KorAP: Find »[drukola/base=acuma & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...223 224 225 ...339 >

8,468 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914

două arătări bătrâne cu cari-și petrece șiretul Ruben pe conta mea... o jumătate cu păr și una pleșuvă. Cea pleșuvă îmi pipăie pulsul și cea cu păr se uită la umbra mea, spânzurată de un cui în părete. Uite! acuma o desprinde din părete și-o dă lui Ruben în mână. Bravo! Maistre Ruben, strigă el, dracii tăi sunt meșteri în desprinsul umbrelor din părete, și ist Pleșuv are să mă ia pe mine... căci cum văd joacă pe doctorul în

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
după gâtul lui. - Mă duc... și tu ești un magari. - Las-să fiu... Nu te duce... - Trebuie... tu! Așa-i că tu nu vei uita niciodată această noapte, zise încet, așa de încet și totuși așa de clar. - Ah! niciodată. - Și acuma... am să-ți aduc ceva din casă... Un dar de ziua ta... Așa-i?... Ea intră iute, se-ntoarse și-i aduse o cutie mare... Ei o scăpară jos, dar nu făcea nimic... era înc-o sărutare. Gajus Iulius Caesar Octavian

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
de-o dureroasă amărăciune în fața întunecatului său geniu infernal. - Ce nenorocit trebuie să fi fost când reamintirea îi schimbă fața - gândi Cezara și o duioșie dulce și liniștită îi împlu sufletul... Ea nu mai era aceeași. Din tremurătoare deveni lină - acuma-l iubea. În acea frumoasă statuă de marmură albă, în acel Adonis încremenit ea presupunea un suflet... Îi venea să plângă acum... buzele ei se discleștară c-o dulce espresie de durere și de amor, ea-și înclină capul în

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
parcă te-ași iubi... atunci când ai fi supărată pe mine. - Nu pot fi... nu mă pot preface... în nimic, zise ea. E trist, adaose liniștită și cu glasul puțin mai adânc, căci de la amorul tău atârnă fericirea vieței mele întregi... Acuma Castelmare are jocul liber... nu am cauze de-a mă opune căsătoriei cu el, căci tu nu vrei să știi nimica de mine. Nu mai voi să fug de la tatăl - meu, căci trebuie să caut a-mi uita nenorocirea, de

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
nu! îngerul meu... mergi acasă... Să nu ți se întîmple nimica pe drum... gândește la Cezara ta... mărgăritariule. Nu se putu opri de a-i lua capul între mâni și de a-l mai săruta o dată... tare și cu zgomot. - Acuma mergi, mergi! Te rog. - De ce mă rogi? - Pentru că te-aș ucide de-ai mai rămânea. - Cum? - Știu eu cum, zise ea, vicleană ca un copil. Ea-l duse pân-la un hățiș și-l împinse afară din grădină. Apoi se întoarse

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
sughițând. Nu! nu! îngerul meu... mergi acasă... Să nu ți se-ntîmple nimica pe drum, gândește la Cezara ta... margaritariule... Nu se putu opri de a prinde capul între mâni și de a-l mai săruta o dată tare și cu zgomot... - Acuma mergi, mergi te rog... - De ce mă rogi? - Pentru că te-aș ucide de ai mai rămânea. - Cum? - Știu eu cum, zise și râse c-o esperiență șireție... Aide, fugi. Ea-l duse pân la un hățiș și-l zvârli afară din

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ei, plecîndu-și capul între oalele cu flori cum ședea lângă fereastă, își răzima fruntea de geamuri și trăncănea cu degetele în ele. Ea zâmbea cu șireție. Niciodată Ieronim nu fusese cu sufletul mai deschis, niciodată n-o iubise atâta, decât acuma când știa sigur ce păstrează ea sub inimă-i... Și de ce zâmbea oare? Găsise ea lațul cu care putea să-l prindă pe amantul ei pentru totdeuna? Nu. Dar o cugetare semifilozofică îi trecu prin minte. "Omul tot animal este

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
se entuziasmară și penelul schiță în fugă acele trăsături de-o dureroasă amărăciune în fața întunecatului geniu. - Cum reamintirea îi schimbă astfel fața, gândi Cezara, și o duioșie liniștită îi împlu sufletul... Ea nu mai era aceeași. Din tremurătoare deveni lină - acuma-l iubea. În acea frumoasă statuă de marmură albă, în acel Adonis încremenit ea presupunea un suflet... Îi venea să plângă acum... buzele ei se descleștară c-o dulce expresie de durere și de amor, ea-și înclină capul în

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
vine să mor. - Nu, nu!... mergi acasă... Să nu ți se întîmple nimica pe drum... gândește la Cezara. Nu se putu opri de a-i lua capul între mâni și de mai a-l săruta odată... tare și cu zgomot. - Acuma mergi! Te rog. - De ce mă rogi? - Pentru că te-aș ucide de-ai mai rămânea. Ea-l duse pân-la un hățiș și-l împinse afară din grădină. Apoi se întoarse și, îmbrățoșînd un trunchi, zise încet și c-un fel de

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
dureroasă amărăciune în fața întunecatului său geniu infernal. - Ca nenorocit trebuie să fi fost când [Cum] reamintirea îi schimbă astfel fața, gândi Cezara, și o duioșie dulce și liniștita îi împlu sufletul.. Ea nu mai era aceeași. Din tremurătoare deveni lină - acuma-l iubea. În acea frumoasă statuă de marmură albă, în acel Adonis încremenit ea presupunea un suflet... Îi venea să plângă acum... buzele ei se discleștară [descleștară] c-o dulce espresie de durere și de amor, ea-și înclină capul

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
atunci când ai fi supărată pe mine. [dacă ai fi murit! ] - Nu pot fi... nu mă pot preface... în nimic, zise ca. E trist, adaose liniștită și cu glasul puțin mai adânc - căci de la amorul tău atârnă fericirea vieței mele întregi... Acuma Castelmare are jocul liber... nu am cauze de-a mă opune căsătoriei cu el, căci tu nu vrei să știi nimica de mine. Nu mai voi să fug de la tatăl - meu, căci trebuie să caut a-mi uita nenorocirea de

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
meu... mergi acasă.,. Să nu-ți se întîmple nimica pe drum... gândește la Cezara ta... mărgăritariule Nu se putu opri de a-i lua capul între mâni și de a-l mai [a-l ] săruta o dată.... tare și cu zgomot. - Acuma mergi, mergi! Te rog. - De ce mă rogi? - Pentru că, te-aș ucide de-ai mai rămânea. - Cum? - Știu eu cum, zise ea, vicleană ca un copil. Ea-l duse pân-la un hățiș și-l împinse afară din grădină. Apoi se întoarse

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
din casă și mă dusei să-mi răcoresc visurile și impresiunea vie, turburarea întunecoasă [a] sufletului în noaptea cea senină și rece de iarnă. A doua zi mă-ntîlnii cu Ioan. - Ai văzut toate fazele acestei drame a inimei, Tomo, aide acuma de-ți vezi de aproape actorii... aide la bătrânul și la fiica ce i-a mai rămas. O Dumnezeul[e], nu sunt egoist, dar cu toate astea tu știi că eu aș fi vrut ca astlaltă... - Taci, zisei eu, nu

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
lui o ceată de oameni înarmați cu lănci împungeau în dreapta și-n stânga și, răzbind pin ei, fugiră mereu până în risipiturile unei stânci, prin cari pierzîndu-se nu vedeai în lună decât oțelul țevelor întinse și împușcăturile trimise în cei ce acuma cotrobăiau pin casă. Dar pe acel june palid, cu capul gol, îmi părea că-l cunosc. Deși-l văzusem numai la lumina fulgerelor din puște, totuși îmi părea că nu putea să fie altul decât Ioan. Mă-ntorsei în casă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
merge mai încet și mai greu, suflând greu cu nările și gura pline de spume. Fără s-o fi băgat de samă, eu ieșisem din munți și mă aflam pe șes. Până aicea mersesem ca prin somn. Câte făcusem până acuma, toate le făcusem pe neștiute, dominat de-o dorință pe care eu singur nu mi-o puteam defini, de-un impuls întunecos și fără sens. Acum îmi frecai ochii și începui a privi în jurul meu. Dindărătul meu munții, înaintea mea

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
la fereastră, însă poarta-n fereastră se aprinsese, și eu pusesem asupra-i și-a doua poartă și înc-o claie de paie. În momentul acela acoperământul prinse foc, grinzile începură a trosni, vântul, nuntindu-se * cu flacăra ce arsese până - acuma închis, o înzeci într-un moment, și urletele fioroase ale canibalilor îngropați în flacări se auzeau asemenea vaietelor celor osândiți la focul Gheenei. M-aruncai pe cal disculț cum eram și, izbindu-l în coaste, începui să iau drumul înapoi

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
noștri. Eu și cu Ioan o apucarăm pe scara cea mare în catul al doilea... Smulsei ușa cea mare și intrai într-un salon mare c-o ușă ce da în balcon, ușă cu sticle, prin [ale]căreia geamuri pătrundea acuma lumina albă a lunei ce ieșise din nori. Luna lumina un părete plin de armărie. Deodată-n [în]tuneric luciră doi ochi înfricoșați... un om nalt părea că se repede dintr-un colț spre noi. Cu mîna-ntinsă, slobozii pistolul și

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
preparați pentru mușcat... grima vânătă, înfricoșată, cu trăsurile coprinse de turbăciunea rumperei creierilor... măselele părea că râșnise spuma vânătă și-nveninată ce se scurgea prin colțurile gurei. Mă uitam c-o ură nespusă la omul ce-mi luase tot și care acuma nu mai era decât un cadavru. Feciorii luară râzând armele din părete și le-mpărțiră-tre ei. Coborând scara cea mare, intrarăm într-o casă cu mesele-ntinse, deschiserăm ferestrele toate, aruncarăm pe morți afară pin ele și ne așezarăm cu toții la

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
veni... și-mi vei cânta pe Palestrina și eu, mulțumit, îți voi săruta mînile și ochii... și tu-mi vei săruta fața, ca o fată cuminte tatălui ei ce-o laudă, și vom citi împreună și vom cânta împreună - ca acuma. - Dar fără scene tragice, se-nțelege, adaose ea surizînd. Ea se rupse cu vioiciune din brațele mele ce-o coprinsese și, cu talia răzem [ată ] de masă, se aplecă asupră-i spre a aprinde lampa. Degetele ei țineau apringioara asupra

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
veche pe cap și se uită în oglindă. El se sperie. "M-am făcut Domn, unsul goimilor, el căruia * i-am vândut fata, D-zeu mă ierte. Îmi trebuiau banii ca să mă duc la Ierușalaim, căci sunt bătrân și Rabbin. Acuma m-am făcut singur Domn, mi-am spurcat copilul meu ca Lot în beție. Și m-am făcut Domn! M-ai uns, Doamne, cu untdelemnul tronului din Sion. Și Hagar a mea în turn, m-oi duce la ea ș-

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
că e un împărat răsărit din povești... Pletele sure cad grele la pământ... capul mare și greu, căci morții sunt grei... {EminescuOpVII 251} - Ah! zise celălalt... ce mai gândești și tu?... N-avem noi destule de gândit, ca să ne pierdem acuma vremea cu privirea unui mort. Pe scânduri și hai! Ajunseră curând afară de oraș, la țintirimul cu murii lui albi și lungi, ce păreeau unși cu var de lumina lunei... trecură peste pragul portiței negre, s-apropiară de mormânt, lângă care

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
și noaptea de nu-ți poți vedea mâna cu degetele rășchiete dinaintea ochilor... departe parecă vedea în noaptea plină * a sufletului lui o antică coroana, de rege. "Ah! gândi... mă tem să nu-nnebunesc iar... căci, cum văd, ceea ce am acuma... mintea... n-am avut-o-ntotdeuna... trebuie s-o fi pierdut odată. "l El ieși din mormânt după ce tocmise la loc paiele și pământul, ca să nu se cunoască că el a ieșit din mormânt, și-ncepu să meargă încet prin cimitir... Ajunse

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
cine cunoaște să-i previe dorințe le... Și ea pricepu din mina lui ce luase o rară espresie de inocență, din mina lui de copilă-namorată... că el, cu toată neenergia mișcărilor lui, murea de amor... L-ar [fi] putut omorî acuma fără ca să reziste, fără ca s-o simtă chiar, atât era cuprins de iubire... așa cum fluturul s-aruncă-n foc... așa cum efemeridele mor în atingerea lor amoroasă... Ea-l duse acasă... El era beat, turburat, abia se ținea pe picioare... Ca pe un

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
care de ieri oftează după Angelo... În acest interval Cezara se uită-n oglindă ca să-și compuie fața. După un moment se puse-n fotoliu... Niciodată Angelo nu văzuse atâta bunătate și blândețe esprimată pe un chip de om ca acuma-n fața ei... Era îngerul milei ș-a îndurărei.., {EminescuOpVII 269} El se uita mult în fața ei, apoi se-ntoarse și se uită în jăratic... astfel încît nu-l puteai vedea de spata naltă a jilțului... Ușa se deschise și

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
de demon, gândi el, cum citești în sufletele omenești... cum vezi în ele scris viitorul, cum pricep zâmbetul tău de despreț de ieri. " - Dar tu pari trist, dulcele meu amic... de ce? - Sunt obosit, femeia mea, dulcea mea femeie, nimica alta... - Acuma mă duc, ca s-ajung acasă... Vei veni să mă ceri, nu-i așa... Vino azi, voi aștepta cu nerăbdare venirea ta... Oh! cât te mai pot iubi... Ea-și aruncă mantila pe umere, îl sărută și dispăru pe ușă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]