5,680 matches
-
iluzii facile din paravane și ocheane colorate, poetul se află angajat într-o acerbă bătălie, a cărei miză stă în înfruntarea polemică a realului, depășirea și „răscumpărarea” condiției umane impure, animat fiind de o mistică profană, denudată stilistic de orice retorică de triumfalism al revelației sau, din contra, de clamare a eșecului dureros: expediția e mereu dură, poetul știe că drumul ei nu se termină niciodată, dar important pentru el este să se afle pe cale. Expresia cea mai concludentă a acestei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288915_a_290244]
-
cântecului epic tradițional l-a condus pe F. spre studierea gramaticii și stilului acestuia. Creație cu limbaj propriu, scrie folcloristul în Estetica oralității (1980), cu mijloace artistice specifice, cu un stil tradițional bine consolidat, folclorul trebuie studiat nu cu uneltele retoricii clasice, ci cu acelea ale limbajului propriu. Sprijinindu-se pe ideile unor exegeți români ca B.P. Hasdeu, B. Delavrancea, N. Iorga, C. Brăiloiu, Th. D. Speranția, Al.I. Amzulescu, ca și pe acelea ale unor specialiști străini ca Milman Parry
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287059_a_288388]
-
fii ai săi de către turci la 15 august 1714 - , dar senzațional, care a stârnit o impresie puternică asupra tuturor. Întreaga opera stă sub semnul puterii: pe de o parte, textul face referire la puterea divină: Facă Dumnezeu ce vrea! exclamație retorica repetată de patru ori pe parcursul operei cu varianta Doamne! Fie-n voia ta!. O a doua sursă de putere este cea morală, Întruchipata prin voievodul Brâncoveanu și atitudinea să În fața torturii și a morții nu numai proprii ci a
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Florina-Olimpia Lupiș () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92317]
-
naturale (1989) propune un lirism mai degrabă evaziv, ambiguu, impresionist. Prozele poetice din ciclul Așteptare și hotărâre și lungul poem în proză Orlando, animat de un vizionarism febril, amintesc de un rimbaldian anotimp al „semnelor”. Limbajul condensat, lirismul reflexiv, discursiv, retorica filosofic-livrescă rămân mărcile stilistice ale poemelor și prozelor poetice ale lui D. Odele morții și alte poeme (1991), volum de proză poetică organizat sub forma unui mozaic compus din scurte texte, este un arabesc impresionist-vizionar de imagini și reflecții. Cele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286856_a_288185]
-
sublimul prin umor, nu recunoaște transcendentul, refuză eroul ca și intriga, reconsideră spațiul, descalifică timpul, ca să ne introducă într-un univers insignifiant, dar cu atât mai teribil, în care discursul și moartea, singurele evenimente, se întâlnesc potrivit normelor unei vechi retorici”. E, în toate aceste studii, briante stilistic, grifa unui teatrolog ce începuse, în lumea bună a criticii europene, să-și spună cuvântul. Eseistul cu gustul „înscenării” de finețe îl conține, într-un fel, pe dramaturg. Teatrul lui O. se înfiripă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
la „Luceafărul” în 1962 și mai este prezent în „Romanoslavica” (unde face parte din redacție), „Gazeta literară”, „România literară”, „Argeș”, „Ateneu”, „Scânteia”, „Scânteia tineretului”, „Flacăra”, „Săptămâna” ș.a. În calitate de publicist și cronicar literar, Z., polemist redutabil, adeseori incomod prin subiectivitatea și retorica agresivă a intervențiilor, se va opri la ceea ce crede că ilustrează relația dintre specificul național românesc, ortodoxie și militantismul cultural, dar va semna și numeroase pagini de circumstanță, oportuniste, într-un stil grandilocvent, patetic, ca în Accente și profiluri (1983
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290695_a_292024]
-
de evenimente succedate pe vastul teritoriu cucerit de elini, ci a pus în valoare strălucitele lor realizări materiale și spirituale, contribuția lor imensă la cultura omenirii prin dezvoltarea unor discipline ca arhitectura, sculptura, ceramica, medicina, geografia, istoriografia, filosofia, literatura, oratoria, retorica ș.a. Solida formație pe care o are P. s-a manifestat și în activitatea de traducătoare și editoare a unor texte fundamentale din autorii elini, însoțite de consistente și erudite comentarii și note care să elucideze diversitatea aspectelor filologice, literare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]
-
epocii, poate fi aclamat ca Unicul (IV, 50), poate asuma o dimensiune cosmică amplă și se poate defini ca obiectul suprem al unei experiențe intelectuale de „unire mistică”. Căci spune Aristidis: Și Într-o zi am auzit aceste cuvinte privind retorica și comunicarea cu zeul: intelectul trebuie să se Îndepărteze de ceea ce există și, după ce s-a Îndepărtat, să se unească cu zeul și, după ce s-a unit cu el, să se Înalțe deasupra condiției umane (IV, 52). Semn al răspânditei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de M. Tardieu, Paris, 1978). Longo, V. (1969), Arétalogie nel mondo greco, vol. I, Epigrafi e Papiri, Genova. Mahé, J.-P. (1978-1982), Hermès en Haute-Egypte, vol. I-II, Québec. Nicosia, S. (1979), Elio Aristide nell’Asclepieio di Pergamo e la retorica recuperata, Palermo. Nicosia, S. (1984), Elio Aristide. Discorsi sacri, Milano. Nilsson, M.P. (19552-19612), Geschichte der griechischen Religion, vol. I-II, München. Nilsson, M.P. (1975), The Dionysiac Mysteries of the Hellenistic and Roman Age, Lund. Nock, A.D. (1961), Conversion, Oxford ștrad
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Davila), dar se concentrează și asupra temelor rămase încă deschise ale unor creații, mai ales dramaturgice (B. P. Hasdeu, G. M. Zamfirescu) sau în proză: Mihail Sadoveanu, abordat din unghiul componentei lui dramatice, într-un amplu studiu-eseu despre, între altele, retorica naratorilor. Maniera critică, mărturisită, e o combinație de „rigoare ținută în frâu” și „slobod impresionism”, urmărind „nuanța ca o pradă”. Nu mult diferită e abordarea în Pluta de naufragiu (2002), o culegere de „figurine” ale unor scriitori uitați, ce îmbină
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
-
cu suavități curate și descărcări fulminante, al lui A.I. În tipare care îi îngrădesc, dar nu-i reprimă imaginația, el toarnă o materie abundentă, pulsatilă, trasă apoi prin țevăria fină a unui excurs teologic, cu o finalitate moralizatoare rareori disimulată. Retorica lui este hotărât tranzitivă, catharctică și cu o dominantă psihagogică. „Doftor al sufletelor”, precum Iisus, s-ar voi preotul acesta intolerant de felul său și absolutist în viziunile terestre și escatologice care îl posedă. Îndemnând socratic la cunoașterea de sine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
sale. Pentru că nu se obiectivează, pentru că este sfâșiere fără rezultat, nehotărârea nu poate fi povestită decât de cel ce o suportă. Dar pentru că nu comportă fapte, ci doar stări, ea nu se poate exprima decât liric; ea devine atunci o retorică a neputinței. ADAOS. Cu privire la întrebarea „Ce e de făcut când nu mai e nimic de făcut?“ - Gândirea care se ghidează după logica elementară consideră această întrebare drept absurdă, pentru că răspunsul este conținut deja în întrebare și anulează îndreptățirea însăși a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de unde ontologia poate începe. Această funcție ontologic-orientativă a limitei (care deschide totodată către posibilitatea cunoașterii în genere) o vom înțelege mai bine dacă vom apela la un strat semantic al lui peiras, care în ordine istorică este pesemne primul. În Retorica<ref id=”1”>I, 1357b 9.</ref>, Aristotel ne spune că în limba veche peras, „limită“, era sinonim cu tekmar, „reper“. Dacă limita conferă identitate unui corp și determină locul pe care acesta îl ocupă în cadrul ființei, atunci contactul cu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
1930), care se ocupă, după cum ricanează același Mircea Damian, „exclusiv de chestiuni femeiești, feminine și feministe”, P. se agită pentru drepturile semenelor ei, punându-și speranțe în „femeia nouă”, cu felul ei de a fi „curajos, nou, întreprinzător”. Cu o retorică de căuzașă, ea cere și un „teatru nou”, „un teatru comprimat, scăpat de regulile învechite, descătușat și îndrăzneț”. Debutul într-ale literaturii și-l făcuse în 1929, la „Vitrina literară”. Mai colaborează, cu proză, publicistică și, foarte rar, cu versuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289025_a_290354]
-
prima ocazie favorabilă, erau recuperate prin facerea a cel puțin doi pași înainte. La începutul verii lui 1920, atunci cînd, după ce trupele Rusiei Sovietice intraseră în Polonia, rușii își prezentau condițiile stabilirii păcii, Iorga comenta: "Metafizica bolșevică a lui Lenin, retorica lui Troțki, planurile de educație a poporului ale lui Lunacearski, "noua" diplomație a lui Cicerin și Krasin nu sînt decît căi și mijloace de înșelătorie. Baza politicii Sovietelor nu este alta decît atotputernicul instinct de cucerire, forță și dominație". În
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
vorba despre o "agresiune științifică ungurească!"188 Să aruncăm mai întîi o privire asupra evoluției relațiilor ungaro-române în perioada interbelică și a soartei minorităților maghiare. Adevărata problemă din spatele acestei dezbateri istorico-științifice era revizionismul maghiar. Speranțele revizioniste maghiare, încurajate mai înainte de retorica lui Mussolini erau și mai mult încurajate de atacarea cu succes a statu-quo-ului de către Hitler. Încă din 1920, după ce Ungaria semnase Tratatele de Pace (numite în Ungaria "Tratatele de la Trianon" pentru că fuseseră semnate în Palatul Trianon), s-a anunțat un
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
că sovieticii plănuiau să ocupe și să controleze jumătatea „lor” de Europă și considera că protestele occidentale față de comportamentul sovietic În zona estică erau pur formale, neplăceri inevitabile În trăncăneala democratică. Constatând că Vestul a Început să-și ia propria retorică prea În serios, pledând pentru libertate și autonomie În Estul european, conducerea sovietică a răspuns sincer indignată. Tonul reacției este perfect surprins Într-o Însemnare făcută de Molotov În februarie 1945 pe tema intervenției Vestului În viitorul Poloniei: „Cum sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că era foarte probabil ca tabăra Aliaților occidentali să se descompună: faptul că americanii Își asumau În estul Mediteranei responsabilități cândva britanice era unul dintre semnele ce prevesteau ruptura. Diverși factori vor fi influențat calculele lui Stalin În Europa de Est, dar retorica politicii interne a Statelor Unite nu era, mai mult ca sigur, unul dintre ei12. Cauza directă a Împărțirii Germaniei și Europei sunt chiar greșelile lui Stalin din acei ani. În Europa Centrală, unde ar fi preferat o Germanie unită, neputincioasă și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
această parte a Europei fuseseră corupte, autoritare și uneori criminale. Vechile pături dominante erau adesea venale. Adevărata clasă stăpânitoare În Estul european interbelic erau funcționarii, recrutați din aceeași pătură socială care avea să furnizeze mai târziu cadre statelor comuniste. În ciuda retoricii „socialiste”, tranziția de la Înapoiere economică și autoritarism la „democrația populară” comunistă a fost scurtă și simplă. Întorsătura istoriei nu este chiar atât de surprinzătoare. Mai mult, În România, Polonia sau Ungaria, Întoarcerea la politica și oamenii de stat antebelici nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ostilitatea Germaniei și i-a făcut și mai dependenți de protecția sovietică), iar accentul pus de guvernele postbelice ale lui Beneš pe efort, proprietate de stat și planificare economică Îi amintea unui jurnalist francez, În mai 1947, de spiritul și retorica stahanovismului. Cu mult Înainte de monopolizarea puterii și chiar de formarea unui guvern comunist, portretele lui Stalin atârnau la Praga alături de cele ale președintelui Beneš. Am văzut deja cum ministrul de Externe Jan Masaryk și colegii săi n-au ezitat În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1952 colegilor legislatori, „procedurile judiciare au ca sarcină principală să-i demaște pe chiaburi, arătându-i În adevărata lor lumină... Neparticiparea și neîndeplinirea planului de producție agricolă trebuie să fie pedepsite sever, ca sabotaj”. După cum sugerează acest ecou fidel al retoricii staliniste din anii ’30, antipatia față de țăran și implementarea cu succes a colectivizării erau una dintre pietrele de Încercare ale ortodoxiei staliniste. În industrie Însă, implementarea planurilor de inspirație sovietică nu a părut, pe termen scurt, un dezastru: În anumite
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru evrei. Pe pământ sovietic, ca și În Europa Centrală, deși evreii au fost cei mai afectați, era mai ușor și mai firesc ca aceiași evrei să fie Învinovățiți pentru suferința tuturor celorlalți. Făcând apel În timpul războiului la naționalismul rus, retorica sovietică se apropiase de limbajul slavofil al antisemiților ruși de altădată, ceea ce nu putea decât să avantajeze regimul. Stalin Însuși se Întorcea pe tărâm cunoscut, stârnit de contemplarea succesului uriaș cu care Hitler exploatase antisemitismul popular. Din diverse motive, sovieticii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
represiunea arbitrară practicate În folosul propriu de o clică venală, mânată la rândul ei de teamă și suspiciune. Nu era o experiență nouă În regiune. Dar anti-guvernarea comunistă se remarca prin cinism: abuzurile tradiționale erau acum migălos Înveșmântate Într-o retorică a egalității și progresului social, ipocrizie de care se lipsiseră atât oligarhii interbelici, cât și ocupanții naziști. și, Încă o dată, această proastă administrație servea unei puteri străine, ceea ce a făcut Uniunea Sovietică odioasă dincolo de propriile granițe. Sovietizat, Estul european s-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
plin de respect față de inteligență - decât liderii altor partide comuniste din Europa. În plus, În deceniul de după al doilea război mondial, partidul i-a primit cu brațele deschise pe intelectuali, ca membri și ca aliați, având grijă să atenueze, În retorica partidului, acele elemente care i-ar fi putut Îndepărta. Mai exact, Togliatti a adaptat conștient comunismul pentru uzul intelectualilor italieni, după o formulă proprie: „jumătate Croce, jumătate Stalin”. Formula a avut un succes uriaș. Oameni ca Giorgio Amendola, Lucio Lombardo
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mulți europeni traversaseră trei decenii de violență politică și armată. Tinerii de pe tot continentul se deprinseseră cu un nivel de brutalitate publică, În vorbă și În faptă, care i-ar fi șocat pe strămoșii lor din secolul al XIX-lea. Retorica politicii moderne oferea o „dialectică” pentru familiarizarea cu apelurile la violență și conflict: Emmanuel Mounier, editorul revistei Esprit și figură marcantă a stângii creștine, era doar unul dintre cei care credeau, În 1949, că e ipocrit să te Împotrivești violenței
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]