65,481 matches
-
nu știu încotro, după ce se iscase vântul ușor din norii de pulbere albastră. În cimitirul de pe deal crucile se umflau de atâta înghesuială funebră, iar clopotele anunțau ruga divină. Și vine și ploaia înceată, răcoritoare, printre picăturile ei mă întorc acasă. Pe colțul mesei, foile cărții mele se zvârcolesc sub vântul ajuns și aici. Mă simt relaxat, îmi privesc plantele din grădină, devin de-a dreptul optimist. Terapia vegetației este extraordinară, de la anemie la bucuria caldă și adâncă. O lecție a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
și văd ceea ce numai în închipuire văd. Pădurea e poezia sufletului deschis la umbra înaltă de sub cheile bolții albastre, este și dimensiunea picturală într-o dinamică lirică la întrecere cu zborul păsări și cu plutirea sincopată a fluturilor pastelați. Întorși acasă din brâul verde ideal al urbei, ieșenii parcă au un alt ritual al înțelegerii frumosului și a vieții libere, ei își deschid ferestrele caselor și mai larg pentru a pătrunde aerul, poemul și cântecul ca niște ecouri din abisul mitologiei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
impună, deliberat, etica necesară existentă în acele versuri. Trebuie să amintim de abilitatea, arta și harul poetului care știe să supună cuvintele, să le facă să joace după muzica fredonată, pentru ca ele să exprime ceea ce s-a dorit. Mă întorc acasă, au înflorit copacii. Mă întorc de la mirifica întâlnire cu poezia. Aurora primăverii își întinde veșmintele curate după atâta iarnă cu multă zăpadă și îmbracă cireșii și merii de crezi că ai în față frumoase mirese în noaptea nunții. Apele aleargă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
încă o poveste frumoasă și tulburătoare, o istorisire modelată uneori pe un fond liric, sentimental, afectiv, alteori real, obiectiv, fără menajamente. Spațiul magic, duhul locului fascinează și provoacă. Iașul și istoria lui necuprinsă: În drumul meu de fiecare zi, de acasă, de lângă Turnul Goliei, până la Universitate, străbat șapte secole de istorie. Îmi reglez ritmul interior cu acela al înaintașilor. Mă simt protejat și solidar. De sute de ori m-a surprins căutând, dincolo de exteriorități în mișcare, un profil al Iașului esențial
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
când l-am văzut? Cred că la Ateneul Tătărași, când a vorbit despre Ion Creangă și actrița Aglae Pruteanu a recitat din Eminescu. Pe Al. O. Teodoreanu l-am cunoscut mai întâi la Teatrul Național și, în aceeași zi, seara acasă, unde am ajuns împreună cu Ionel. Spre deosebire de Sadoveanu, era noctambul, mereu prezent în localurile din centru. Păstorel era adulat de intelectualitatea ieșeană. (Aurel LEON) Eu cred că Iașii au dat un număr imens de personalități în toate domeniile și mă tem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
a unui herald, ursit să anunțe frumosul adaos la patrimoniul național și universal. Și spun că mi-ar plăcea să văd mai mulți elevi, studenți, tineri în general, în biblioteci. Într-o bibliotecă publică, cititorul nu e singur, așa cum e acasă, în intimitate cu autorul, cu cartea. Dar biblioteca publică îl pune alături de alte ființe umane care exercită aceeași nobilă îndeletnicire, în standuri și rafturi stau mărturiile prezentului alături de cele înmagazinate de omenire timp de mii de ani. Poți să devii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
veac. Iași, Editura Moldova, 1996; Divanuri duminicale. Interviuri mărturisitoare. Iași, Editura Polirom, 2001; Convorbiri, taifasuri, divanuri, portrete. Iași, Editura Doxologia, 2015. ILUCĂ, Vasile. Iași șoapte din ziduri. Iași, Editura Eurocart, 1998; Iașii lui Eminescu, Editura Helios, 2003; Junimiștii la ei acasă. Iași, Editura Pim, 2004; Ce nu știm despre Iași. Editura Pim, edițiile 2006, 2007, 2008; Hoinar în jurul Iașului. Editura Pim, 2014. IORGA, Nicolae. Ce a fost, ce este, ce poate fi Iașul. București,Tipografiile Române Unite, 1935. JUMARĂ, Dan. Vechi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
Timpul, 2002; Societari junimiști în documente. Iași, Editura Timpul, 2006. PARADAIS, Claudiu. Valori ale picturii românești în Muzeul de artă Iași. 1970. PARASCAN, Constantin. Eminescu și Creangă la Junimea. Iași, Editura Timpul, 2002; Istoria junimii postbelice. Iași, Editura Timpul, 2006; Acasă la Ion Creangă. Povestea bojdeucii din Țicău la 90 de ani. Iași, Editura Sagittarius Libris, 2008. PLATON, Maria. Dacia literară destinul unei reviste viața unei epoci literare. Iași, Editura Junimea, 1974. PORCESCU, Scarlat. Catedrala mitropolitană din Iași. Monografie. 1977. RAVEICA
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
sovietică era aproape, din nou ne-am refugiat cu fratele meu mai mare și am ajuns aproape de Râmnicu Sărat, comuna Costești, unde ne-au ajuns rușii. După ce evenimentele s-au mai potolit, adică în vara anului 1944, ne-am întors acasă la Parincea. De fapt, eram niște refugiați mai speciali, ne-am întors de unde plecasem. Apoi viața mea și-a urmat cursul cu bune, cu rele, m-am căsătorit, am lucrat, am o fiică medic veterinar și sunt mândră de ceea ce
NĂSCUTĂ ÎN ROMÂNIA, REFUGIATĂ DIN BASARABIA. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Maria Georgescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1684]
-
serviciul ca administrator la moșia lor din comuna Șuțești Brăila. Copil fiind m-am acomodat destul de repede în noile condiții, mai greu a fost după aceea. În anul 1941, când s-a recuperat Basarabia, bunicii și părinții s-au întors acasă. Totul fusese devastat așa că au luat-o de la capăt. Eu am început școala la Câmpulung Muscel, unde rămăseseră bunicii materni, și ei refugiați în 1940. În vacanță mă duceam acasă la Româncăuți. Au fost vacanțe frumoase, în libertate și fără
CRÂMPEIE DE AMINTIRI. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Elena Ghenadi (născută Krupenski) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1685]
-
s-a recuperat Basarabia, bunicii și părinții s-au întors acasă. Totul fusese devastat așa că au luat-o de la capăt. Eu am început școala la Câmpulung Muscel, unde rămăseseră bunicii materni, și ei refugiați în 1940. În vacanță mă duceam acasă la Româncăuți. Au fost vacanțe frumoase, în libertate și fără griji, pentru un copil care nu înțelegea grijile adulților și războiul. Am avut norocul că nimeni din familie nu a rămas în 1940 sub ocupție, altfel ar fi dispărut prin
CRÂMPEIE DE AMINTIRI. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Elena Ghenadi (născută Krupenski) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1685]
-
aduc aminte că ne-am refugiat la Piatra Neamț unde a venit și tata să ne vadă. Era în 1940 1941 și era primul nostru refugiu. Când trupele noastre au trecut Prutul și împreună cu aliații au eliberat Basarabia, ne-am întors acasă, unde n-am găsit aproape nimic, decât casa. Tata era cu noi și alături de mama, au început să refacă tot ce fusese devastat. Am stat acasă până în 1944 când trupele rusești au rupt frontul și ne-am refugiat a doua
AMINTIRI DIN TRECUT. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Letiţia Halasanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1687]
-
trupele noastre au trecut Prutul și împreună cu aliații au eliberat Basarabia, ne-am întors acasă, unde n-am găsit aproape nimic, decât casa. Tata era cu noi și alături de mama, au început să refacă tot ce fusese devastat. Am stat acasă până în 1944 când trupele rusești au rupt frontul și ne-am refugiat a doua oară. Tata a primit ordin de evacuare și i s-au dat în primire vreo treizeci de premilitari să-i ducă la Focșani. Eu eram elevă
AMINTIRI DIN TRECUT. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Letiţia Halasanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1687]
-
primiți omenește. Părinții mei nu s-au acomodat în Teleorman și au cerut transferul în Moldova, în comuna Letea Veche, județul Bacău. Toate trei surorile am terminat „Liceul Teoretic de Fete”, actual Colegiul “Vasile Alecsandri”. Nu ne-am mai întors acasă niciodată. Am pierdut totul, noi și nu numai noi. Anii au trecut și ne-am făcut un rost prin munca părinților și a noastră. Am acum o familie, copii, nepoți, surorile mele s-au realizat și ele. Părinții noștri și-
AMINTIRI DIN TRECUT. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Letiţia Halasanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1687]
-
un rost prin munca părinților și a noastră. Am acum o familie, copii, nepoți, surorile mele s-au realizat și ele. Părinții noștri și-au găsit odihna veșnică în cimitirul din Bacău luând cu ei speranța de a se întoarce acasă și mai ales dorința de a vedea din nou România întregită. Ceea ce am scris este doar o foarte mică parte din durerile pe care le-am simțit noi și atâtea familii refugiate din Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța
AMINTIRI DIN TRECUT. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Letiţia Halasanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1687]
-
Părinții mei nu s-au refugiat, din acest motiv tata a avut multe de suferit, fiind persecutat, întrucât lucrase ca funcționar la prefectură, asimilat de autoritățile comuniste drept “periculos“. Arestat și deportat în 1940, a reușit, totuși, să se întoarcă acasă trecând printr-un adevărat purgatoriu. În perioada primului meu refugiu, adică până în 1942, am continuat la Dorohoi studiile întrerupte la Hotin. Am revenit la casa părintească în 1942 și spre bucuria mea am fost întâmpinată de ambii părinți. Tatăl meu
DORUL DE CASA EI, A ÎNVINS. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Valentina Dabura () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1680]
-
al doilea refugiu alături de sora și cumnatul meu și ne-am stabilit o vreme la Dorohoi, iar atunci când armata sovietică a invadat nordul Moldovei ne-am retras spre sud, ajungând la Hârșova Dobrogea. Părinții, și de această dată, au rămas acasă la Hotin. După refugiu, destinul meu a fost strâns legat de familia surorii mele. Când cumnatul meu a fost mutat cu serviciul la Poșta din Bacău, acest oraș a devenit ultimul meu refugiu. În Bacău m-am căsătorit, tot aici
DORUL DE CASA EI, A ÎNVINS. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Valentina Dabura () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1680]
-
și apoi ne-am stabilit în Bacău, unde am fost angajat la Fabrica de spirt. Am urmat cu alți colegi din oraș cursuri de contabilitate și am lucrat contabil până în anul 1978. Am avut noroc că nu am mers înapoi acasă după semnarea “Armistițiului“ în toamna anului 1944, fiindcă părinții mei, care nu s-au refugiat, și o soră, au fost deportați în Siberia în anul 1948 și au suferit acolo greu. Mama, în prima iarnă în 1948, a murit înghețată
REFUGIUL MEU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Ioan Gârbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1686]
-
Siberia în anul 1948 și au suferit acolo greu. Mama, în prima iarnă în 1948, a murit înghețată iar tata și sora au suferit și ei multe fiind duși într-o casă de invalizi, până ce cu greu s-au întors acasă. Noi de aici nu știam nimic despre ei și abia după câțiva ani ne-a scris o nepoată din sat că bunica și bunicul sunt departe tocmai în Ircuțk, Siberia. Am înțeles totul și am scris o scrisoare către ei
REFUGIUL MEU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Ioan Gârbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1686]
-
bine că sânteți colea/ că aici e vreme grea/ nu cresc pomi să facă fructe/ nu cresc vii să facă vin/ numai lacrimi și venin”. În altă scrisoare ne tot spunea că suferă mult și tare ar dori să revină acasă. Am primit și o fotografie de la mormântul mamei și spunea tot în scrisoare că se adresează cu lacrimi și zice: ...Unde-ți casa, unde-ți masa/ Aici te-am îngropat/ fără dascăl să-ți citească/ fără preot să te prohodească
REFUGIUL MEU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Ioan Gârbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1686]
-
arătat că: “ părinții n-au fost boieri, au fost țărani săraci cu puțin pământ; tata nu a făcut nici un fel de politică și cred că s-a făcut o greșeală. Vă rog să verificați acestea și să le aprobați întoarcerea acasă“. Peste câteva luni a scris tata că s-ar putea să vină acasă și așa a și fost. Eu am reușit să plec imediat acolo și să ne vedem după doisprezece ani. Plângeam, ne povestea suferințele avute acolo cu gerurile
REFUGIUL MEU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Ioan Gârbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1686]
-
pământ; tata nu a făcut nici un fel de politică și cred că s-a făcut o greșeală. Vă rog să verificați acestea și să le aprobați întoarcerea acasă“. Peste câteva luni a scris tata că s-ar putea să vină acasă și așa a și fost. Eu am reușit să plec imediat acolo și să ne vedem după doisprezece ani. Plângeam, ne povestea suferințele avute acolo cu gerurile mari de nesuportat. Tata stătea la o soră iar acea soră care fusese
REFUGIUL MEU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Ioan Gârbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1686]
-
din toate colțurile țării, pe străzi era o mare îmbulzeală iar oamenii erau grăbiți și nervoși. Până la urmă am fost repartizați la un cămin, unde ne-au fost asigurate cele necesare, inclusiv continuarea școlii. Tata între timp s-a întors acasă la Florești, iar fratele Ioan a rămas “tutorele“ nostru. După scurt timp de la venirea noastră la București, fratele nostru Ioan a fost mobilizat și trimis la o unitate de vânători de munte, astfel că am rămas numai noi doi, singuri
CU PAŞAPORTUL ACASĂ, ÎN ŢARA MEA. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Vasile Ilişiu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1688]
-
anului 1942, l-am pierdut și pe tata, care s-a stins de durere și multe griji, iar noi am căutat să nu ne rupem de familia noastră din Florești de accea în vacanțele anilor 1943 1944, cu pașaportul “treceam“ acasă. Fiind copil de trupă, am beneficiat de cazare și masă totodată am putut să lucrez la un atelier de mecanică fină iar pentru purtarea mea foarte bună, comandantul unității m-a trimis la școala de ucenici. Astfel ziua lucram iar
CU PAŞAPORTUL ACASĂ, ÎN ŢARA MEA. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Vasile Ilişiu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1688]
-
pentru prima dată lui i-a fost tras clopotul, când a murit. În anul 1949 eram hotărâtă să părăsesc casa părintească și să mă realizez profesional. Tata, în schimb, avea intenția să mă mărite. Așa că a trebuit să “fug“ de acasă. Cu ajutorul unui unchi și al unei mătuși din București, am absolvit Școala Tehnică Sanitară din Sibiu și am cerut repartiție la Bacău. Aici am lucrat la Spitalul Municipal, secția radiologie, unde eram pe vremea aceea singurul cadru medical cu studii
POVESTE TRISTĂ DAR ADEVĂRATĂ. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Elena Ianos () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1689]