7,108 matches
-
ales, Clipocind în depărtări, Ca aprinse lumânări. Un bănuț de cinci parale Lunecă pe cer agale. Când se dă pe cer de-a dura, Crește și temperatura. Din atât de multe stele, Numai el poartă inele. Se aud prea multe șoapte Că e unul, dar de noapte. Luceafărul de noapte Dar se poate auzi Că e altul, dar de zi. Plouă razele de soare; Oameni mari și mititei Pun belșugului temei. După ce ne umple traiul Cu licori și cu bucate, Furioasă
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
-l luăm și la noi acasă. Uită-te numai cum e îmbrăcat. I-au ieșit genunchii prin pantaloni... și nici măcar nu i se potrivesc... îi sunt tare scurți“. — Ce ne facem? îl întrebă Tomoe pe fratele ei, repede și în șoaptă. Gaston nu a înțeles ce-a spus fata. Dacă l-ar lăsa în seama ei, ar scăpa ea repede de el. Takamori, râzând, îi răspunse simplu: — Cum, nu știi? Mai întâi trecem de vamă și apoi luăm un taxi. Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Gaston nu înțelegea ce se întâmplă, dar Takamori și Tomoe l-au tras după ei. Abia au făcut câțiva pași, și iar a apărut omul. — Ai grijă, eu nu sunt individ, tinere. Cauți gâlceavă? îl provocă el pe Takamori, în șoaptă. — Aoleu, frate... aoleu! Vine! Nu știau ce ținea individul în mâna din buzunar, dar au simțit oricum amenințarea din glasul lui. Tomoe, speriată, s-a tras în spatele fratelui ei și s-a agățat de el cu toată puterea. Cât era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
șeful, luând o poziție amenințătoare. — Scuzați-ne, băieți, spuse „șeful“ încet, zâmbind. Prietena mea a cam tras la măsea. Cei doi studenți s-au speriat atât de rău, încât au rămas nemișcați, incapabili să mai facă un pas. Tot în șoaptă, dar apăsat de data aceasta, le-a zis: — Ce-ar fi s-o luați din loc! Viitorii intelectuali nu sunt niciodată de vreun ajutor în asemenea situații. Nu le-a trebuit mult studenților să-și dea seama că n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Nu, și câinele e cu mine, dar el doarme afară. Fata s-a întors, a făcut câțiva pași și a strigat la cineva dinăuntru: — Tanida-san, puteți să veniți o clipă? Apoi a dispărut, dar Gaston a auzit-o vorbind în șoaptă. — E un străin cam ciudat. Spune că vrea o cameră și e singur. Ce să facem? — Cameră, singur? Vocea care-i răspunse era de bărbat. — Da. — E cam problematic. E american? — Nu știu. — Bine... fie. Ce să-i facem? Du
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a privit în jur, în căutarea vreunui local încă deschis, dar singurele lumini de pe stradă erau cele ale felinarelor și cele care străbăteau prin jaluzelele magazinelor care se închiseseră de mult. Deodată, a auzit pe cineva adresându-i-se în șoaptă. — Hei, tinere! E încă devreme. Nu vii cu mine? Vocea venea dinspre un gang întunecat dintre cinema și magazin. Privind într-acolo, a zărit în gang silueta fantomatică a unei femei. Era femeia cu bandajul în jurul gâtului. — Sfinte Dumnezeule! strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
treaptă, femeia a aprins o lanternă. Gaston și-a șters sudoarea de pe frunte cu mâna-i uriașă. Pe jos, la picioarele lui, se afla bocceluța pe care o mai văzuse și înainte. — Să nu faci zgomot, îl preveni femeia în șoaptă. Mă duc să-ți aduc ceva de mâncare. A urcat iar treptele, ca un șobolan, la fel de repede cum le coborâse și dusă a fost. Cu sufletul la gură, Gaston s-a ghemuit pe ciment, cuprinzându-și genunchii cu brațele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
va petrece noaptea cu mine... Da, trebuie că ai vreun strămoș cu totul și cu totul deosebit. Gaston înțelegea doar pe jumătate ce-i spunea bătrânul dar, imaginându-și restul, a bănuit despre ce era vorba. — Napoleon, zise el în șoaptă. Bătrânul scăpă ceașca din mână pe rogojina maronie. — Napoleon! Așa se explică, deci... Vezi că n-am greșit. Pot să-i citesc unui individ caracterul pe față, îi știu soarta... Am uitat să mă prezint. Mă cheamă Higurashitei Kawai. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
lume... a devenit un nihilist convins. Fiind absolvent de facultate și pentru că se remarcase ca țintaș de elită în armată, nu i-a trebuit mult ca să-și croiască drum în banda lui Hoshino... Bătrânul a continuat să-i vorbească în șoaptă, dar Gaston nu-l mai asculta. Era pur și simplu fermecat de priveliștea din jur: luminile multicolore ale magazinelor, de ambele părți ale străzii, fațadele strălucitoare ale cinematografelor iluminate cu neon, mărfurile frumoase expuse în vitrine și mulțimea care roia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cădeau câteva picături de lichid negru. Napoleon adulmeca și scormonea într-un container de gunoi. Într-un ungher slab luminat, bătrânul s-a apropiat de o femeie cocoșată, între două vârste, foarte sărăcăcios îmbrăcată și i-a spus ceva în șoaptă. Femeia s-a uitat când la palmă, când la el și a dat până la urmă din cap în semn de aprobare. Bătrânul punea, fără îndoială, în aplicare sfatul pe care i-l dăduse lui Gaston, pentru a câștiga încrederea clientului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
spuse o voce care venea direct de deasupra capului său. Abia atunci observă că mai era un bărbat, întins pe scaunul din față. — Endō, unde naiba l-ai găsit și pe ăsta? Bărbatul de pe scaunul din față îi vorbea în șoaptă celui îmbrăcat cu pelerină. Ce s-a întâmplat cu bătrânul ghicitor? Îți explic mai târziu. Dă-i drumu’! Bărbatul din față a tras portiera și a pornit motorul, ignorându-l pe uriașul Gaston, care era paralizat de uimire. Mașina a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
încurcat-o, Endō! zise pe neașteptate șoferul. Poliția face un control de rutină. Se vedeau, înainte, patru-cinci oameni cu lanterne pe drumul care semăna cu un râu negru. — Poliția? — Așa se pare. — Nu mișca! îi spuse Endō lui Gaston, în șoaptă, dar aspru. Gaston începuse să se foiască. Endō a băgat mâna în buzunarul pelerinei și Gaston a simțit în coaste un obiect dur. Ne bouge pas. Trag. Crede-mă. Cu capul rezemat în mâinile-i uriașe, Gaston îl privi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
o oră, dar nu s-a întors. — Unde credeți că a dispărut Gas? — Nu-mi dau seama. — Nu-l puteți găsi cu bagheta dumneavoastră magică? Nu vă poate spune unde se află? — Mă tem că nu, răspunse bătrânul timid, în șoaptă. — De aia nu cred eu în prostii de-astea. Ploua din ce în ce mai tare. Au mai mers vreo oră. Gaston stătea cu capul în mâini și vibrația ritmică a mașinii îi răsuna asemenea unor cuvinte fără noimă. Uneori i se părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de ea. Alteori îl auzea pe Takamori, îndemnându-l să scape de acolo. „Fugi, Gas-san, fugi!“ Apoi i s-a părut subit că aude vocea aspră și rugătoare a bătrânului ghicitor. Nu, nu era vocea lui Higurashitei, ci vocea altcuiva, șoaptele unei persoane al cărei chip nu-l putea distinge. „Tot n-ai încredere?... Nu erai tu acela care voiai să ai încredere în toată lumea?“ Dincolo de pleoapele închise s-a ivit iar imaginea stelelor care străluceau pe cer, în noapte, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
care trăiesc de pe urma pistolului. În cazul în care ar fi fost surprins de vreun dușman în somn, aceasta era cea mai bună poziție. Putea pune rapid mâna pe pistol. — Străine, nu te culci? E ora două noaptea, spuse Endō în șoaptă, îngropându-și bărbia în așternut. Fii cu băgare de seamă. Eu dorm ușor. Te aud dacă încerci să pleci din cameră. Gaston zâmbi trist. Încă mai tremura de frică și neliniște, dar ceva îi spunea că trebuia să rămână aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
râzând, dar râsul ei părea trist și forțat. Ploaia s-a întețit și răsuna de parcă rupea cineva păstăi de fasole. Endō a început iar să tușească și tusea lui i s-a părut și ea tristă. — Bolnav? întrebă Gaston în șoaptă. Cum Endō nu i-a răspuns, l-a întrebat iar: — Sunteți bolnav? — Am tuberculoză. Cum se spune în franceză? Am uitat. A trecut multă vreme de când n-am mai vorbit franceza. — Tuberculose. — Da? Tuberculose? Oribil cuvânt! S-a întors cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
uși glisante de ambele părți ale coridorului, uși de pe care fusese smulsă hârtia pe alocuri. Printr-una din crăpături se auzea un sforăit sănătos. Și pe aici te izbea același miros de animal. Pe neașteptate, cineva l-a strigat în șoaptă. — Hei! Hei! Gaston s-a oprit și s-a uitat îndărăt, dar nu a văzut pe nimeni. — Hei! Hei! Și-a dat seama de data aceasta că vocea venea printr-o crăpătură în ușa din fața lui. — Cine? — Eu. Îți amintești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ție de el? — Eu... Ridică din umeri și zâmbi disprețuitor. Nu fi caraghios. Străinul ăsta e cam prostănac. Nu pot să-l sufăr. — Prostănac? Tu nu ești în stare să apreciezi un om adevărat când întâlnești așa ceva, răspunse Takamori în șoaptă, vădit dezamăgit de atitudinea surorii sale. Și-a întors privirile spre stradă și și-a dat seama că se apropia vara. Soarele strălucea puternic în Shibuya. Străzile din apropierea gării Shibuya erau înțesate de lume, ca la sărbători. Printre ei erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
care traversau strada au privit în mașină. Ora unsprezece. Endō s-a tras brusc înapoi. — A venit. La fix. Un rânjet de satisfacție i se citea pe fața chinuită de boală. — Nu te holba la el, Umezaki! porunci Endō în șoaptă. Nu închide radioul! Umezaki a făcut ce i s-a spus. Se prefăcea că citește ziarul și ascultă jazz la radio. Endō stătea cu un cot rezemat de geam, căscând și simulând plictiseala. Valul de lume se scurgea în ambele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
prostituate albe care să-și desfășoare activitatea în Tokyo. — N-aveați cum să auziți. Funcționăm ca un club particular. Tocmai de aceea acest domn Sade... Endō și bărbatul cel grăsan, față-n față la masă, au început să discute în șoaptă ca să nu-i audă chelnerițele. Între timp, Gaston dădea din cap disperat și clipea din ochi, străduindu-se din răsputeri să-l facă pe om să priceapă că-l paște un mare pericol. Dar bărbatul nu-l băga în seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
gunoaiele ca tine. A ridicat mâna cu intenția de a-l lovi iar pe Gaston, dar acesta s-a dat îndărăt câțiva pași. Luându-și o distanță sigură față de ucigaș, l-a anunțat din nou : — Merg cu tine, spuse în șoaptă de data asta, de parcă vorbea singur. Mergi, pe naiba. Vrei să te bat până crapi? — Nu. Nu vreau să mă bați. Nu-mi place bătaia. Atunci valea! — Merg cu tine. Insistențele lui l-au scos pe Endō din sărite. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Voiam să te întreb dacă ne putem întâlni după program. — Mă rog... Aștepta să vadă ce voia de la el. Știa el că vrea ceva, deoarece o astfel de invitație era fără precedent. — Nu ghicești de ce? — Bănuiesc... Apoi o întrebă în șoaptă: — Mă inviți la masă? Sunt lefter. — Ce-ai spus? — Am spus că sunt de acord dacă-mi oferi o masă. La ora cinci Tomoe a pus husa pe mașina de scris și s-a dus la oglindă ca să-și împrospăteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în jur după o clădire pe care să scrie „han“. La un moment dat, a intrat într-unul și a strigat din ușă: E cineva pe-aici? Cănd a venit camerista în fugă la ușă, el a întrebat-o în șoaptă: — Aveți aici vreun turist pe nume Endō? Camerista l-a privit speriată. Și-n împrejurări normale Gaston arăta îngrozitor, dar acum, ud până la piele, părea un câine abandonat. Domnul Endō? Camerista s-a întors spre funcționarul de la recepție și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
locuiau: Lăcuitori-machi, Argintari-machi, Lumânărari-machi, Dogari-machi. Apoi mai erau A-șaptea-zi-machi, A-opta-zi-machi, A-zecea-zi-machi, în funcție de ziua în care se ținea târgul în respectiva zonă a orașului. Mai erau și Fermieri-machi, Hanuri-machi, Dulgheri-machi... La ce concluzie ai ajuns? o întrebă Takamori pe Tomoe în șoaptă, după ce a vorbit cu camerista pe coridor. — Spune că orașul nu e prea mare. Un străin bate repede la ochi, așa că nu-i greu de găsit. Mi-a promis că telefonează deseară la toate hanurile din oraș. Tomoe se așeză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Nu voia, dar dacă împrejurările zilei următoare i-o cereau totuși, se gândea să tragă un glonte în gura aceea pisăloagă. Numai la gândul acesta criminal, Endō simțea parcă un regret cumplit, chinuitor. — Hei! îl strigă el pe Gaston în șoaptă. Hei, Gas! Gaston deschise ochii și privi în jur, buimac. Visa probabil. Clipi din ochi, se uita la Endō și apoi în jur. Mormăi ceva în franceză și apoi: — Oh, Endō-san, vă schimb imediat prosopul. Se îndreptă, panicat, spre chiuvetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]