5,886 matches
-
dintre combinațiile absurde ale naturii, cum sunt rușinea și roșeața feții sau supărarea și ochii injectați“. „Tolstoi vient de mourir“ a adăugat el brusc, Încremenit, pe un alt ton, Întorcându-se spre mama. „Da ștotî“ (un fel de „Doamne, Dumnezeule!“) exclamă ea Îndurerată, Încleștându-și mâinile În poală. „Pora domoi“ („E timpul să mergem acasă“) conchise ea, de parcă moartea lui Tolstoi ar fi anunțat niște catastrofe apocaliptice. 4 Și acum urmează acel număr cu biciclete - sau cel puțin versiunea mea despre
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un cal cu călăreț cu tot, mare hatman al oștirii și cumnat, ce ținea de soție pe Maria, sora mai mică a Domnului. Mici-mici, dar afurisiți moldovenii iștea, parcă ar fi greci! cuvântă Țamblac cu admirație. Ce frumos a fost! exclamă Alexandru în extaz. E un adolescent blond, cu ochi albaștri, copie și vlăstar din flori al Domnului Ștefan. Unde vezi tu, frumusețe, băiete? îl dezumflă Ștefan. Războiul e o afacere murdară, în care cei mai buni, pier... Desigur, fără aiasta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
însuți"! Numai astfel am izbândit! Altfel... nu se putea altfel... Aut Caesar, aut nihil! spune Țamblac. Nu, nu e aiasta, Ioane... Nu... nu pentru mine, Ioane, nu pentru mine... Da! Ne-ai chinuit! Fără milă! Ai scos sufletul din noi! exclamă vornicul Bodea. Dar cel pe care l-ai chinuit mai mult și mai mult, pe care nu l-ai cruțat nicicând... ai fost, tu, Ștefane, Măria ta! Ai fost totdeauna în frunte. Ai împărtășit cu noi și binele și răul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
veseliți-vă că răsplata voastră mare este în Ceruri!" Cu un petecuț, cu o sforicică două, vă cumpărați ditai moșie în Grădina Raiului. Un chilipir, zău așa! Haideți! Curaj, boieri dumneavoastră! Care mai dați?! Care?! Eu, strigă Tăutu. Și eu! exclamă Șendrea. Dau! ridică mâna Duma. Dăm! spun într-un glas Vlaicu, Stanciu, Bodea. Ștefan, cu palma pe inimă, smerit: Domnul din inimă vă mulțămește! Haide! Hai!... Care mai dați?! Care mai dați?! Mihail, fâstâcit, rușinat, îngână: Eu ... eu... și eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se scufunde corabia Creștinătății, să tragă la vâsle și domniile lor. "Vin turcii! Vin!" Zi și noapte numai la asta mă gândesc. Ce să facem? Cum să facem? Apusul se mișcă încet... Gâdilirea-i prea blândă, poate biciul! Trebuie biciuiți! exclamă Țamblac. Ștefan îi pune mâinile pe umeri, îl privește în ochi, fierbinte: Gând la gând, cu bucurie. Ți-o cer, chiar, Ioane! Fii biciul meu! Pleci în solie la Roma, la Veneția, la Buda! Biciuiește-i! Altfel vei apăra tu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
au a se teme de vreo sminteală: drumurile-s sigure, vămile după pravilă, și negoțul cinstit"! Mi-am pus obrazul!... Și iată! Măria ta! intră Mihail spăsit, ploconit. Poruncit-am să fie stârpiți tâlharii din Țara Moldovei?!?! Da au ba?! exclamă sever Ștefan. Și când se încruntă Măria sa... Tăutu îi sare în ajutor, cu glas moale: În vreme de zurbă, tâlharii scot capul... Scot capul... se agață Mihail de colacul de salvare, îngânând abia. Și paloș n-ai să li-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
continua. A fost... a fost ultima noapte a Împărăției... Nu bănuiam că a doua zi, chiar, vor fi măcelăriți până la unu'. Eu... eu am scăpat... printr-o minune am scăpat... Trădarea Constantinopolului a fost o răsunătoare palmă pe obrazul Apusului! exclamă Ștefan acuzator. Cred c-au tras învățătură. Acu, au a tremura pentru propria lor piele... Pe ruinele Constantinopolului, ca pe stâncile Trecătorii de la Termopile, se va scrie: "Călătorule! Du-te și spune că am căzut aici făcându-ne datoria". Țamblac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe care și-o stăpânește, totuși. Ridică mâna... Și se făcu liniște. Țamblac continuă răsfoindu-și însemnările: "... Ștefan îți este ție foarte scump, îi scria Papa. Mântuirea lui Ștefan și a Moldovei ajută foarte mântuirii tale și Ungariei..." Bravo Pater! exclamă Ștefan. "...Să-i faci și lui parte din suta de mii degalbeni trimiși", îl îndeamnă Preasfântul. Mortu' de la groapă... Aleluia! pufăie a pagubă Mihail. "...Să nu uiți de ce mare importanță este menținerea acestui război", îl sfătuiește Papa. "Și ce primejdie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Prin mine, a vorbit gura Măriei tale... "Aurul?! Ducații?! Ajutorul făgăduit?!" "Noi ne-am dat obolul! Adresați-vă la Roma. Părintele Creștinătății a adunat banii... Noi suntem niște bieți negustori, altă branșă", ne-a lămurit dogele. Într-adevăr, "branșa vânzătorilor"! exclamă Ștefan cu revoltă și dispreț. Genovezii și venețienii vând arme și pulbere și nouă, și turcilor. Legea negustoriei e fără de lege. Banul! Banul n-are miros. "Noi siamo venetiani, e poi christiani", a spus dogele ridicându-se, dând a înțelege
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ne sufle alții în borș! Mi-a ajuns cât am plătit "gloaba" la Înalta Poartă! De ce să ne mulgă?! Cu ce drept?! Cu dreptul peștelui cel mare, ce înghite peștele cel mic, filozofează Țamblac. Îmi vine să urlu ca lupii! exclamă Mihail. Pax vobiscum! binecuvântează Țamblac. Ștefan mai șovăie câteva clipe, apoi, resemnat, face un gest obosit cu mâna a lehamite: Fie... Pace... Să încercăm și noi marea cu degetul. Să vedem ce pohtește Luminăția sa de la noi. Aiasta-i întrebarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
satanic. Să nu uităm zama de ceapă, hohotește Alexa. Pupa-l-aș rece, numa să lipsească dintre cei vii, se spovedește Negrilă. -Și-acu, boieri dumneavoastră, c-am ales arma, să vedem pe cine cade marea cinste s-o mânuiască. Tiii! exclamă el luminat ca prin farmec și își freacă palmele. Cum se potrivește! Paharnicul Negrilă se grijește de "sângele Domnului", iar stolnicul Alexa se grijește de "trupul Domnului"! Un bobuleț, o fărâmiță cât o buburuză aruncată în cupa cu Cotnar... Simplu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
între noi să se închege și mai puternic..." Și Cazimir a încheiat și mai vârtos "prietenia" cu un superb pieptar de zibelină , bătut cu mărgăritare și nestemate, încheie Duma cu ironie. Ce?!?! răbufnește Ștefan. "Prietenie frățească"?!?! Între Cazimir și Mahomed?!?! exclamă Ștefan uluit, cu mânie. Cum... cum este posibil aiasta?... bâiguie el. Cum?... Alt pumnal înfipt în spatele Moldovei, șoptește el cu glas răgușit. Și tu m-ai vândut, Cazimire? Vreo înțelegere secretă? se întreabă Șendrea. Mai degrabă lingușeală, de frică, spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
venit, s-au cărăbănit!! râd ei cu mare poftă, prinși în joc. Ha! Ha! Ha!... Vin!! Chiar vin!! strigă, căzut ca din cer, Gherasim, iscoada de la Stambul, în strai de călugăr, dând buzna în spătărie, clătinându-se, gâfâind... Chiar vin?!?!... exclamă Ștefan întunecându-se și se repede să-l susțină îmbrățișându-l să nu cadă. S-au pornit?!?! Vi... vin?... gângăvesc gurile boierilor ce tot erau căscate, că râdeau. Gherasim își trage sufletul și, mucalit, începe să se vaicăre: Du... Dumnezeule
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lumea largă, cum se spune; nu, nu cred că au alungat-o; au lăsat-o doar să plece, au abandonat-o destinului ei de fată simplă, fără carte (multă); la Corabia, văzând valurile de avioane americane, mici, argintii, obișnuia să exclame: „ai’oane, ai’oane”. Când și cum s-a produs despărțirea de Cati - iarăși nu țin minte. La întoarcerea din refugiu, la Galați, în toamna lui 1944, în orice caz la sosirea noastră la Cluj, în martie 1945, ea nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
rândul nostru, absolut întâmplător, comentariile sale, ce răzbăteau deosebit de limpede prin peretele comun. Când a sosit momentul ca sicriul răposatului să fie introdus în cavitatea de piatră a criptei din incinta monumentului funerar ridicat în Parcul Libertății, dl. Nicoriuc a exclamat înveselit. „Până aici ți-a fost, Dejule!”. După familia Nicoriuc, în fosta lor locuință s-a mutat o pereche de tineri, având un băiețel de vreo doi ani, pe care îl chema Romeo. Nume frumos, desigur, nume ilustru, riscant însă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
la un an și jumătate de la exmatriculare, intram din nou într-un amfiteatru ca student în anul IV (an pe care, astfel, l-am făcut de două ori). Dând mâna cu mine, Toma Pavel, în a cărui grupă nimerisem, a exclamat: „A, dumneata ești celebrul Cristea!” * Discuții lungi, epuizante cu mama. Mă aflu în dormitorul lor, ea stă întinsă pe pat, îmbrăcată, ca în timpul zilei (e după-amiază sau seara devreme), eu - în picioare, rezemat de soba în care de mult nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nuc, cu fața spre fereastra bucătăriei, unde becul ardea de mult și unde Doina pregătea cina, trebăluia, se dusese să aducă de acolo solnița sau ceainicul, un Dani de 4-5 ani, observând-o cum se mișcă dincolo de geamul luminat și exclamând surprins, încântat: „Uite-o pe Nașa!”. De parcă ar fi văzut-o la televizor, pe un ecran, și nu aievea, de parcă ar fi asistat la o întâmplare suprafirească. Imaginea Doinei, încadrată de rama unei ferestre luminate, devenea, pentru Dani, privitor din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
rezultat al eforturilor postbelice tenace și inteligente - unul perfect organizat, neînchipuit de confortabil; într-atât, încât aproape te miri întâlnind pe străzi oameni bătrâni. Curați, îngrijiți cei mai mulți dintre ei. Dar totuși bătrâni. „Te pomenești că se și moare la Paris”, exclamă preșcolarul din mine, cea mai naivă din vocile mele interioare. * Cupola bisericii din incinta Domului Invalizilor, podul Alexandru și Grand Palais-ul formează linia dreaptă de aur a ultimei mele călătorii la Paris. * Pretutindeni și oricând vor exista, în situații care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
strigăt al inimii, când, în Parlamentul Rusiei, încolțit de Elțîn să citească numele celor numiți de el în ultima vreme în posturi de răspundere și care s-au dovedit a face parte din tagma puciștilor și partizanilor lor, Gorbaciov a exclamat : „să nu lunecăm pe panta isteriei anti-comuniste !” și când a mai declarat și că el nu e o giruetă și nu-și reneagă convingerile socialiste. Ca și cum a voi, după trei sferturi de secol de teroare comunistă, să repudiezi orice urmă
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
și cu lacrimi în ochi mi-a zis: „ Ți-l dau ca să-ți aduci aminte de mine și să te rogi pentru iertarea păcatelor mele când ăi fi preot”. M-a prins în brațe și m-a sărutat și a exclamat: „Popoiogul mamei drag”. Eram la seminar când, bătrîni, într-o iarnă s-au stins amândoi, și bâtu și bâta. FRAȚII MAMEI Bunicii din partea mamei au avut opt copii. Primul născut s-a chemat Anton, apoi au fost Mihaica, (mămica), Ion
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
numai proecția în viitor a propriilor mele gânduri- o autosugestionare? Luni 21(22) august. Am mers de la Volovăț la Suceava. Am adus puțină miere de albine pentru Cristina și o scrisoare lungă pentru Marta. Când m-a văzut, copilașul a exclamat: „tata, tata”și a venit spre mine, dar după câțiva pași s-a oprit spunând cu frică, cu durere, „mama, mama”. Am luat copilul în brațe dar n-a vrut să stea. Mi s-a părut că fetița a fost
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
stâna de oi din apropiere. Am alergat până acolo. Ciobanul și soția lui văzuseră toată scena. De ce nu v-au luat și pe dumneavoastră cu mașina, tovarășa secretară? Ce oameni sunt și ăștia, să lase o femeie în ploaie, a exclamat femeia necăjită, în timp ce îmi usca părul cu un prosop aspru cu miros de brânză. De pe masa improvizată dintr-o scândură și doi țăruși, de sub un ștergar, femeia a scos un boț de mămăligă cu brânză de oi, un ou fiert
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
stăteam de vorbă cu gospodarul, am văzut cu uimire cum ieșea din stog o țeavă metalică ce semăna cu o țeavă de tun. Pentru a nu-l supăra pe gospodar nu am spus nimic, dar odată ieșiți din curte am exclamat: Oameni buni, mi s-a părut mie sau omul ăsta avea un tanc în stogul de fân? Are și nu e singurul. Au rămas de pe vremea războiului. Nu mai spuneți la nimeni ce ați văzut, m-a rugat vicele, care
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
Astăzi îi convoci la primărie și mâine stai de vorbă cu ei. Sunt oameni de încredere. Mi-a spus instructorul și s-a ridicat să plece, lăsându-mă într-o confuzie totală. Dar unii nu sunt membri de partid, am exclamat când tocmai ieșea pe ușă. 126 Nu contează! Cheamă-i și discută cu acești oameni. Vei înțelege ce-i cu ei! Dar cum dispoziția era dispoziție, iar eu eram mult prea nouă pentru a-mi permite inițiative proprii, m-am
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
a pus la fiecare, pe scaun, câte o pioneză mare și ascuțită. A venit Jivkov, a văzut pioneza și s-a așezat fără să spună nimic, la fel Husak, Gierek, Honecker. Kadar a văzut pioneza, s-a așezat și a exclamat "Au!", doar Ceaușescu, cu un gest vizibil, a măturat cu palma pioneza de pe scaun și apoi s-a așezat satisfăcut!). În afară de statele socialiste, în perioada menționată, RDG începuse să încropească relații cu state occidentale, în Berlin apărând și primele reprezentanțe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]