57,196 matches
-
cembra"), molid ("Picea Abies"), jneapăn ("Pinus mugo"), ienupăr ("Juniperus communis"), afin ("Vaccinum myrtillus L."). La nivelul ierburilor vegetează o plantă rară din specia "Leucorchis albida", o orhidee sinonum al speciei "Pseudorchis albida" În arealul rezervației este semnalată prezența tritonului de munte (""Triturus alpestris"), un amfibian protejat prin "Directiva Consiliului European" 92/43/ CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică) și aflați pe lista roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN
Iezerul Șurianul () [Corola-website/Science/331583_a_332912]
-
El se află la circa 270 km sudvest de Calgary, și la 560 km de Edmonton. Parcul a fost întemeiat în anul 1895, fiind numit după cele trei lacuri care se află pe teritoriul parcului. În vecinătatea lui se află munți înalți, ce aparțin de Parcul Național Glacier (SUA). Parcul se întinde pe suprafața de 525 km², în anii 2001/2002 a avut 413.515 de vizitatori.
Parcul Național al Lacurilor Waterton () [Corola-website/Science/331598_a_332927]
-
de pești: mreana vânata ("Barbus meridionalis"), dunăriță ("Sabanejewia aurata") și chișcar de rău ("Eudontomyzon mariae"); precum și două nevertebrate: croitorul alpin ("Rosalia alpina") și un cărăbuș din specia "Cărăbuș variolosus". La baza desemnării sitului se află trei plante ocrotite: clopoțelul de munte ("Campanula serrata"), ruginita ("Asplenium adulterinum") și curechiul de munte ("Ligularia sibirica"); specii protejate prin aceeași "Directivă" 92/43/ CE din 21 mai 1992, a "Consiliului European" (anexă I-a). Acestea vegetează alături de alte rarități floristice, printre care: angelica ("Angelica archangelica
Obcinele Bucovinei (sit SCI) () [Corola-website/Science/331611_a_332940]
-
și chișcar de rău ("Eudontomyzon mariae"); precum și două nevertebrate: croitorul alpin ("Rosalia alpina") și un cărăbuș din specia "Cărăbuș variolosus". La baza desemnării sitului se află trei plante ocrotite: clopoțelul de munte ("Campanula serrata"), ruginita ("Asplenium adulterinum") și curechiul de munte ("Ligularia sibirica"); specii protejate prin aceeași "Directivă" 92/43/ CE din 21 mai 1992, a "Consiliului European" (anexă I-a). Acestea vegetează alături de alte rarități floristice, printre care: angelica ("Angelica archangelica"), brânca-ursului ("Heracleum sphondylium ssp. transsilvanicum"), coada șoricelului ("Achillea lingulata
Obcinele Bucovinei (sit SCI) () [Corola-website/Science/331611_a_332940]
-
de: "Orchis militaris, Orchis militaris, Orchis mascula ssp. signifera"), ploșnițoasa ("Orchis coriophora"), pușca-dracului ("Phyteuma tetramerum"), cărbuni ("Phyteuma vagneri"), țâța-vacii ("Primula elatior ssp. leucophylla"), ruja ("Rhodiola roșea"), cruciulița ("Senecio paludosus"), gențiana mov ("Swertia perennis"), ventrice ("Tanacetum macrophyllum"), cimbrișor ("Thymus comosus"), diadema munților ("Trientalis europaea", specie endemica pentru Bucovina), iarbă gâtului ("Tozzia alpina"), pipiriguț ("Eleocharis quinqueflora") sau firuța ("Poa rehmannii"). În vecinătatea sitului se află numeroase obiective de interes istoric, cultural și turistic; astfel:
Obcinele Bucovinei (sit SCI) () [Corola-website/Science/331611_a_332940]
-
aflată în Orașul Vechi din Ierusalim despre care tradiția creștină spune că este drumul pe care Iisus Hristos a umblat, purtând crucea, spre locul sau de răstignire. Traseul de la vestul , lângă „Poarta Leilor”, actualmente în Cartierul musulman, la nord de Muntele Templului, și până la Biserica Sfântului Mormânt, aflată în așa numitul Cartier creștin, acoperă o distanță de aproximativ 600 de metri și este un loc celebru de pelerinaj al creștinilor. Traseul actual a fost stabilit din secolul al XVIII-lea, înlocuind
Drumul Crucii () [Corola-website/Science/331630_a_332959]
-
înceapă o nouă epocă de prosperitate. Lumea imaginată de Stackpole în această serie cuprinde trei continente, despărțite între ele de Marea de Răsărit, în care se găsesc o serie de insule și arhipelaguri. Nordul și sudul extrem sunt mărginite de Munții de Gheață, care permit intrarea în lumea Cerurilor și a Iadurilor. În timpul Imperiului Viruk hărție au fost întocmite de cartografi sooth, iar compararea acestora cu cele realizate peste mii de ani de oameni indică faptul că lumea s-a extins
Marile descoperiri () [Corola-website/Science/331593_a_332922]
-
realizat de Casa Gryst. Cu ajutorul acestui dispozitiv, diferența dintre ora arătată de un ceas static și omologul său care călătorea se putea transforma în mile marine. Este locul ocupat timp de mii de ani de Imperiul Virukian. După prăbușirea acestuia, muntele uriaș care domina mijlocul continentului și pe care se afla capitala imperială Virukadeen s-a scufundat, lăsând locul Mării Întunecate. Regiunile au fost reunificate de oameni într-un nou Imperiu, traversat de la nord la sud de un drum imperial și
Marile descoperiri () [Corola-website/Science/331593_a_332922]
-
bătălia armatei Împărătesei Cyrsa cu turasynzii și care a fost principala regiune afectată de magia scăpată de sub control în timpul luptei. Printre caracteristicile ei se numără modificare reliefului în funcție de formele impuse de mintea privitorului și furtunile magice care pot muta și munți din loc. În această provincie supraviețuitorii Mistici ai armatei rebele a lui Nelesquin au ridicat așezarea Tolwreen, iar Misticii aflați în slujba Împărătesei Cyrsa așezarea Voraxan. Regiune în care s-au retras virukii după prăbușirea imperiului lor. Provincii situate în
Marile descoperiri () [Corola-website/Science/331593_a_332922]
-
fiind creatoarea zeului Nessagafel. Ea a domnit cu milenii în urmă peste un imperiu care depășea granițele celor Nouă Principate, avându-i pe sothi drept birocrați și pe oameni ca sclavi. Capitala imperiului, Virukadeen, se afla pe cel mai înalt munte și putea fi văzută din orice punct al Imperiului, iar vrăjile au transformat clima din capitală și au făcut-o extrem de plăcută în ciuda reliefului și a altitudinii. Imperiul Viruk s-a destrămat, iar virukii s-au retras în Irusviruk. După ce
Marile descoperiri () [Corola-website/Science/331593_a_332922]
-
Imperiul Rus care a făcut-o Gubernia Taurida. "Tauri" (în greaca veche Ταῦροι), cunoscuți de asemenea sub numele de "scițotauri", "tauri sciți" sau "taurosciți", au fost un popor stabilit pe coasta de sud a peninsulei Crimeea, care a trăit în munții Crimeii și pe fâșia îngustă de pământ dintre munți și Marea Neagră. Ei au dat numele peninsulei cunoscute în Antichitate ca "Taurida", "Taurica". Deoarece îngheța iarna, „Bosforul Cimerian” este o strâmtoare care nu era navigabilă decât vara, și care nu a
Taurida () [Corola-website/Science/331605_a_332934]
-
în greaca veche Ταῦροι), cunoscuți de asemenea sub numele de "scițotauri", "tauri sciți" sau "taurosciți", au fost un popor stabilit pe coasta de sud a peninsulei Crimeea, care a trăit în munții Crimeii și pe fâșia îngustă de pământ dintre munți și Marea Neagră. Ei au dat numele peninsulei cunoscute în Antichitate ca "Taurida", "Taurica". Deoarece îngheța iarna, „Bosforul Cimerian” este o strâmtoare care nu era navigabilă decât vara, și care nu a avut niciodată importanța „Bosforului Traciei” (actualul Bosfor), deși vasele
Taurida () [Corola-website/Science/331605_a_332934]
-
Alexandru Bogdanovici, respectiv Eugen Țurcanu. Bogdanovici avea o bogată activitate legionară în urmă: arestat întâia oară în 1943, a fost condamnat la 6 luni de închisoare corecțională; a doua condamnare, 3 ani, urmează în 1945, pentru acțiuni de rezistență pe muntele Ciucaș. La ultima arestare, în 1948, era efectiv șeful Corpului Studențesc Legionar Iași. Eugen Țurcanu a fost arestat pe 3 iulie 1948, ca fost membru al Frățiilor de Cruce (FDC 36 Câmpulung) și pentru participarea nedeclarată la ședințe legionare. Deși
Reeducarea în România Comunistă () [Corola-website/Science/331584_a_332913]
-
557 hectare. Situl reprezintă o zonă naturală (păduri de foioase, păduri în tranziție, pajiști naturale, pășuni, peșteri) încadrată în bioregiunea continentală central-nordică a Dealurilor de Vest (unitate geomorfologică deluroasă situată în partea vestică a Carpaților Occidentali), la poalele vestice ale Munților Pădurea Craiului, aparținând de lanțului carpatic al Occidentalilor. Acesta include rezervația naturală Calcarele tortoniene de la Tășad cu cele două grote ("Peștera Stracoș" și "Peștera Tășad") dezvoltate în abrupturile calcaroase tortoniene (atribuite perioadei geologice sarmațiene din ultimul etaj al miocenului), străbătute
Tășad (sit SCI) () [Corola-website/Science/331641_a_332970]
-
este un gen de pești dulcicoli de talie mijlocie sau mică din familia ciprinidelor răspândiți în Eurasia în lacurile și râurile de munte și de la poalele munților și de deal, mai rar în apele limpezi și nepoluate din râurile de câmpie. Pești de dimensiuni mici, având corpul alungit, fusiform și gros, slab comprimat lateral. Spinarea și abdomenul, rotunjite. Carena abdominală înaintea deschiderii anale
Telestes () [Corola-website/Science/331646_a_332975]
-
este un gen de pești dulcicoli de talie mijlocie sau mică din familia ciprinidelor răspândiți în Eurasia în lacurile și râurile de munte și de la poalele munților și de deal, mai rar în apele limpezi și nepoluate din râurile de câmpie. Pești de dimensiuni mici, având corpul alungit, fusiform și gros, slab comprimat lateral. Spinarea și abdomenul, rotunjite. Carena abdominală înaintea deschiderii anale, fără solzi, lipsește. Pedunculul
Telestes () [Corola-website/Science/331646_a_332975]
-
și de multe ori sunt supuse unor modificări constante a mediului de către oameni și sunt în pericol constant de dispariție. Genul "" cuprinde specii tipice de ape moderat reci, limpezi, curgătoare și bine oxigenate. Acești pești se întâlnesc în lacurile de munte, torenții de mare altitudine, torenții și râurile de la poalele munților și de deal, mai rar în apele limpezi și nepoluate din râurile de câmpie. Până în urmă cu câțiva ani, majoritatea speciilor acestui gen au fost incluse ca un subgen în
Telestes () [Corola-website/Science/331646_a_332975]
-
mediului de către oameni și sunt în pericol constant de dispariție. Genul "" cuprinde specii tipice de ape moderat reci, limpezi, curgătoare și bine oxigenate. Acești pești se întâlnesc în lacurile de munte, torenții de mare altitudine, torenții și râurile de la poalele munților și de deal, mai rar în apele limpezi și nepoluate din râurile de câmpie. Până în urmă cu câțiva ani, majoritatea speciilor acestui gen au fost incluse ca un subgen în genul "Leuciscus", dar studiile moleculare și morfologice recente au demonstrat
Telestes () [Corola-website/Science/331646_a_332975]
-
calitățile materialului aviatic și măiestria aviatorilor. Încă în octombrie 1913 aviatorul francez Pierre Daucourt și mecanicul său Henri J. Roux au încercat să efectueze cu un monoplan "Borel" un raid de la Paris până la Cairo, dar n-au putut trece de Munții Taurus. Primul raid în Africa, pe traseul Cairo - Khartum a fost făcut de , între 4 - 12 ianuarie 1914, zburând circa 2000 km, cu escale la Luxor, Wadi Halfa și . În cursul raidului a transportat un sac poștal. Întoarcerea la Cairo
Raiduri aviatice românești în Africa () [Corola-website/Science/331595_a_332924]
-
cu roșu. Trec prin punctele vamale obligatorii, Giurgiu, Varna și Istanbul. Vremea proastă îi reține, așa că vizitează Turnul Galata, cartierul Pera, , ruinele , Sfânta Sofia, Palatul Topkapî, Muzeul de Artă Musulmană, Muzeul Militar, , diferite moschei. În 25 octombrie depășesc foarte greu Munții Taurus, printr-o șa, la înălțimea de 1750 m, plafonul pe care îl pot atinge avioanele încărcate. Ies la Mediterană deasupra localității (vechea "Seleucie"). Trec peste Mersina și fac formalitățile vamale la Adana. Ocolesc și ajung la Alep. A doua
Raiduri aviatice românești în Africa () [Corola-website/Science/331595_a_332924]
-
Luxor în loc de Assuan) și se renunță la altele (Assiut, Rayak, Konya), diferențe marcate cu violet pe harta de alături. Ajung la Cairo la 11 noiembrie și pleacă de acolo la 14 noiembrie. Cu avioanele ușurate nu au probleme la traversarea Munților Taurus și sosesc la București la 17 noiembrie. În cursul raidului s-au parcurs peste 10 500 km. În 1933 locotenent-comandorul George Bănciulescu era secretar general al Aeroclubului Regal al României (ARR), funcție preluată în 1927 de la comandorul Andrei Popovici
Raiduri aviatice românești în Africa () [Corola-website/Science/331595_a_332924]
-
ca și în 1933, dar la Istanbul fac o simplă escală, iar de la Eskișehir zboară la Adana fără escală. A doua zi, pentru a câștiga timp, taie golful Alexandretta, fac formalitățile vamale la Alep și zboară direct la Cairo, survolând munții Libanului, Tripoli, Marea Mediterană spre și El Kantara. La Cairo, în dimineața următoare schimbă elicele cu altele, metalice, de tip "Hamilton" (de la Fleet), deoarece la Adana pe cele de lemn se observaseră fisuri. Operația costă. În aceeași zi zboară până la Assuan
Raiduri aviatice românești în Africa () [Corola-website/Science/331595_a_332924]
-
iar după aceea are un parcurs ascendent (120 de metri în 7 kilometri, circa 1.7%) până în Teliu. Linia traversează șoseaua cu un impresionant viaduct, iar apoi face trecerea în județul Covasna (pe raza căruia se află Întorsura Buzăului) pe sub munte, prin cel mai lung tunel de cale ferată din România (4,37 km). Tunelul a fost construit în timpul regatului României de către firma germană Julius Berger, între 1924-1929, și este prevăzut pentru linie dublă și electrificată. Imediat după ieșirea din tunel
Calea ferată Brașov–Întorsura Buzăului () [Corola-website/Science/331669_a_332998]
-
linie dublă și electrificată. Imediat după ieșirea din tunel, linia se termină în gara Întorsura Buzăului. Doar 35 de kilometri (în linie dreaptă) lipsesc din calea ferată pentru a lega direct orașul Brașov de Buzău, deoarece de partea opusă a munților, calea ferată Buzău-Nehoiașu a fost construită în 1909, tot în perspectiva creării unei noi conexiuni de transport transcarpatice. Acest proiect nu s-a materializat niciodată, iar legătura feroviară între aceste orașe se face pe ruta Brașov - Ploiești - Buzău, sau alternativ
Calea ferată Brașov–Întorsura Buzăului () [Corola-website/Science/331669_a_332998]
-
se pronunța și în situațiile în care astăzi nu se pronunță. Vocalele nazale s-au format înaintea consoanelor nazale [n] și [m], acestea din urmă fiind și ele articulate, spre deosebire de pronunțarea modernă: "bon" [bõn], "bonne" [bõnə] „bun, bună”; "mont" [mõnt] „munte”. Exista o singură semiconsoană, [j], provenită din [k] sau [ɡ] intervocalic: > "paiier" > fr. mod. "payer" „a plăti”. Deja în secolul al XII-lea, majoritatea diftongilor devin ascendenți prin deplasarea accentului de pe primul element pe al doilea, după care primul element
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]