56,520 matches
-
oficiale în provincie ("Statutul Provinciei Autonome Voivodina", articolul 26). Statutul, hotărârea și actul general al Adunării, precum și actele Consiliului Executiv și ale organelor administrației sunt publicate concomitent în limba sârbocroata și în limbile maghiară, slovaca, română și ruteana ("Statutul Provinciei Autonome Voivodina", articolul 46, alineatul 3). Serviciul pentru traduceri al Secretariatului Provincial pentru Reglementări, Administrație și Minoritățile Naționale se ocupă printre altele cu traducerea în limbile oficiale a hotărârilor și actelor adoptate de Adunarea PAV, a buletinelor și publicațiilor Adunării și
Românii din Voivodina () [Corola-website/Science/297187_a_298516]
-
provincial emise de autoritățile Republicii Șerbia. Totodată, Servicul pentru Traduceri efectuează interpretarea (traducerea) simultană a lucrărilor ședințelor Adunării PAV. Secretariatul Provincial pentru Reglementări, Administrație și Minoritățile Naționale numește în baza de concurs interpreți judiciari permanenți pentru tribunalele districtuale din Provincia Autonomă Voivodina (din Novi Sad, Zrenianin, Subotica, Panciova, Sremska Mitrovica și Sombor). Limba română este în uz oficial în tribunalele districtuale din Zrenianin și Panciova. La nivel municipal, română este în uz oficial în curțile de justiție din Alibunar, Biserica Albă
Românii din Voivodina () [Corola-website/Science/297187_a_298516]
-
Legea Stemei din 31 ianuarie 1980 a înlocuit enunțul în limbaj natural cu coordonate tricromatice în spațiul de culoare CIE, după propunerea lui Nikodem Sobczak, expert în colorimetrie, readucând nuanța de roșu aproape de carmin. Drapelul Marelui Ducat al Posenului, provincie autonomă majoritar poloneză a Regatului Prusiei, înființată în 1815, era un bicolor orizontal roș-alb. Culorile au fost extrase de pe stema ducatului, stemă formată din pajura neagră prusacă cu un scut interior ce conținea pajura albă poloneză. Din cauza politicii din ce în ce mai antipoloneze a
Drapelul Poloniei () [Corola-website/Science/297195_a_298524]
-
i (în , plural "gagauzlar") sunt o populație minoritară din Republica Moldova (în regiunea autonomă a) și în sudul Basarabiei (Bugeac), în număr de aproximativ 250.000 de locuitori, precum și în Dobrogea (vezi articolul "Găgăuzii din România"), estul Bulgariei și alte zone din Balcani. Se presupune că găgăuzii fac parte din grupul turcilor oguzi, deoarece
Găgăuzi () [Corola-website/Science/298061_a_299390]
-
cu alfabetul grecesc și alfabetul limbii române până în 1957, când a fost impus alfabetul chirilic rusesc adaptat la fonetica limbii. Cu excepția a cinci zile de revoltă, din iarna anului 1906, când în timpul unei răscoale țărănești a fost proclamată o republică autonomă la Comrat, găgăuzii basarabeni au fost guvernați de Imperiul Țarist, Regatul României și Uniunea Sovietică, fără a avea o formațiune statală proprie, dar având reprezentanți în diferitele instanțe administrative succesive precum kraiurile, județele, comunele sau sovietele sătești. În perioada sovietică
Găgăuzi () [Corola-website/Science/298061_a_299390]
-
în frunte cu Stepan Topal, s-au aliat cu reprezentanții altor minorități naționale din Republică, pentru a se împotrivi mișcării naționale moldovenești. În 1989, la primul congres al „Poporului găgăuz”, acesta a votat rezoluția grupului care cerea crearea unui teritoriu autonom în sudul Moldovei (dar nu în Bugeacul ucrainean), cu capitala la Comrat. În august 1990, în timp ca Republica Moldova își proclama independența față de URSS, grupul condus de Stepan Topal a proclamat Găgăuzia ca republică autonomă a URSS, care oficial mai
Găgăuzi () [Corola-website/Science/298061_a_299390]
-
care cerea crearea unui teritoriu autonom în sudul Moldovei (dar nu în Bugeacul ucrainean), cu capitala la Comrat. În august 1990, în timp ca Republica Moldova își proclama independența față de URSS, grupul condus de Stepan Topal a proclamat Găgăuzia ca republică autonomă a URSS, care oficial mai exista în acel moment, simultan cu același proces care avea loc în Transnistria sub conducerea liderilor Igor Smirnov și Aleksandr Lebed. Guvernul din Chișinău al Moldovei, nou stat independant, a considerat declarația ca neconstituțională. În
Găgăuzi () [Corola-website/Science/298061_a_299390]
-
dacă revin în legalitatea republicană (și prin aceasta, internațională). Aceiași propunere a fost făcută de Mircea Snegur și Transnistriei, care a refuzat-o, deoarece guvernul Smirnov adera la ideia unui stat federal „sub ocrotirea federației Ruse” format din trei republici autonome: Moldova, Găgăuzia și Transnistria. Găgăuzia însă, inclusiv Stepan Topal care între timp călătorise în Turcia, Uniunea Europeană și România, a răspuns pozitiv la această propunere, iar la 23 decembrie 1994, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat „Legea despre statutul legal special al Găgăuziei
Găgăuzi () [Corola-website/Science/298061_a_299390]
-
declarată sărbătoare găgăuză. Până și mișcarea unionistă moldo-română afirmă că va respecta acest statut. Multe organizații europene de apărare a drepturilor omului consideră Găgăuzia drept model de succes pentru rezolvarea conflictelor etnice. Găgăuzia este, de atunci încoace, o "unitate național-teritorială autonomă" cu trei limbi oficiale: rusa, găgăuza și moldoveneasca (româna). Treizeci de localități, între care trei orașe, și-au exprimat dorința de a fi incluse în granițele Teritoriului Autonom Găgăuz. În 1995, Gheorghe Tabunșcic a fost ales în postul de guvernator
Găgăuzi () [Corola-website/Science/298061_a_299390]
-
pentru rezolvarea conflictelor etnice. Găgăuzia este, de atunci încoace, o "unitate național-teritorială autonomă" cu trei limbi oficiale: rusa, găgăuza și moldoveneasca (româna). Treizeci de localități, între care trei orașe, și-au exprimat dorința de a fi incluse în granițele Teritoriului Autonom Găgăuz. În 1995, Gheorghe Tabunșcic a fost ales în postul de guvernator ("Bașcan") al Găgăuziei pentru un mandat de patru ani. Pentru mandate, în aceeași perioadă au fost aleși deputații parlamentului local, "Adunarea Populară", și președintele acestuia, Petru Pașalî.
Găgăuzi () [Corola-website/Science/298061_a_299390]
-
s-a declarat în 26 mai 1918 independentă. Noua Republică Democrată a Georgiei a fost însă la scurt timp după înființare, în 16 februarie 1921, cucerită de Armata Roșie și anexată Uniunii Sovietice. Republica sovietică avea în componența sa republicile autonome Abhazia și Ajaria, în nord-vestul, respectiv în sud-vestul țării, și regiunea autonomă a Oseției de Sud. Importanța Gruziei pentru economia sovietică consta în exploatarea de cărbuni și de minereuri de mangan, producția de oțel, de automobile, mașini-unelte, ciment, hârtie, țesături
Istoria Georgiei () [Corola-website/Science/298065_a_299394]
-
Georgiei a fost însă la scurt timp după înființare, în 16 februarie 1921, cucerită de Armata Roșie și anexată Uniunii Sovietice. Republica sovietică avea în componența sa republicile autonome Abhazia și Ajaria, în nord-vestul, respectiv în sud-vestul țării, și regiunea autonomă a Oseției de Sud. Importanța Gruziei pentru economia sovietică consta în exploatarea de cărbuni și de minereuri de mangan, producția de oțel, de automobile, mașini-unelte, ciment, hârtie, țesături de lână și bumbac, produse alimentare și petrochimice. Producția viticolă ocupa primul
Istoria Georgiei () [Corola-website/Science/298065_a_299394]
-
în documentele administrative, în timp ce sango acționează ca agent unificator al țării, permițând fiecăruia să se înțeleagă, chiar și fără o educație școlară avansată. Republica Centrafricană este organizată din punct de vedere administrativ în 14 prefecturi, două prefecturi economice și o comună autonomă, capitala Bangui. Prefecturile sunt mai departe divizate în 71 de subprefecturi. Cele 14 prefecturi sunt: Parcul național Manovo-Gounda St. Floris a fost înscris în anul 1988 pe lista patrimoniului mondial UNESCO.
Republica Centrafricană () [Corola-website/Science/298084_a_299413]
-
Ouagadougou, teritoriul Burkinei Fâso este unit cu părți din ceea ce va fi Coasta de Fildeș într-o provincie a coloniei franceze a Africii de Vest, numită Volta Superioară. După cel de-al doilea război mondial, Volta Superioară va deveni mai întâi republică autonomă (1958), apoi republică independența începând cu 1960. Nouă republică a alternat perioadele de dictatură militară cu cele de conducere civilă dar și cu cele de stânga, ca mai toate republicile africane. Din 1984 Volta Superioară și-a schimbat numele în
Burkina Faso () [Corola-website/Science/298081_a_299410]
-
fost extinsă puterea Adunării Teritoriale, și un Consiliu Guvernamental ales de Adunare a primit control executiv asupra celor mai multe probleme teritoriale. În 1958, a fost acceptată constituția propusă de guvernul generalului de Gaulle și s-a optat pentru statutul de republică autonomă în cadrul Comunității Franceze, conform noii constituții, ca Republica Dahomey, și independență deplină începând cu 1 august, 1960. Următorii 12 ani au reprezentat o perioadă de turbulență, din cauza tensiunilor etnice. Au avut loc mai multe lovituri de stat și schimbări de
Benin () [Corola-website/Science/298077_a_299406]
-
Antofagasta (97,68%), Magallanes (92,6%) și zonele industrializate situate în Valle Central, Región Metropolitana și Valparaíso, cu gradul de urbanizare de 96,93% și, respectiv, 91,56%. Republica Chile este un stat unitar, democratic, cu caracter prezidențial. Diverse instituții autonome participă în viața politică a statului, conform unei scheme constituționale, fiecare din ele având anumite obligații, responsabilități, competențe între diferite organisme statale. Țara este condusă conform Constituției Politice a Republicii Chile, aprobată la 11 septembrie 1980. Ramura executivă, respectiv Guvernul
Chile () [Corola-website/Science/298085_a_299414]
-
acesta fiind ales prin vot direct. Cele mai importante partide politice sunt: "Minju-dang" („Partidul Democrat”), "Jaju Seonjin-dang" („Partidul Liberal Progresist”), "Mirae Himang Yeon-dae" („Alianța Speranței Pentru Viitor”), "Hannara-dang" („Partidul Marii Națiuni”). Teritoriul țării este împărțit în 8 provincii, o provincie autonomă, 6 orașe metropolitane și un oraș special (Seul). Cel mai mare oraș este Seul, care are o populație de 10.464.051 de locuitori (25 de milioane locuitori cu tot cu zona metropolitană). Diviziunile majore în Coreea de Sud sunt provinciile, orașele metropolitane (orașe
Coreea de Sud () [Corola-website/Science/298091_a_299420]
-
Costă Rîca, eventuale proteste fiind posibile în toată țara. Costă Rîca folosește un sistem proporțional de reprezentare în corpul legislativ. Guvernatorii provinciilor șunt numiți de către președinte, dar nu se bucură de foarte multă putere, pentru că nu există legislaturi provinciale. Agențiile autonome de stat se bucură de o considerabilă autonomie de operare; ele includ telecomunicațiile și monopolul producerii de energie electrică, băncile comerciale naționalizate, monopolul de stat asupra asigurărilor și agenția de pensii sociale. Costă Rîca nu are armata prin constituție, dar
Costa Rica () [Corola-website/Science/298092_a_299421]
-
Est italiană”, cu capitala la Asmara, după ce Mussolini cucerise Abisinia (fosta denumire a Etiopiei). În 1941, forțele engleze din Sudan eliberează Etiopia și ocupă Eritreea. Până în 1952, aceasta rămâne sub administrație britanică. În 1952, prin rezoluția ONU, Eritreea devine regiune autonomă iar, în 1962, provincie a statului etiopian. Se naște o mișcare de gherilă pentru obținerea autonomiei și apoi, pentru separarea de Etiopia. Rezistența armată continuă 30 de ani și se încheie cu 500.000 de refugiați și 100.000 de
Eritreea () [Corola-website/Science/298098_a_299427]
-
are acum un sistem de guvernare pe trei niveluri, constând dintr-un guvern federal ce supraveghează a statele etnice regionale, zonele, districtele (woredas), și cartierele (kebele). Din anul 1996, Etiopia este a fost împărțită în nouă state regionale etnice și autonome politic (kililoch, kilil singular) și două orașe state (astedader akababiwoch, singular astedader akababi), acestea din urmă sunt Addis Abeba și Dire Dawa (subdiviziunile 1 și 5 de pe hartă). Kililoch sunt împărțite în 68 de zone și mai departe în 550
Etiopia () [Corola-website/Science/298099_a_299428]
-
francez. Din 1941 până în 1945 se află sub ocupație japoneză. În 1945, gherilele comuniste înfrâng trupele japoneze și proclamă statul independent Pathet Lao, dar vor fi înfrânte de trupele coloniale franceze, care instaurează regatul, sub protectorat francez și devine stat autonom în cadrul Uniunii Franceze, iar din 1953 stat independent. Începând cu anul 1950, începe războiul civil dintre comuniști, sprijiniți de statele comuniste, și monarhiști, sprijinți de Franța și SUA, care se va termina în 1975 cu abolirea monarhiei și victoria trupelor
Laos () [Corola-website/Science/298115_a_299444]
-
format emiratele Trarza, Brakna, Tagant, Adrar. La începutul secolului al XX-lea, Franța a ocupat regiunea centrală și de nord a Mauritaniei iar în 1920, Mauritania a fost inclusă în Africa Occidentală Franceză. În 1958 Mauritania a fost declarată republică autonomă în cadrul Comunității Franceze sub denumirea oficială de "Republica Islamică Mauritania" iar în 1960 stat independent. Vezi și: Mauritania este o republică parlamentară. Șeful statului este președintele, ales pe un termen de 5 ani. Primele alegeri prezidențiale democratice au avut loc
Mauritania () [Corola-website/Science/298125_a_299454]
-
Dağlıq Qarabağ"; în ) este o regiune montană fără ieșire la mare din Caucazul de Sud. Cea mai mare parte a regiunii este condusă de Republica Karabahul de Munte, un stat "de facto" independent, dar nerecunoscut, creat în baza fostei Regiuni Autonome Karabahul de Munte care a făcut parte din componența RSS Azerbaidjane în cadrul URSS. Teritoriul este recunoscut internațional ca parte a Azerbaidjanului, care "de facto" nu mai deține controlul asupra regiunii din anul 1991. De la sfârșitul Războiului din Karabahul de Munte
Nagorno-Karabah () [Corola-website/Science/298158_a_299487]
-
de către liderii sovietici în 1923, în părțile muntoase ale provinciei istorice Karabah. Este de notat în acest sens că s-a ales o suprafață semnificativ redusă (4.400 km), cu concentrație maximă a populației armene, care a lăsat în afara regiunii autonome, suprafețe largi locuite preponderent de către armeni. Aceste teritorii restante au fost incluse în diverse alte raioane atribuite Azerbaidjanului sovietic pentru a înlătura ideea populației locale armene de apartenență la aceeași unitate administrativă și istorică și a-i diminua impactul electoral
Nagorno-Karabah () [Corola-website/Science/298158_a_299487]
-
părți au determinat populația azera să se refugieze în estul Azerbaijanului. În total, aproximativ 20% din suprafața inițiala a R.S.S. Azerbaijan (din care 6-7% reprezentau R.A.N.K.) au fost ocupate de trupe pro-armene.(), din care și 7 raioane administrative din jurul provinciei autonome - Lacin, Kalbadjar, Fuzuli, Agdam, Djabrayil, Qubadli, Zanghilan. Din cauza războiului, Azerbaidjanul a pierdut peste oameni - militari și civili. Ca urmare a conflictului, circa 1 milion de refugiați din regiuni ocupate trăiesc în condiții extrem de mizere, neglijați și marginalizați de chiar autoritațile
Nagorno-Karabah () [Corola-website/Science/298158_a_299487]