-o în viața de zi cu zi, sau, cum ar spune Sartre, că omul este liber să știe ce vrea, este "condamnat la libertate". Eternitatea nu duce nici la triumful
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
creștini, această viață este o punte spre adevărată viața, cea trăită alături de Dumnezeu. Omul trebuie să dovedească pe parcursul vieții, prin faptele sale, că merită să fie salvat, iar dacă încalcă poruncile divine, nu mai are acest drept, îl așteaptă o veșnicie de suferință. Din perspectiva creștină, sensul vieții omului este dat de raportul acestuia cu divinitatea, fără Dumnezeu, viața omului neavând nici un sens. În viziunea creștină, această lume nu este casa noastră, ci este locul în care am fost alungați, aruncați
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
nemuririi..." 28 Prin durere, viața se trăiește cu mult mai intens, spune Cioran, durerea pregătește transfigurarea, iar marile suferințe mântuie, fac posibilă eternitatea. Pentru sfinți, adevărata fericire era durerea, prin ea își câștigau viața eternă. Nonvalorile "vieții trecătoare" sunt premisele veșniciei: umilință, foamea, disprețul pentru material. Omul își capătă dreptul la nemurire numai după și prin lungi sacrificii. Oamenii l-au răstignit chiar și pe Isus, doar ca să-l lege cumva de spațiu, numai că "ei n-au observat că pe
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
formă de optimism o iluzie, iar el nu crede în iluzii: "A crede în istorie înseamnă a râvni după posibil, a postula superioritatea calitativa a iminentului asupra imediatului, a-ți închipui că devenirea este îndeajuns de bogată în sine că veșnicia să fie inutilă"34. Sensul istoriei, spune Cioran, este catastrofă, pentru că "secretul istoriei este refuzul mântuirii"35. Dumnezeu este văzut ca o entitate închisă în superioritatea să, ce a pus distanță între el și ființă umană, ce încă mai speră
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
arată puterea prin faptul că nu cunoaște înfrângerea, spune Cioran în Cartea amăgirilor, orice ar face omul, pentru că nimeni nu a înfrânt obsesia morții prin luciditate și cunoaștere. Nu există nici un argument împotriva ei, pentru că are de partea ei tocmai veșnicia, spune Cioran. Numai viață trebuie să găsească forme prin care să se apere neîncetat, moartea s-a nascut biruitoare. "Și cum să nu fie biruitoare, daca nimicul îi este tata și groază mama?"10 se întreabă el. Și totuși, Cioran
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]