5,887 matches
-
declinarea acestora. Terminația la cazul nominativ singular și plural diferă uneori între aromână și română, dar unele diferențe privesc numai anumite graiuri: Observații: Declinarea cu articol nehotărât: Declinarea cu articol hotărât: În declinare este de remarcat: Gradele de comparație ale adjectivelor prezintă unele particularități. Comparativul de superioritate se formează cu adverbele "ma" sau "cama" și termenul de comparație este precedat de conjuncția "di/de": "El easte ma mare di mine" „El este mai mare decât mine”, "cama tsinjisitu" „mai cinstit”. La
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
de superioritate se formează cu adverbele "ma" sau "cama" și termenul de comparație este precedat de conjuncția "di/de": "El easte ma mare di mine" „El este mai mare decât mine”, "cama tsinjisitu" „mai cinstit”. La superlativul relativ de superioritate, adjectivul primește articolul hotărât: "ma multele ori" „de cele mai multe ori”, "cama marlji „cei mai mari”. În graiurile din nord se mai folosește și o particulă împrumutată din macedoneană, "nai", plasată înaintea lui "ma" sau "cama": nai ma mushatlu" „cel mai frumos
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
absolut se poate exprima cu mai multe adverbe: multu bun(ă)" „foarte bun(ă)”, vărtos dultse" „foarte dulce”, "un om dip avut" „un om foarte bogat”. Un procedeu specific limbilor balcanice folosit și în aromână este superlativul absolut prin repetarea adjectivului: "Ira linăvoasă-linăvoasă" „Era foarte leneșă”. Pronumele personal are următorele forme în aromână: Observații: Exemple în propoziții: Declinarea pronumelui și adjectivului posesiv aromânesc este mai bogată decât în română. Are următoarele forme: Observații: Exemple în propoziții: Formele pronumelui-adjectiv demonstrativ sunt: Observații
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
dip avut" „un om foarte bogat”. Un procedeu specific limbilor balcanice folosit și în aromână este superlativul absolut prin repetarea adjectivului: "Ira linăvoasă-linăvoasă" „Era foarte leneșă”. Pronumele personal are următorele forme în aromână: Observații: Exemple în propoziții: Declinarea pronumelui și adjectivului posesiv aromânesc este mai bogată decât în română. Are următoarele forme: Observații: Exemple în propoziții: Formele pronumelui-adjectiv demonstrativ sunt: Observații: Alte exemple în propoziții: Ca pronume interogative și relative există formele: În propoziții: În domeniul numeralului cardinal se observă următoarele
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
Sintaxa limbii aromâne nu diferă în esență de cea a românei. Articolul hotărât se folosește în mai multe cazuri decât în română. De pildă în domeniul substativului poate fi folosit și cu numele proprii de persoană: "Goglu" „Gogu”. În domeniul adjectivului, articolul hotărât intervine în formarea gradului superlativ relativ: "cama marlji" „cei mai mari”. Articolul hotărât îi corespunde celui demonstrativ din română și în domeniul numeralului. Determinarea definită a celui cardinal se face cu articolul hotărât: "doilji sots" „cei doi tovarăși
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
orei: "tu treile oare" „la ora trei”. Numeralul colectiv primește de asemenea articol hotătât ("shamintreilji cănj" „toți cei trei câini”), iar numeralul ordinal se formează din numeralul cardinal cu articolul hotărât: "shasile „al șaselea”, "noaulu „al nouălea”. În sintagma substantiv + adjectivul demonstrativ "atsel" + atribut adjectival, acesta poate folosit nu numai nearticulat, ci și articulat cu articol hotărât: "omlu atsel bun" sau "omlu atsel bunlu" „omul acela bun”. Formele pronumelui personal de persoana I și a II-a singular pentru exprimarea subiectului
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
de vlahi, "olahi" sau "valahi" (care în limbile popoarelor înconjurătoare însemna români : în Bulgaria, precum și în unele regiuni din Serbia (Timoc), Grecia, Macedonia și Cehia, exonimul acesta este utilizat încă astăzi). Refuzul multor istorici străini de a folosi substantivul « "" » sau adjectivul « "române" » pentru a desemna populațiile sau statele românești anterior anului 1859, este din punct de vedere istoric neîntemeiat, deoarece « "Români" » este atestat încă din sec. XVI, și deoarece adjectivele « "Germane" » sau « "Italiene" » sunt folosite curent de aceiași istorici pentru a
Români () [Corola-website/Science/296874_a_298203]
-
încă astăzi). Refuzul multor istorici străini de a folosi substantivul « "" » sau adjectivul « "române" » pentru a desemna populațiile sau statele românești anterior anului 1859, este din punct de vedere istoric neîntemeiat, deoarece « "Români" » este atestat încă din sec. XVI, și deoarece adjectivele « "Germane" » sau « "Italiene" » sunt folosite curent de aceiași istorici pentru a denumi statele și populațiile din Imperiul Germanic sau din Italia dinaintea apariției statelor unitare german și italian în 1871. Denumirea de „români” pentru vorbitorii limbii române, este timpuriu atestată
Români () [Corola-website/Science/296874_a_298203]
-
mai mari, chiar și cînd diferența de an școlar este minimă. Gramatical acest mod se obține prin aducerea verbelor predicative la forma așa-numită "-masu". De exemplu verbul 行く "iku" (merg) devine 行きます "ikimasu". Cînd predicatul este exprimat printr-un adjectiv "-i" sau este format copulativ printr-un adjectiv "-na" sau un substantiv, în modul acesta de politețe se adaugă cuvîntul です "desu" care este varianta de politețe a copulei だ "da" echivalentă cu "a fi." Astfel, în timpul unei consultații, pacientul
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
școlar este minimă. Gramatical acest mod se obține prin aducerea verbelor predicative la forma așa-numită "-masu". De exemplu verbul 行く "iku" (merg) devine 行きます "ikimasu". Cînd predicatul este exprimat printr-un adjectiv "-i" sau este format copulativ printr-un adjectiv "-na" sau un substantiv, în modul acesta de politețe se adaugă cuvîntul です "desu" care este varianta de politețe a copulei だ "da" echivalentă cu "a fi." Astfel, în timpul unei consultații, pacientul îi poate spune doctorului 痛いです。 "itai desu." (Mă
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
consonantic, accentului muzical al cuvintelor și nu în ultimul rînd intonației frazelor. Gramatica limbii japoneze, deși foarte diferită de cea a limbii române, este relativ ușor de stăpînit datorită caracterului ei regulat. Lipsa articolelor, genurilor și numărului la substantive și adjective, conjugarea relativ simplă a verbelor, fac ca efortul de memorizare să fie minim în ceea ce privește gramatica. Vocabularul, prin diversitatea lui deosebită, prin frecventa inexistență a unor echivalențe de sens între cuvintele japoneze și corespondentele lor din limba română, poate să pună
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
din care atât /a/ cât și /l/ pot fi asimilate de sunetele din apropiere. Substantivele nedeterminate sunt marcate în general prin sufixul /-n/, care se numește "tanwīn": nominativ: "walad" (un copil); acuzativ: "walad" (pe un copil); genitiv: "walad" (unui copil). [[Adjectiv]]ele în araba literară au marcă pentru caz, număr, gen, așa cum au și substantivele. [[Pronume]]le în araba literară au marca pentru persoană, număr și gen. Există două tipuri, și anume, pronumele independente și cele enclitice sau afixe. Pronumele enclitice
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
sau posesia, în cazul [[substantiv]]elor. Pronumele afix pentru persoana întâi singular are forme enclitice diferite pentru [[verb]]: (/-ni), iar pentru prepoziții și [[substantiv]]e(/-y/ după [[consoană|consoane]], /-ya/ după [[vocală|vocale]]). [[Substantiv|Substantivele]], [[Verb|verbele]], [[Pronume|pronumele]] și [[Adjectiv|adjectivele]] se acordă unele cu altele în toate privințele. Totuși, pluralul substantivelor neumane fac acordul cu femininul singular. Mai mult, un [[verb]] într-o poziție inițială în cadrul [[propoziție]]i sau frazei apare întotdeauna la singular, indiferent de numărul gramatical al
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
posesia, în cazul [[substantiv]]elor. Pronumele afix pentru persoana întâi singular are forme enclitice diferite pentru [[verb]]: (/-ni), iar pentru prepoziții și [[substantiv]]e(/-y/ după [[consoană|consoane]], /-ya/ după [[vocală|vocale]]). [[Substantiv|Substantivele]], [[Verb|verbele]], [[Pronume|pronumele]] și [[Adjectiv|adjectivele]] se acordă unele cu altele în toate privințele. Totuși, pluralul substantivelor neumane fac acordul cu femininul singular. Mai mult, un [[verb]] într-o poziție inițială în cadrul [[propoziție]]i sau frazei apare întotdeauna la singular, indiferent de numărul gramatical al [[substantiv
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
de denumire să fi fost adoptată, cometele erau denumite într-o varietate de moduri. Înainte de începutul secolului al XX-lea, referința la cele mai multe dintre comete s-a făcut pur și simplu menționând anul în care acestea au apărut, uneori cu adjective suplimentare pentru cometele deosebit de strălucitoare. După ce astronomul Edmund Halley a prezis, pe baza legilor mișcării formulate de Newton, că acea cometă identificată în anii 1531, 1607 și 1682 va reveni în 1758, a devenit cunoscută sub numele de cometa Cometa
Cometă () [Corola-website/Science/298255_a_299584]
-
nu toate limbile folosesc această grafie. Întâlnim astfel : "Ivory Coast" în engleză, "Elfenbeinküste" în germană, "Costa de Marfil" în spaniolă, "Elefántcsontpart" în maghiară, "Costa d'Avorio" în italiană, "Берег Слоновой Кости" în rusă, iar în limba noastră, „”. În schimb, din adjectivul francez "ivoirien" au apărut adjective similare în celelalte limbi: "ivorian", "ivorianer", "ivoriano" ș.a.m.d. Între timp guvernul ivorian s-a schimbat astfel că denumirea franceză, în alte limbi decât franceza, este mai ales o denumire de curtoazie. În urma decolonizării
Coasta de Fildeș () [Corola-website/Science/298331_a_299660]
-
grafie. Întâlnim astfel : "Ivory Coast" în engleză, "Elfenbeinküste" în germană, "Costa de Marfil" în spaniolă, "Elefántcsontpart" în maghiară, "Costa d'Avorio" în italiană, "Берег Слоновой Кости" în rusă, iar în limba noastră, „”. În schimb, din adjectivul francez "ivoirien" au apărut adjective similare în celelalte limbi: "ivorian", "ivorianer", "ivoriano" ș.a.m.d. Între timp guvernul ivorian s-a schimbat astfel că denumirea franceză, în alte limbi decât franceza, este mai ales o denumire de curtoazie. În urma decolonizării politice, puterea colonială, anume Franța
Coasta de Fildeș () [Corola-website/Science/298331_a_299660]
-
care are loc un proces, cel spre care se face o deplasare și cel de la care se face o deplasare. Exemplu: "a házban van" „este în casă” - "bemegy a házba „intră în casă” - "kimegy a házból „iese din casă”. neavând adjectiv posesiv, posesia se exprimă cu ajutorul unor sufixe, unele care se adaugă la obiectul posedat și unul care se adaugă posesorului. Construcțiile prin care se exprimă posesia, posesorul și obiectul posedat fiind exprimate prin substantive, sunt următoarele: Adjectivul calificativ prezintă particularitatea
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
din casă”. neavând adjectiv posesiv, posesia se exprimă cu ajutorul unor sufixe, unele care se adaugă la obiectul posedat și unul care se adaugă posesorului. Construcțiile prin care se exprimă posesia, posesorul și obiectul posedat fiind exprimate prin substantive, sunt următoarele: Adjectivul calificativ prezintă particularitatea că nu se acordă în număr atunci când are funcția de atribut, ci numai în funcția de nume predicativ. Numeralul cardinal are în general două forme, de exemplu "három" și "hármas" „trei”. Prima formă se folosește când se
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
specii de pronume: personale, reflexive, de reciprocitate, posesive, demonstrative, interogative, relative, nehotărâte și generale. În funcție de părțile de vorbire pe care le pot înlocui, pronumele se împart în substantivale, adjectivale și numerale. Se consideră tot pronume și ceea ce gramaticile românești consideră adjective pronominale. Pronumele personale prezintă particularitatea că formele cazuale în afară de acuzativ nu se formează de la nominativ + un sufix cazual, ci se folosesc desinențele cazuale, la care se adaugă sufixele posesive pentru obiectul posedat. Exemplu: "én" „eu”, "nálam" „la mine”, "velem" „cu
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
de la nominativ + un sufix cazual, ci se folosesc desinențele cazuale, la care se adaugă sufixele posesive pentru obiectul posedat. Exemplu: "én" „eu”, "nálam" „la mine”, "velem" „cu mine” etc. Spre deosebire de limba română, în maghiară există numai pronume posesive, nu și adjective pronominale posesive. Funcția acestora este îndeplinită de sufixe care se adaugă la obiectul posedat. Verbe auxiliare sunt considerate a fi nu numai cele care formează timpuri verbale compuse, ci și cele aspectuale, modale și pragmatice. Tot în această categorie sunt
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
funcționale care constituie unul din mijloacele de exprimare a părților de propoziție care în gramatica română se numesc complemente indirecte și complemente circumstanțiale. Ele corespund în general prepozițiilor și locuțiunilor prepoziționale din limba română (exemplu: "a fa alatt" „sub copac”). Adjectivele derivate din postpoziții sunt numai formal adjective, adică nu au sens lexical deplin, ci joacă rolul postpozițiilor din care provin, formând atribute din substantivul după care stau (exemplu: "a fa alatti pad" „banca de sub copac”). Singura prepoziție din limba maghiară
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
exprimare a părților de propoziție care în gramatica română se numesc complemente indirecte și complemente circumstanțiale. Ele corespund în general prepozițiilor și locuțiunilor prepoziționale din limba română (exemplu: "a fa alatt" „sub copac”). Adjectivele derivate din postpoziții sunt numai formal adjective, adică nu au sens lexical deplin, ci joacă rolul postpozițiilor din care provin, formând atribute din substantivul după care stau (exemplu: "a fa alatti pad" „banca de sub copac”). Singura prepoziție din limba maghiară este "mint" „ca, în calitate de”, de exemlu în
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
acestuia. Pe aceste meleaguri au existat suprafețe întinse de păduri, detașându-se ca pondere ulmul. Se presupune că însăși denumirea localității ar proveni din limbajul popular din cuvântul "gâju", care, prin latinizare, ar fi devenit "vâjul" și apoi "Vînju Mare". Adjectivul "Vînju" (vânjos) este atribuit unui ulm puternic și foarte înalt care era folosit ca punct de observație, de unde se putea anunța trecerea turcilor pe drumurile Vidinului, azi șoseaua Calafat - Drobeta Turnu-Severin. Explicația toponimului Vînju poate fi relativ dificilă deoarece acești
Vânju Mare () [Corola-website/Science/297201_a_298530]
-
radical latin: "sexus" = sex, iar semnificația sa ar trebui să fie, de fapt, „de același sex”. Motiv suficient pentru ca istoricul american John Boswell să pledeze, în celebra sa lucrare "Christianity, Social Tolerance and Homosexuality", pentru folosirea cuvântului „homosexual” doar ca adjectiv - de exemplu în construcții ca „relații homosexuale”, „căsătorie homosexuală” etc. - iar a substantivului „homosexualitate” cu sensul foarte general de totalitate a fenomenelor erotice care au loc între persoane de același sex. În Grecia, această inadvertență lingvistică a fost rezolvată prin
Homosexualitate () [Corola-website/Science/298001_a_299330]