5,976 matches
-
din Viena, cât și Dietei transilvane. Actele au ajuns până la urmă la Guvernul Transilvaniei pentru ca acesta să se pronunțe asupra lor. În răspunsul din 17 iunie 1735, Guvernul Transilvaniei, printre altele, notează: „"Pe față, în adunări și în convorbiri particulare, popii înșiși sau preoții declară adeseori că ei n-au depus jurământul pentru unire și pentru lepădarea de la schismă, ci numai ca să poată fi liberi de judecata domnilor de pământ, de servicii și de contribuție; se vede aceasta și din faptul
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
în realitate se servesc toți de cărți schismatice", "din care vorbesc poporului și slujesc Liturghia, în care se neagă în chip fățiș că Sfântul Duh purcede de la Fiul și nu se adaugă nici în Simbolul niceean filioque; ...absolut nici unul dintre popi nu învață și nu instruiește poporul, fie în mod particular, fie în biserică, despre cele patru puncte. Numai când se ivește vreo cauză, vreun litigiu, vreo contribuție proprie de ordin lumesc, se refugiază toți la imunitatea unirii ca la o
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
-o Nicolae Densușianu. El a contestat identitatea textului românesc cu cel latin al „Manifestului de unire“ din 7 octombrie 1698. Densușianu a arătat că textul românesc consemnează numai o alianță religioasă pentru a obține „privilegiomuri cu care trăiesc mădularele și popii acestei Biserici sfinte“ și nu o unire dogmatică, așa cum reiese din textul latin al „Manifestului“, considerat a fi fost falsificat de iezuiți. Istoricul Augustin Bunea ia apărarea documentului în 1893, în lucrarea „Cestiuni din dreptul și istoria Bisericii Române Unite
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
care o susținuseră, fugiseră). În urma ostașilor ruși au apărut "tovarășii" de la Народный комиссариат внутренних дел-NKVD care atât în 1940, cât și în 1944, au "curățat" orașul de toți "nedoriții" printre care foștii slujbași ai administrației românești, negustorii, așa-zișii "chiaburi", popii, credincioșii cei mai de vază ș.a.m.d., peste 500 de persoane în total. Astfel, după război, Făleștii, ca multe alte orășele și sate din Republica Moldova, își pierduseră circa un sfert din populația antebelică, multe case și prăvălii, precum și lăcașurile
Fălești () [Corola-website/Science/302750_a_304079]
-
următori, deoarece terenul a fost parcelat și redat agriculturii. Prima atestare documentară a satului Spineni este datată 20 mai 1515, când voievodul Neagoe Basarab dăruiește lui Manea Vulpariul (important nobil al începutului de secol al XVI-lea) jumătate din ocina Popei din Spineni. Identificarea exactă cu localitatea Spineni din județul Olt este iarăși discutabilă căci mai pot fi identificate, în acel secol, alte localități Spineni și în județele Dolj, Muscel, Mehedinți. Prima atestare documentară sigură a locuirii acestor zone apare în
Comuna Spineni, Olt () [Corola-website/Science/298965_a_300294]
-
cruzi, băgaseră în sperieți pe locuitorii din „trei hotare“, prin furturi, torturi și omoruri. Hoții fuseseră prinși de poteră în pădurea Dobrenilor și acum era căutată căpetenia bandei. Popa Iancu din Podeni, văduv și bogat, locuia împreună cu maică-sa. Averea popii creștea văzând cu ochii, își cumpărase două moșii, multe vite, oi și cai de rasă, construise un han și o casă de piatră și se spunea că avea „și bănet“. Lumea bănuia că popa „găsise vreo comoară“, dar toate acestea
În vreme de război () [Corola-website/Science/298997_a_300326]
-
bogat, locuia împreună cu maică-sa. Averea popii creștea văzând cu ochii, își cumpărase două moșii, multe vite, oi și cai de rasă, construise un han și o casă de piatră și se spunea că avea „și bănet“. Lumea bănuia că popa „găsise vreo comoară“, dar toate acestea „băteau la ochi“ și au stârnit suspiciunea oficialităților. Într-o noapte, când pe mamă o trimisese la târg împreună cu argații, popa Iancu își înscenează un jaf, fiind găsit a doua zi „legat butuc, cu
În vreme de război () [Corola-website/Science/298997_a_300326]
-
casă de piatră și se spunea că avea „și bănet“. Lumea bănuia că popa „găsise vreo comoară“, dar toate acestea „băteau la ochi“ și au stârnit suspiciunea oficialităților. Într-o noapte, când pe mamă o trimisese la târg împreună cu argații, popa Iancu își înscenează un jaf, fiind găsit a doua zi „legat butuc, cu mușchii curmați de strânsura frânghiilor, cu călușu-n gură“ și plângându-se că l-au schingiuit și „i-au luat o groază de bani“. Ironia ascuțită a lui
În vreme de război () [Corola-website/Science/298997_a_300326]
-
au luat o groază de bani“. Ironia ascuțită a lui Caragiale descoperă câteva inadvertențe ale „jafului“, mirându-se cum câinii, care erau „ca niște fiare“, nu lătraseră și nici nu fuseseră nici adormiți sau omorâți, cum de nu-i furaseră popii și caii, „un buiestraș minunat și două iepe de prasilă.“ După două săptămâni de la această întâmplare, se auzi de o altă tâlhărie îngrozitoare asupra arendașului de la Dărmănești, care fusese prădat, chinuit, apoi omorât împreună cu o bătrână cu care stătea. După
În vreme de război () [Corola-website/Science/298997_a_300326]
-
intră oficial în posesia ei. Autorul este cel care deapănă șirul întâmplărilor cu obiectivitate, intervine cu paranteze sau scurte comentarii privind atitudinea și comportamentul hangiului. Consultând un avocat în privința condițiilor legale de păstrare a averii moștenite, hangiul află că numai popa este singurul care ar avea dreptul să-i ceară restituirea bunurilor, dar el „cine știe unde s-o fi prăpădit“. Din acest moment, pe Stavrache începe să-l chinuie gândul în legătura cu posibila întoarcere a fratelui său și acțiunea nuvelei crește
În vreme de război () [Corola-website/Science/298997_a_300326]
-
începe să-l chinuie gândul în legătura cu posibila întoarcere a fratelui său și acțiunea nuvelei crește în tensiune. În cei cinci ani care trecuseră de la terminarea războiului, nimeni nu-l deranjase pe Stavrache, în afară de aparițiile de coșmar ale lui popa Iancu, „care venea din când în când, de pe altă lume, să tulbure somnul fratelui său“. Visele chinuitoare ale lui Stavrache devin obsesii, se transformă treptat în coșmaruri care îl terorizează, el trăind parcă aievea momentele tulburătoare ale „vizitei înstrăinatului“, dar
În vreme de război () [Corola-website/Science/298997_a_300326]
-
prindă pe hangiu, care, speriat, „se-ndârjește și-l strânge de gât, îl strânge din ce în ce mai tare“, iar chipul militarului se lumina din ce în ce mai mult, râdea zgomotos și vesel, întrebându-l: „Gândeai c-am murit, neică?“ Uitându-se țintă la frate-său, popa Iancu dădu comanda de plecare, „trâmbițele sunară, soldații își ridicară armele și, urmată de obștea satului, compania plecă, având în frunte pe căpitanul al cărui râs acoperea cântecul trâmbițelor și zgomotul mulțimii.“ Dimineața, hangiul se duse „tremurând de friguri“ la
În vreme de război () [Corola-website/Science/298997_a_300326]
-
Iancu dădu comanda de plecare, „trâmbițele sunară, soldații își ridicară armele și, urmată de obștea satului, compania plecă, având în frunte pe căpitanul al cărui râs acoperea cântecul trâmbițelor și zgomotul mulțimii.“ Dimineața, hangiul se duse „tremurând de friguri“ la popa din sat și-l rugă să vină să facă o sfeștanie casei. Vremea urâtă, „o sloată nepomenită: ploaie, zăpadă, măzărică și vânt vrăjmaș“ se abătu peste sat și ținu trei zile și trei nopți, drumul era pustiu, „nici un glas de
În vreme de război () [Corola-website/Science/298997_a_300326]
-
mai pui gaz în a de țuică și țuică-n a de gaz, ca alaltăieri“ și să scrie în caietul de datorii, pentru că n-aveau bani. Dialogul cu fetița îl include în lumea negustorilor avari și nemiloși: „Scrie-v-ar popa să vă scrie, de pârliți! De mici vă-nvățați la furat, fire-ați ai dracului!“. Vremea de afară și gândurile tulburi ale eroului constituie un tablou naturalist sugestiv pentru evoluția obsesiilor, iar vedeniile, halucinațiile chinuitoare, marcate de obsedanta întrebare „Gândeai
În vreme de război () [Corola-website/Science/298997_a_300326]
-
ceva, dar gură fără să scoată un sunet nu se mai putu închide; ochii clipiră de câteva ori foarte iute și apoi rămaseră mari, privind țintă (...); mâinile voiră să se ridice, dar căzură țepene de-a lungul trupului“. Replica lui popa Iancu, aproape la fel cu aceea din coșmarurile lui: „Mă credeai mort, nu-i așa?“, constituie lovitura definitivă primită de mintea buimăcită și confuză a lui Stavrache, care confundă realitatea cu imaginile din coșmaruri. Popa venise să-i ceară cincisprezece
În vreme de război () [Corola-website/Science/298997_a_300326]
-
și „odaia rămase luminată numai de candela icoanelor“. Stavrache se năpusti asupra fratelui său, îl trânti la pământ și începu să-l strângă de gât și să-l muște. Atunci începu o luptă crâncenă“. Încercând să-i despartă, camaradul lui popa Iancu este și el trântit la pământ. Profitând de neatenția fratelui său, popa își scoase cureaua de la brâu și legă strâns picioarele hangiului dezlănțuit, apoi îi dădu pumni în ceafă și în furca pieptului, până când „Stavrache (...) se prăbuși ca un
În vreme de război () [Corola-website/Science/298997_a_300326]
-
său, îl trânti la pământ și începu să-l strângă de gât și să-l muște. Atunci începu o luptă crâncenă“. Încercând să-i despartă, camaradul lui popa Iancu este și el trântit la pământ. Profitând de neatenția fratelui său, popa își scoase cureaua de la brâu și legă strâns picioarele hangiului dezlănțuit, apoi îi dădu pumni în ceafă și în furca pieptului, până când „Stavrache (...) se prăbuși ca un taur, scrâșnind și răgind“. Afară, viscolul ajunsese „în culmea nebuniei“, făcând să trosnească
În vreme de război () [Corola-website/Science/298997_a_300326]
-
făcând să trosnească „zidurile hanului bătrân“. În timp ce-i legau mâinile deasupra capului, Stavrache „îi scuipa și râdea cu hohot“. Camaradul căută lumânarea și o aprinse, dar, cum „îi dete lumina în ochi, Stavrache începu să cânte popește“. Istovit de încăierare, popa Iancu se uită la fratele lui mai mare care „cânta nainte, legănându-și încet capul, pe mersul cântecului, când într-o parte când într-alta“ și se gândește că n-are noroc. Finalul nuvelei prezintă un caz patologic tipic, autorul
În vreme de război () [Corola-website/Science/298997_a_300326]
-
comportament ale eroului principal prin monologuri interioare sugestive, iar destinul dramatic are la bază lăcomia exagerată a acestuia, dar și tare genetice, întrucât „incontestabil există o tară în familia în care un frate înnebunește, iar altul se face tâlhar ca popă și delapidor ca ofițer.“ (George Călinescu) În „Arta prozatorilor români“, Tudor Vianu evidențiază relația autor-narator-personaj, atât de întâlnită în proza lui I.L. Caragiale: „Pătrunzând în actualitatea sufletească a unora din personajele caragialiene, nu suntem obligați să ne reprezentăm pe autorul
În vreme de război () [Corola-website/Science/298997_a_300326]
-
8 cărți când se împart. Cel care e la rând alege ce vrea să joace și se hașurează jocul ales în dreptul lui. La joc ia cartea mai mare, fiind obligatorie decartarea la culoare. Nu există atu. În funcție de joc - cine ia popa de roșu capătă -80 puncte, cine ia zecele de treflă capătă +80 puncte etc. La totale se adună doar jocurile de "-"(minus) și anume popa de roșu, damele, mâinile, carourile. Punctajul este preponderent negativ. Jocul de constă în etalarea tuturor
Rentz () [Corola-website/Science/304551_a_305880]
-
cartea mai mare, fiind obligatorie decartarea la culoare. Nu există atu. În funcție de joc - cine ia popa de roșu capătă -80 puncte, cine ia zecele de treflă capătă +80 puncte etc. La totale se adună doar jocurile de "-"(minus) și anume popa de roșu, damele, mâinile, carourile. Punctajul este preponderent negativ. Jocul de constă în etalarea tuturor cărților pe masă, în ordine, plecând de la mijloc (Juve - 4 jucători; 10 - 5 jucători; 9 - 6 jucători). Cine pune As, are dreptul să mai pună
Rentz () [Corola-website/Science/304551_a_305880]
-
l-a întrebat pe scriitorul medieșean cine-l va prezenta la această manifestare literară. George Popa, care era mai scund de statură, i-a răspuns: "Eu." Minulescu i-a replicat: "Păi bine măi țângăule, la Blaj m-a prezentat un popă cu o barbă cât o mătură. Tu, cred că nici nu știi mânui briciul." După șezătoare, poetul simbolist i-a spus lui Popa, cerându-i iertare: "Dragă Popa, te rog să mă ierți. Ți-am spus că nu poți mânui
Ion Minulescu () [Corola-website/Science/304575_a_305904]
-
l-am cunoscut încă, ca să se ridice la această episcopie, cu ajutorul domnului nostru Vitovt. De asemenea ne-a jurat Domniei noastre să primească și să așeze toată rînduiala bisericească. Deci noi am dat episcopului armenesc Ohanes bisericile armenești și pe popii lor. În întreaga noastră țară va avea putere asupra armenilor cu dreptul său episcopal. I-am dat scaun la Suceava, în cetatea noastră. Care dintre armeni îl veți cinsti, va fi ca și cum ați face-o pentru noi, în țara noastră
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
august 1934 făcea un prețios excurs istoric: "Și în adevăr, pe acea vreme cînd li s-a dat armenilor afară din oraș să-și facă biserică și case, cea din urmă mahala a Bucureștilor spre Tîrgul de Afară era mahalaua popei Hierea, care pe atunci era bariera orașului. Armenii s-au așezat dincolo de bariera orașului - la ce vreme, noi nici pînă azi nu știm bine - și au început să-și clădească case. Documentele ne glăsuiesc în 1772 de un Pod al
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
în documentele veacului al XVII-lea și are case boierești, după cîntecul de mai sus. Ea se întindea între Mahalaua Olari, întemeiată mai tîrziu, pe la 1793, unde se aflau așezați olarii care aduceau oale din Cîmpulung și d-aiurea, Mahalaua Popei Hierea și Mahalaua Caima-ta, vecină cu Podul Armenilor și cu biserica Armenească." În cursul măcelului turcesc din 13 noiembrie 1593, pe podul Tîrgului de Afară (Calea Moșilor), au fost uciși, printre alții, cîțiva evrei și armeni, iar într-o năvălire
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]