7,247 matches
-
fiindcă eram cea mai mică, dar nu-i adevărat. Eram cea mai isteață, asta e. Și am o memorie bună. Țin minte fiecare pasaj prin care n-am fost decât o dată. ― Apoi, să știi că ești campioană. Fetița se arătă încântată de compliment. Ripley privi înainte. Stația de epurare creștea dincolo de parbriz. Era o construcție foarte urâtă, cu linii pur funcționale. În cursul ultimelor decenii, numeroasele țevi, rezervoare și canalizări fuseseră zgâriate și ciupite de pietre și nisipul ridicat de vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
în camera de hotel a lui Gosseyn Doi - și-i salvase viața. Fața o avea la fel de slabă ca atunci. Dar părea mai matur decât îl știa memoria lui Gosseyn. Dar era o diferență aproape insesizabilă. Ce era mai important, era încântat să-i aibă ca musafiri în căsuța lui. - Ați venit într-un moment potrivit. E ziua mea liberă. Sau - zâmbind - noaptea mea liberă; așa că v-aș putea fi de vreun ajutor. Oricum văd că în momentul acesta aveți nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
ocoli întrebarea: - Nu sunt mai inteligent decât eram atunci. Apoi adăugă: - Cine ar fi bănuit că te obosești să ții casa asta amărâtă sub supraveghere? Ținu privirile ațintite pe fața netedă cât rosti cuvintele cu substrat de laudă. Și fu încântat să observe o ușoară mulțumire de sine în expresia celuilalt. Dar Blayney nu spuse nimic; nu oferi nici o explicație pentru prevederea de care dăduse dovadă. Într-un fel, sigur că spusele sale nu aveau nevoie de răspuns. Întâi că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
vată de zahăr.“ Urma o dată, ora și semnătura indescifrabilă. Cu prima ocazie, i-am strecurat scrisoarea în geantă. L-am lămurit pe Paul că gluma e nevinovată, ne-amuzam și noi, și fata. Făceam pe detașatul, dar, de fapt, mă încânta planul. Intuiam în Gloria o parteneră interesantă, un depozit fragil și-accesibil pentru ideile mele murdare, pe care abia așteptam să le pun în practică. Nu vroiam să ofer nimic, nici măcar o porțiune infimă din corpul meu; privilegiul ăsta îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Se cheamă déja-vu; sau, mai exact, déja-entendu. Reziduuri lingvistice preluate inconștient de la alții și repuse-n circulație ca automatisme verbale sau ticuri mentale. Vezi Freud, Berne, Pinker, Dennett. Un secol de cercetare cognitivă. Catedra de limbă de la noi ar fi-ncântată să-ți explice procesul. În plus, vorba ta, marfa rezultată-i perisabilă. Dacă tot repetăm poveștile altora, înseamnă că punem în circulație un produs expirat. Sau măcar consumat; oricum, neatractiv.“ „Bine gândit, Robane. Da’ să știi că nu doar voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
probate prin cifre. Eminescu mă nemulțumea, cu poveștile lui simbolice cu civilizațiile care vin și se duc și iarăși vin (în realitate, îl admiram pentru curajul de a-și dispune fantasmele în timp și spațiu). Rigoarea științifică, în schimb, mă încânta. Discovery, National Geographic, Discovery Science - aici puteam în sfârșit alege, în materie de explicații. Vorbeau pe înțelesul meu, nu trebuia să fii specialist ca să pricepi că n-ai zile multe. Știam că nu ai cum să-ți depășești durata determinată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în chiuvetă dimineața. Nu suporta târșâitul papucilor (zicea că semăn cu un moș), grămezile de vase murdare (cățărându-se pe pervazul ferestrei, cum le lăsam eu la prânz), firimiturile de pe masă (asta era de înțeles, nici pe mine nu mă încântau la alții). Îmi ascundea punga de medicamente, verzuie, adâncă, din care scoteam ba Debridatul, ba Pananginul, ba Nizoralul, în funcție de situație (totul era sortat pe mărimi, culori și forme, ca o colecție de mașinuțe). Unele medicamente purtau nume festive, copleșitoare: Rupan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și englezii și-au disputat cu precădere zonele de influență informațională.“ „Da. Se presupune că Marii Economiști ai Minții, Maeștrii Neuro-Cibernetici sunt astăzi la ei. Nu la americani, cu toată tehnologia lor.“ „Avantajul a alternat.“, am improvizat eu o poveste, încântat de formulă. Doar așa puteam să-l conving pe inginer. „Cantitățile importante, cele care contau cu adevărat s-au mutat dintr-o parte într-alta. Somme, Marne, Aachen, Sicilia, Monte Casino, Stalingrad, Harkov, Berlin, Nürenberg, Yalta, Malta (unde rușii au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
artă liberală, definită în termenii săi clasici de ordinul lui dulci, nu ai lui utili, iar emoția care o definește este plăcerea, delectarea. Plăcerea medievală cuprinde, de altfel, o gamă largă de emoții. Literatura este așadar „o știință ce distrează, încântă, rămânând în continuare în sfera culturii, dar care părăsește terenul intelectualității abstracte.” Tot în această perioadă se precizează și mai mult rolul social al poetului investit cu importante atribuții oficiale. Apoi, poezia courtoise, de chansons de geste nu este de
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
mai pură a amorului față de Patrie. Meritul pe care Heliade Rădulescu este dispus să și-l recunoască pentru munca sa culturală este de a fi deschis ochii, de a se fi uitat în adâncul ființei naționale, de a se fi încântat și de a fi căzut în genunchi (p. 56). Amorul pentru Patrie are deci un caracter epifanic iubirea evlavioasă a țării se traduce într-un patriotism revelator. Iar cel căruia i s-a revelat Patria nu poate decât să cadă
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
de mort, care conferea întregii fizionomii a acestui tânăr, în pofida constituției lui destul de robuste, o expresie de secătuire și în același timp de ceva pătimaș până la suferință, care nu se armoniza cu zâmbetul lui impertinent, grosolan și cu privirea tăioasă, încântată de sine. Era îmbrăcat gros, cu un cojoc larg din blană de miel, acoperită cu postav negru, așa că peste noapte nu-i păsase de frig, în timp ce vecinul său fusese nevoit să simtă pe propria spinare zgribulită toată dulceața umedei nopți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
adevăr excelent mobilat. În decursul celor cinci ani de când locuia la Petersburg, existase o perioadă, la început, când Afanasi Ivanovici fusese deosebit de darnic cu ea în privința banilor; pe atunci încă mai spera să-i câștige dragostea și voia s-o încânte mai ales cu confortul și luxul, știind ce ușor se deprinde omul cu luxul și ce greu e mai apoi să renunțe la el, după ce încetul cu încetul luxul a devenit o necesitate. În această privință, Toțki rămăsese fidel vechilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dar, vai! rezultatele s-au dovedit ciudate. Cu toate acestea, în ființa Nastasiei Filippovna exista și persista ceva care, uneori, chiar pe Afanasi Ivanovici îl uimea printr-o neobișnuită și atrăgătoare originalitate, printr-o anume forță, ceva care îl mai încânta câteodată și acum, când se spulberaseră deja toate fostele lui speranțe în legătură cu Nastasia Filippovna. Prințului îi deschise o fată (Nastasia Filippovna avea întotdeauna numai personal feminin) și, spre marea lui mirare, nu se arătă deloc surprinsă, atunci când el o rugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
facă furori în lumea bună splendidul roman al lui Dumas-fils La dame aux camélias*, un poem care, după părerea mea, e hărăzit să nu moară și să nu îmbătrânească niciodată. În provincie, toate doamnele, măcar cele care îl citiseră, erau încântate și entuziasmate. Farmecul narațiunii, originalitatea tratării personajului principal, această lume seducătoare, analizată cu atâta finețe și, în sfârșit, toate amănuntele fascinante, presărate în carte (de pildă, cel privitor la împrejurările utilizării succesive a buchetelor de camelii albe și roșii), într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Asta, domnule, zice el, e altceva, e o faptă bună, generoasă și plăcută lui Dumnezeu; am să-i depun întru sănătatea dumitale.“ Și, știți dumneavoastră, mi-a plăcut acest rus bătrân, acest, ca să zic așa, rusnac neaoș, de la vraie souche*. Încântat de norocul avut, fac imediat cale întoarsă; m-am întors pe un drum ocolit, ca să nu mă întâlnesc cu Petea. De cum am sosit, am și trimis florile, fiindcă Anfisa Alexeevna tocmai se trezea. Puteți să vă imaginați bucuria, recunoștința, lacrimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
spune mai repede, îl interogă prințul cu nerăbdare, văzând grimasele misterioase ale lui Lebedev. Tocmai aici e secretul. Și Lebedev zâmbi ironic. — Secretul cui? — Secretul dumneavoastră. Singur mi-ați interzis, luminate prinț, să vorbesc în prezența dumneavoastră... îngăimă Lebedev și, încântat de faptul că a împins curiozitatea interlocutorului până la o stare de nerăbdare bolnăvicioasă, încheie brusc: de Aglaia Ivanovna se teme. Prințul se încruntă și tăcu cam un minut. — Lebedev, zău că renunț la casa dumitale, spuse el deodată. Unde-s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
vorbești cu un tânăr despre secretele fiicei tale, ba încă despre niște secrete care mai că nu-l privesc personal! Doamne, măcar bine că-i idiot și... și... prieten al casei noastre! Dar oare-i posibil ca Aglaia să fie încântată de pocitania asta? Doamne, bat câmpii! Ptiu! Suntem originali... ar trebui să fim puși în vitrine de sticlă, eu prima, și să fim arătați oamenilor cu zece copeici intrarea. Asta n-o să ți-o iert, Ivan Feodorovici, niciodată n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
leur mort soit pleurée, Qu’un ami leur ferme les yeux!* Dar, oameni naivi, credeți, credeți că până și în această cuviincioasă strofă, în binecuvântarea academică a vieții de către aceste versuri franțuzești s-a îmbâcsit atâta înveninare, atâta răutate înverșunată, încântată de sine în rime, încât chiar și poetul, poate, a făcut-o de oaie și această răutate a luat-o drept lacrimi de înduioșare, murind cu această convingere: fie-i țărâna ușoară! Aflați dar că există o limită a rușinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cărora mult stimatul dumneavoastră frățior le servește drept imagine atât de proeminentă. Te urăsc, Gavrila Ardalionovici, numai pentru că - poate o să ți se pară de-a mirării - numai pentru că ești tipul și incarnarea, personificarea și culmea platitudinii celei mai impertinente, mai încântate de sine, mai bădărane și mai dezgustătoare! Ești platitudinea cu ifose, platitudinea care nu se îndoiește de sine, platitudinea de o seninătate olimpiană; ești rutina rutinei! Nici minții, nici inimii dumitale nu le e hărăzit să dea vreodată naștere celei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în alte campanii, se pare că Charras ar fi fost extrem de bucuros; iar asta nu mai este bine într-o lucrare atât de serioasă, pentru că apare spiritul de partid. Pe-atunci erați foarte ocupat fiind în serviciul... împăratului? Generalul era încântat. Prin seriozitatea și naivitatea ei, remarca prințului spulberate ultimele lui rămășițe de suspiciune. — Charras! O, și eu am fost revoltat! Chiar atunci i-am scris, dar... propriu-zis, nu-mi mai amintesc acum... Mă întrebați dacă eram ocupat cu serviciul? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a doua zi s-a dat ordinul de plecare. Sunt lucruri extrem de interesante, rosti prințul, cu voce teribil de scăzută. Dacă așa a fost... adică, vreau să spun... se grăbi el să se corecteze. — O, prințe! strigă generalul, atât de încântat de povestirea sa, încât, poate, n-ar fi pregetat să depășească orice urmă de prudență. Trebuie să spuneți: „Așa a fost!“ Dar a fost mai mult de atât, vă încredințez că a fost! Toate acestea au fost fapte neînsemnate, politice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
socotea infinit mai prejos decât el și tocmai acest gând simplu și mărinimos genera în el uimitoarea familiaritate și amiciție pe care le manifesta față de aceiași Epancini. Știa foarte bine că în seara aceasta trebuie să povestească neapărat ceva, ca să încânte societatea, și se pregătea pentru asta chiar cu un fel de inspirație. Ascultând mai apoi această povestire, prințul Lev Nikolaevici avea să-și dea seama că nu mai auzise niciodată ceva care să semene măcar pe departe cu umorul strălucitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
deoarece i se tăia răsuflarea; chipul bătrânului îi plăcea foarte mult. — Cum? bâigui el în cele din urmă. Chiar mă iertați? Și... dumneavoastră, Lizaveta Prokofievna? Râsul se înteți; în ochii prințului apărură lacrimi; nu-i venea să creadă și era încântat. — Desigur, vaza era splendidă. Mi-aduc aminte că am tot văzut-o aici de vreo cincisprezece ani, da.... cincisprezece... începu Ivan Petrovici să spună ceva. — Ce să zic, mare nenorocire! zise tare Lizaveta Prokofievna. Și omul are un sfârșit, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
sub impresiunea imediată a reprezentării din joia trecută, le primim de la d. Ioan Slavici, unul din adevărații cunoscători ai vieții poporului roman. Le publicăm cu atât mai bucuros cu cât ele reproduc foarte bine simțirile numeroșilor spectatori care au rămas încîntați de noua piesă a d-lui Alecsandri. Din parte-ne adăogăm numai un cuvânt de recunoștință pentru actuala direcțiune a teatrelor. După părerea noastră unele din organele de publicitate sunt nedrepte pentru d. Ioan Ghica. Orice am avea de zis
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
o jumătate secol, am purtat pe sânul meu, am încălzit cu a mea suflare pe mândra și draga noastră Românie. D. Dim. Brătianu promite vecinilor (împărăției Habsburgilor și celei a Romanovilor) binevoitorul său concurs. Fără îndoială marile puteri vor fi încîntate că d. Brătianu catadicsește a avea atâta bunăvoință cu ele. Altceva este daca s-ar atinge un păr al Romîniei! Pîn' acum știam că România e o noțiune geografico - politică; c-ar fi păroasă nu știam încă. Ba mai mult
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]