7,814 matches
-
să arate foarte frumos atunci când rămâne gol, precizează Genet. În tabloul al paisprezecelea, Warda, asemenea personajelor din primele tablouri ale Balconului, îi va vorbi oglinzii, iar acest discurs va coincide, ca și în Balconul, cu cel adresat costumului. Privindu-și „bietele jupoane de culoarea aurului”, ea va da glas dorinței de a le vedea „capabile să evoce, prin ele însele, imaginea unei târfe în plină glorie”, cu alte cuvinte, de a le vedea exprimând esența ființei sale, fixând-o într-o
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
putea manifesta furia, mânia, pizma, ei nu se pot răzbuna, structural, pe oameni, nu-i pot judeca, nu le pot trimite pe cap necazuri, suferințe, catastrofe. Nu e posibilă nicio legătură între eventuale divinități dotate cu puteri extraordinare și niște bieți oameni trudind pe ogoarele lor, ocupați cu tarabele lor sau lucrând pe șantierul unui stadion în construcție. Zeii se retrag încetișor și lasă locul oamenilor: materialismul lui Leucip pregătește expulzarea divinului și face posibilă încoronarea omului. Fizica atomilor și materialismul
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
exemplu, la p. 333, că Döring, Ueberweg și C. Bailey îl clasează pe Democrit alături de filosofii hedoniști, fără a preciza care este opinia sa, fără a-i examina tezele și chiar fără a preciza în ce lucrări pot fi găsite... * ** Bieții sofiști! Multă vreme, ei au fost pur și simplu maltratați. Textele lor apar adesea în antologii care nu permit aprecierea meritelor sau a specificității fiecăruia în parte. O introducere accesibilă este făcută de Jacqueline de Romilly în Les Grands Sophistes
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
pășea precaut, ca vânătorii, printre crucile și pietrele peste care se așternea zăpada, fotografiind coșciuge mizere, Întocmite din cutii de ambalaj, picioare aliniate lângă gropi deschise, lopeți de gropari puse grămadă peste bulgări Înghețați de glod negru. Și, când o biată femeie În doliu Îngenunchease În fața unei gropi recent astupate, cu ochii Închiși și Îngânând ceva ca o rugă, Olvido apelase la ajutorul românului ce le servea de interpret. Neagră-i noaptea unde dormi acum, tradusese acesta. Se roagă pentru fiul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
unde i-am tras un glonț În cap și am aruncat-o Într-un tufiș”), Faulques, care Încadra chipul lui Herak În vizorul aparatului foto (un chip insignifiant, vulgar, care pe timp de pace ar fi fost considerat propriu unui biet om), l-a lăsat pe Îndelete jos, fără să apese pe declașantor, cu certitudinea că nici o fotografie din lume, nici măcar imaginea și sunetul pe care În clipa aceea le Înregistrau camerele de televiziune, n-ar fi putut reflecta ori interpreta
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de grave ar fi ele: suntem doi fără să fim doi. Urmăritorul se ferește să fie văzut, se sustrage, își camuflează prezența, dar urmăritul știe că individul e prin apropiere, că dă târcoale prin preajmă, aidoma unui zeu căruia el, biet om vânat cu insistență, îi uzurpă statutul de omniprezență invizibilă tocmai prin faptul că a aflat de existența lui, că îl „simte” pândindu-l... Într-adevăr, prin „anonimizare”, supraveghetorul se erijează în făptura divină care, odinioară, judeca muritorii de rând
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
al propriei sale victorii. Drumul spre putere este de acum încolo deschis... cu prețul nimicirii oamenilor! Domnia lui Nero - Racine ne-o spune limpede - va fi totalitară. Narcis știe asta și, în ciuda trădării sale, îl îndeamnă la prudență pe Britannicus, biet arhanghel rătăcit într-o lume plină de capcane: „ș...ț. Dar, prințe, nu e aici locul potrivit/ Să vă împărtășesc această taină. Să ieșim ș...ț” (III, 6, v. 929-930), îl povățuiește Narcis, care își ia acele măsuri de precauție
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
primească mesajul pe care Îl aduce MÎntuitorul, căindu-se sincer și cerîndu-și iertare. El nu este un inamic ireductibil care nu renunță, chiar din poziția lui de radicală inferioritate, la urmele veșnic glorioase ale unui Spirit pervertit. Este doar un biet personaj care are nevoie de vindecare și care Își va schimba imediat apartenența, trecînd de partea Pleromei Îndată ce vindecarea se va produce. Evident, nu lipsesc nuanțele. În sistemul expus de Irineu 160, care s-ar putea să-i aparțină Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
adică rânduială (Ibidem, p. 117). Omul știe că poate abate prin înșelăciune sorții dați de Ursitoare, poate iscodi prin încăpățânare, prin viclenie, prin impertinență rânduielile dumnezeiești, dar e păcat. În moarte nu vede un despot crunt al lumii, ci o biată bătrână, care duce la împlinire rânduielile lumii; încearcă s-o înșele, și moartea trebuie să-l prindă, la rândul ei, prin vicleșug (Papadima, 1936/1985, pp. 112-116). Românul vede universul dominat de lege, de armoniile dumnezeiești ale firii, care au
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
dulce (2); face (2); față (2); frumos (2); merge (2); noi (2); om (2); plînge (2); soră (2); soție (2); suflet (2); timidă (2); una (2); unica (2); unică (2); aia; aleargă; alinare; aluzie; amica; Angelica; nu are importanță; e biată; bună; bunătate; alt calvar; carne; concurență; creație; croșetează; cu; cuplu; da; dansa; dansează; delicatețe; dezinteres; divă; doarme; dorință; dorită; dus; ei; elegantă; eleganță; emoție; enervată; familia; familie; o fată; fața; femeie specială; femeiesc; femelă; feminină; feminitate; fericire; fericită; fetiță; floare
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
în negru (2); femeie singură (2); fericire (2); griji (2); jale (2); liberă (2); necăjită (2); nenorocire (2); de război (2); rea (2); regret (2); sărac (2); sărmană (2); singuratic (2); vecina (2); amar; fără autoritate; Baltagul; basma; bătrînețe; bătrîni; biată; biserică; bogată; bunică; căsătorit; căsătorită; în căutare; celibatară; chinuită; cimitir; compasiune; compătimire; copil; cumnată; deces, soț; depresie; despărțire; despărțită; divorțată; doamnă; dor; familie; farmece; femeie îndurerată; femeie liberă; frică; frustrată; gol; greu; greutate; grijă; împăcare; împlinire; îndoiată; îndoliată; înmormîntare; înspăimîntare
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
se țin în apă în glastre, respectiv acvarii; canarii* nu. * La fel de urât a pățit-o o fostă prietenă, manager și ea; tocmai pregătea inaugurarea unei investiții prețioase în viața de cuplu, un implant mamar care-i rotunjise bustul de la o biată măsură A, cu care fusese pedepsită de natură, la un remarcabil D; medicul, același care mă reparase și pe mine, îi spusese să mai aștepte o săptămână, dar ea nu mai avea răbdare. Îi înțelegeam impaciența, trecusem și eu prin
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
sunt genul, că trăiesc „pentru“ și nu „din“ dragoste. Avea el mașină cu geamuri fumurii, dar la mine argumentul ăsta nu mai prindea de mult. Nici el nu era omul care să merite așa ceva, nici eu nu mai eram o biată studentă, care încearcă să reușească în viață... Dacă dăm deoparte fricțiunile apărute la început, ne înțelegeam chiar bine. La pat în primul rând. Cine a inventat expresia italian stallion a știut ce zice. Peste zi nu prea ne întâlneam: el
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
-l disprețuiește și în care se cuprinde. Se recunoaște, deci, perfect în ceilalți, pe care îi contestă sau îi abjură. Iată-l spunând: „Noi românii suntem niște ratați. Asta e originalitatea noastră și pe drept cuvânt îi detestăm pe străini, biete ființe care s-au realizat” 22 februarie 1991 Ă 582). Vorbind despre „sărmanii ardeleni”, despre care spune că nu-i poate, totuși, disprețui și despre regățenii caracterizați de un englez de la BBC ca fiind „popor înșelător Ă nestatornic, viclean, plin
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
rațiunii. Neputința mea de a lua o hotărâre explică de ce toată viața am meditat îndelung la sinucidere fără să o și fac. Noi românii suntem toți niște ratați. Asta e originalitatea noastră și pe drept cuvânt îi detestăm pe străini, biete ființe care s-au realizat” (22 februarie 1991 Ă 582). Or, poziția aceasta, a detestării străinilor, este înainte de toate poziția lui Cioran, care nu-i implică deloc pe români. În fine, de observat și altceva. Disperat de neputința românilor de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
la carte... așa cum se cere...,în cea de a doua variantă Al doilea interviu -, luat în joacă, fiecare interogîndu-l fără cruțare pe celălalt, minciunii îi ia locul adevărul. Dezbrăcat de iluzii, autorul privește, printr-o lentilă care mărește uriaș, la bietele noastre suflete obligate să mintă pentru a se salva pe deoparte și pentru a se pierde pe cealaltă parte. Se propune aici o pagină a înfrînților vieții, a căror ultimă salvare nu este nici măcar sinceritatea, ci luciditatea dureroasă asumată în
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Nu-i frumos! Irina: Credeai asta oricum. Mihai: Da... Da..., vasăzică ai dus o viață plină de prefăcătorie și de rușine... Da... da..., mi se sfîșie inima de remușcări... Probabil că și tu suferi de remușcări. Irina: Da. Mihai: O, biata fată! Ca să vezi! Da' atunci înseamnă că ești toată plină de rănile remușcării! Păi cine altul ar putea suferi mai mult ca tine, care, de cînd te știi, ai făcut ce-ai vrut, ai avut ce-ai vrut, într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
dar relaxat) Zi-i! Zi-i mai departe, bănuiesc că știi lecția bine... El 1: (lăsînd să treacă insinuarea pe lîngă el) Da, o știu foarte bine... El n: Oi fi și tu vreun rus... El 1: (neaunzindu-l) Și cînd bietul om a înțeles că nici bogăția, nici cultura, nici civilizația, nici rangul social nu-i dă o identitate, a fugit cu disperare către Dumnezeu, dar și acolo și-a dat seama dispare, că este desființat de flăcările propriei credințe. Și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ceea ce... Octav: Acum, cînd m-am lăsat de întrebări, cînd mi-am pus răspunsurile și visele în pliculețe... Cînd îmi ridic și eu poalele și mă prostituez în această generală pornografie, vii aici și-arunci cu ouă clocite într-un biet cabotin de tranziție?! Nu-i frumos, Mona! Iubita mea, nu-i frumos! (după o pauză în care pare că reconsideră ceea ce a spus, rîde conciliant) Hai. că am glumit! Sper că nu m-ați luat în serios! Hai, groparule, tu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
acoperiri. Împreună descoperă că au fost victime, că și-au apărat bucățica de pîine, că n-au fost nici mai buni, nici mai răi decît toți sau aproape toți ceilalți, că așa au fost vremurile, că vorba lui Miron Costin "bietul om e sub vremi". Dar sub aceste lamentabile acoperiri se simte permanent drama vinovăției... Punctul de plecare e un truc: Gheorghe Popescu 2 aduce dosarele de securitate (în fapt, un pretext, o făcătură a lui) și propună să le deschidă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
propună să le deschidă, propunere care-l sperie pe Gheorghe Popescu 1 și îl determină la mărturisiri. Trecutul acel trecut greu de compromisuri și trădări revine în viața lor aparent liniștită, îi răvășește, îi tulbură, îi stoarce ca pe două biete cîrpe. Aici este punctul forte al spectacolului și întreaga lui miză regizorală pe care Ovidiu Lazăr o și consemnează în caietul de sală: "există, fără îndoială, o tiranie a trecutului... El, trecutul, s-a instalat în noi definitiv ca o
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
n-au remușcări, ci numai dibăcia mistificării. Ce să faci cu "adevărul" lor? Și ce e trist, îngrozitor de trist, este că și adevărul victimelor apare uneori înnegurat, căci viața, nu-i așa, își are complicațiile ei. E bine însă că bieții foști-oameni își doresc să-l găsească. Nu toți, măcar unii... Nu-l dibuiesc. De ce nu-l caută în sine? Nu fiindcă sinele, stîlcit, denaturat, sinistru metamorfozat, nu mai există? Nu-i un leac absolut nici refugiul în credință. Pe Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
său din care plecase să facă ceva în viață dar căruia viața i-acurmat visele: “De ce m-ați dus de lângă voi, De ce m-ați dus de-acasă? Sa fi rămas fecior la plug, Să fi rămas la coasă. Asa vă treceți, bieți bătrâni, Cu rugi la Preacurata, Și plânge mama pe ceaslov, Și-n barbă plânge tata.”... Ii plăceau tatălui meu aceste poezii ale lui Goga și Coșbuc (astăzi îmi plac și mie tot mai mult) pentru că exprimau o stare de spirit
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
întemeiat un trust puternic. Möbius, află că sistemul tuturor invențiilor posibile îl voi exploata eu! Möbius: În cazul acesta, o să mărturisesc lumii întregi adevărul! Ani de zile m-ai exploatat, ani de zile m-ai jefuit în mod nerușinat! Pe biata mea nevastă ai pus-o să-ți plătească bani grei... Domnișoara Doctor: Degeaba, Möbius, n-ai ce-mi face! Să presupunem totuși că vei izbuti să-ți faci auzit glasul... Cine te va crede? În fața lumii, dumneata ești un nebun
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
sufletului meu. CHARLOTTE: Dacă e așa cum spui, îți rămân îndatorată. DON JUAN: Mie să nu-mi rămâi cu nimic îndatorată, fiindcă n-am nici o cădere pentru asta. Frumuseții dumitale să-i fii recunoscătoare... CHARLOTTE: Vorbești prea frumos, domnule, pentru o biată fată ca mine și eu n-am meșteșugul dumitale ca să-ți răspund la fel. DON JUAN: Sganarel, ia privește-i mâinile! SGANAREL: Aoleu, stăpâne, sunt negre ca fundul ceaunului. DON JUAN: Ce tot vorbești, nepriceputule? Sunt mâinile cele mai frumoase
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]