7,611 matches
-
sentimente, precum melancolia. 9. Structurată, ca întreaga poezie, pe o personificare esențială a limbajului, secvența finală exprimă ideea că, odată încheiat actul creației, opera își începe propriul destin, pro pria existență în lume. Alegând, pentru ași numi creația, sintagma verbe nebune, poetul accentuează caracterul dinamic și nonutilitar al limbii poezești. Aceasta își creează pro pria realitate, stâlp înflăcărat (metaforă a ascensiunii, prin catharsis, spre ilimitate lumi ficționale), de care cititorul este legat pentru totdeauna. Chiar dacă lectorul nu este numit direct, el
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
spre ilimitate lumi ficționale), de care cititorul este legat pentru totdeauna. Chiar dacă lectorul nu este numit direct, el apare ca referent logic al persoanei a doua, căreia i se adresează eul liric. Se relie fează astfel triada eul creator - verbele nebune - tuul receptor, exprimând procesul comunicării artistice, specific artelor poetice moderniste și neomoderniste. SUBIECTUL al IIlea (30 de puncte) Importanța adoptării modelului contemporan al multiculturalității de către generația tânără Unul dintre principiile pe care se întemeiază lumea contemporană este cel al multicul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
și a psihologilor francezi a fost scandalizată de problematizările foucauldiene. Foucault mărturisea că mulți dintre confrații săi francezi au privit cartea ca pe "un psihiatricid". Anterior momentului 1961, Foucault era preocupat de raporturile istorice ce se pot constata între oamenii nebuni și cei sănătoși. Un raport istoric, "bine localizat"23, cum îl consideră gânditorul francez. Raportul normalitate-anormalitate-normalizare nu este și nici nu poate fi bine localizat, pentru că normalul a fost definit și acceptat în funcție de normele subiective și arbitrare stabilite de administrația
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
pentru că normalul a fost definit și acceptat în funcție de normele subiective și arbitrare stabilite de administrația unei societăți și nu atât după o evidență a unui comportament dincolo de o sănătate psihică acceptată. De exemplu, excentricii erau internați în azile, fiind considerați nebuni. Azi acest lucru nu mai poate fi posibil, pentru că etica societăților noastre s-a schimbat. Un alt exemplu ar fi tratamentul celor suspectați de magie și vrăjitorie în Evul Mediu occidental. Foucault a problematizat tocmai aceste norme subiective și interesate
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Astfel, disciplina lui Freud mută atenția pe terenul inconștientului, al dorințelor refulate și al sexualității (infantile). În viziunea sănătoasă a lui Foucault, natura umană și ale sale patologii nu pot fi înțelese decât printr-un raport istoric 27 al individului nebun în relație cu ceilalți. Nimeni nu înnebunește de la sine, iar nebunia nu vine din ceruri! Ea trebuie căutată într-un raport istoric al omului cu societatea, cu practicile (perverse) ale unui Social și ale unui Politik. Condițiile personale și condiționările
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
este inserată în limbajul Renașterii și al lumii moderne. Nebunul, de la un termen cotidian, a devenit alteritatea însăși; tot ceea ce ne uimește, ne atinge, ne provoacă, ne amuză sau ne face să suferim. Nebunul "e celălălt", niciodată noi! Nebunul este nebun pentru ceilalți și niciodată pentru el însuși, și aceasta din două considerente: 1) este nebun tot ceea ce ne face să suferim, este răul provocat de alții; 2) este nebun tot ceea ce ne atinge adevărul din interiorul nostru, din acțiunile și
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
devenit alteritatea însăși; tot ceea ce ne uimește, ne atinge, ne provoacă, ne amuză sau ne face să suferim. Nebunul "e celălălt", niciodată noi! Nebunul este nebun pentru ceilalți și niciodată pentru el însuși, și aceasta din două considerente: 1) este nebun tot ceea ce ne face să suferim, este răul provocat de alții; 2) este nebun tot ceea ce ne atinge adevărul din interiorul nostru, din acțiunile și din faptele noastre. Nebunul spune adevărul!, dar cu condiția ca spusul său să respecte evidența
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
ne face să suferim. Nebunul "e celălălt", niciodată noi! Nebunul este nebun pentru ceilalți și niciodată pentru el însuși, și aceasta din două considerente: 1) este nebun tot ceea ce ne face să suferim, este răul provocat de alții; 2) este nebun tot ceea ce ne atinge adevărul din interiorul nostru, din acțiunile și din faptele noastre. Nebunul spune adevărul!, dar cu condiția ca spusul său să respecte evidența faptelor (ceea ce s-a întâmplat în realitatea trecută, singulară a subiectului în cauză). Altfel
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Dependentă de timp și esențială pentru temporalitatea omului așa ne apare nebunia, cum era ea recunoscută sau măcar resimțită atunci..." 42. Raportul nebun-psihiatru este unul problematic și niciodată categoric separat, Foucault urmărind și aspectul tendențios al acestuia: Cine este mai nebun, individul internat sau psihiatrul care-l tratează? Dacă în Evul Mediu regii erau priviți ca taumaturgi, în Occidentul secolului al XVIII-lea, medicul începe să fie perceput în această ipostază 43. Nu întâmplător I. Kant a lansat celebrul apel împotriva
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
partea moartă, inutilă, transparentă, expusă, chiar dacă intrigantă și contestată, a rațiunii. Cu alte cuvine, Foucault a încercat să stabilească un "raport arheologic" între nebunie-rațiune, rațiunea fiind investigată prin reversul ei, adică prin modul cum oamenii privesc și consideră ceea ce este nebun, pentru că aceste priviri și considerații ar compune... rațiunea modernă! Ceea ce considerăm noi drept "rău" și/sau "nebun" compune arhitectura rațiunii! Pe de altă parte, gânditorul francez definea rațiunea ca fiind "o anume putere a sufletului" și "mijloc de cunoaștere" care
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
turtă de mălai burete - aluniță butoare - scorbură C cahlă - partea coșului prin care iese fumul calici (a) - a schilodi canaf - cănaf, ciucure cange - prăjină cu cîrlig capiște - loc în care se păstrează osemintele căciulie - căpățînă călugărior-breben - plantă călușar - călăreț căpchiat - nebun căpistere - covată de cernut făină căpușnic - plantă căpută - partea de deasupra a labei piciorului cătușnică - plantă cățuie - vas în care se ard mirodenii cernușcă - sămînță de negrușcă chelbe - chelie chidie - chiciură, brumă chilă - măsură pentru cereale (680 l în Muntenia
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
aleg apele, criteriile politice desfac prietenii, colportajul și diatriba, pe zi ce trece tot mai radicale, între scriitori și critic, anunță un sfârșit de epocă. Astfel încât Ion Barbu, autorul "Jocului secund", proaspăt aderent al Legiunii, i se pare criticului "odios, nebun, vrea sânge, vrea răzbunare, asasinaea lui Carol etc., ultragardist". Prin textura pulsatorie a jurnalului lovinescian ce are toate datele unui "fabulos roman", circulă personalități ca Vladimir Streinu, Șerban Cioculescu, Victor Eftimiu (taxat de diarist ca bolșevic), Eugen Ionescu (pleutre fricos
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
arstar pntr Tch pnfa dla sf...leftî" ș.a.m.d. * Revin asupra cărții actorului & diaristului de excepție care este Candid. Vreau să spun că sînt în volumul lui, Acele lucruri aiuritoare care se petrec în spatele scenei, întîmplări de un umor nebun. Și, prin compensație, altele de un dramatism tulburător. Cum trebuie să fie într-un jurnal serios. Nu vreau să impietez asupra memoriei vreunui mare artist, dar iertați-mi pofta de rîs, fraților, și lăsați-mă să vă povestesc, cu gura
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
s-ar preface-n rouă, trebuie înlocuit: ...și s-ar preface-n apă. APĂ e mult mai tare!"; Polonius = un lord decrepit, picotind, din Camera Lorzilor ; un tîmpit de 60 de ani; Hamlet face pe nebunul, dar uneori e chiar nebun; nebunia e cînd H. uită textul și i-l amintește trupa de actori; nebunii se deosebesc de noi, pentru că încearcă să ne imite, să fie normali și nu reușesc; H. de-aia urmează fantoma, fiindcă e la granița dintre normalitate
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
la distanță personajele. Gonzalv Ionescu, un fel de funcționar al științei, bolnav de citare compulsivă, deschide lista. Dezastrul este pentru el omiterea unei surse bibliografice. Pentru Bonifaciu Hagienuș, înstrăinarea bibliotecii lui sacre. Baletul buf este același: accese de panică, alergarea nebună pe străzi. Ectoplasma naratorului invizibil, privilegiatul, demonstrația vie, mizantropică și definitivă a proiecției sale, Bietul Ioanide suferă blînd efectele ironiei auctoriale. Una acceptabilă, care-l atestă într-o oglindă imaginară drept singurul dublu veritabil. SCENA EXOTICĂ. UN ...EASTERN MEDIEVAL În
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
era roșie și capul îi vîjîia în ritmul amintirilor loviturilor în perete. Hai să terminăm cu jocul ăsta, a spus Marcu. Prea e... Nu-și găsea cuvintele, dar toți știau la ce se referă. Bine, a spus Radu. Ăsta-i nebun. Dă-l încolo. Mai și-ajun-gem la pîrnaie din cauza lui. Părea cumva înspăimîntat. Și ce joc jucăm acum? a spus Alin, de parcă aterizase de pe o altă lume. 20 După aia, le-a trecut cheful de joacă. De fapt, pe Alin l-
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
simte "un fel de amorțeală pe la încheieturi". Aflând că afară s-a dezlănțuit viscolul, Fănică părăsește planul fantastic, revine în realitate, constată că stătuse "două ceasuri și jumătate" la han, era în întârziere, trebuia să plece, deși afară "urla vântul nebun". Cucoana Marghioala voia să-l convingă să nu plece, și în timp ce vorbea, avea căciula lui Fănică în mână, pe care "o tot sucea ș-o răsucea", "uitându-se adânc în fundul căciulii". Mai târziu, protagonistul a înțeles că femeia îi vrăjise
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și tăcea". Acrivița a dat în patima jocurilor de cărți, pierzând mulți bani. Bârfea apropiații, printre care o prietenă de familie și îl acuza pe soț de relații extraconjugale. Acesta își iese din fire, o consideră pe Acrivița o "scorpie nebună", "mai îndrăcită decât talpa iadului", iar reacția ei este pe măsură: îi aruncă în față castronul cu ciorbă fierbinte, îl acuză în fața musafirilor că are țiitoare, că umblă beat și o torturează. După o vreme, atmosfera se înseninează, soții se
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
face o declarație de dragoste, celebră prin comicul de limbaj: "Angel radios! Precum am avut onoarea de a vă comunica în precedenta mea epistolă, de când te-am văzut întâiași dată pentru prima oară mi-am pierdut uzul rațiunii: da! sunt nebun..." Tânărul publicist este semidoct (deformează dictonul latinesc "vox populi, vox dei!"), demagog (rostește fraze patriotarde), infatuat. Zița este incultă și romantică, Chiriac este prost, egoist și limitat sufletește. BIBLIOGRAFIE: Cazimir, Șt., Caragiale Universul comic, E.P.L., București, 1967; Călinescu, G., Istoria
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Creangă își asumă rolul de povestitor și uneori se adresează cititorului prin propoziții interogative ("Eu, atunci, să nu-mi caut de drum tot înainte? ", ironia "te joci cu marfa omului", sau altădată când moșul cel poznaș din iarmaroc este considerat "nebun" și "javra dracului". Memorabilă este ironia Smarandei care, fără a cunoaște adevărul în legătură cu pupăza, își înțeapă cumnata cu vorba împăciuitoare, cu două înțelesuri (Ion Rotaru). Mătușa Mărioara venise spre cumnată-sa "c-o falcă-n ceriu și una în pământ
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
depărtare/ Fericirea ta, iubite". Poetul este invitat în codru, lângă "prăpastia măreață", noaptea, sub clar de lună, "în liniște și singurătate", unde este cuprins de uimire, în fața frumuseții ființei iubite: "Ce frumoasă, ce nebună/ E albastra-mi, dulce floare!". Epitetul "nebună" semnifică feminitatea, cochetăria. Ultima strofă reprezintă o meditație asupra existenței umane, în urma pierderii iubitei: "Și te-ai dus, dulce minune/ Și-a murit iubirea noastră". Visul de iubire nu s-a împlinit, se revine la starea de meditație și la
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
nu-i era strălucit, așa precum ar fi fost de așteptat de la un fecior de Domn", și nici înfățișarea nu spunea nimic: "cam palid și subțiratic". Abatele află despre conflictele acestuia cu Duca-Vodă, care în viziunea lui Alecu Ruset este "nebun și cu puțină minte". Instruit (studiase în Polonia, cunoștea cultura Bizanțului și pe cea slavă, vorbea limba franceză), Alecu Ruset îi explica străinului firea moldovenilor, mentalitatea lor. El era un fin observator al lumii, îndrăzneț, inteligent, dovedind curaj, abilitate, stăpânire
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
o vreme când iernile sunt blânde și lumea "bicisnică", iar coropcarul își ducea marfa în vârful muntelui. În timp ce se tocmea în târg, la Iași, Ienache văzu o ceată de arnăuți ducând un om legat. Tânărul era Todiriță Cătană, "Un răzeș nebun și nemernic din ținutul Vasluiului" care-și ridicase ochii asupra surorii vornicului Bobeică. Supărat, vornicul și-a trimis sora la Mănăstirea Agapia, "să-și plângă greșeala tinereții", iar pe Todiriță Cătană urma să-l închidă în turnul Goliei, înainte de a
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
univers. E o suferință care depinde și de rana "care n-a încăput în trupul meu apt pentru răni". Prin recontextualizarea unor imagini cunoscute, poetul reușește să corporalizeze ființa. În prima secvență a elegiei se face apel la imaginea "maestrului nebun", din Scrisoarea IV de M. Eminescu ("Iată-mă, stau întins peste pietre și gem,/ organele-s sfărâmate, maestru/ oh, e nebun căci el suferă/ de-ntreg universul"). Într-o altă secvență recunoaștem imaginea biblică a Salomeei dansând cu capul Sfântului
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
unor imagini cunoscute, poetul reușește să corporalizeze ființa. În prima secvență a elegiei se face apel la imaginea "maestrului nebun", din Scrisoarea IV de M. Eminescu ("Iată-mă, stau întins peste pietre și gem,/ organele-s sfărâmate, maestru/ oh, e nebun căci el suferă/ de-ntreg universul"). Într-o altă secvență recunoaștem imaginea biblică a Salomeei dansând cu capul Sfântului Ioan pe tavă: "Sunt bolnav. Mă doare o rană/ pe care mi-o port pe tavă/ ca pe sfârșitul Sfântului Ioan
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]