6,333 matches
-
recunoaște acest fapt, ori Îl detestă din rațiuni superficiale. Rarele cazuri În care cineva Încearcă să trăiască singur implică altceva decât un om. Comunitatea umană, că e sat ori oraș n’are importanță, este similară unui organism sau, mai bine spus, o similitudine face ca aceleași legi să se manifeste la două niveluri diferite: celule Într’un organism, respectiv oameni Într’o comunitate. Să detaliez. Un organism e sediul mai multor funcții, realizate fiecare de celule specializate, deși din punct de
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
gazdei parazitate pot deveni cu ușurință acute. Natura e prevenitoare, dar nu cunoaște nici mila și nici specii privilegiate. Dacă nu luăm noi măsurile de control, le va lua natura, chiar și În dauna noastră. De altfel, și am mai spuso, Viața În general nu poate fi stârpită. Iar În particular, cu atât mai mult o specie care vine, fie și tangențial, În relație cu omul. Iar imaginea dezolantă a unui oraș străbătut de câini vagabonzi nu e de azi de
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
cu ritm evolutiv superior plantelor, le depășesc pe acestea din urmă ca sofisticare a hormonilor. Mai mult, animalul Își adaugă un sistem nervos care, scurtând drumul mesajului, totuși neexcluzând hormonul, mărește viteza de răspuns la stimuli. Ontogenia repetă filogenia, altfel spus, dezvoltarea unui individ parcurge rapid Întreaga evoluție de până la el a speciei. Consecința e, pentru organismul evoluat, adică acela ce parcurge mai multe etape În ontogenie, o dependență mare, apoi din ce În ce mai mică, pe parcursul devenirii sale, la mesaje false. Și, dacă
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
de marfă. Tradițional, un vin rebutat e un rebut și atât. Prin corecții se obține mereu atâta alcool, atâta reziduu fix etc., adică ceva uniform sau entropizat. Dar personalitatea lui, legată de an, loc, om, tinde spre zero. Comparați cele spuse acum cu pâinea de casă, respectiv de la brutăria turcească. Și În acest context, nu-i de mirare dacă cutare restaurant din Tokio afișează o listă de mari vinuri cu sublinierea că oricare poate fi preparat acolo, imediat. În spiritul comentariilor
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
toiagul lui Moise, rectiliniu prin excelență, transformat prin voință divină În șarpe; adică neviul negentropic devine viu entropizat În urma deci a unui salt calitativ. Omul Încearcă să corecteze natura și din acest punct de vedere. Să regularizeze adică. Sau, altfel spus, să negentropizeze. Căci ceea ce iubește el, linia dreaptă, oricum geometria, Înseamnă ordine, negentropie adică, pe care o caută pentru mediul său, o acțiune de altminteri normală pentru el. Dar asta cere energie. Energie care poluează, entropizează adică, pe undeva de unde
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
a fost creată pentru ceva anume, ci pentru că a existat, a devenit un etalon, În cadrul altei mode. Dar să revenim la povestea noastră. Avem deci la dispoziție, pentru zvântare, nisip ori prundiș, exact la limita dintre apă și faleză, altfel spus, stânca, deci muntele. Și În timp ce ne zvântăm, să le speculăm puțin pentru ca, generalizând, să Încadrăm povestea În cadrul mai larg al mediului și al protecției lui. Avem de-a face cu două elemente, mai mult, două negentropii, ordini sau, dacă vreți
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
dar pe un alt plan, cercul devenind o spirală. Intervine astfel schimbarea, adică evoluția, căci spre deosebire de cerc, pe care nu se pot defini două puncte, două stări, distincte, pe spirală se poate, fie și numai distingând două spire succesive. Altfel spus, nostalgia primordialului devine forța motoare a schimbării, evoluției. Departe de a rămâne un simbol al restaurării, Ouroboros devine unul al evoluției. Să mergem mai departe. A doua tentativă de atingere a primordialului, a doua spiră adică, se află În același
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
nivel local. Ambele, marea și solul, adăpostesc, ca o confirmare sau consecință, o viață complexă. Doar plaja propiu-zisă, dintre ele, nu. Și atunci, marea Își manifestă În ea Însăși negentropia vălurându-se; la fel, solul, deși cu Încetinitorul față de mare. Altfel spus, zona de tranziție Între două negentropii e materializată de un element mort din punct de vedere biologic, entropic, nisipul. Aici ar trebui o paranteză: anume, acolo unde e doar nisip, un pustiu de pildă, el se va vălura formând dune
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
trupul uman, singurul vizibil; prin el omul aparține lumii minerale. Corpul eteric este "viața din corpul fizic", căruia îi sînt proprii forța de creștere și cea de reproducere (comune lumii vegetale și animale). Corp astral este "corpul" sufletesc, sau, altfel spus sînt forțele psihice pulsiuni, dorințe, pasiuni ascunse pînă la pubertate, dar manifestîndu-se acum, împreună cu capacitatea de a judeca. Corpul astral se conturează în jurul vîrstei de 14 ani. Eul este considerat ca unitate a viețuirii trupului și sufletului, întrucît eul trăiește
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
pe copil cu întregul patrimoniu spiritual al strămoșilor, precum și cu natura care i-a inspirat pe ei. Va înțelege să cultive acest patrimoniu, nu să-l ignoreze, nici să i se supună fără critică" (42, p. 15, s.n.). Mai concentrat spus, idealismul educativ presupune adaptarea școlii la viața reală, în mijlocul căreia își desfășoară activitatea. Această adaptare implică două momente foarte strîns legate între ele. Primul: întemeierea procesului de instruire pe contactul nemijlocit cu obiectele și fenomenele din mediul înconjurător. În acest
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
o labă spre soare să-și admire opera. După fâțâiala mustății deasupra buzei, părea mulțumit. Cu privire la mustață, trebuie menționate câteva lucruri. Restul corpului pare o extensie inutilă a mustății. O mustață impozantă e doar un clișeu și pare prea puțin spus. O mustață bibilită, domnule, tăiată la marele fix. Clănțănitoarea despre care pomeneam mai înainte era manevrată extrem de îndemânatic. Abil. Și cu un soi de nedisimulat sadism. Adică omul nu reteza unghia și gata. Îndeplinea un ritual. Dacă ar fi retezat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
orice. Povești pe care i le-am spus Mirunei întâi și apoi le-am scris. De-aia cartea mea a avut succes la gagici. Foarte multe tipe au scris despre ea. Era o carte pentru o singură ființă. O carte spusă. Uneori chiar nu știu dacă io contrafac sau chiar așa a fost cu adevărat. Îmi vin mai multe în minte acum. Se amestecă. Despre Țeavă, cu care mergeam în pădure într-o văgăună săpată în lut. Ne făceam căsuțe. El
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
cu presupușii telespectatori. Evident că într-un moment ca ăsta te blochezi, ce dracu’ să spui despre tine? Îți dai seama că, într-adevăr, nu ai făcut prea mare lucru în viața ta de până acum, ceva care să merite spus. Ceva de care să fii mândru cu adevărat. Ca atunci când bați la ușa unui necunoscut și ești somat să spui cine ești și ai un moment de recapitulare derutantă. În fine, am vorbit toți acolo, la cameră, în mare parte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
nins de atâția torenți existențiali, și-l pieptăna totdeauna cu pieptene din os, după care își împletea din nou coada, așezând-o circular la spate. Băsmăluța era nelipsită, mereu curată și netedă, niciodată înflorată excesiv. Urma apoi rugăciunea de noapte spusă șoptit, în picioare și cu ochii închiși. Spunea bunica faptul că astfel eram mai aproape de îngerași și nu cădeam pradă unor tentații în câmpul nostru vizual. Totul se finaliza cu semnul crucii, la noi cei mici trebuia să ne poarte
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
timp (1919) În acea Încer care a mea antiintelectualistă, de atâtea ori pomenită, și anume, acolo unde vorbesc de intelectualul român cu „sufletul lui contrafăcut rătăcind Între timiditate și cinism, exasperat de a nu se regăsi pe sine“. Este autobiografic spus, dar și foarte à propos pentru toată generația noastră de proaspeți intelec tuali, răzvrătiți din te miri ce și pentru ce și Împotriva nu știu cui, orbecăind și căutând nu știam ce, porniți pe salturi În gol și rușinați de atâta seden
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
a uitat la mine fără să zică nimic, nu m-a certat, dar sigur nu m-a crezut, ea are puterea să-mi citească gândurile. În seara aceea am fost trist, am stat în camera mea (de fapt, e greșit spus, camera nu e doar a mea, ci și a fraților mei), m-am așezat în pat, sub plapumă, fără să pot adormi, eram nemulțumit de mine, începeam să mint, și totdeauna îmi zisesem că n-am să abdic de la acest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
are, ca să se împotrivească răului. *** În satul său de lângă Serenite, tovarășul Cameniță era lipsit de confortul în care se lăfăise pe vremuri. Dar asta îi convenea, îi convenea regimul de viață spartan, el se mulțumea cu puțin sau, mai exact spus, avea nevoie de puțin ca să-și ducă traiul. Se trezea în zori, se spăla cu apă rece, cel puțin un ceas stătea concentrat într-un soi de meditație, când își încărca firea cu energiile bune, iar seara, tot așa, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
iubea cu disperarea vârstei de patruzeci de ani și a unei singurătăți care o marcase afectiv, însă n-ar fi îndrăznit să înfrunte nici una dintre rigiditățile familiei. Dacă în Anglia toleranța poate să semene uneori cu prietenia, în Canada - altfel spus, departe de pământul britanic -, simțământul britanic se acutizează, îi face pe oameni glaciali. În nesfârșitele ierni canadiene, te întrebi dacă nu cumva clima s-a luat după oameni, dacă nu cumva era mai cald înainte de venirea primilor emigranți. Nu e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
1950). Aceasta a fost faza premergătoare rânduită de Providență. Dintr-o colaborare atât de apropiată era firesc să se nască o afinitate, dar aceasta nu m-a dus, încă, cu gândul la intrarea în Ordin. Scânteia a fost un cuvânt spus, ca din întâmplare, de părintele Matei Ghiuzan: „Vasile, tu ai putea fi un franciscan bun”. Am primit acest cuvânt cu destul de puțin interes. Întâlnindu-mă cu directorul meu spiritual, părintele profesor Dr. Eugen Popa, i-am comunicat cele spuse de
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
și fără greșeli, încă mai ciuleam uluită urechea la metaforele temerare ale acestei limbi. Cuvintele își luau un aer insignifiant, dar ascundeau atitudini politice cu bătaie precisă. Unele cuvinte conțineau povești ce se istoriseau de la sine, fără a mai trebui spuse. Așa cum se întâmplă pretutindeni unde domnește sărăcia, țara era plină de gândaci-de-casă. Care se chemau ruși, în vreme ce unui bec care ardea fără abajur i se spunea candelabru rusesc, iar semințelor de floarea-soarelui - ciungă șgumă de mestecatț rusească. Oamenii obișnuiți îl
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
mai reușit să mă fac ascultată nici măcar cinci minute în șir - nici cu rugămintea să fie atenți sau dându-le tot felul de explicații, și nici cu țipete. Era prea târziu și în această privință. Căci pentru ei vorba obișnuită, spusă indiferent pe ce ton, nu era un mijloc de comunicare. Transei provocate de gargara lozincardă nu-i mai corespundea decât bățul. Acești copii căutau să mă silească să le satisfac nevoia de bătaie. și se simțeau abandonați, suspendați într-un
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Tata încă nu venise de la muncă. Era sâmbătă; zi de lucru. Încă nu se vehicula ideea de "weekend" în ziua de vineri, după terminarea lucrului. După cum vă spusesem în alt loc, nu beneficiam de înlesnirile și avantajele curentului electric. Altfel spus, iluminatul căsuței se realiza cu ajutorul unei lămpi de petrol pe care îl cumpăram de la cooperativa din centrul comunei. Căsuța găsită de tata și de moș Danilov era situată chiar la marginea satului, lângă linia de cale ferată. Titi, ia, te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
fratele meu să fie deștept și să mă plimbe cu avionul... Răspunsul fratelui meu Radu a binedispus-o, mama, izbucnind într-un hohot vesel de râs. Bine, bine, Răduțule, dar mai ai de așteptat până la plimbatul cu avionul... Acestea fiind spuse, dosarul a rămas în pronunțare. S-a trecut la dosarul numărul doi. Titi și Țuki, la ce nume v-ați gândit voi? Mama, frățiorul pe care ni l-a adus barza este foarte supărat pentru că tata nu este acasă. Noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Nici urmă de autoderiziune sau de ironie la acest popor serios; prea serios, poate. Știm însă sigur că nu a murit până acum nici un român pentru o idee, darămite pentru o banală declarație de impozit. Poate că-i cam mult spus, dar asum... Ador felul în care se prezintă colegul meu de serviciu, chelnerul Mamadou. Este mic, negru, dinții albi surâzători, merge legănat, poartă gulerul cămășii alb-gălbui pe deasupra unui pulover tip militar, uzat de atâta întrebuințare. Mitraliază cuvintele repede, cu un
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
nimic, dar împărțeam totul, începând cu mâncarea și terminând cu veioza albastră, ieftină, cumpărată cu 30 de lei de la vânzătorii ambulanți basarabeni, pe care mi-o cereau "băieții" cu împrumut pentru o seară petrecută împreună cu "prietena". Vânzători care, în treacăt spus, comercializau printre altele costum de scafandru militar sovietic și AK 47, vândut mai cu fereală. Veioza, foarte necesară printre altele pentru a crea un dram de intimitate în acel loc atât de impersonal, căminul studențesc. Mesele de la sfârșit de sesiune
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]