5,728 matches
-
adverse din epocă ale celorlalți doi discipoli, printre numeroși alți cronicari literari, sociologi, politologi, inclusiv ale lui Mihail Sebastian în eseul polemic Cum am devenit huligan. Scandalul literar în jurul romanului De două mii de ani a clarificat oarecum poziția doctrinară de extrema dreaptă adoptată de R., dar a revelat și o închistare a teologului într-o atitudine îngust tradiționalistă, prin nimic confirmată ulterior. Monografia asupra lui Paisie de la Neamț sau aceea consacrată gravurii în lemn din Moldova evidențiază, pe lângă un spirit erudit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289082_a_290411]
-
limba și literatura română, secundar istorie și pedagogie. În timpul studenției devine membru al asociației Arboroasa, căreia în 1934 și 1935 i-a fost și președinte, apoi vicepreședinte al Centrului studențesc din Cernăuți (1936). Se orientează spre mișcarea legionară și spre extrema dreaptă, reprezentând studențimea bucovineană la congresele Uniunii Naționale a Studenților Creștini din România. În 1936 el redactează, de altfel, Cartea Congresului Studențesc de la Suceava. Între 1935 și 1940 predă limba și literatura română la Liceul „Carmen Sylva” din Cernăuți și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]
-
Gavril Ionescu, volum care, aflat în pragul tipăririi, a fost distrus, se pare, în perioada ocupației sovietice a Bucovinei. De altfel, acum P. se refugiază la București, continuându-și activitatea literară și jurnalistică la „Cuvântul”, precum și la alte publicații de extrema dreaptă. După rebeliunea legionară din ianuarie 1941, spre a se salva de prigoana antonesciană, își lasă soția și copiii în țară, trece singur în Polonia, unde este arestat și dus la Rostock, lucrând în fabrici de avioane până în decembrie 1942
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]
-
identifică aceleași preferințe cu cele neempatice. În (1977) Breyer descoperă că problema lui Gibbard ar apărea din cauza unei proprietăți pe care o au preferințele, aceea a neseparabilității acestora, și că problema lui Sen apare din cauza preferințelor care nu sunt liberale extreme. Toate aceste soluții diferă de cea indicată de Sen (cea a indivizilor care respectă drepturi) în următorul mod: în primul rând, Sen (1976) amendează (după cum am menționat deja) condiția Pareto și nu pe cea a domeniului nerestricționat; în al doilea
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
cifră din paranteză se referă la comportamentul lui i, iar cea de-a doua, comportamentul lui j. Presupunem că i este decisiv pe (a,b) și preferă pe a lui b (deci pe 0 lui 1), i are preferințe liberale extreme dacă va prefera și pe c lui b (va continua să prefere pe 0 lui 1). Dacă însă va prefera pe b lui c, atunci se poate spune că nu simte suficient de puternic pentru protecția acordată de dreptul său
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
avea, de fapt, de ales între a vărui casa yi și a vărui casa zi. Dacă singurele care contează sunt i aspectele , atunci i va fi indiferent între y și z. [d.3.5.5*]: Domeniu restricționat prin preferințe liberale extreme 1 ( seU ). Domeniul funcției de decizie socială include numai preferințele care sunt separabile și liberale extreme pentru n indivizi. [t.3.5.4*]: Există o SDF care îndeplinește condițiile seU , P și *L . Demonstrație [t.3.5.4*]. Presupunând că
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
singurele care contează sunt i aspectele , atunci i va fi indiferent între y și z. [d.3.5.5*]: Domeniu restricționat prin preferințe liberale extreme 1 ( seU ). Domeniul funcției de decizie socială include numai preferințele care sunt separabile și liberale extreme pentru n indivizi. [t.3.5.4*]: Există o SDF care îndeplinește condițiile seU , P și *L . Demonstrație [t.3.5.4*]. Presupunând că avem o preferință socială ciclică pe care o notăm cu p1: 1 2 2 3 3
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
insistă în vederea împărtășirii celorlalți din libertatea lui. Ambele scenarii se bazează pe dispariția colectivă a instinctului libertății, pe existența popoarelor leneșe ale istoriei, care au pierdut tradiția libertății și a educării ei. Rămâne o întrebare fără răspuns cum, în condițiile extremei ei fragilități, libertatea nu dispare cu desăvârșire sau cum, în condițiile în care puterea pervertită și neconsimțirea la călăuzire sunt predominante în economia istoriei, răul nu învinge definitiv dând naștere absolutei entropii a nelibertății. Problema puterii pusă în termenii unui
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
din Basarabia. Și tulburările de stînga din învecinatele Ungaria și Bulgaria. În cele din urmă, violența reținută a răbufnit în toamna lui 1918. Iașul a devenit centrul unor tulburări de stînga. Orașul va deveni mai tîrziu locul de naștere al extremei drepte române. Perioada dintre 1918 și 1921 avea să fie o perioadă de tulburări de stânga pe tot cuprinsul României. La 13 decembrie 1918, a fost o demonstrație de stânga în fața Teatrului Național de la București, care s-a transformat într-
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
nu făcea parte dintre cei care protestau împotriva abuzurilor liberalilor în detrimentul democrației românești. Iorga nu era de acord: "Unitatea națională trebuie să rămînă dincolo de disputele partinice"66, scria el. Ce perspective avea România? Să o ia spre stînga sau spre extrema stîngă? Filosofia lui Iorga se rezuma la sămănătorism. El numea fondarea Internaționalei a III-a drept un "experiment inutil"67. Prosperitatea socialistă din anii postbelici se spulberase între timp; aceasta nu mai era în veci în stare să mobilizeze masele
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cu moartea s-a abătut asupra lui, iar Legiunea i-a organizat un simulacru de "funeralii" la Vălenii de Munte. Studenții legionari nu erau pentru Iorga decît simpli reprezentanți ai anarhiei și ai nazismului. Istrate Micescu, un neobosit susținător al extremei drepte pe lîngă regim, a încercat să penduleze conceptual între Iorga și Legiune. Nu m-a interesat niciodată naționalismul unui partid!"17a fost răspunsul lui Iorga. Primul atentat asupra vieții lui Iorga l-a avut ca autor pe un student
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
i se supunea. Dar această "Lege Supremă" eminesciană era permanent defensivă. Dificultatea apare atunci cînd încercăm să aplicăm o astfel de autodeterminare într-o regiune atît de amestecată. Cum să procedăm cu ea? Aici, naționalismul nu este considerat drept o extremă. Datorită unei istorii sinuoase, el a devenit o condiție a supraviețuirii. Ideologii și birocrații urăsc naționalismul și chiar și mulți occidentali de bună credință, văzînd la televizor consecințele conflictelor naționale, sînt mai degrabă tentați să întrebe "Cum?" decît "De ce?" De
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
fiecare comunitate autentică trebuie să aibă dreptul inalienabil și necontestat de a trăi după propriile ei tradiții și dorințe în structuri autonome și extrem de descentralizate. Într-o astfel de Europă Unită, "un naționalism sinucigaș" (cum numea Iorga "Noul naționalism" al Extremei drepte) este de neconceput; "Legea Supremă" a lui Eminescu chiar și în sensul "naționalism defensiv" propovăduit de Iorga devine superfluă; speranța lui Iorga într-o "armonie între națiuni" poate deveni realitate. Astfel, așa cum afirma recent președintele Franței, François Mittérand: "... o
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
care m-am bizuit pe parcursul cercetării și scrierii cărții. O astfel de carte se sprijină, Înainte de orice, pe umerii altor cărți 1. Mi-am aflat inspirația și modelele În câteva lucrări clasice ale istoriografiei moderne: The Age of Extremes (Secolul extremelor) de Eric Hobsbawm, Europe in the Twentieth Century de George Lichtheim, English History 1914-1945 de A.J.P. Taylor și The Passing of an Illusion (Trecutul unei iluzii) a regretatului François Furet. Complet diferite În celelalte privințe, aceste cărți și autorii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
țărilor afectate este discutat În prima parte a acestei cărți. Impactul cumulat al acestor lovituri a fost distrugerea unei civilizații. Amploarea dezastrului pe care Europa l-a abătut asupră-și a devenit limpede pentru contemporani chiar din prima clipă. La extrema dreaptă și la cea stângă a spectrului politic, unii au văzut În propria sacrificare a Europei ocazia de a lupta pentru ceva mai bun. Anii ’30 au fost, În cuvintele lui Auden, „un deceniu josnic, necinstit”, dar au reprezentat și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
socialiști, comuniștii au hotărât să li se alăture. Mai exact, să-i facă pe socialiști să li se alăture lor. Era o strategie comunistă clasică. Între 1918 și 1921, tactica lui Lenin a fost scindarea partidelor socialiste, coalizând facțiunile de extremă stângă În noi mișcări comuniste și denunțându-i pe ceilalți ca reacționari depășiți de mersul istoriei. Când partidele comuniste s-au trezit În minoritate În următoarele două decenii, Moscova a schimbat abordarea, iar comuniștii le-au prezentat socialiștilor (mai numeroși
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
niciodată de „sionism” și a supraviețuit excluderii din partid În 1952, rămânând În obscuritate până la moarte, În 1960. Partidul Comunist Român, mai mic și mai izolat decât celelalte partide comuniste din Est, fusese mereu sfâșiat de lupte interne, iar eliminarea extremelor dreaptă (Pătrășcanu) și stângă (Pauker) a Însemnat, mai presus de orice, triumful facțiunii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, dictator de o eficacitate cruntă, cu un stil de guvernare ce amintea morbid (ca și cel al succesorului său, Nicolae Ceaușescu) de vechile regimuri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Înainte de divizarea postbelică a Europei. Dar linia care despărțea Estul de Vest, stânga de dreapta s-a Întipărit În viața culturală și intelectuală europeană În acești ani: Între 1947 și 1953. Circumstanțele erau neobișnuit de favorabile. Între cele două războaie, extrema dreaptă avusese un succes de care cei mai mulți preferau acum să nu-și amintească. De la Bruxelles la București, jurnalismul polemic și literatura anilor ’30 abundau În rasism, antisemitism, ultranaționalism, clericalism și spirit reacționar. Intelectualii, jurnaliștii și profesorii care În perioada interbelică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
radicalilor vest-germani să disprețuiască Republica de la Bonn atât pentru afiliația imperialist-capitalistă din prezent, cât și pentru cea fascistă din trecut. Mai grav, permitea stângii radicale să recicleze ideea că adevăratele victime au fost germanii Înșiși, concepție asociată până atunci cu extrema dreaptă 21. Nu e de mirare, așadar, că În ciuda resentimentelor față de „generația Auschwitz”, tinerii germani din anii ’60 nu erau foarte preocupați de Holocaust. Ca și părinții lor, ei erau jenați de „chestiunea evreiască”. Preferau să solicite cursuri universitare despre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
spunea: „Vietnam este Auschwitz-ul Americii”. Stânga extraparlamentară din Germania și-a pierdut astfel rădăcinile antinaziste. Înfuriate de faptul că Partidul Social-Democrat al lui Willy Brandt intrase În guvernul de coaliție al lui Kiesinger, organizațiile studențești social-democrate au migrat rapid spre extreme. Sectele constituente, mai ostentativ antioccidentale decât mișcările șaizeciste din restul Europei, au adoptat nume din Lumea a Treia: maoiști, desigur, dar și „indieni”, „mescaleros” etc. Tenta antioccidentală a alimentat la rândul ei o contra-cultură declarat exotică, bizară chiar și pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
petrolului. Dar apariția În engleză a Arhipelagului Gulag și expulzarea lui Aleksandr Soljenițîn din URSS În februarie 1974, urmate la câțiva ani de masacrele din Cambodgia și drama „vietnamezilor din bărci”, au parafat sfârșitul definitiv al iluziilor despre comunism. Nici extrema dreaptă nu a avut un reviriment credibil, cu excepția câtorva cazuri marginale. Mișcarea neofascistă Movimento Sociale Italiano (MSI) nu a obținut mai mult de 6,8% din voturi la alegerile naționale și, oricum, se străduia să pară un partid politic legitim
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
germanofon Berna. La Liverpool, Bristol și În districtul londonez Brixton, protestatarii s-au bătut cu poliția pentru controlul zonelor urbane defavorizate. Într-un fel sau altul, toate aceste proteste și acțiuni erau, cum am sugerat, patologii ale politicului: oricât de extreme ca formă, ele aveau țeluri familiare și tactici instrumentale. Ele Încercau să obțină ceva și s-ar fi desființat - cel puțin așa susțineau - dacă cererile lor ar fi fost satisfăcute. ETA, IRA și epigonii lor erau organizații teroriste, dar nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
măsură adoptată În acea perioadă a fost promulgarea Berufsverbot În 1972 de către guvernul social-democrat al lui Willy Brandt. Acest decret excludea din sectorul de stat orice persoană angajată În acte politice considerate contrare Constituției și urmărea, evident, să țină suporterii extremelor politice, dreapta sau stânga, departe de posturile sensibile. Într-o cultură deja extraordinar de predispusă la conformism, decretul a stârnit temeri legate de o posibilă cenzură (sau mai rău); el nu era Însă câtuși de puțin acel preludiu la dictatură
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Federală, ai cărei șefi americani impuseseră țării o imagine de sine falsă. În cuvintele regizorului de film Hans-Jürgen Syberberg, nația fusese „dezmoștenită și deposedată spiritual... trăim Într-o țară fără patrie, fără Heimat”. Tenta clar naționalistă a terorismului german de extremă stângă - faptul că viza ocupantul american, corporațiile multinaționale și ordinea capitalistă „internațională” - atingea o coardă sensibilă, ca și afirmația teroriștilor că germanii erau acum victimele manipulării și intereselor altora. Un val de filme, discursuri, cărți, programe TV și discuții publice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
palestiniană „Septembrie Negru” a atacat echipa israeliană la Jocurile Olimpice de la München, ucigând unsprezece atleți și un polițist german. Aproape sigur, asasinii s-au bucurat de ajutorul local al stângii radicale (deși, ca o curiozitate a extremismului german din acea perioadă, extrema dreaptă ar fi fost la fel de Încântată să-și ofere serviciile). Legătura dintre organizațiile palestiniene și grupurile teroriste europene era deja indiscutabilă: Ensslin, Baader și Meinhof s-au „antrenat” toți la un moment dat cu gherilele palestiniene, alături de basci, italieni, irlandezi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]