KorAP: Find »[drukola/base=apleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...223 224 225 ...443 >

11,066 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890

vă lăudați, le vorbi căpetenia, mâine de dimineață porniți la treabă toți odată, ca să avem ce ne trebuie din timp... și eu vă făgăduiesc să vă dau de băut cât veți voi și ce veți voi, ca să nu vi se aplece după pește! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Nici nu se crăpase bine de ziuă, când întîiul pungaș se-mbrăcă și se-ncălță frumos cu hainele și ghetele furate și plecă în piața cetății. Când ajunse el, vânzarea era în toi. Se opri dinaintea unui negustor

Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
demonstrat! Îmi pare rău că n-avem o furnică la-ndemînă, ca să facem această interesantă experiență! Dar, deodată, în mijlocul liniștii, fără să spună un cuvânt, îl vedem pe Chiorul că se ridică din banca unde ședea, prin fundul amfiteatrului, și înaintează aplecat cu mâna dreaptă făcută cupa, așa cum o faci când vrei să prinzi o muscă. Într-adevăr, urmărea o muscă și-i șoptea acesteia, destul de tare, ca să fie auzit de noi și mai cu seamă de profesor: ― Stai tu, că te

Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628

Ștefănel trăia În starea de liniște Zanshin, calmul apei netulburate, atent la tot ce se Întâmplă În jurul lui, dar aparent distrat. Era cu totul altă lume decât cea japoneză. O lume mai fremătătoare, mai grăbită, mai superficială, dar și mai aplecată spre noutate. Japonia era Închiderea, China era deschiderea. Dacă vreodată se va descoperi un drum pe mare care să lege Europa de China, se gândi Ștefănel, atunci fără Îndoială China se va revărsa, cu mărfurile ei fascinante și multicolore, acoperind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
pas spre călugăr, dar se prăbuși, lovit În frunte de un obiect cu totul necunoscut. Bandiții Îl Încercuiră pe călugăr, dar, deodată, o voce autoritară strigă: - Stați! Bătrânul cu care Jian Shi se consultase Înainte de luptă ieși În față, se aplecă Încet și ridică obiectul care Îl ucisese pe ultimul războinic. Apoi privi În jurul lui și găsi și cel de-al doilea obiect, identic cu primul. Nu, memoria nu-l Înșela. Erau shuriken-uri. Nu văzuse așa ceva din tinerețea lui, petrecută În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
erau doar pulsul lumii care Îl aștepta. Trebuia să se grăbească. Cei doi cai trecură de la trap la galop scurt și de la galop scurt la galop mare, În fuleuri lungi, ca și cum ar fi intrat Într-o teribilă cursă. Tânărul se aplecă ușor În șa, bătând prietenește grumazul armăsarului, care Întoarse capul și necheză, ca și cum ar fi Înțeles că trebuie să alerge și că aceasta nu e o pedeapsă, ci o dovadă de Încredere. În urma lor se ivea prima geană de lumină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
piardă mințile și fără să renunțe la gândul răzbunării. Și iată că istoria se Întorsese din nou și că, din motive de strategie, Matei fusese nevoit să-l elibereze. Lupta Întreruptă În 1462 avea să fie reluată. - Știu, răspunse Ștefan, aplecând capul ca și cum ar fi privit prin lemnul mesei ceva din viitor. Pletele lui castaniu-deschis, aproape blonde, Îi Încadrară fața. Dar, cel puțin, acum am un tratat de alianță cu Ungaria. - Da. Matei ți-a reamintit probabil de copilăria noastră, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-l Însoțeau. Războinicii se apropiară și scoaseră din nisip câteva trupuri pe jumătate putrezite. Două erau arse. Alte trei erau despicate de sabie. Războinicii se priviră neliniștiți. Se aflau Într-o vale a morții. Amir ceru descoperirea altor cadavre. Se aplecă asupra fiecăruia, Încercând să-și imagineze ce se Întâmplase. Unii aveau pieptul despicat de o lovitură lungă de sabie. Altora le lipsea brațul În Întregime. Altele erau decapitate. În unele locuri, nisipul mirosea a praf de pușcă. Șeful tribului Bordjighin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de la est la vest. Nisipul le intrase În ochi. Dar asta nu explica viteza incredibilă cu care se mișcase luptătorul. La capătul văii, șeful Bordjighin mai descoperi ceva. Scurmă cu vârful cizmei până când de sub nisip ieși coada unei săgeți. Se aplecă și o scoase cu grijă. Era o săgeată de lungimea și greutatea unei săgeți mongole. Dar nu era, totuși, o săgeată mongolă. Părea mai degrabă chineză. Cu siguranță, Însă, arcul folosit fusese unul de tip mongol. Un arc scurt, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
doisprezece luptători ce urmau să plece În capitala Imperiului Otoman. Se afla la douăzeci de pași de linie când cei zece apărură brusc din pădure, ajungându-l În galopul cailor. Tânărul privi surprins peste umăr și abia apucă să evite, aplecându-se pe șa, o lovitură de sabie care Îi amenința capul. Nici unul din ceilalți luptători nu se mișcă În ajutorul lui, iar asta Îl făcu să Înțeleagă că, pentru el, probele nu s-au terminat. Dădu pinteni și făcu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Îl străbătu ca un fior. Un semn. Luă una din torțe și privi fiecare bucată de perete și de tavan. Nu descoperi nimic. Căută jos, pe pământ, urma vreunei Încălțări. Nimic. Puse torța la loc și se pregăti să iasă, aplecându-se spre deschizătură. Și atunci Își aminti exact felul În care ieșiseră atunci. El se așezase pe spate, cu arcul Încordat, și, În timp ce piatra se ridica, trăsese prima săgeată. Nimeni se rostogolise afară și aruncase pumnalul. Din ce loc? Exact

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
afla o scândură Înmuiată de vreme. O scândură cam slabă, care se mișca ușor. Amir Își strecură degetele sub ea și o scoase fără nici un efort. Sub ea, acoperit cu pământ, era un obiect de metal. Șeful tribului Bordjighin se aplecă și scoase ceea ce știa deja că se află acolo, dar nu Îndrăznise să creadă cu adevărat. Era semnul pe care Îl aștepta, singurul care putea lega clipa ieșirii, de acum șaptesprezece ani, de clipa revenirii. Un pumnal. Îl ridică În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Încercuire! Apoi același lucru pe dreapta! Să nu-i lăsăm să iasă! Călăreții În mantiile albe cu semnul scutului și spadei se lansară la atac. - Ce curaj... murmură Ali beg. Păcat că vor muri toți... În mijlocul ienicerilor, comandantul turc se aplecă asupra căpitanului. Cu două minute mai devreme făcuse același lucru, dar nu depistase nici un semn de viață. Profitând de neatenția ienicerilor, Ogodai scăpase și, deși Oană era străpuns de săgeți, Îi tăiase pieptul cu iataganul. Tătarul fusese imobilizat de oamenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
același lucru, dar nu depistase nici un semn de viață. Profitând de neatenția ienicerilor, Ogodai scăpase și, deși Oană era străpuns de săgeți, Îi tăiase pieptul cu iataganul. Tătarul fusese imobilizat de oamenii lui Ali, dar era prea târziu. Acum se aplecă din nou, sperând nebunește că o minune s-ar fi putut Întâmpla. Își lipi urechea de pieptul căpitanului și rămase așa aproape un minut. Se ridică, apoi ascultă din nou, și, nedumerit, Îi rupse tunica și cămașa, descoperind, sub aceasta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
se sparseră pe jos. Chiar masa se dezechilibră și se răsuci, luată de vânt, izbindu-se În colțul dinspre miazăzi. Panoplia cu arme de pe peretele de Răsărit căzu cu zgomot, iar armele se risipiră pe podea. Al Patrulea Cuceritor se aplecă și luă un iatagan, dar căzu cu un shuriken Înfipt În gât. Ștefănel nu-și luase privirea din ochii principalului său dușman, dar simțise mișcarea și ucisese Într-o fracțiune de secundă. Amir Începu să respire aerul adus de vânt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
deșert. Aceeași lovitură de tăiere. Invizibilă. Imparabilă. Rămăseseră acum doar ei doi, iar mongolul nu știa ce ar trebui să facă. Apoi Își spuse că singurul lucru limpede din tot ce se Întâmplase era acela că Andà preluase puterea. Se aplecă și luă de pe jos sabia Cuceritorilor, care căzuse din panoplia de pe perete. Sabia cu mânerul Încrustat cu perle ce desenau semnul șarpelui și al săgeții. Simbolul puterii absolute asupra ordinului secret. Puse un genunchi În podea, Înclină privirile și spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
cel mai copleșitor. Amir se desprinse din fața ferestrei, unde privise marea, portul și fațada palatului, păzită de războinicii Bordjighin. Reveni În fața lui Ștefănel și Îl privi ciudat. Era răvășit. Îngenunche, scoase pumnalul de la centură și Îl puse În fața lui, apoi aplecă fruntea până Îl atinse. Rămase acolo câteva clipe, În tăcerea mustind de neliniști și de Întrebări. Apoi ridică privirile spre Ștefănel. -Ucide-mă. Anda rămase la fel de impasibil, așteptând. Sultanul privea cu ochii măriți această scenă care, nici ea, parcă nu avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Amir, ridicându-se. - Și lucrul cel mai important. Află unde se află acum tatăl și fratele meu. 11. ABISUL 5 ianuarie 1476, Valea Moravei, Serbia Cosmin Oană deschise ochii Într-un univers alb. Privea În sus, iar crengile arborilor se aplecau asupra lui Încărcate de zăpadă. Apoi dispăreau. Apăreau iarăși, la minute, ore sau zile distanță. Uneori cerul era albastru. Alteori gri. Alteori era noapte, dar torțe luminau zăpada din apropiere, făcând-o să scânteieze În mii de mici diamante. O dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de bunătate, chiar dacă la porunca lui Ogodai. Tătarul ajunse la etaj și deschise ușa. Oană nu mișcă, rămânând cu ochii Închiși. Tătarul spuse ceva În limba mongolă. Nu primi nici un răspuns. Îngrijorat, puse strachina cu mâncare pe jos și se aplecă asupra rănitului, care părea mort. Cu un efort de care nu se credea capabil, Oană Își răsuci umărul și lovi cât putu de tare În tâmpla tătarului. Omul căzu, sub dublul efect al surprizei și al loviturii. Oană se Întoarse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
un scârțâit lugubru, geamul se deschise și o pală de vânt rece cu fulgi de zăpadă pătrunse În cameră. Aer... Oană se opri din nou respirând aerul rece. Mai rămânea puțin. Împinse geamul lateral, cu capul. Acum avea loc. Se aplecă pe cotul stâng și Împinse piciorul În marginea patului, Încă puțin... Transpira din nou din cauza efortului. Încă puțin... jos nu se vedea nici o strajă. Era doar albul zăpezii. Departe, dincolo de cortina de fulgi, era, poate pădurea. Și lupii, care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
ne trebuie ca să Îngrijim rănile... - Da... șopti Erina, pierdută. Apoi tresări, ca și cum i-ar fi venit o idee. Ionuț... Unde e Ionuț? - Parcă era pe afară, la cai, spuse Jovanka. Mihajlo, trimite-l aici pe Mitruț, slujitorul Erinei. Haiducul ieși, aplecându-se să nu lovească cu fruntea pragul de sus al ușii. La scurt timp, se auzi o bătaie ușoară În ușă, iar Mitruț intră, ținându-și respectuos căciula În mâini. - M-ați chemat, domniță Erina... - Ionuț! Ai doi cai odihniți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
o voce cunoscută, undeva În stânga. Oană Întoarse capul Încet, simțind durerea din ceafă și umăr. Ochii i se măriră de uimire și de bucurie. - Angelo... murmură, de data aceasta mai distinct. Tu sei qui... - Sono qui, mio figlio... spuse Angelo, aplecându-se În șa și luând mâna căpitanului. Sono qui. Stai tranquillo. În trei zile vom fi dincolo de Dunăre. Cuvintele sosiră spre Oană la Început fără Înțeles. Apoi se luminară Încet. Mergeau, deci, spre Dunăre. Dar spre Dunărea cărei țări? - Dove

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
țări? - Dove? Întrebă, Încet, rănitul. Dove andiamo? -A Venezia, commandante... răspunse Angelo. Si tu lo vuoi. Avem acolo doctori și medicamente. Și liniște. Căpitanul păru să gândească. O vreme se auzi doar tropotul cailor, Înăbușit de zăpadă. - No. Angelo se aplecă, Încercând să se convingă că acela fusese răspunsul. -No, repetă Oană. Io voglio andare a casa. In Moldavia. Voglio vivere o morire in mio paese. Angelo se Îndreptă În șa și privi coloana Apărătorilor, care se afunda În munții Balcani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de ceață, și armatele dușmane dispărând În nori lungi de fum, și vei ști că sunt aproape. Și apoi vei vedea frunzele stejarilor Începând să miște fără vânt și apoi vei simți vântul iscându-se fără pricină și vârfurile arborilor aplecându-se sub puterea furtunii. Și vei ști că am ajuns. Vei putea scoate spada și vei putea spune voievodului tău: să pornim la luptă, Doamne, căci victoria va fi a noastră. Și atunci mă vei vedea. Ștefănel Alexandru termină de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Erina Încremeni. Simțea că se Întâmplă lucruri pe care nu le putea controla. Asasinul se afla acolo, În fața ei. Dar nu fusese prins de ea și nici de Apărători. Ci de tânărul războinic mongol cu plete negre, care tocmai se apleca asupra lui Oană. Cuvintele lui, rostite În limba turcă, erau deja Înțelese de toată lumea. - Căpitane... În fața ta e cel care a Încercat să-l ucidă pe Alessandro Frassetti, la Veneția. Cel care a Încercat să-ți țină piept, dar pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
moartea. Cât de rapid putea fi acest om dacă Își lăsase arcul la spate, devenind țintă fără apărare? Ogodai pregăti cea de-a treia săgeată. Erina strânse mâna lui Oană. Apoi simți că rănitul vrea să spună ceva și se aplecă spre buzele lui. - Am câștigat... șopti căpitanul, zâmbind. Erina ridică din nou privirile spre cei doi luptători care goneau Într-un galop nebun. Și, brusc, se Întâmplă ceva ce nu putea fi văzut cu ochiul liber. Ceva ce nu puteau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]