65,481 matches
-
semănat legume și pepeni. Îmi amintesc că legumele n-au mers bine, în schimb recolta de pepeni a fost foarte bună. Așa am ajuns paznic la bostănărie, unde într-un bordei improvizat am petrecut vreo două săptămâni. Deoarece mâncarea de acasă ajungea mai greu, cura mea cu pepeni a compensat nevoia de hrană. Astfel că, la sfârșitul “sezonului”, m-am ales cu o burtă care aducea cu o “sarcină” deja avansată. Așa am început noul an școlar, ca un moșneguț nostim
PE URMELE UNUI REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Moruzea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1691]
-
basarabeni care cu căruțele lor au transportat materiale pentru combinatul siderurgic deoarece nu erau destule mașinii. Cu materialele transportate și-au construit pentru ei case. Mulți dintre noi ne-am retras în Moldova în speranța că vom ajunge mai repede acasă. Cu speranța asta au trăit și părinții noștri zeci de ani și cu speranța asta au murit.
AMINTIRI DIN REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Viorel Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1694]
-
primare la școala unde părinții mei erau învățători. În vara anului 1940, am auzit la radio că Basarabia era cedată rușilor. Vestea ne-a luat prin surprindere, așa că n-am avut suficient timp să ne evacuăm și am rămas toți acasă în comună. Timp de un an a trebuit să suportăm persecuțiile și umilințele din partea autorităților sovietice. Tata a fost înlocuit cu un director de școală rus, iar familia mea a trăit în toată perioada de ocupație sub amenințarea deportării în
ÎNTÂMPLĂRI DIN REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Silvia Stoian () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1702]
-
în următorul an școlar la Iași, unde am continuat cursuri gimnaziale și liceale, eu la liceul “Oltea Doamna“, iar fratele meu la liceul “C. Negruzzi“. În anul 1944, când frontul a ajuns aproape de Iași, părinții ne-au interzis să venim acasă așa că am rămas în continuare la Iași, în așteptarea venirii lor . Părinții aveau primit ordinul de evacuare pentru localitatea Caracal, Oltenia. În perioada în care noi așteptam venirea părinților, linia frontului fiind lângă Iași, am trăit clipe de groază din cauza
ÎNTÂMPLĂRI DIN REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Silvia Stoian () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1702]
-
treilea rând în scenă, după biserică și casă părintească, și este interesant de remarcat, faptul că școala elementară este locul unde copilul Petru, împreună cu fratele mai mic Theodor, învață doar să citească, scrisul, fiind un meșteșug care se deprinde, tot acasă, prin intervenția familiei. Incursiunea în orașul Poltava, ca și în copilăria lui Petru Velicikovski, se realizează pe traseul biserică-familie-școală având ca linii de forță structurante ale întregului univers al copilăriei, tonalitatea majoră, luminoasă a sacralității, intermediate de preoții din familie
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
schitul Kitaev, cu Lavra Peșterilor, cu limba română) și nu despre un timp ritmat de curgerea intervalelor școlare. Portretul mamei care îl așteaptă la Poltava este zugrăvit cu tonurile grave ale tristeții fără margini și durerii de nevindecat. Până la întoarcerea acasă a lui Petru, în vacanța de vară a celui de-al cincilea an de studiu, ea îi pierduse deja pe toți cei unsprezece ceilalți copii ai săi, legându-și astfel toate nădejdile de unicul său copil supraviețuitor, atât pentru mângăierea
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
faptul că adevărul suprem este iubirea, iar aceasta construiește o nouă scară etică a lumii, în care un neadevăr sau o informație prezentată greșit pot deveni brusc adevăruri salvatoare ale unui suflet. În toamna aceluiași an, 1740, pleacă iar de acasă, invocând continuarea studiilor, dar știind bine că va fugi la mănăstire, și că cel mai probabil nu-și va mai revedea nicicând mama și orașul natal. Simțind parcă acest lucru, mama își conduce fiul, până în apropierea orașului Reșetilovka, iar scena
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
de un lirism pronunțat, verbele folosite pentru acțiunile mamei fiind toate din sfera unei sensibilități crunt lovite și ajunse la limita suportabilității: mama plânge, se tânguie, se zbuciumă, se roagă, imploră, iar în final își binecuvântează fiul și se întoarce acasă, cu presentimentul rupturii definitive în suflet. Este momentul despărțirii a două lumi: cea laică în care rămâne mama și cea monahală, care îl va absorbi fără putință de întoarcere pe fiul. Chipul mamei mai apare de altfel încă o dată în
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
cincizeci de pagini de la acest episod, în capitolul „Povestire despre mama mea”. Este momentul în care, personajul central, devenit rasofor cu numele de Platon, la Lavra Peșterilor din Kiev, primește vizita cumnatei sale care îi dă vești despre mama rămasă acasă. La aflarea veștii fugii sale de la Academie și a intrării sale în mănăstire, mama cade într-o atât de cumplită deznădejde încât încearcă să se sinucidă prin înfometare. Având însă viziunea unui înger care îi descoperă bucuria duhovnicească pe care
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
străine, care sub puterea băuturii divulgă numele transfugilor, și în sfârșit după o aparentă reușită trecere dintr-o țară în alta, spulberarea planurilor de călugărire ale lui Aleksei, întâmpinat de fratele mai mare de cealaltă parte a graniței și reîntors acasă, cu forța. Rămas singur, fără prietenul său, pe teritoriul Ucrainei ocupat de poloni, Platon caută adăpost la schitul Motreanski, unde rămâne din iarnă și până la sărbătoarea Paștelui acelui an, 1742. Imediat după Paști, însoțit de Alți trei călugări doritori să
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
de acesta, pe un loc neted”. Fiind rânduit la paza viei, Platon primește permisiunea starețului de a mânca oricât de mulți struguri va voi. El se uimește de bogăția de roadă a viei, pe care o compară cu imaginea de acasă, unde mărturisește el „(...) în părțile noastre, unde mam născut eu, strugurii erau foarte puțini și abia dacă mi se va fi întâmplat să gust și eu câtiva,(...).”<footnote Vezi Paisie Velicikovski, „Autobiografia și Viețile unui stareț”, tr. de Elena Lința
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
care definește Biserica drept „șir de superstiții grosolane și vrăjitorii, sub care dispare în întregime sensul doctrinei creștine.” Tensiunile din viața sa, atât publică, cât și personală se întețesc. Trăiește cu gândul evadării. În 28 octombrie 1910, Tolstoi pleacă de acasă să-și viziteze sora, călugărită la schitul Șciamordino, lângă Mănăstirea Optina. Pe drum, în gara Astapovo, Tolstoi se eliberează în sfârșit și pentru totdeauna, de jugul unei vieți care nu a curs cum și-ar fi dorit și mai cu
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
egaleze în sfințenie pe Iisus numai prin mijloace proprii? Întâlnirea cu Pașenka ne amintește de un alt sfânt, de astă dată de Cuviosul ALEXIE, Omul lui Dumnezeu, care, petrecându-și viața în pustie, ca rugător necontenit către Domnul, se întoarce acasă după treizeci de ani și, tratat ca pelerin fiind, nu este recunoscut de nimeni până nu își declină singur identitatea. Paisie Velicikovski și părintele Serghi își desăvârșesc înduhovnicirea prin pelerinaj. Autobiografia Sfântului Paisie se încheie prin cuvintele: „Am plecat.”<footnote
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
continuu pelerinaj de la un personaj la altul, leagă toate firele poveștii împreună. În romanul „Adolescentul” al aceluiași scriitor, bătrânul Makar, tatăl „oficial” al personajului principal Arkadii Dolgoruki, duce o viață de pelerin pe drumurile Rusiei, rar întreruptă de scurte vizite acasă, răscumpărând astfel, în plan transcedental, întinarea unei familii marcate de adulter, în care fiul născut sub acoperișul său, îi poartă numele dar are în vene sângele moșierului Versilov. Literatura rusă mai apropiată de zilele noastre, numără titluri de roman precum
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
vreunui mare post, căutând liman de limpezire a gândurilor, intrăm în librărie sau ne oprim la pangarul bisericii de parohie, cumpărăm o carte despre viața unui mare ostenitor întru Hristos, pe care o strecurăm cu nădejde în geantă și plecăm acasă convinși ca umblăm impreună cu un prieten. Se întâmplă însă, ca uneori titlul care ne-a cucerit să cuprindă între paginile sale vreun tratat de teologie, a cărui înțelegere presupune cunoașterea în prealabil a unor noțiuni de dogmatică ce nu
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
nu se poate vedea este o dovadă de curaj, de iubire, iar lucrurile care nu se văd sunt de fapt cele mai valoroase în viață și cele mai ... reale. Cu această lecție învățată, copiii sunt aduși de Polar Express înapoi acasă și în dimineața zilei de Crăciun găsesc fiecare sub brad cadoul care li se potrivește. Băiețelul povestitor primește un clopoțel de la hamurile renilor lui Moș Crăciun și un bilet de la acesta, în care i se explică despre sunetul de argint
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
plătit cel mai dureros tribut, sărăcită, sfâșiată și cu o mare parte din poporul ei deportat în Siberia de gheață și înfricoșătoarea taiga. Există momente care marchează sufletul nostru pentru multă vreme. Într-o noapte s-au auzit la noi acasă lovituri în ușă. Am mers să deschid ușa. Erau doi militari și un comsomolist. Au umblat în toate camerele; au făcut percheziție prin toate colțurile; unul dintre ei a spus că Serghei, fratele meu, va fi strămutat din meleagurile basarabene
CÂND AMINTIRILE TRECUTULUI ÎNCEARCĂ SĂ MĂ CHEME. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Valentina Voina () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1704]
-
-iști. Nu înțelegeam de ce ne-au adus acolo. În curtea școlii erau câteva căruțe cu cai. Către ziuă a intrat un tip îmbrăcat în haină neagră de piele, cu o figură și mai neagră. A spus paznicilor să ne trimită acasă căci s-a rupt un pod și transportul nu se mai putea face. Deci, urma să mergem pe drumul deportărilor, cine știe unde, și de ce. Am plecat acasă. Mama s-a liniștit când ne-a văzut intrând în curte. Ne-am înțeles
CÂND AMINTIRILE TRECUTULUI ÎNCEARCĂ SĂ MĂ CHEME. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Valentina Voina () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1704]
-
de piele, cu o figură și mai neagră. A spus paznicilor să ne trimită acasă căci s-a rupt un pod și transportul nu se mai putea face. Deci, urma să mergem pe drumul deportărilor, cine știe unde, și de ce. Am plecat acasă. Mama s-a liniștit când ne-a văzut intrând în curte. Ne-am înțeles să mergem în sat la bunicii care ne-au ascuns, și ne-au apărat. Am stat ascunși câteva zile, până am auzit la radio: “Ostași, vă
CÂND AMINTIRILE TRECUTULUI ÎNCEARCĂ SĂ MĂ CHEME. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Valentina Voina () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1704]
-
un milion de oameni, iar coloniile și protectoratele franceze cam tot atît, dintre care aproape 700.000 de soldați. În urma contactelor cu camarazii lor de luptă, sau cu sindicaliștii pentru cei folosiți în industriile de război, indienii s-au întors acasă cu idei noi împrumutate de la colonizatorii înșiși. Fie că este vorba despre "dreptul popoarelor la autodeterminare" în numele căreia occidentalii au luptat și au pretins că redesenează harta Huropei, sau de tezele antiimperialiste expuse de marxiști, aceste idei vor servi drept pîrghie
Istoria Europei Volumul 5 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
favorizeze industriile grele? În schimbul acestor promisiuni el va obține fonduri importante pentru campania sa electorală. Von Papen, pe care Schleicher l-a înlăturat de la putere, se oferă drept intermediar. Pe 4 ianuarie 1933, el se întîlnește cu Hitler la Köln, acasă la bancherul Schroder și îi propune să formeze împreună un nou guvern. Hitler acceptă, apreciind cu luciditate că fără îndoială mișcarea condusă de el se află la apogeu și că o nouă campanie de alegeri ar putea să-i fie
Istoria Europei Volumul 5 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
să credem în viitorul artei și al culturii, în armonia naturii. Altfel, totul se duce de râpă. Îngăduiți-mi să reproduc din memorie un pasaj extraordinar din niște pagini pe care le-am citit mai demult: "La sfârșitul unui banchet acasă la pictorul englez Haydon, poetul Keats și-a ridicat paharul toastând: "Rușine lui Newton!". Cei de față au rămas uluiți, cerând o explicație. Keats le răspunde: Pentru că el a distrus poezia curcubeului, reducând-o la o prismă". Atunci toți au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
matematice regăsite în multe din manuscrisele sale dovedesc că lecturile de cultură științifică l-au urmărit mult timp, argumentează vastitatea studiilor lui. Dar nemăsurata sa cultură și-a dobândit-o direct din cărțile pe care le citea în biblioteci sau acasă, preponderentă fiind lectura făcută în chip temeinic. Poetul-student și bibliotecar al uneia dintre societățile studențești beneficia din plin de cărțile luate în împrumut, se închidea pentru mult timp cu ele în odaia sa și le devora cu o poftă uriașă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
se duc când spre o casă, când spre alta, care mai de care mai arătoase, ca niște ființe ce vor să arate că nu trec banal prin viață. Mi-am amintit pe loc de minunatele descrieri ale ilustrului G.M. Cantacuzino (acasă am căutat consemnările lui reproduse în frumoasele albume despre Iași) din care redăm: "Sunt case care iau valoarea unei fizionomii ale căror amintiri ne urmăresc, ale căror ferestre deschise spre grădini ne-au rămas în memorie ca o privire [...] Sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
poată vorbi cu adevărat de mari oratori. Criticii literari de marcă s-au cam îndepărtat nu de câmpul literar, ci de cel cuprinzător de teoria și tehnica vorbirii, în care expresia, formularea verbală și structura stilistică să fie la ele acasă. Explicații se pot da multe. În zilele noastre nu mai sunt la mare cinste dicțiunea, declamarea și ordonarea discursului pe principiile elocinței. Poate e nevoie de "momentul unui nou început"! Cu toate acestea, Iașul literar nu duce lipsă de critici-buni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]