6,287 matches
-
mănînc toate acele materii fecale. Striga Țurcanu batjocoritor: O viață întreagă ai mîncat căcat, acum să-l mănînci în fața noastră, ca să te vedem! Doamne Dumnezeule, chinul acela de atunci părea fără sfîrșit. Oare ce ar fi fost dacă toate aceste chinuri s-ar fi condensat numai pe parcursul a 24 de ore?! Iată de ce trăiesc acum supliciul păcatului împotriva lui Dumnezeu. Un glas de diavol îmi șoptește în urechi că eu aș fi suferit mai mult decît Hristos. Nu s-a mulțumit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
valabilă. Adevărul răstignirii lui Iisus e unul din argumentele esențiale ce l-au îndemnat să treacă la creștinism, numai deznădejdea omenească de pe cruce dovedește integritatea și seriozitatea jertfei nu doar pilde și aforisme ne oferă Mîntuitorul, ci carne și sînge, chin și deznădejde. În pușcărie Îl simte aproape palpabil, prezent, pe Hristos, ca atare se consideră norocos, incredibil de norocos. În instanță, derularea procesului celor douăzeci și cinci de intelectuali din grupul mistico-legionar al lui Noica este narată cu acuitatea celui ce le-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
fel, o hrubă în interior și o mașinărie de încercat rezistențele umane. Paul Goma ne povestește cum a fost bătut. Autorul prezintă suferința celui surghiunit de la urlet la tăcerea finală, în paralel cu satisfacția de schingiuitor a gardianului, cu degustarea chinului celui torturat. Tehnica torturării a fost practicată la Gherla cu performanțele Piteștiului. Iadul însemna aici, pe lîngă frig, foame, lipsire de drepturi, și bătaie zilnică, intrată în porție ca și arpacașul". Generalul Constantin Cernat, eroul de la Mărășești, un om cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
eu, dar pînă atunci, să știți că nu". Veți fi victimă! Atunci am spus: unde sînt călăi, trebuie să fie victime"". Între persecutații pentru credință au fost și soții Grossu (Cu Dumnezeu în catacombe). După ani grei de detenție și chinuri supraomenești, cei doi se vor exila în Franța, Colette Bruteanu, care semna NicoleValéry-Grossu (autoare a unei zguduitoare cărți despre experiența ei carcerală, Binecuvîntată fii, închisoare!) și soțul ei Sergiu Grossu. În Franța era la mare cinste comunismul. Prin 1969 au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
vede prin vizetă o scenă de coșmar: "Înăuntru se afla domnul Ursu, care era dezbrăcat, răstignit de paturi precum Iisus Cristos și bătut peste testicule cu un creion sau o bucată de lemn. În acel moment se afla în niște chinuri groaznice. Era în acea celulă de arest cu încă două persoane care erau arestați. Aceștia erau puși acolo de șefii arestului și conducătorii Direcției de Cercetări Penale a I.G.M. de pe Calea Rahovei. Am intervenit în calitatea mea de subofițer de serviciu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
52 aia potrivit și corect ? Ca lucrurile să se întâmple, oricum ar fi ele, trebuie să fii în mijlocul lor ! Și viața nu-i pentru fricoși, o, nu ! Viața adevărată, nu, nu. Pentru fricoși e mediocritatea. Rutina. Regretele. Sărăcia. Neputința. Îndurarea. Chinul. Succesul cere alte calități, domnișorule Cristian. Riscul ! Curajul ! Nebunia ! Și mai ales, dar mai ales ! Dragostea ! Da, da, toată dragostea pe care o poți da. Eu te invit, ia-mă de mână, domnișorule Cristian, să arătăm lumii ce-i aia
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
singură dată a pățit-o, dar n-a spus nimănui. A învățat să tacă micuțul Cristian în fața jafului și a nedreptății care aveau loc în fiecare zi. A văzut răniți veniți de pe front și lăsați de izbeliște să moară în chinuri în loc să fie îngrijiți, ca înstăriții să aibă medicamente pentru familiile lor, pentru vreo zgârietură. A văzut soldații lăsați întinși pe marginea drumului, unde nu preoții le aprindeau o lumânare, pentru că se odihneau sau așteptau să se adune zece- douăsprezece cadavre
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
noi unul, cu visurile și planurile noastre grozave. Asta rămâne, domnișorule Cristian, fiecare dintre noi pune în această lume o fărâmă. Fiecare cât poate sau cât vrea. Unul mătură strada, altul inventează într-un garaj, după luni de muncă și chin, un motor nou. Altul compune un cântec, altul o poezie, și toate astea adunate fac ca ziua de mâine să fie altfel. Nicidecum la fel ca anterioara. Ah, dar nu-i frumoasă această călătorie ? În care poți fi cine vrei
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
toți proștii, dragul meu Cristian, banii și faima țin de noroc și de îndrăzneală, dar nemurirea... Costă poate mai mult decât poți tu da, ascultă- mă, dragul meu Cristian, căci vor veni vremuri în care vei urla de durere și chin, lumea se va nărui în palmele tale și Diavolul te va ispiti să te scoată din fiecare încurcătură, dacă vei renunța la visul nemuririi. Vei pierde tot dacă vrei să fii nemuritor. — Noi am văzut lumea, intervine Fernic, iar moartea
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
afară și un aer rece ca gheața intra pe sub corturi. În rest, niciun zbierăt, niciun ordin în seara aceea, nicio trupă trimisă pentru a inspecta zona ; după atâta sânge și atâtea focuri văzute în fiecare zi, după atâta moarte și chin, toți și-au amintit brusc că exista și o altă viață, cea dinainte de război, cu seri obișnuite, banale, ca aceasta. — Hai, Mariane, ia-ți vioara ! Ridică-te și pune ceva pe tine. Jeane, ia-ți acordeonul. Jeane ! strigă la amicul
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
un pat din spatele cortului stătea întins, rănit, soldatul Gheorghe Vasile, care îl privește cu lacrimi în ochi și îi șoptește : Haide, Cristi ! Adoarme-ne pe veci cu vocea ta caldă și nu ne lăsa să simțim singurătatea și teama, în chinurile noastre groaznice. Arată -ne dragostea și vocea ta caldă, pe care nu știm dacă o s-o mai auzim vreodată. Spune-ne povești despre iubire și povești despre speranță, spune-ne că va fi bine și vom ajunge acasă, că nu
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
aud. Cum aș putea să mă întorc acasă, când vocea mea aici poate salva o viață ? Sau, cel puțin, poate purta în liniște spre lumea de dincolo sufletul încă necopt al unui trup rănit și sleit de puteri, alinându-i chinurile. În restaurante poate cânta oricine. Desigur că-mi este dor de București și de magia lui, dar nu-mi pot permite nici să mă gândesc la un asemenea moft. Aici este cu adevărat nevoie de mine, nu printre mâncăruri și
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
erau morți, atunci cu siguranță erau închiși. Și torturați, cel mai probabil. Nu mulți ieșeau întregi de după gratii, batjocoriți în ultimul hal, bătuți până nu mai puteau să meargă, înfometați și umiliți, mințile luând-o razna de atâta durere și chin, oameni odată sănătoși care nici nu mai știau cine sunt, din cauza loviturilor zilnice primite în cap, violuri, boli care te urmăreau toată viața, odată cu întuneri- cul permanent și nenorociții de șobolani care te zgâriau și îți mușcau picioarele și mâinile
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
nu se regăsea. Cu toate acestea, nu a dorit să plece în afară, oricât l-ar fi rugat foștii lui amici și colegi de scenă din perioada inter- belicului. Nu de puține ori a avut șansa să scape de acest chin nesfârșit și de mizeria care îl înconjura tot mai apăsat. Degeaba, undeva mai era o speranță în inima lui și pentru ea ar fi sacrificat orice, inclusiv sănătatea, libertatea și con- fortul unei vieți decente, unde ar fi fost din
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
cel puțin, În lunile anului ’90, luni fierbinți traversate de nenumărate manifestații și greve În toată țara, susținute de o presă În mișcare și În plină, dezordonată, ebulițiune (presa de tiraj, ea Însăși, trecea - și mai trece și azi! - prin chinurile și corupțiile, confuziile și improvizațiile care acompaniază nașterea oricărei instituții centrale noi, rămasă În sclerozare dogmatică o jumătate de secol, o „instituție” - a „patra putere În stat” cum Îi place a fi numită! - care trebuia să Învețe și să exerseze
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
nu ne plângem prea tare de singurătate - acea singurătate dură, impusă, ce seamănă cu declasarea! - și nici de indiferența sau trădarea „jenată” a prietenilor, de sărăcie sau de ridicolul pe care-l stârnește demnitatea noastră, regăsită și afirmată cu cât chin și eroism intern. Naiv fiind și plângându-mă odată amicului meu Marin Sorescu de neajunsurile prin care treceam, de asprimea „forurilor”, de indiferența colegilor etc., Marin, cu aerul său hagard, cu acea „absență” În care-și ascundea luciditatea, mi-a
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
care era cât p-aci să cad În acea orbire sau acele orbiri umane ce capătă diferite nume precum alcoolism, nihilism sau tentația auto-suprimării, ca o pedeapsă adresată adulților, societății sau chiar unei Închipuite dumnezeiri! Sigur, toate aceste „rătăciri” și chinuri erau pe jumătate sau pe sfert inventate, dar cele din pubertate - când am fost exclus din toate școlile fără să fi spart un geam! - sau În adolescență - cînd, aspirînd să ajung filolog, scriitor, m-am prezentat la decanatul Facultății de
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
care a răbufnit, ca furnalul unui vulcan, odată ce „prostia sa” s-a „ideologizat”, adică atunci când prostul - un anume prost, desigur, dar prost fără doar și poate, cel aflat sub baremele de adaptare și de comunicare convențională! -, În loc să facă eforturi și chinuri „dizgrațioase” pentru a se adapta la „semnalele și regulile” celorlalți, cum o fac milioanele de „proști” de pretutindeni, și le impune pe ale sale. Evident, aici, cum s-ar zice, „nebunia se Îmbină cu prostia”, la o privire superficială, Însă
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
un portret din prima tinerețe, Întipărit pe retina tuturor românilor, În care poetul apare de o frumusețe fără seamăn, aproape supranaturală (asemenea lui Hyperion, „dublul“ său din poemul Luceafărul). Toate acestea, se Înțelege, și frumusețea lui, și neînțelegerea celorlalți, și chinul vieții — simplificate și amplificate după regulile mitului; viața, Întotdeauna, e mai prozaică și mai banală. După moartea lui Îndeosebi, spre 1900, s-a adăugat În conștiința publică și naționalismul lui Eminescu. A ajuns să fie perceput nu numai ca mare
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
soția și dvs.) sănătatea nu este la normal. Munca excesivă și unele fricțiuni prezente , sunt cauza. Să ne consolăm că posteritatea ne va prețui eforturile noastre și vor urma exemplele! Dea Domnul! Pentru noi doi tristețea e mai mare că chinul vieții este aproape de capăt! Pentru dvs. (...), terminus-ul e mult mai departe. În tot cazul, vara ne dă frumoase satisfacții și ne Întărește rezistența. Brașovul e minunat, reconfortant, și e foarte primitor. Ne pare rău că Împrejurările nu-ți dau
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
pățit! -, e foarte supărată, îi respinge cu brutalitate pe actori și se grăbește spre autobuzele care ne vor duce la hotel. Attendent-ul turc, Sezer Duru, se lasă purtată pe o targă de actori, le cere apă și le vorbește despre „chinurile” suferite prin spațiul rusesc (nu le spune nimic însă despre cum dansase kazaciok și savurase vodca la Kaliningrad). Pe scurt, o artistă plină de haz, care profită de entuziasmul actorilor polonezi, bucuroși să găsească un complice cu imaginație... VITALIE CIOBANU
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
în literele noastre moderne destule destine și autori nefericiți realmente și curajoși în soarta lor ingrată. De la Macedonski, stângaciul, până la Holban, neînțeles, sau Blecher, țintuit la pat și omorât tânăr de o boală teribilă!... Dar... m-a apărat, poate, de „chinurile nefericirii” - care, bine „pozate”, fac bine și întregesc, uneori, chipul artistului pentru „lumea din afară”! - o anume inconștiență, în tinerețe, ca și vitalitatea mea, ce pe nu puțini i-a deconcertat - ca o magmă energetică ce-și depășește, uneori, marginile
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și frontierele lui Capitolul III Prin Siria și Fenicia Și s-a dus vestea despre El în toată Siria, și aduceau la el pe toți cei care se aflau în suferințe, fiind cuprinși de multe feluri de boli și de chinuri [...]. (Matei, IV, 24) 1. Mesia metis Și a venit de cealaltă parte a mării în ținutul Gadarenilor. (Marcu, V, 1) Gadarenii locuiesc în Iordania, tot în fața Galileii, nu departe de Gerasa (astăzi Jerash), la vreo cincizeci de kilometri nord de
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
cu detalii șocante: "În general, la mine, elaborarea se face cu mare întârziere, după timp îndelungat. Sunt unii scriitori, și exemple sunt nenumărate, în al căror substrat anumite fapte nu se frământă atâta, nu sunt supuși, ca să zic așa, unor chinuri de elaborare; ci își pregătesc uneltele și pășesc îndată la așternerea pe hârtie a simțămintelor și zbuciumelor lor..." Dar marea literatură reclamă "sforțare îndelungă și trudă" căutări și angajare totală: "Flaubert lucra ani și ani la romanele lui; Caragiale și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
om molâu, care are o cucoană de toată nostimada. Vameșița de la Cornul Luncii. Vameșița are o soră. O dragoste între această soră și locotenentul de grăniceri sau altcineva. Gelozia vameșiții. Teoria ei că dragostea unei fete mari e un fleac. Chinurile pe care le îndură fata, așa de mari, încât deși nu e un suflet ales, totuși se înnobilează prin suferință. Ura primarului asupra bătrânului înțelept, care necontenit i se pune înnainte. Pune pe niște ticăloși, niște Țigani, să-l bată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]