6,179 matches
-
adâncul vestit de un semn luminos. Semn al împărtășirii și al dăruirii prin care ceea ce se dă este chiar ceea ce se arată în adevărul de netăgăduit al darului. De aceea "bucuria de-a vedea" este condiție a nevederii; odată ce lucrurile nevăzute se străvăd în cele văzute, invizibilul traversând vizibilul însuși, aparența poate să dispară; ea nu mai e văzută; semnul vizibil nu mai e de folos vederii care străvede. Ceea ce rămâne e ceea ce a-pare, semnul vizibil arătat de un sens
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Începutului ce răzbate în "icoanele făpturilor cu toate"77. Ceea ce începe să se arate în toate face ca toate să își arate adevărata făptură, chipul lor ceresc, prototipul întipărit în chip. Abia atunci se văd "icoanele semințelor", marca imaginală a nevăzutului seminal: "semințele obârșiilor/ Cu fața spre plugurile Răsăritului", iar "grâul e chip/ Și față povestesc și ochii animalelor,/ Primejdia și slava sunt pe chip"78. "Icoană țin" cu toatele, căci în rama invizibilului excesul slavei se oferă privirii, saturând-o extatic
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
revelată pe chip, "împinge taină în mister"81. Lumina care pătrunde vederea nu e cea a dumnezeirii în natura sa incomprehensibilă, ci imaginea ei neînțeleasă, ascunsă, fața ei de taină, felul său de a se înfățișa învelită în lumină, slava nevăzută care țese "universu-ntreg/ Din pânze groase de lumină"82. Vine retrăgându-se, previne în stră-vederea de sine. Această lumină care se dă și se retrage în chiar donația de sine este imaginea punerii în depărtare, în distanța transcendentului care se
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
84 este imaginea imposibilității imaginii, forma transparenței înseși, manifestarea non-fenomenală a revelatului. Întoarcerea în pustiul acestui început absolut este actul de retrimitere non-imitativă, nereprezentabilă, la invizibilul întipărit iconic în vizibil 85. Întoarcere a perspectivei deopotrivă, căci pentru a intra în vederea nevăzută a chipului ce ne privește "începem să cădem în sus"86. Ceea ce intră în vedere iese la vedere, cere nu doar adorarea, ci și contemplarea, rostirea care spune vederea. Nevăzutul vorbește, se arată în chipul vizibil al Logosului: "Venit-ai
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
crește imaginea, în sfârșitul (télos) "luat drept țel și pus drept scop"97, în depărtarea care vine, survine îndepărtându-se, întorcând - ca într-o oglindă - chipul pe care îl reflectă, îi ia ființa pentru a-i da ființă 98. Crește nevăzută, în natura ce stă în raza privirii, vine în deschisul absolutei impotențe, se oferă prefacerii, dispusă la facerea care înrădăcinează creșterea însăși. Cum se face că un astfel de lucru crește? Care e esența facerii care aduce lucrul în deschisul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
să fie ceea ce sunt, ascunzându-se în acest deschis pe care îl creează, învăluindu-se în dezvăluirea pe care o realizează. Căci ceea ce se vede e doar natura în care ceva crește și se face văzut, se face în creșterea nevăzută care sparge limitele naturii: "Crește ceva în mine fără margini"99. Restul e cu margini, "e numai o părere ce dispare": "Ca revenind și mai adânc în volburile/ Ei primare pământul să-l strămute-n/ Străveziu". Nemărginitul transpare pe măsură ce crește
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Natura ajunge la ființă pentru că e făcută să crească, finalitatea ființării coincizând cu originea înființării. De aceea, trecerea la prezență are loc la limită, în taina întâlnirii naturii cu finalitatea ei supranaturală, a chipului cu prototipul. Acolo unde, în adâncul nevăzut al naturii devenită icoană, aștepți "să fii luat la nuntă și să fii născut", în limita eshatologică unde sfârșitul reînființează natura, renăscând omul în condiția de fiu divin. Dispunerea (Ent-stellung) de care vorbește Heidegger este aici înlocuită cu nașterea (Entstehung
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și în noapte/ Ca ape albe în ape/ Ca goale oglinzi în oglinzi". Tot ce dispare din vedere cade în pustiul fără de timp al uitării, se desensibilizează în departele pe care mâinile nu îl mai pot atinge. Coboară în pre-manifestarea nevăzută, în timpul ce stă în suspensia trecerii 3. Lasă în trecere o urmă amorfă, semnul fără formă al inaparentului. Semnul acesta e singurul care se vede în timp și în noapte, ca într-un fel de cameră obscură, căci în el
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
loc urmării, deschide distanța unei treceri. Trecere în care netrecătorul își face loc, se arată sub chipul începutului veșnic nou, și astfel rămâne în vedere, în ochii ce nu se mai pot închide 7. Ce văd ei, învăluiți de necuprinsul nevăzutului? Ochii ce judecă timpul trăit și pierdut și-i adună sporul,/ Lăsându-i iubirii ce e al uitării/ Și uitării timpul". Privirea aruncată în urmă iese din timp, din calea înaintării, discerne deschisul netimpului, adună sporul pe care îl lasă
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
netimpului, adună sporul pe care îl lasă în urmă timpul trăit și pierdut. Cu alte cuvinte, citește pe chipul lumii timpul uitat, cel rămas în nevedere, scurs în pustiu, în golul larg al ochilor deschiși. Aici, în albul acestui prag nevăzut, uitarea timpului este iubirea, veșnicia fidelității 8. În prezentul care închide viitorul, daimonul vine la nesfârșit și luminează urmele zilei, trece mereu așa. Mircea Ivănescu sau imaginea absenței de imagine Dialectica prezenței și absenței care dă imaginea ca fenomen de
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
aparență nu, pentru că imaginea este tocmai întipărirea lucrurilor în vizibil, în vederea unui ochi care le percepe ca imagini. Imaginea e chipul vizibil al lucrurilor, forma în care lumina le răsfrânge și le așază relieful pe globul ochilor. Putem imagina lucruri nevăzute, lucruri întunecate în nemanifestare, în absența oricărei vizibilități?2 Fac imagine lucrurile absente, nefenomenale? Dar ceea ce le dă prezență, ca date imediate ale percepției sensibile, le dă distanță; spațiul lor de prezență și de vizibilitate este exterioritatea, distanța "obiectivă" la
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
extensie compensatorie a vederii; "ceea ce este în jur" de fapt nu este, nu e decât exterioritatea amorfă, nimicul care nu se dă vederii. Nimic nu se dă pe față și totuși ceva e de față, în distanța care se adâncește nevăzută; "- doar că/ să-ți lași bezna aceasta pe față - nimicul/ așteptând, veșted, în jur - și mergi./ fără să mergi, fără să mergi - un timp care nu mai e timp". Lucrurile nu se răsfrâng în vedere din exteriorul care le pune
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
izvorăște de altundeva, nu din ceea ce se spune, ci mai cu seamă din discreția învăluitoare a nespusului, insinuat între cuvinte, mereu cu fața întoarsă sau, în cel mai bun caz, cu desemnarea piezișă, oblică, a omisiunii. Aici imaginea se face nevăzută, a nimănui pentru nimeni, a nimicului care își arborează absența. Dar tot aici absența se vede, imaginea impregnează conturul lipsei, arată efigia carenței. Între imaginea aceasta ascunsă și posibila ei realizare în act de prezență se întinde distanța temporală a
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
timpului, și totuși o figură. " În landa cu ierburi plecate de un vânt străin" nu vedem mai mult decât ne este spus; intuim însă existența subterană a ființei care își face loc, se profilează pe fondul cronotopic al unei realități nevăzute, vine ca un străin în vederea pe care o deschide 11. Își deschide propria lume, deschisă în larg, ne vine în vedere fără ca noi să ajungem la ea. Clipa de atunci apare acum, lumea ei e și lumea noastră, dar nu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
inaparentul nu se fenomenalizează în imaginea desemnabilă a unei prezențe. Ceva de nespus se profilează pe ecranul mărturiei, devine prezent, vorbește în manifestarea mută a prezenței acesteia. Martorul e revelatorul, un tu receptiv prin forma căruia trece informul. Un filtru nevăzut sau o pânză pe care se developează nevăzutul. În această ecuație, eul nici nu mai contează; el e cutia de rezonanță în care vibrează mărturia lui tu7. Un tu al eului însuși, cel care - prin care - se arată ceea ce se
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cuprinde - exprima în semnificantul înțelegerii - ceea ce se dă drept imagine de neatins, vibrând în lumina unei purități absolute 6. O imagine a inexprimabilului, inaparentă în vederea cunoașterii imediate și a semnificației comune, care "în noaptea inimii adânci s-aprinde". Necuvântată și nevăzută, imaginea ivită în anarhia gândului arată locul originar al semnificabilului, noaptea inimii, izvorul luminii ce aprinde poemul 7. Imaginea neînțelesului (Emil Botta) În Totul în juru-mi de Emil Botta 8 procesul sublimării pure e dus până la ultimele consecințe. Structura imaginală
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nimicului nu e luminat; el e miezul orb prin care lumina trece răsfrântă în sine12. Dincolo de antinomia de recuzită (demonic - angelic), ceea ce strălucește în miezul dispariției și ceea ce tocmai dispariția dă de văzut e lumina inaparentă în registrul mundan, de nevăzut și de neînțeles în dimensiunea vizibilului, care face însă imagine, arată ceea ce poate fi (văzut și înțeles) doar din perspectiva inversă a trupului poetal: "Asemene glorie/ îngerii nu visează,/ asemene aripi/ n-au fulgerele Lui,/ ce răsar din neguri,/ din
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
râu veșnic". Dacă nimic nu se fenomenalizează și, ca atare, nu se deschide vederii, înseamnă că totul trece în nemanifestare, trece și se pierde în ceea ce rămâne să depună mărturie a ceea ce a fost. Fumul nu e reziduul unei combustii nevăzute, semnul indicator al vreunui foc. E imaginea ultimă a rămânerii, a Ultimului în golul de timp. Iar, ca ultim, el iese din timp; nimic nu îl poate urma, el însuși fiind urma firavă a luminii defuncte. Acum totul se vede
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nu poate fi privit în față, el arată imaginea posibilă a non-feței, golul alb al transparenței. Imagine extremă a descalificării identitare, a necunoscutului care, deși se șterge într-o apariție fără chip, stă în vedere așa cum albul stă drept fond nevăzut al culorilor. Tot ce apare se dă acum golului care umple forma, se pre-dă în albul imaginii ce irizează peisajul decolorat, străveziu al unui transfer: "Și piatra-n care mi-am lăsat întâi/ smulse din umeri mâinile-amândouă,/ și drumul care
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
strălucitor, lărgind golul primitor al sălașului său. Iar dacă lucrurile ies la lumină în golul acesta împlinit, "cu pleoapele lăsate-n jos", în limpezimea liniștii ce le cuprinde nu ele deschid orizontul, nu în ele stă imaginea. Prin ochiul lor nevăzut trece vocea poemului, le descoperă fața, spune liniștea care se vede. Imaginea în albia formei (Ileana Mălăncioiu) Ce se întâmplă cu forma în care ia naștere imaginea poetală atunci când discursul explicit trimite fără înconjur la decriptarea sensului? Ce se întâmplă
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în care ea n-a fost niciodată văzută: "O seninătăți navigabile mari lespezi de liniște/ pe care cuvintele sună ca niște chei căzute/ el revărsa vorbe de aur un fluviu de vorbe de aur/ în tăvile verzi ale ierbii". Lume nevăzută ieșită la rostirea prin care ea se vede și se spune: primitoare și zămislitoare, lumea unei neîncetate geneze, a unui nesfârșit reînceput. Lume în mișcare, în facere, în actul lumirii, al creșterii spre ființă, precum imaginile care arată seninul translucid
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
altei lumânări și e luminată, la rândul ei, de aceasta. Este chiar "fără rost" acest mediu al oglindirii reciproce, reflexivitate pură în care imaginea nu se arată vreunui ochi? Într-adevăr, unde e ochiul care o vede, lumina ce apare nevăzută, și cum s-ar putea vedea albul translucid care iese la vederea nimănui? Vedere imposibilă a posibilului totuși de văzut în lumina înaltă a imaginii: "Eu am plutit spre bagdadii, deodată,/ Spre zeul zugrăvit, care privea/ Nepăsător, pe lada înstelată
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
a posibilului totuși de văzut în lumina înaltă a imaginii: "Eu am plutit spre bagdadii, deodată,/ Spre zeul zugrăvit, care privea/ Nepăsător, pe lada înstelată/ Din podul alb cum, făr-a fumega,/ Ardea o lumânare așezată". Cineva privește, poate vedea spectacolul nevăzutului. E nevoie însă de o plutire spre înaltul unei alte vederi, spre ochiul unui zeu care vede24. Zeu zugrăvit pe pânza celestă ("pe lada înstelată"), unde el e imaginea de sus, originară, reflectată "din podul alb", ce surplombează vizibilul; inaparentul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
al invadării viitorului prin poezie"30, chiar dacă această invazie nu e decât rodul visării. Nu un vis prin care evadăm într-o altă lume inexistentă 31, ci un vis în cea mai mare măsură revelator, împlinitor al realului, pe piscul nevăzut de unde toate se dau vederii, iau lumină, primesc darul de a fi: "Căci doar prin vis afla-vom de ce este/ Lucrat un fir în amurgit pe creste,/ Iar adevărul, leneșul cuvânt/ E dus pe unde sidefii de vânt"32. Cuvântul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
streșini,/ nu când, pe ziduri, brațele suite/ (de șapte ori mai lungi!) arată câtă/ lumină a rămas necucerită:/ și până unde brațele măsoară/ osânda mea stă-n căile crescute". Ceasul rostirii e răstimpul ființării; începutul poemului e rostirea neauzită, imaginea nevăzută care o însoțește, semnul inaparent al semnificabilului nemanifestat, aflat sub discursul care l-ar pune în lumină. Căile luminii cresc în numele prin care ea se rostește, în numele rostitului enunțiativ, invocator al realului. A le cuceri nu înseamnă a le urma
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]