65,481 matches
-
câteva zile de concediu, îi dă întâlnire peste trei săptămâni, pentru o altă ședință de chimioterapie. Din păcate, după câteva zile, strănută. Plaga se deschide. Se poate vedea perfect înăuntrul abdomenului. E 11 noaptea. Îi telefonează lui Georges. Nu e acasă. Îi lasă un mesaj pe mobil și cheamă Salvarea. La urgență, un medic tânăr pune diagnosticul: eviscerare. Și, flegmatic, îi face un pansament. "O să vedem mâine dimineață." Bineînțeles, se vede mai bine la lumina zilei... O infirmieră îi spune că
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
până să vină apa caldă. Dar vine și curge șiroaie... E chiar o fericire că nu te poți scălda de două ori în același fluviu. În sfârșit, doctorul M. o consideră din nou suficient de "restabilită", poate să se întoarcă acasă. Nu va mai exista altă "convocare" de internare. Începe o perioadă zisă "de supraveghere". Ambulanța vine s-o ducă acasă. Cum să-ți iei rămas bun de la toată această mică lume împrăștiată prin saloane și pe coridoare, care nu are
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
două ori în același fluviu. În sfârșit, doctorul M. o consideră din nou suficient de "restabilită", poate să se întoarcă acasă. Nu va mai exista altă "convocare" de internare. Începe o perioadă zisă "de supraveghere". Ambulanța vine s-o ducă acasă. Cum să-ți iei rămas bun de la toată această mică lume împrăștiată prin saloane și pe coridoare, care nu are niciodată vreme să răsufle, nu așteaptă mulțumiri și rămâne aproape anonimă pentru bolnavi? Absorbiți de propriile suferințe, aceștia citesc rar
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
El are altă idee: "De ce nu vă duceți în Martinica? V-aș da adresa tatii, v-ar primi ca pe niște regi..." N-o să se ducă în Canare și, încă și mai puțin, în Martinica, vrea să rămână la ea acasă. Nu mori bine decât la tine acasă. La întoarcere, o întâlnește pe doamna F. care își scoate cățelușul la plimbare. În rochie de vară, machiată discret, cu față luminată de un surâs frumos. Cât de tânără este această bătrână doamnă
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
duceți în Martinica? V-aș da adresa tatii, v-ar primi ca pe niște regi..." N-o să se ducă în Canare și, încă și mai puțin, în Martinica, vrea să rămână la ea acasă. Nu mori bine decât la tine acasă. La întoarcere, o întâlnește pe doamna F. care își scoate cățelușul la plimbare. În rochie de vară, machiată discret, cu față luminată de un surâs frumos. Cât de tânără este această bătrână doamnă! Și când te gândești că doamna F.
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
repede, domnule locotenent, rușii au intrat în Polonia și ne e frică să nu treacă și peste granița noastră!" Se sculă în mare grabă. În penumbra culoarului, se ciocni de madam Segal. Era albă ca varul. "Fiica dumneavoastră nu e acasă astă-seară?" " Nu." Îi luă mâinile: "Să nu vă fie frică de nimic, doamnă Segal, de nimic. N-o să vi se întâmple nimic, mă întorc cât de repede pot!" Vorbe, își dădea seama, dar ce altceva să facă? Ieșind împreună din
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Războiul începuse deja, dar locotenentul încă nu era convins: Nu, nu cred, dar trebuie să fim gata..." Faptele i-au dat dreptate. Nici de data asta n-a fost nimic, chiar dacă alerta maximă a ținut câteva zile. Nastia dormea noaptea acasă. Locotenentul își făcea scurte apariții ca să se odihnească puțin și pleca iar, fără să fi dormit pe săturate. Și apoi, viața se întoarse la cursul ei aproape normal. Rămânând în continuare de veghe, au luat iar calea Cetății Albe și
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
o parte. Tot cu acest prilej a aflat cum îi chema pe tatăl său, pe soția lui, pe cei doi băieți ai lor și de câtă reputație de onestitate și rigoare morală se bucura avocatul printre confrații lui... Se întoarse acasă și aruncă ziarul pe masă, în fața mamei lui care se pregătea să calce (își completa veniturile ca lenjereasă): uite, protectorul tău a crăpat. Biata femeie nu a auzit insulta, a luat ziarul și s-a uitat la fotografii. El e
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
a chemat urgent. S-a azvârlit în șa și a pornit în galop. "Comandantul tocmai a anunțat că premierul a fost asasinat", începu căpitanul cu o mină sumbră. Stupoare generală: când, cum? "Chiar azi. Automobilul primului ministru, care se întorcea acasă la ora prânzului, a fost izbit de altă mașină. El a coborât împreună cu aghiotantul să vadă ce s-a întâmplat și în clipa aia câțiva necunoscuți au deschis focul și i-au doborât." Niște necunoscuți, un fel de a spune
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
duse să pună scrisoarea la poștă fără să mai zăbovească. Găsi câteva de la ea, care îl așteptau de o vreme la post-restant unde își primea, din prudență, corespondența. Le vârî cu grijă în buzunarul interior al vestonului ca să le citească acasă. Vremea era închisă. O primă picătură îi ateriză pe nas, urmată de altele, care își concentrară voioase tirul pe acest relief ce depășea suprafața obrazului, mai mult sau mai puțin protejată de cozorocul chipiului. Inutil să-și facă iluzii, ploua
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Nu, bineînțeles. Deja îi iubesc pe prietenii tăi." Dar era târziu și prea frig pentru a începe o discuție care cerea timp, știau amândoi asta. Își dădură întâlnire pentru a doua zi, la Grigore, cu o oră înainte de a merge acasă la șeful de gară. Întorcându-se, locotenentul o găsi pe Nastia singură în salon, prăbușită într-un fotoliu, cu mâinile în buzunarele paltonului. Asta voia să spună că se hotărâse în fine să iasă, dar când se întorsese dacă paltonul
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
le facă să crape de foame pe toate trei, Nastia, Motea și ea. Seara își încuia cu cheia "atelierul" și ascundea sub pernă materialele clientelor, de frică să nu i se fure cât dormea. Locotenentul amâna cât putea ora întoarcerii acasă. Camarazii lui descoperiseră un han spre interiorul ținutului și își petrecea serile libere ascultându-le bancurile care nu-l mai amuzau și bând vreo poșircă ce-i provoca migrene. Involuntar, intra în pielea unui soț care preferă să-și treacă
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
fleandura ce-i servea drept palton. Totul e bine, Panaiota a fost foarte curajoasă, anunță de la început învățătorul, știind că Grigore ar fi putut să se îngrijoreze, dar concertul a început cu întârziere. Constantin și Nel s-au dus direct acasă, ne așteaptă acolo imediat ce Panaiota se odihnește un pic." Ușurat că-și văzuse nevasta nevătămată, Grigore se repezi să-i scuture de zăpadă și să-i ajute să-și scoată paltoanele: Sper că a fost reușit concertul." Ah, da, Nicolae
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
căreia îi e dor de țara ei și cântă de-ți vâră Minotaurul în cap"). Și apoi, întâlnirea cu șeful de gară, pe care considerațiile lui Schopenhauer despre muzică îl lăsaseră cu gura căscată, și cum se dusese la el acasă, la o petrecere improvizată ("așa cum îți dai seama, soția lui nu are o zi anume de primire, ea improvizează, amândoi improvizează cu simplitate și umor"). Locotenentul nu o uită, bineînțeles, pe fata care locuia la ei, pe masă și casă
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
de găsit. În cazul ăsta, o ruga să se aprovizioneze, fără ezitare, din biblioteca lui. În sfârșit, îi dădea cec în alb să aleagă și pentru ceilalți cadouri. Ajunse pe zonă în dispoziție excelentă, fluierând ușor Marș turcesc. Întorcându-se acasă după-amiaza târziu, locotentului i-a tăiat drumul o cucoană care purta un mantou ajustat pe șoldurile generoase și o vulpe în jurul gâtului. Capul triunghiular al animalului, cu ochi galbeni, de sticlă, era prins de coadă cu un lănțișor aurit. Plină
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
și buna dispoziție. Până la urmă, obosit să audă oala asta sub presiune care amenința să explodeze, locotenentul, sub pretextul că trebuia să se ducă devreme pe zonă, se ridică primul. Comisarul, aducându-și aminte subit de chelfăneala care-l aștepta acasă, se ridică și el. "Vin să depun mărturie pentru tine, dacă vrei", îi propuse învățătorul dându-și deoparte scaunul. "Ce mai martor ciudat, cu ochiul vânăt!" "O să-i spun că m-ai surprins la Marivana și că totul s-a
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
aud nicio vorbă despre portretul ăsta!" Puțin convinsă și rănită în mândria ei de artist, Nel se execută. Fetele se împăcară, dar Lillișu refuză să se întoarcă în sufragerie înainte de plecarea locotenentului. Un domn de o anume vârstă se întoarce acasă cu metroul. Foarte mulțumit că găsise loc pe scaun, despăturește ziarul. O bandă de tineri năvălește în vagon și buf! trosc! încep să țipe, să cânte, să facă pe clovnii, în fine, tot de ce sunt ei în stare ca să-i
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
servi, la fel de bleagă și acum, compătimirea ei preparată după o rețetă proprie: o picătură de miere, un firicel de fiere, bătute împreună cu suc de lămâie. A doua zi, când Nel și Caterina s-au dus la gară ca să se întoarcă acasă, au văzut drapelul național înălțat pe clădirile publice. Entuziasmul era gata să cucerească strada, iar vânzătorii de ziare își umpleau buzunarele. Tocmai începuse războiul în Est. Abia întoarse, Caterina începu o corespondență susținută cu Silvia și, până la urmă, obținu ce
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
și care nici nu va mai fi, probabil. Zugrăveala din baie se tot cojește din cauza unei scurgeri greu de localizat. În pofida acestui semn, care are aerul unei metafore, ea continuă să lucreze, ținând calculatorul pe genunchi: Când s-a întors acasă pentru vacanța de iarnă, Nel l-a găsit pe Hector slăbit și cu ochii triști. Silvia, care a venit la ei de Crăciun, împreună cu Paul, propuse ca Nel să-l aducă la Galați, încercând să-l facă acceptat în vagonul
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
un stop cardiac. Citind telegrama, țipă: "Și eu nu eram acolo!" Moartea, evident, profitase ca să lovească de faptul că ea stătea cu spatele, dar de ce stătuse întoarsă cu spatele? Margareta se prăbuși pe pat urlând. A trebuit să se întoarcă acasă numaidecât. Formalitățile lui Arcadi pentru o călătorie în străinătate, chiar în caz de forță majoră, ar fi durat prea mult. A condus-o la aeroport cu ochii împăienjeniți și chipul boțit al unui om mahmur; ea avea privirea febrilă și
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
bucuroși, cu grație și umor. Foarte aplaudați, se răsturnară pe spate, ea în brațele soțului ei, el pe divanul desfundat ale cărui arcuri îl proiectară îndărăt, ca azvârlit dintr-o praștie. Și toată lumea râse. A doua zi, când se întorcea acasă cu târguielile, pe Margareta o prinse o ploaie năpraznică. Dârdâia sub un portal în haina ei ușoară, cu fusta lipită de picioare, cu părul ud de parcă abia ieșise de sub duș, când un bărbat, care alerga cu capul adăpostit sub un
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Match!" "Și ce voiau?" "Nu știu. O să revină." Începu să măsoare furios camera. O dungă roșie îi taie fața de la ureche la bărbie. "Tineretul!" Ce exemplu dă generația noastră "tineretului"? "Ei bine, dacă mai sună, spune-le că nu sunt acasă!" "Păi, nu știi ce vor!", se miră bigudiurile. "Ba da, știu eu ce vor corciturile astea!" Atunci, de ce mă mai întrebi pe mine ce vor? Vrei să zici că nu știu să primesc un mesaj?" Nu, nu, nu vreau să
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
uita că e vorba de un "accident" petrecut pe fondul represiunilor provocate de evenimentele din Ungaria toamnei 1956. La fel cu hazardate omisiuni ale reperelor temporare, au loc încălcări ale granițelor spațiale. Cea care narează întâmplările zace între pernele de acasă (în suburbia pariziană Gennevilliers străbătută vag de ecouri ale răzmerițelor locale din 2005-06), pe când gândurile ei mai alunecă retrospectiv, animate de ultime resurse, spre ținuturile copilăriei bântuite de spectrul războiului pe coasta basarabeană a Mării Negre sau evocă un București al
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
apă băută din bălți, mânca adesea rumeguș de lemn cu apă, munci istovitoare. Întâlnirea mea cu tata a fost emoționantă. Mă întorceam atunci de la Pucioasa unde am stat într o colonie (tabără), fiind vacanță. La coborârea din tren, la întoarcerea acasă, un bărbat s-a oferit să-mi ducă geamantanul. L-am repezit, întrebându-l cine este? Acel bărbat era tatăl meu, nu-l mai cunoșteam... După întoarcere, tata s-a angajat la un depozit militar din Piatra Neamț, iar mama a
POVESTEA REFUGIULUI. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Eugenia Nasia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1697]
-
știute, mi-a duc aminte că mama împreună cu surorile mele ne-am ascuns în sat la diferite neamuri. Tata, în schimb, a rămas pe loc, având un serviciu. După ce prigoana noii puteri locale s-a mai potolit ne-am întors acasă cu speranța normalizării vieții noastre. În vara anului 1941 terminasem clasa întâi când în curtea noastră ne-am pomenit cu ostași nemți care își pregăteau pozițiile de luptă pentru trecerea Nistrului, localitatea noastră fiind pe malul râului. Atunci când luptele au
DE LA LĂPUŞNA LA CRAIOVA - REFUGIUL MEU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Maria Petric () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1699]