7,296 matches
-
noastre gîndiri. Tu iar vrei s-ajungi în zone închise? Hai, mai degrabă să nu mai vorbim de cei fără de har cărora sinuciderea le-a reușit și-au încheiat problema. Sînt niște diletanți ai morții. Chiar nu vezi ce te chinuie?” Las să curgă timp peste întrebarea sa, să i se descarce sensul. Apoi, chinuit, îi răspund: „-Nu, Doctore. În clipa asta nu văd nimic. E stupoare în fața lipsei astea de sens. Viitorul e acum, înțelegi? Gata mort. I-a înțepenit
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Tînărul Doctor își desprinde cu greu ochii de la pasărea din înalt și-l privește pe V.: „-De ce te intrigă pedeapsa ta?”-îl întreabă el. „-Ce contează dacă ai făcut sau n-ai făcut ceva? Ești om, trebuie să plătești. Chinuie-te, crapă!” V. tînăr îl privește consternat. Știe că, odată apărută șansa mîntuirii creștine, tragedia a încetat să mai existe. Și anularea ei a născut un alt fel de blestem, aparte. Omul, căruia i-a mai rămas o șansă la
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
primul cu piatra. Condiția primară a sfîntului e smerenia. El singur trebuie să se considere a fi ultimul dintre păcătoși. Convingerea asta trebuie să se întindă asupra întregii sale vieți. Deci, și-n momentul morții. Cum, atunci, să nu se chinuie? Nu știu să fi murit, doar, nimeni și apoi să fi revenit vreo cîteva secunde pentru a-și anunța concluziile fericite.” V. tînăr îl ascult pe interlocutorul meu și vorbele sale îmi pătrund pînă în adîncime trupul stîrnind acolo vibrații
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
el. „-Ești nebun, nebun de legat. Nici tu nu știi ce crezi.” Homericul hohot de rîs ce mă scutură îl convinge, cred și mai tare că are dreptate. „-Ba, cred”-îi răspund și-mi place să-l văd cum se chinuie. „-Cred în unica și singura durere, de neîmpărțit, atotputernică și fără sfîrșit care, cuprinzîndu-ne, ne va mîntui.” Trupul din pat tresare. Vorbește. „-Apă! Apă!”spune el. Și imediat o soră îmi umezește buzele cu un tifon. Se strigă. Stetoscoapele se
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
scăpa nici acoperindu-mi urechile. Ea vine din lăuntru. „-Fiece gest și cuvînt, fiecare celulă ți-e impregnată de porcăria pe care ai făcut-o. Ai împroșcat cu noroi în tine și în cei iubiți. Ți-a făcut plăcere să chinuiești și-n delirul perversiunii tale, te-ai strivit. Pînă și lucrurile pe care le-ai atins s-au destrămat cuprinse de gangrenă. Caută mai bine!” Îngenunchez și îmi apăs pumnii pe piept încercînd a-mi potoli spaima și bătăile disperate
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
o ai, nădejdea care te salvează. Ca să-ți simți sufletul că-i e aproape Dumnezeu. Ora își pierde sensul, dispare odată cu respirația ta precum un șarpe care, mușcîndu-și coada, se înghite cu totul. Ai urlat? Ai sfidat? Fîs! Te-ai chinuit, doar, aievea.” Doctorul mă privește o clipă mirat, apoi mă întrebă: „-De unde în tine, demolatorul, gîndurile astea? Asupra inutilității răului și a propriei vanități ai perfectă dreptate.” Și eu rîd gesticulînd fericit de jocul gîndurilor: „-Scăparea e să poți
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
total, abia în moarte. Înainte de a fi prea tîrziu. Acum știi totul. Pune umărul și fii fericit!”. „-Ai știut, deci, și ai continuat în a face răul!”mă lovește vocea Judecătorului trîntindu-mă la podea. „-Știu, știu!”-strig „Nu mă mai chinui. Mă doare și asta. I-am înșelat pe toți. Mă doare că am furat. I-am furat mai ales pe ai mei ca și cum asta mar fi absolvit de vină. Ca și cum ei ar fi fost datori să sufere și să îndure
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Doctorul mă privește mulțumit așa cum arăt, acoperit de bandaje și plasturi și am senzația că nu a băgat în seamă sensul cuvintelor mele. Îi repet: „-Oricît de aproape ne-ar fi inima de cer, rugăciunea noastră rămîne carnea. Deși ne chinuie, ne lasă liniștea că putem supraviețui.” Îi zăresc chipul printre steluțe și puncte negre care se plimbă continuu. Mă privește. „-Da, da,”-spune el-„-ești lovit rău. Gestul ăsta inutil te dezvăluie odată în plus. E imaturitate ce-ai făcut
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
strig tînărului. „-Nu e de vină trupul!” Nu mă aude căci, deși sîntem una și aceeași ființă, unindu-ne, căile de comunicare dintre noi s-au închis. „-Trupul?”-îmi răspunde Doctorul. „-Trupul e alfabetul. Parcă spuneai că nu-l mai chinuiești.” „-Știu, știu”-îl întrerup. De vină e, probabil, mirosul. Îmi pare că a început deja să se descompună. Tu nu simți nimic?” Prietenul se miră și mă întreabă din priviri arătîndu-mi țigara. „-Creierul e de vină”-îl liniștesc. „-Mintea se
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
și mă întreabă din priviri arătîndu-mi țigara. „-Creierul e de vină”-îl liniștesc. „-Mintea se zbate degeaba. Doar inima o poate înnobila și limpezi. O inimă putredă va distruge gîndirea oricît de ascuțită ar fi ea. O va perverti.” Mă chinui să mă ridic dar o crîncenă durere de cap mă țintuiește. „-Aici am greșit”-continui a-i vorbi și constat că rostesc cu greutate cuvintele. „-Am căutat dreptatea. M-a copleșit această căutare. Veșnica dreptate și disperarea că nu putem
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
țintuiește. „-Aici am greșit”-continui a-i vorbi și constat că rostesc cu greutate cuvintele. „-Am căutat dreptatea. M-a copleșit această căutare. Veșnica dreptate și disperarea că nu putem trece de ea, destinul idiot ne aruncă unul împotriva altuia chinuindu-ne, să nu putem iubi. Așa s-a întîmplat. Cu mine, cu Elena. Cum să descopăr bucurie și dragoste acolo unde brutalitatea și ura stăpînesc? Judecînd prin ochii nevinovăției nu poți condamna, sili și nici judeca. Odată ce-ai făcut
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
IUBIRE ROBIT În miezul zilei gustul aerului era prea aromat prin venirea ta în casa mea, cea a sublimuluiă M-am așezat la picioarele tale, și-aș fi vrut omule, să-ți împărtășesc despre viața mea, o viață ce se chinuie între azi și mâine, când nu mai pot avea forța cerului să mă blesteme de ce în aceste secunde sunt cea mai nefericită frunză a timpului, tu mi-ai promis o ieșire la vise, te-ai alăturat dulceții de stil, mi-
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
jocul ambiguu dintre dorință și agonie... În spatele unei măști mi-am transformat toate investigațiile despre iubire... Atâta frumusețe încât mă înspăimântaseră acele suflete însigurate pe platforma victimelor dezmințite... Din calea neputinței mele de a găsi un om care să nu chinuie pe alții, am abandonat cea mai liniștită speranță a vieții... O insulă în care sunt anii legați de zile și nopți fără întoarcere, sunt ani și nimeni n-a dorit să afle cele trăite de inima mea. Am trăit poezia
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
și fără spaima morții până la tăcerile universului sufocându-te în chinuri prin strigătul unei trăiri ireparabile când carnea mi se deschide spre limitele sensului unde liniștea mi-e muzica mută a zilelor în care n-ai să poți să mă chinui. Ar trebui să uităm acest vis lung al apropierii cuvintelor noastre ce ne supune odată pentru totdeauna unui strigăt ce-a născut o lume nouă consumându-mi haosul meu din viață. De altfel am simțit întotdeauna dragostea ta ce m-
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
e inima rană, mi-e trupul mormânt Mă-ntreb ne-ncetat, cine-s eu, de ce sunt? Stau tristă și-al inimii monolog îl ascult De ce mă iubești Isuse, de ce așa mult ? De sunt un om simplu, sau poate sunt cult, Mă chinuiesc gânduri mai noi, mai demult... Ce este viața ? Ce e absolut? Te-ntreb, De ce mă iubești Isuse, de ce așa mult ? Sunt om cu defecte, ceva calități....doar atât Mă strădui să urc, mă trezesc iar căzând... Și ochiul din mine
Elegie by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83323_a_84648]
-
între copaci. L-a ridicat de acolo și s-a întors cât a putut de repede. Să stai liniștită, Bătrâna! Te voi elibera imediat, căluțul meu drag, i-a promis el cu hotărâre, ridicând lemnul cu ambele brațe. S-a chinuit puțin până a reușit să-l introducă între cele două crengi. L-a fixat atent apoi a tras de el forțând deschiderea. Nu a reușit din prima încercare, dar era așa de hotărât că nul mai oprea nimeni. S-a
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
dezavantajată. Am simțit că nu e drept față de mine. Mai simplu spus, nu arătam perfect. Cum am mai zis: a fost o trebușoară foarte umilitoare. Văzusem la televizor destui șoferi de camion, adevărați macho, dar care abia legau două vorbe, chinuindu-se, cu o lacrimă în ochi și cu vocea gâtuită, să-ți explice cum faptul că văzuseră nașterea copilului lor fusese cea mai pro... prof... pr... pr... adâncă! experiență din viața lor. Și mai auzisem și povești despre jucători de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
înfiptă“ a fost inventat special pentru ea.) —Ai venit! a urlat ea dând buzna în cameră. Ia să-mi văd nepoțica. Nu e bestial? Gândește-te: sunt mătușă! Cum a fost? Groaznic? E chiar așa cum se spune? Că parcă te chinui să caci o canapea? Spune-mi! Întotdeauna am vrut să știu! De ce se fierbe apă și se rup cearșafuri? Fără să mai aștepte răspunsurile, Helen și-a înfipt nasul în portbebe. Bietul copil a început să plângă îngrozit. Helen a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
de fotbal să merg cu el la balul de absolvire, dacă aș fi putut să-mi port rochia cea nouă, să pășesc cu capul sus și să-mi salvez mândria. Eu tot trebuia să-l recâștig pe James. M-am chinuit să mă dau jos din pat, luptându-mă cu kilometrii de material din care era compusă cămașa de noapte pe care mama insistase s-o port. Când fugisem din Londra uitasem să-mi iau cu mine și o cămașă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
început să sune la ușa de la intrare. Evident, chestia asta era destul de îngrijorătoare fiindcă nu era decât șapte și jumătate dimineața. L-am auzit pe tata deschizând și angajându-se într-o conversație cu o voce de bărbat. M-am chinuit să înțeleg ce se întâmpla. Era oare James? Speranța a renăscut în mine cu asemenea forță, că aproape m-a durut. Apoi s-a auzit sunetul produs de tata alergând în sus pe scări. I-a strigat mamei: —E un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
a replicat ea rapid. Mențiunea referitoare la bani o readusese în mod brutal la realitate, rupând-o de lumea umbrelor în care rătăcise în ultimele câteva minute. Nu că mama era zgârcită. Departe de ea. Dar anii în care te chinui să hrănești cinci copii și doi adulți dintr-un buget limitat te învață să fii cumpătat. Să fii atent la bani e un obicei de care te dezbari greu. Sau cel puțin așa mi s-a spus. Eu nu avusesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
a luminat mama. A, am zis eu dezamăgită. Deci nu mai avea și alte noutăți legate de Adam pe care să mi le dezvăluie. —Helen nu vrea decât să-l facă să se îndrăgostească de ea. După care o să-l chinuie o vreme. Apoi o să se debaraseze de el, a spus mama. Așa a fost întotdeauna. Chiar și când era mică. Cu luni de zile înainte de Crăciun ne bătea la cap că vrea nu știu ce păpușă sau nu știu ce bicicletă. După care, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
așa de vinovată încât fusesem convinsă că se întâmplase ceva îngrozitor. Am luat-o în brațe și am strâns-o așa de tare, mai-mai s-o sufoc. — Mi-a fost dor de tine, draga mea, i-am spus în timp ce se chinuia să respire. Luni o să-l sun pe tati și-o să-ncerc să rezolv situația. Totul o să fie bine. Îți promit. Petrecusem o seară atât de minunată. Pur și simplu nu pricepeam de ce eram așa de deprimată. Capitolul paisprezecetc "Capitolul paisprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
am așteptat. Of, Doamne, m-am gândit întristată, probabil c-a șters-o. Nu vrea să aibă de-a face cu mine. Începusem să dezvolt un talent pentru situațiile astea. Probabil că Adam era îndesat pe gemulețul din toaleta bărbaților, chinuindu-se să iasă printre pubelele urât mirositoare, frunzele de varză și sticlele goale de coniac care se găsesc la ieșirile din spate ale restaurantelor și cafenelelor. Mi-am pus cartea în geantă - vă închipuiți că fusesem așa de fericită să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
un adolescent ursuz. Putem măcar să încercăm să ne controlăm? a întrebat partea rațională. —Trebuie să mă opresc, mi-am spus singură trăgând aer în piept. Am să mă opresc. —Claire, a spus James străduindu-se să pară blând - în timp ce se chinuia iar să mă prindă de mână. Știu că m-am purtat foarte urât. — Foarte urât! am explodat înainte să mă pot opri. Ha! Foarte urât! Ce mod de-a te exprima. Ei, hotărârea mea de a fi rațională și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]