14,805 matches
-
o mare recompensă dacă mai cîștigam două minute sau ca și cum alergam cît puteam de repede spre o Întrunire măreață, spre un eveniment fericit și rar, spre un țel plin de frumusețe, bogăție sau dragoste, cu ochii țintă la semnalele sale luminoase. Atunci, În timp ce băgăm moneda În aparat și treceam printre barele rotitoare de lemn, l-am văzut pe bărbatul care avea să moară. Aici era un fel de palier, o platformă de ciment aflată cu un nivel deasupra peronului metroului, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
necaz“ cu un student, iar de atunci n-o mai văzuse nimeni și nu se mai auzise nimic despre ea. Ce mai fac cei de-acasă? Întrebă ea. Ce mai fac oamenii din Hopewell? CÎnd Îi vorbi, ochii ei fumurii, luminoși deveniră tăioși și strălucitori, pe fața tînără și slabă, gura crispată de amărăciune era tăioasă ca o lamă, iar glasul ei căpătase intenționat accente tăioase și batjocoritoare. Și totuși, dincolo de acest dispreț sfidător, stăruia blîndețea ciudată din glasul răgușit al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Însemnătate ar mai putea avea pentru el acest lucru. Dar acea mască a morții era enigmatică, nu dezvăluia nimic, tînărul nu reuși să citească nimic În trăsăturile sale. Pe buzele subțiri ale omului se ivise un zîmbet ușor, straniu și luminos, iar ochii săi arzători erau deschiși acum, clar duși În fundul capului și pierduți, privind parcă de la mare adîncime către ceva aflat departe. Peste o clipă rosti cu un glas profund și duios: — Asta soția, mea fost. Acum, iarna eu zingur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
binevoitor și fără să se enerveze. Își dădea seama că este stors În chip nemilos, dar glasul muribundului era atît de convingător, de prietenos și de blînd, atitudinea sa atît de curtenitoare, de amabilă, de insinuantă, zîmbetul său atît de luminos și de cuceritor, avînd totodată o ușoară nuanță de istovire deloc dezagreabilă, Încît răspunsurile parcă veneau de la sine. TÎnărul este american, nu-i așa?... Da. Și de cît timp e plecat În străinătate... de două luni? De trei luni? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
se zărea un zîmbet obosit, ușor cinic. PÎnă la urmă reuși să stoarcă totul de la el: muribundul aflase tot ce avea de aflat. Rămase apoi cu ochii țintă la tînăr timp de cîteva minute privindu-l cu zîmbetul său ușor, luminos, puțin ironic și totuși binevoitor. Apoi rosti cu glas obosit și răbdător, cu calmul și hotărîrea ce ți-o dau experiența și moartea. — Tu foarte tiner. Da. Acum vrut se vez tot, se avut tot - dar nu avut nimic. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
vrut se vez tot, se avut tot - dar nu avut nimic. Nu așa? spuse el cu un zîmbet persuasiv. O se schimbe tot. Odată o să vrea numai puține... poate atunci o se ai puține... și din nou se ivi zîmbetul luminos, cuceritor. Și asta o se fii mai bine, nu? ZÎmbi din nou și rosti istovit: — Eu știi, eu știi. Și eu fost peste tot ca și tu. Și eu Încercat se ved tot... și nu avut nimic. Acum nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
dureri ascuțite și patimi nerostite, de veninul timpului, de ghimpele primăverii, de țipătul ascuțit și fără grai? Oare nu și-au spus: — Ah, sînt femei În răsărit... și tărîmuri necunoscute, dimineți și un oraș strălucitor! SÎnt nori uitați, de fum luminos, ce se Înalță și peste Manhattan, o pădure de catarge ce se Înalță peste insula aglomerată, desprinderea mîndră a vapoarelor ce pleacă, țesătura zveltă, zborul de aripă și bucuria marelui pod și bărbați cu pălării care vin pe pod să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
nebănuit al unui pămînt care fusese mereu la cîțiva pași de el și pe care nu-l văzuse și nu-l cunoscuse niciodată. Și Înțelese că pierise pentru totdeauna, că nu va mai redobîndi nicicînd farmecul acelui drum pierdut și luminos, imaginea șinelor strălucitoare, peticul de lume imaginară, măruntă și bună, rodul speranțelor sale. În parc Cred că În anul acela locuiam la Bella; ba nu, cred că locuiam la mătușa Kate sau, știu eu, poate totuși stăteam la Bella - nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Știe și drumul la Prințul Culorilor. Te va conduce cu bucurie, în Munții Carpați. Ana recapitulează: Iau cu mine râma și licuriciul. Am să le spun oamenilor ce-i cu râma. Licuriciul mi-l pun în păr. E o podoabă luminoasă, un mic soare. Nu voi zbura spre Calea Laptelui. Îi voi căuta pe fiii Măriei Tale și voi găsi, împreună cu licuriciul, castelul Prințului din Munții Carpați. Rămâi cu bine, Măria Ta! Voi face tot ce mi-ai spus. Te du
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
putea spune că nu aflase nimic. Simpla observare a celor doi îi furniza câteva informați, și-i dădu ocazia să-și analizeze din nou situația. Ceea ce vedea, din poziția culcat, cu capul dat într-o parte, era o cameră foarte luminoasă, înțesată de aparatură - în fața lui, pe un perete, erau instalate în șiruri orizontale, paralele, alte aparate. Acestea străluceau. Interesant, tot ca informație, era că cei doi erau albi ca și el. Dar fețele lor nu erau ca cele ale americanilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
pe această planetă și aceasta este o zonă sălbatică. De aici nu se vede nici un semn de civilizație. - Este ceva acolo, spuse băiatul. Arătă cu degetul și continuă: Sunt aici înaintea ta cu douăzeci de minute și atunci era mai luminos și arăta grozav atunci când soarele a apus. Gosseyn urmări cu ochii direcția indicată de deget și văzu că era direcția în care curgea râul. Distanța până la locul arătat era cam de o milă. Acolo, în locul unde râul și valea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
Calculase deja ora din zi după poziția soarelui. Dar când enunță părerea cu privire la timp; se deșteptă un sentiment... talamic... În interior. Sentimentul era de aparență, nu neapărat în legătură această curte din spate, cu această planetă, în general. Văzu ochii luminoși îngustându-se: - Ce-o să facem aici? Asta nu era o problemă. Ora din zi îi evocase ceva: la ultimele rapoarte, Dan Lyttle, proprietarul acestei căsuțe, fusese paznic de noapte la un hotel. Asta putea să însemne că, la această oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
de ușurare. "...Sunt acolo unde am vrut să ajung..." Pe când făcea această constatare, se ridică la fel de fără grabă; încă bănuia că vreo mișcare rapidă ar putea provoca o reacție neplăcută. Stând în picioare, privi în jur, prin camera largă și luminoasă. Se aflau la vedere numeroase aparate strălucitoare și borduri de aparate ridicându-se din podea și din pereți. Totuși, nu era nici urmă de capsulă spațială în care zăcuse corpul său atunci când ființele Troog copiaseră trezirea sa originală, așa cum avusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
ei cea mai acută. În pofida speranței de moment, un minut mai târziu se afla tot acolo, așteptând - remarcă el fără plăcere - ca inamicul să-i ofere o ocazie să acționeze. Pe durata acestui minut, mediul său înconjurător era aceeași încăpere luminoasă, cu aceeași podea cenușie și toate acele aparate țâșnind din pereți și din podea. Presupuse că ființele Troog puteau, într-o oarecare măsură, să-i citească gândurile. Dar din moment ce le scăpase un aspect major - al orientării sale în Semantica Generală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
informații? întrebă el. Tăcere. - Atunci, spuse Gosseyn Doi, Leej, dă-ți toată silința. Tăcere. Apoi - un fel de fâșâit. Și o lumină. Enro avea privirea ațintită pe podea, lângă perete. În timp ce Gosseyn Trei continua să stea liniștit, văzu că zona luminoasă nu era nici tocmai ovală, nici tocmai rotundă sau pătrată, ci de o formă între cele trei. Super-creierul său reacționa la pata luminoasă; și iată părerea lui de moment: Ceva conectat ...această formă neregulată, mare cam de cinci picioare, conectată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
avea privirea ațintită pe podea, lângă perete. În timp ce Gosseyn Trei continua să stea liniștit, văzu că zona luminoasă nu era nici tocmai ovală, nici tocmai rotundă sau pătrată, ci de o formă între cele trei. Super-creierul său reacționa la pata luminoasă; și iată părerea lui de moment: Ceva conectat ...această formă neregulată, mare cam de cinci picioare, conectată cu un spațiu echivalent aflat la o distanță imensă între cele două galaxii. Vocea lui Gosseyn Doi pătrunse în gândurile celuilalt: - Trei, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
Capsula se află în spațiu, plutind alături de nava noastră Troog. Următorul pas îți aparține. Gosseyn Trei respiră adânc. - Prima mișcare va fi să transfer această capsulă, cu mine cu tot în galaxia voastră. Spunând acestea, cu ochii închiși, selectă pata luminoasă pe care Leej și Enro, cu ajutorul terminațiilor nervoase din capul său - cu legăturile lor - o localizară. Când execută acea complexitate de acțiuni eu super-creierul său, își spuse: trebuie să meargă! Și merse. Prima porni nava Troog. Apoi, când nava Dzan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
la concluzia că aceste tehnici determină perturbații în activitatea electrică a creierului. Starea de oboseală a sistemului nervos central are o mare importanță în artele marțiale. În corelație cu EEG, ea mai poate fi pusă în evidență și prin stimularea luminoasă intermitentă. Odată cu accentuarea oboselii corticale, valoarea frecvenței la care subiectul percepe fuzionarea stimulilor luminoși este din ce în ce mai mică. La sportivi apar scăderi semnificative ale pragului de fuziune, de la valori medii de 31 cicli/s în repaus, până la 23 c/s în
Elemente de ergofiziologie în artele marţiale by Adrian COJOCARIU () [Corola-publishinghouse/Science/100969_a_102261]
-
oboseală a sistemului nervos central are o mare importanță în artele marțiale. În corelație cu EEG, ea mai poate fi pusă în evidență și prin stimularea luminoasă intermitentă. Odată cu accentuarea oboselii corticale, valoarea frecvenței la care subiectul percepe fuzionarea stimulilor luminoși este din ce în ce mai mică. La sportivi apar scăderi semnificative ale pragului de fuziune, de la valori medii de 31 cicli/s în repaus, până la 23 c/s în efortul izometric (Eremia și Baroga, 1994). Timpul de reacție Timpul de reacție reprezintă intervalul
Elemente de ergofiziologie în artele marţiale by Adrian COJOCARIU () [Corola-publishinghouse/Science/100969_a_102261]
-
vrea să fim educați prin acea vestire: de aceea Isus, care luminează inima omului, dăruindu-i Spiritul său, a poruncit ucenicilor săi să meargă în lumea întreagă și să predice Evanghelia la toată făptura (cfr. Mc 16,15). - Este cuvânt luminos. Cuvântul lui Dumnezeu este farul care orientează cursul vieții fiecărui om. Omului care intră în contact cu Cuvântul, lumina sa îi arată adevărul și sensul existenței sale. Cuvântul sondează inima omului, reve-lându-i ceea ce se ascunde acolo: germenii binelui și umbrele
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
est. Mi-am reprezentat spațiul restrîns al carlingii, oamenii în jachete de piele, făcîndu-și treaba în liniște. Un singur gest este îndeajuns pentru ca să se facă înțeleși. Sînt numai luminile unei perechi de lămpi de control, verde și albastră. Un cadran luminos. Poate strălucirea unei țigări. Pe urmă, m-am gîndit la spațiul uriaș de sub burta avionului, la cum pîntecele acesta își caută calea prin aerul rarefiat, fără suport, neatîrnat de nimic, și am început să amețesc. M-am gîndit la distanța
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
conștiință socială, care considerau sacră misiunea de a oferi poporului patru pereți și un acoperiș. Dar mai mult teoretic recunoșteau ei dreptul acestora de a locui în case pe placul și pe gustul lor. Altminteri, ne-ar fi oferit locuințe luminoase, spațiu și ferestre mari, în loc să plaseze într-un plan pur geometric, o succesiune de scuaruri, magazine, băi orășenești și porticuri care puteau fi străbătute într-un singur fel, oferindu-ne case alcătuite atît de restrictiv, că nici măcar un scaun, nemaivorbind
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
priponite două vapoare de agrement nefolosite acum, iarna, și de-a curmezișul căreia se afla un ponton cu menirea de a tenta călătorii ieșiți din gara din apropiere să traverseze spre hotel. Chiar de la distanță se vedea o mică casetă luminoasă "Café-Restaurant Eden Hotel". Cît de deosebite erau diferitele părți ale orașului. Cartierul nostru de cărămidă. Canalele elegante. Cheiurile și docurile. Cartierul de vile care încercuia parcul. Și aici, locul prin care oameni din provincie cu valize și bagaje, dar și
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
traversat. Am continuat să merg în umbra caselor, cu apa în stînga mea, pînă am ajuns la noul pod, podul nostru, cel cu lămpile electrice, care fuseseră îndepărate cu mult timp în urmă. Fierul balustradei era, în noapte, o bandă luminoasă de frig. Am atins-o pentru o clipă și atrebuit să-mi retrag mîna aproape imediat. Am depășit lampă după lampă, în etape. Nu le-am numărat niciodată. Reușeam să găsesc mijlocul fără dificultate. Și pentru că aveam sentimentul că nu
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
această distanță? Ar trebui să o pot străbate cu ochii închiși. Dar acum, aproape orb, în noaptea neagră și rece ca gheața, s-a dovedit că nu pot găsi drumul. Nu mai mergeam pe lîngă case, trotuarul era larg și luminos, ci pe o alee mică și îngustă la marginea apei care, cu timpul, devenise neregulată, din pricina ploii și a rădăcinilor copacilor. M-am împiedicat, într-un rînd, dar sprijinindu-mă în iarba udă m-am ridicat din nou. Pietrele de
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]