57,196 matches
-
în România) și se întinde pe o suprafață de 19.598 hectare. Situl reprezintă o zonă naturală (păduri de foioase, păduri de conifere, păduri în amestec, păduri în tranziție, pajiști naturale, pășuni și stepe) încadrată în bioregiunea alpină nord-vestică a munților Gutâi - (grupă muntoasă a Carpaților Maramureșului și Bucovinei, aparținând lanțului carpatic al Orientalilor) și cea continentală a "Depresiunii Baia Mare". Acesta include rezervațiile naturale: Cheile Tătarului, Mlaștina Poiana Brazilor, Mlaștina Iezerul Mare și Tăul lui Dumitru. Aria naturală dispune de șapte
Igniș () [Corola-website/Science/331753_a_333082]
-
din arbori și arbusti cu specii de: brad ("Abies alba"), molid ("Picea Abies"), pin ("Pinus"), larice ("Larix decidua"), zâmbru ("Pinus cembra"), zadă ("Larix"), tisă ("Taxus baccata"), fag ("Fagus sylvatica"), gorun ("Quercus petraea"), stejar ("Quercus robur"), carpen ("Carpinus betulus"), paltin de munte ("Acer pseudoplatanus"), tei ("Tilia cordata"), frasin ("Fraxinus excelsior"), jneapăn ("Pinus mugo"), ienupăr ("Juniperus communis"), păducel ("Crataegus monogyna"), soc negru ("Sambucus nigra"), alun ("Corylus avellana"), zmeur ("Robus idaeus"), măceș ("Rosa canina") sau afin ("Vaccinum myrtillus L."). La nivelul ierburilor sunt întâlnite
Igniș () [Corola-website/Science/331753_a_333082]
-
frasin ("Fraxinus excelsior"), jneapăn ("Pinus mugo"), ienupăr ("Juniperus communis"), păducel ("Crataegus monogyna"), soc negru ("Sambucus nigra"), alun ("Corylus avellana"), zmeur ("Robus idaeus"), măceș ("Rosa canina") sau afin ("Vaccinum myrtillus L."). La nivelul ierburilor sunt întâlnite două rarități floristice: clopoțelul de munte ("Campanula serrata") și curechiul de munte ("Ligularia sibirica") (specii floristice protejate prin acceași "Directivă Europeană 92/43/CE" din 21 mai 1992); care vegetează alături de: vuitoare ("Empetrum nigrum ssp. nigrum"), șuvară ("Molinia caerulea"), săbiuță ("Gladiolus imbricatus"), ruin ("Succisa pratensis"), târsă
Igniș () [Corola-website/Science/331753_a_333082]
-
ienupăr ("Juniperus communis"), păducel ("Crataegus monogyna"), soc negru ("Sambucus nigra"), alun ("Corylus avellana"), zmeur ("Robus idaeus"), măceș ("Rosa canina") sau afin ("Vaccinum myrtillus L."). La nivelul ierburilor sunt întâlnite două rarități floristice: clopoțelul de munte ("Campanula serrata") și curechiul de munte ("Ligularia sibirica") (specii floristice protejate prin acceași "Directivă Europeană 92/43/CE" din 21 mai 1992); care vegetează alături de: vuitoare ("Empetrum nigrum ssp. nigrum"), șuvară ("Molinia caerulea"), săbiuță ("Gladiolus imbricatus"), ruin ("Succisa pratensis"), târsă ("Deschampsia cespitosa"), ruginare ("Andromeda polifolia"), bumbăcăriță
Igniș () [Corola-website/Science/331753_a_333082]
-
tranziție de la climatul oceanic la cel continental ce poate fi observat imediat, atunci cand ne uităm la zonele climatice de rezistență a plantelor la frig, care tind să scadă, în principal spre est în loc de nord. De asemenea, platourile și lanțurile de munți joși în această regiune au un impact semnificativ asupra intervalului de temperaturi scăzute la care s-ar putea ajunge în timpul iernii. În general, zonele climatice de rezistență a plantelor la frig sunt ridicate, având în vedere latitudinea regiunii, deși nu
Zone climatice de rezistență a plantelor la frig () [Corola-website/Science/331775_a_333104]
-
sau 2. Un alt exemplu notabil este Waksmund, un mic sat din Carpați polonezi, care atinge în mod regulat temperatura de -35° C, în timpul iernii în nopțile calme când mase de aer rece și grele din jur de la Gorce și Munții Tatra coboară pe părții în această vale joasă, creând extreme, care pot fi de până la 10° C (18° F) mai reci decât cele din în apropierea Nowy Târg sau Białka Tatrzańska, care sunt ambele poziționate la altitudini mai mari. Waksmund
Zone climatice de rezistență a plantelor la frig () [Corola-website/Science/331775_a_333104]
-
6a. Aceste exemple dovedesc că topografia locală poate avea un efect pronunțat asupra temperaturii și, prin urmare, asupra a ceea ce poate crește într-o anumită regiune. Europa de Sud este în general mai caldă decît alte părți ale Europei, cu excepția munților, aceasta aparține zonelor 8-10, desi sudul Balcanilor (Șerbia și estul Bulgariei) sunt mai degrabă reci iarnă fiind în zonele 6-7. Coasta Dalmata, Albania și nordul Greciei sunt în zonele 8-9, la fel ca și zona central-nordică a Italiei (dealurile și
Zone climatice de rezistență a plantelor la frig () [Corola-website/Science/331775_a_333104]
-
diverse întreceri sportive precum "güreș" (lupte) și "cirit" (sulita). Până în urmă cu 25-30 de ani, înainte ca oamenii să se mute de la sat la oraș, moment în care au început să își piardă tradițiile, cei care traiau în satele din Munții Asamel, când se refereau la ziua de 21 martie spuneau "Gündönümü" (Întoarcerea zilei). La această dată oamenii îmbrăcau haine noi, sacrificau animale și organizau petreceri câmpenești unde mâncau împreună ceea ce pregateau special pentru această sărbătoare: halva, "kete" (placintă nedospită coaptă
Nowruz () [Corola-website/Science/331831_a_333160]
-
chiar înainte ca Orellana să sosească cu cei 23 de cai și călăreți. Orellana s-a grăbit să îi ajungă din urmă pe ceilalți, întâlnindu-se în cele din urmă în martie. Totuși, în momentul în care expediția a părăsit munții 3.000 de băștinași și 140 de spanioli au murit sau au dezertat. Când au ajuns la râul Coca (un afluent al Napo) o brigantină, "San Pedro", a fost construită pentru a transporta bolnavii și proviziile. Gonzalo Pizarro i-a
Francisco de Orellana () [Corola-website/Science/331896_a_333225]
-
Zamora), și Nemetobriga (Puebla de Trives - Orense), care a fost centrul religios. Este posibil ca asturii să fi fost o parte a începutului expansiunii Hallstatt, care au părăsit patria bavareză a Boemiei și au migrat în Galia, unii continuând peste munți în Spania și Portugalia. Până în secolul al VI-lea î.Hr, au ocupat Castros, precum Coanna și Mohias lângă Navia de pe coasta Golgului Biscaya. Din punctul de vedere roman, exprimat în scurtele observații a istoricilor Florus, Titus Livius și Orosius
Asturii () [Corola-website/Science/331901_a_333230]
-
ocupat Castros, precum Coanna și Mohias lângă Navia de pe coasta Golgului Biscaya. Din punctul de vedere roman, exprimat în scurtele observații a istoricilor Florus, Titus Livius și Orosius, asturii au fost împărțiți în două facțiuni, în urma divizării naturale făcute de munții alpini castici din Picos: Transmontani (situați în Asturia modernă) și Cismontani (localizați în partea apropiată din Leonul modern). Transmontanii, situați între râul Navia și masivul central al Picos de Europa, a cuprins Cabarci, Iburri, Luggones, Paesici, Paenii, Saelini, Vinciani, Viromenici
Asturii () [Corola-website/Science/331901_a_333230]
-
Paesici, Paenii, Saelini, Vinciani, Viromenici, Brigaentini și Baedunienses;Cismontani inclus Amaci, Cabruagenigi, Lancienses, Lougei, Tiburi, Orniaci, Superatii, Gigurri, Zoelae și Susarri. Înainte de cucerirea romană la sfârșitul secolului I d.Hr, ei s-au unit într-o federație tribală cu cetatea de munte Asturica (Astorga), care era capitala lor. Studii recente epigrafice sugerează că aceștia vorbeau limba celtică asemănătoare cu Gallaeci Lucenses și Braccarenses. Conform autorilor clasici, structura lor de familie a fost de linie maternă, prin care femeia moștenea proprietatea. au trăit
Asturii () [Corola-website/Science/331901_a_333230]
-
Braccarenses. Conform autorilor clasici, structura lor de familie a fost de linie maternă, prin care femeia moștenea proprietatea. au trăit în forturi de deal, stabilite în domenii strategice și construite cu ziduri rotunde în Asturia de astăzi și zonele de munte din Leon, cu pereți desptrunghiulari în zonele plate, similare cu cele din Galiția. Clasa războinică era formată din bărbați și femei și ambele sexe erau considerate a fi luptători feroce. Majoritatea triburilor asture, precum Lugone, îl venerau pe zeul celtic
Asturii () [Corola-website/Science/331901_a_333230]
-
de câmpie, însă dovezile arheologice confirmă faptul că aceștia erau crescători de animale în pașunile montane și se ocupau de agricultură pe pantele și văile inferioare. Ei creșteau mai ales oi, capre, boi și o rasă locală de cai de munte foarte renumiți în antichitate, asturconii, care încă există și astăzi. În conformitate cu Pliniu cel Bătrân, acești cai erau mici de statură, cu foarte puțin mai mari decât poneii, erau rapizi și antrenați pentru vânătoare și războaiele de munte. În mare parte
Asturii () [Corola-website/Science/331901_a_333230]
-
de cai de munte foarte renumiți în antichitate, asturconii, care încă există și astăzi. În conformitate cu Pliniu cel Bătrân, acești cai erau mici de statură, cu foarte puțin mai mari decât poneii, erau rapizi și antrenați pentru vânătoare și războaiele de munte. În mare parte a anului, ei foloseau ghindele ca sursă de aliment de bază, uscându-le și pulverizându-le, folosind făina pentru un tip de pâine ușor de conservat. Din domeniile lor semanate din perioada preromană, ei recoltau orzul și
Asturii () [Corola-website/Science/331901_a_333230]
-
a crescut în mod semnificativ. Eisenhower a hotărât să își concentreze eforturile împotriva „Fortăreței Alpine”. Informațiile primite de americani indicau că trupele cele mai loiale ale lui Hitler se pregăteau să organizeze efort final, de durată, în fortăreața naturală a munților Alpi din sudul Germaniei și vestul Austriei. Era de presupus că, dacă ar fi reușit o rezistență de un an sau mai mult, disensiunile dintre Uniunea Sovietică și aliații occidentali le-ar fi oferit germanilor un instrument de negociere care
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
pierderi atât de grele pe fronturile de est și de vest, încât comandanții germani erau capabili cel mult să organizeze operațiuni de întârziere a înaintării aliaților, fiindu-le practic imposibil să asigure forțele necesare organizării unei rezistențe bine organizate în munți. Cu toate acestea, serviciile de informații aliate nu au putut să nu ia în considerație posibilitatea ca anumite subunități ale armatei germane să încerce să reziste în Alpi. Pentru interzicerea unei asemenea opțiuni, comandanții aliați au regândit rolul operațiunii din
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
cam la 65 km sud-est de Leipzig. De aici, Patton trebuia să continue înaintarea spre sud-este și să intre în Austria. În același timp, Grupul de Armată VI SUA comandat de generalul Denver trebuia să înainteze prin Bavaria și prin Munții Pădurea Neagră spre Austria spre posibilele contre de rezistență nazistă din Alpi. Pe 4 aprilie, în timpul unei pauze tactice care să permită regruparea tuturor forțelor Grupului de Armată XII, militarii Armatei a 3-a au făcut două descoperiri notabile. Lângă
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
zonelor puternic apărate de inamic cu puternice forțe de tancuri, urmate de izolarea defensivei germane și distrugerea ei cu atacuri de infanterie. Aceasta a fost tactica folosită de americani pentru distrugerea unei forțe de aproximativ 70.000 de oameni din munții Harz —60 de km nord de Erfurt—și tot așa au fost cucerite orașele Erfurt, Jena, și Leipzig. Toți militarii aliați de pe linia Elbe-Mulde erau dornici să fie primii care să facă joncțiunea cu Armata Roșie. La sfârșitul lunii aprilie
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
În vreme ce Grupul de Armată XII înainta spre est, Grupul de Armată VI de sub comanda generalului Denvers avea două obiective de îndeplinit: să protejeze flancul Grupului XII și să elimine orice încercare a germanilor de organizare a unei ultime rezistență în Munții Alpi din sudul Germaniei și Austria de vest. Pentru îndeplinirea celor două obiective, Armata a 7-a comandată de generalul Alexander Patch a trebui să atace sub formă de arc, mai întâi spre nord-est, de-a lungul flancului trupelor lui
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
au ocupat de asemenea și Berchtesgaden, mica localitate care ar fi trebuit să fie punctul de comandă al lui Hitler în "Reduta Alpilor". Odată cu ocuparea de către aliați a tuturor pasurilor montane ale Alpilor, fusese îndepărtată orice posibilitate de rezistență în munți sau în zonele învecinate. După încă doar câteva zile, războiul avea să se încheie în Europa. În vreme ce forțele aliate din sud înaintau spre Alpi, Grupul de Armată XXI a avansat spre nord și nord-est. Aripa dreaptă al Armatei a 2
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
a avut o mult mai mare succes, atunci când a fost folosit în scopul unei amenințări. Nu a fost suficient în cazul Libanului invazia siriană nu a putut fi stopată. A trebui să folosească forța militară și bombardeze pozițiile siriene din munții Libanului. Simpla amenințare nu descurajează suficient dictatorii sau statele care se opun SUA din diferite motive. O altă concluzie a fost că folosirea demonstrativă a forțelor militare au fost instrumente politice cu o eficiență pe termen scurt. Pe termen lung
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
ani din atelierele uzinei electromecanice din Lianozov ieșiseră deja până la 300 de seturi de radare P-20. Radarul, plasat pe un afet mijlociu de tun de artilerie antiaeriană, a funcționat foarte sigur. A trebuit să se plaseze radarul și în munți dar echipamentul s-a ionizat rapid și a ieșit din funcțiune, s-au ars tuburile catodice ale indicatoarelor de observare circulară. Toate acestea s-au întâmplat din cauza descărcărilor electrice puternice din aer. |Constructorul șef al radarului montan Lev Shulman a
P-20 „Periscop” () [Corola-website/Science/335590_a_336919]
-
din aer. |Constructorul șef al radarului montan Lev Shulman a reușit să găsească soluțiile potrivite și, literalmente, în doar o jumătate de an versiunea montană a radarului P-20 a fost creată și testată în barocamere și în Armenia pe muntele Alagez. Erau modificări mai importante, la care au fost prinse radarele și creatorii lor din Lianozov. Curând, pe baza radarului P-20 a fost creat un radar mult mai avansat P-30. După fiabilitatea și datele tehnice și tactice, acesta
P-20 „Periscop” () [Corola-website/Science/335590_a_336919]
-
familiei Peronosporaceae-lor (în special a mucegaiurilor pufoase), în care a descoperit și descris nu mai puțin de șase genuri noi. Participând în cadrul proiectului "Flora Criptogamică în România" la explorarea științifică a mai multor parcuri naționale sau naturale române (între altele: Munții Bucegi, Masivul Cozia, Cheile Nerei - Beușnița, Delta Dunării, Porțile de Fier, Domogled-Valea Cernei, Masivul Piatra Craiului sau Munții Rodnei), el și colaboratorii săi au înregistrat numeroși taxoni noi în România în acest domeniu pentru Europa, de exemplu, "Plasmopara (Bremiella) baudysii
Ovidiu Constantinescu (micolog) () [Corola-website/Science/335602_a_336931]