KorAP: Find »[drukola/base=clopot & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...223 224 225 ...303 >

7,569 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

așază alături, pe treaptă, și, ciocnind, râzând, beau și șopăcăie împreună. În căminul placat cu însemnele zodiacului, o jumătate de stejar trosnește pe jăratec. Din Târgul Sucevei, din vale, urcă zvon îndepărtat de alăute, chiote, larmă, veselie, ca la nuntă. Clopotele Sucevei, toate, umplu văzduhul cu dangătul lor vesel de data aceasta. Din timp în timp, pușcile de pe metereze slobozesc câte o salvă în cinstea izbânzii și a Măritului Domn și Voievod, "Învingătorul de la Podul Înalt". Moldova toată e în sărbătoare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
spune încetișor: A fost greu... Dar am izbândit. Să nu ne pierdem capul. Am câștigat o bătălie numai. Războiul continuă... Brusc, se smulge gândurilor: Cu drept cuvânt Moldova are de ce să se veselească! Și Transilvania e în sărbătoare. Se trag clopotele, se înalță slujbe de mulțumire... Eram în târg, când un călăreț, alb de spumă, a căzut de pe cal și a strigat: "Am învins!" povestește Sora sora Domnului și soața boierului Isaia, o femeie plinuță, cam ofilită de multele nașteri și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
am îngenuncheat în piață. Ne rugam, ne prosternam cu fruntea în țărână, strigam și plângeam în hohote cu sughițuri, cerând Cerului ajutor... Maria... Te rog... Maria! ...Bubuitul tunurilor și răcnetele luptelor de pe metereze se amestecau cu vaietul mulțimii, cu dangătul clopotelor ce parcă înnebuniseră. Fiecare bolborosea sau își striga păcatele, spovedindu-se Cerului, căci moartea era atât de aproape, ne despărțea un zid. Femeile își smulgeau părul, își striveau la sân pruncii ce țipau... Și lacrimile șiroiau pe obraji: "Fecioară!! Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pentru Ștefan, e prea avântat, nesăbuit chiar. Nu mă ascultă. Spune-i, unchiule, să aibă grijă de el. Eu... eu mă rog pentru el. Ce pot să fac alta? Și pentru domnia ta mă rog. Omul nu știe când îi bat clopotele, Doamne-ferește. Ar trebui să te mai pocăiești, să te gândești și la " Viața Veșnică", păgânule! "Viața Veșnică"? Parcă poți ști ce mare scofală o fi și-n Raiul mult lăudat? Nu s-a înturnat nimeni să povestească, ce și cum

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
faimă a stârnit în Apus biruința aceasta, adăugă Alexandru cu o invidie greu stăpânită în glas. Mi-a povestit Don Ogniben... Când s-a aflat vestea zdrobirii turcilor la Podul Înalt, s-au înălțat rugi de mulțumire prin catedrale, dangătul clopotelor a umplut Europa. A fost o sărbătoare. Te prinde uimirea... Oștiri de cavaleri, Europa adunată în cruciade la Cossovo, Nicopole, la Varna n-au reușit, adaugă intrigat Alexandru. Și... și au dobândit o asemenea biruință "niște țărani proști luați de la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
marea!" continuă Ștefan să se certe. Voichița râde și gropița din obrazul stâng se adâncește făcând-o și mai fermecătoare. Îți amintești? Prima oară... Nu... Ce anume? întreabă Ștefan. Acu doi ani și mai bine. Era într-o miercuri... Fulguia... Clopotele Bucureștiului băteau să se spargă, amestecându-se cu bubuitul pușcilor ce băteau Cetatea Dâmboviței... Aaa... Atunci? Țara Românească înfrântă era sub călcâiul "Moldoveanului cumplit". Taica, scăpase... Prin fugă la turci! Mi-a scăpat printre degete... Noi eu și maica am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
reci, măcar că strălucesc. N-au ele habar de suferințele oamenilor. Cu siguranță, e "Luceafărul"! bate din palme cu bucurie Voichița. Ași... Măcar de n-ar fi una din cele "căzătoare"... O toacă prinde a bate repede-repede, apoi dangătul grav al clopotului Mirăuților ține isonul clopotelor vesele de la Sfântul Dumitru. Ce se mai aude cu principele Alexandru, acu, după ce a cucerit Mangopul? aruncă Ștefan o vorbă, așa, ca din întâmplare. Mi-a spus Maria că te cheamă la el, că vrea să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
au ele habar de suferințele oamenilor. Cu siguranță, e "Luceafărul"! bate din palme cu bucurie Voichița. Ași... Măcar de n-ar fi una din cele "căzătoare"... O toacă prinde a bate repede-repede, apoi dangătul grav al clopotului Mirăuților ține isonul clopotelor vesele de la Sfântul Dumitru. Ce se mai aude cu principele Alexandru, acu, după ce a cucerit Mangopul? aruncă Ștefan o vorbă, așa, ca din întâmplare. Mi-a spus Maria că te cheamă la el, că vrea să se însoțească cu tine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cerului. Se uită la toate aistea cu încântare, de parcă le vede și le aude pentru prima oară. Uitase că mai există aiestea toate. "Și războiul aista"... Se ridică într-un cot. Vocea lui nu e deloc poruncitoare: Să se tragă clopotele! În toate bisericile, în toate mănăstirile, să se înalțe rugăciuni de mulțămire Domnului... Și noi, pentru aiest răgaz binecuvântat, să nu ne culcăm pe-o ureche! Cu mai mult zel, neslăbit, să ne gătim de pace, dar și de război

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
frământa niște mătănii. Sfinția ta nu-i în toate apele lui. Ce te apasă? Melancolia toamnei, au niscai cucernice daraveri duhovnicești? Mă gândesc c-or veni iar vrăjmașii ce n-au nimic sfânt. Jefuiesc sfintele altare, topesc aurul icoanelor, din clopote toarnă tunuri, pe călugări îi spânzură de barbă în livadă, pângăresc până și gropnițele voievozilor și oasele le aruncă la câini... Și multe alte batjocuri le-au fost făcând... Aiasta-i soarta noastră, Preasfinte... Dacă ne-a blagoslovit Dumnezeu cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
lumânarea egumenului. Și "talianu' " cela ce se cioșmolește atâta cu lespedea ceea? Dați zor! Zor! Să fie totul gata! Ce grabă Doamne?! protestează egumenul. Tragi rău, zău așa! Ștefan suflă în lumânare stingând-o. Vezi? Poți știi când îți bat clopotele, preacuvioase? Galioanele turcești nu pot duce pușci de mare greutate cu care să spargă turnul aista, își face socoteală Ștefan, aplecat peste meterezele turnului cel mare al Cetății Albe, chibzuind grosimea zidului cu puterea loviturilor venite din larg. Și, totuși

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
la asfințit, soare de toamnă târzie, inundă paraclisul destrămând, parcă, umbrele trecutului întunecat. Un cârd de rațe sălbatice zboară spre zări mai însorite, gâgâind răgușit a jale că-și părăsesc cuibul unde au bătut din aripi dintâi... Undeva, departe, un clopot bate rar, greu și dangătul strecoară o undă de tristețe. La biserica Mirăuților toacă de vecernie. Ștefan respiră adânc... Într-un târziu, spune încetișor: ...Vezi tu, Alexandre, eu n-am fost niciodată prințișorul fericit. Soarta nu mi-a prea cătat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
politicească?"... îl îngână Voichița. Din partea "Domnului" poate "Doamna", însă, te iubește! Eu știu! Prea bine știu! Cât înțelegeți, voi, bărbații, sufletul femeii... De-aș pleca, Doamna Maria și-ar afla pacea. Ștefan tace. Se duce la fereastră. Dangătul molcom al clopotului de vecernie al Mirăuților îndulcea văpaia cerului incendiat de asfințitul soarelui spre apus. Maria își va afla pacea mai lesne, că n-are a o căta decât pentru sine, îngână Ștefan. Cumplit e să dai socoteală pentru pacea miilor de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
după el lingând pereții, șchiopătând o dată cu el. O mână se lasă ușor pe umărul lui, ca o aripă obosită din zbor. Țamblac îl îmbrățișează. Ștefan își culcă fruntea pe umărul lui... Fără cuvinte... Oblonul se zbătea zgâlțâit de viscol. Un clopot bătea undeva departe. E Crăciunul doar... "Cu sfinții odihnind Hristoase..." Călugării, cu lumânări, cântând, cădelnițând, părăsesc paraclisul. Ce face Maria? întreabă în șoaptă Țamblac ștergându-și cu dosul mâinii câteva lacrimi furișate printre crețurile obrajilor. Ștefan, buimac, ca trezit dintr-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
se clatine. Apusul l-a lăsat ca cucu' pe cracă. Singur și-a săpat groapa, cu sabia și-a săpat-o... Zilele-i sunt numărate. Noi n-avem a face decât un brânci să-i dăm. Parcă-i și aud clopotul de îngropăciune... "Ștefan, Ștefan Domn cel Mare! Seamăn pe lume nu are! Decât numai mândru Soare!" cântă el în batjocură, cu ură. Te-ncumeți să-i stai împotrivă? întreabă Alexa înfiorat. Mă-ncumet! răspunde cu hotărâre Isaia umflându-și pieptul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-o: a doborât un taur. Otrava! Câte capete încoronate n-au fost trimise în iad cu un prăfuleț cât o gânganie... Sfântă otravă! Speli paharul, ești curat ca lacrima, nici o urmă, nu te știe nici gându', nici pământu'... Îi aud clopotul de îngropăciune sunând... Va fi sărbătoare și în ograda noastră! hohotește el crispat de ură. Ai?! Am! Otravă venețiană, o rămășiță -, din ea au gustat trei Mușatini ce hodinesc cu mâinile pe piept în gropnițele ctitoriilor lor... Și ce mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Au, mai bine, domn străin, să n-aibă milă de țară! Oastea? Lichidată! Cetățile? Dărâmate! Scaunul Moldovei, Moldova scoasă la mezat pe tarabele zarafilor din mahalaua Fanarului: Cine dă mai mult, efendi?!" După Sfânta Sofia, va fi rândul Mirăuților. În locul clopotelor de vecernie, veți auzi glasul muezinului din minarete: "Alllalllah Allah, Allah!!" În loc de binețe, vă veți ploconi cu palma la frunte, la buze, la inimă: "Aferim! Salamalec efendi!" "Prieten prietenului și vrăjmaș vrăjmașului!" Vor târî oastea Moldovei în războaiele de jaf

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
sânge. Sunt și eu un biet om cu păcate, ca toți oamenii. Și fac pe grozavul ca să-mi fac curaj. Numai eu știu ce-i în inima mea... Boierii, cu ochii plecați, cu mâinile împreunate, într-o tăcere religioasă; numai clopotele lipsesc... Ștefan îi privește, le zâmbește: Ce-mi stați așa ca mireasa în noaptea nunții?! Voi știți că vin turcii?! Da! "Vin turcii!" spune el cu haz. Și ce dacă vin?! Au mai venit ei!... Și?! Și cum au venit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
răspicat, cu patimă, poruncitor: Iată! A sosit clipa! O singură cale avem! Înainte!... Șendreo! Să se facă strigare! "Moldova în primejdie!" Vodă-Ștefan cheamă "Oastea cea Mare" la luptă! Să se aprindă focuri pe culmi! Buciumele să dea glas de primejdie! Clopotele să bată, ziua și noaptea să bată! Călăreții, în goană, cu sabia însângerată, să dea iureș, să ridice târgurile, satele! Toată suflarea țării, toți cei ce pot ține o armă să se adune sub steaguri, în codrii Berheciului, aproape de trecătoarea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
troiță. Și pe ea voi scrie, voi săpa cuvintele: "Ați ales libertatea, fetelor!" Bârsan, cu capul în piept, se retrage încet și pleacă. Ștefan se apropie de fereastră. Respiră adânc... Privește luminițele lumânărilor ca la Paști. La biserica Mirăuților, bat clopotele, rar, în dungă. De departe, răzbate zvonul cântărilor bisericești. Ștefan respiră adânc: Au scos moaștele Sfântului Ioan-Ocrotitorul. Se lasă greu Sfântul... Nu vrea să plece.... Doar el să mai ocrotească Suceava, spune cu o undă de ironie, cât despre noi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și luni îi chem! Strig! Îi rog! De luni și luni, se tot adună, plimbă sabia ceea prin iarmaroace de-a ruginit cu sângele de găină pe ea. Și iată: 25 iulie! În schimb, adaugă Duma, "Rex" bate toba! Trage clopotele! Zăngăne armele! Să se audă zăngăneala hăt în hotarele Europei: Că el, "Sabia Creștinătății", s-a ridicat și a pornit crunt război împotriva Antihristului!". La ce bun toată "comèdia" aiasta? întreabă Țamblac. La ce bun?! "Comèdia" e cu cântec, spune

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ai trecut "Dincolo"... Iaca! surâde șmecherește și scoate dintr-un buzunăraș de la piept un bănuț de aramă, îl răsucește pe-o parte, pe alta. Un groș moldovenesc. Îl port de douăzeci de ani... că nu se știe când îți bat clopotele. La o adică, să nu dau din colț în colț când o veni clipa să plătesc "Vămile văzduhului". Ești prea cutezător în luptă. Ai grijă Ștefane! Ai grijă! îl dăscălește Vlaicu. Mi se face inima cât un purice când văd

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
fii un adevărat părinte, cum mi-ai fost și mie... Vlaicu își șterge o lacrimă furișată prin crețurile obrajilor și bolborosește: Făgăduiesc, fiule. Da' să ai grijă... Ștefan ridică hrisovul cu amândouă mâinile, solemn, tulburat. Și, ca printr-o minune, clopotele Sucevei prind iar să bată, făcând clipa și mai solemnă. Voi să stați mărturie pentru vrerea mea din urmă: "Io Ștefan Voievod și Domn a toată Țara Moldovei, cu limbă de moarte, las moștenire domnia și Scaunul Moldovei fiului meu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Îți jurăm că ne vom... Ștefan se întoarce, îi surâde și duce un deget la buze, în surdină: Știu unchiule... Cred unchiule... În aceste clipe solemne", se spun cuvinte mari... La "Înfricoșata Judecată", oricum, veți da socoteală. Acu, să ascultăm clopotele Sucevei. Plecăm și-o să ne fie dor de ele... Clopotele Mirăuților, îngemănate cu dangătul clopotelor de la Sfântul Dumitru, bat rar, în dungă. "O să ne fie dor de ele..." Ștefan privește în noapte luminile Sucevei... Ștefane, șoptește Vlaicu, cu teamă să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și duce un deget la buze, în surdină: Știu unchiule... Cred unchiule... În aceste clipe solemne", se spun cuvinte mari... La "Înfricoșata Judecată", oricum, veți da socoteală. Acu, să ascultăm clopotele Sucevei. Plecăm și-o să ne fie dor de ele... Clopotele Mirăuților, îngemănate cu dangătul clopotelor de la Sfântul Dumitru, bat rar, în dungă. "O să ne fie dor de ele..." Ștefan privește în noapte luminile Sucevei... Ștefane, șoptește Vlaicu, cu teamă să nu-i tulbure șirul gândurilor, dar Ștefan nu-i răspunde

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]